Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 65/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
458/2010
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Încheiere nr.65/
Ședința publică din data de 26 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Carmen Craiu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 04 februarie 2010 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.006.696/26.II.2010, aflată la fila 11.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că a fost atașat Dosarul de urmărire penală nr.3819/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, după care;
Nefiind cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat arată că nu se mai justifică prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului, având în vedere faptul că nu mai subzistă temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri, întrucât acesta nu a realizat ceea ce s-a întâmplat și nu există date că ar putea împiedica desfășurarea urmăririi penale și a cercetării judecătorești, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, în principal, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, iar, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că, pe de o parte, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, relevat de natura infracțiunii pentru care este urmărit penal, infracțiunea de omor, dar și de datele sale personale, fiind cunoscut cu antecedente penale, iar, pe de altă parte, prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului este necesară pentru finalizarea urmăririi penale, care nu ține întotdeauna de procuror, dovadă faptul că nu a fost depus la dosar raportul de necropsie a victimei.
Recurentul-inculpat, personal, este de acord cu concluziile puse de apărătorul din oficiu.
CURTEA
Prin încheierea de ședință din data de 04.02.2010 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a II-a Penală a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București și a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatul arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.277/UP din 04.12.2009 emis de Tribunalul București, pe o perioadă de 30 de zile de la 11.02.2010 la 12.03.2010, inclusiv.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut în fapt, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală întrucât din probele administrate rezultă indicii de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca inculpatul să fi săvârșit faptele pentru care este cercetat și sunt, de asemenea, îndeplinite condițiile art. 148 lit. f) Cod procedură penală față de natura și gravitatea faptei care aduce atingere celei mai importante valori sociale ocrotite prin norma penală, împrejurările și modalitatea în care fapte a fost săvârșită, rezultatul produs precum și circumstanțele personale ale inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 192 alin. 2 Cod procedură penală astfel că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În concordanță cu principiile stabilite în jurisprudența Curții instana fondului a apreciat că măsura arestării este în continuare necesară pentru a se permite o bună desfășurare a procesului penal, iar față de durata arestării preventive, motivele invocate sunt suficiente pentru a se dispune menținerea măsurii.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie arătând în esență, că nu se mai justifică prelungirea măsurii arestării preventive întrucât nu mai subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă, iar lăsarea sa în libertate nu ar impieta buna desfășurare a urmăririi penale și cercetarea judecătorească.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii de ședință atacată prin prisma criticilor invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp. art.38516teza finală Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge, în condițiile art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală în considerarea următoarelor argumente:
Inculpatul este cercetat sub acuzația de săvârșire a infracțiunii de omor, faptă prev. și ped. de art. 174 Cod penal fiind arestat prin încheierea de ședință din data de 04.12.2009 în baza mandatului de arestare nr.277/UP din 4.12.2009 emis de Tribunalul București pentru cazul prev. de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, arestarea preventivă fiind ulterior prelungită succesiv, în condițiile legii.
Efectuând propriul examen al îndeplinirii condițiilor art. 155 Cod procedură penală care impun a se analiza dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate, Curtea constată că, în cauză, există motive verosimile de a se crede că la data de 13.12.2009, în jurul orelor 1230, în imobilul în care locuia fără forme legale, din B,-, inculpatul a lovit-o cu un obiect tăietor înțepător pe provocându-i vătămări care au condus la decesul acesteia.
Suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat se întemeiază pe procesul verbal de cercetare la fața locului, fișa de constatări preliminare întocmită de Institutul Național de Medicină Legală " Minovici" nr. A-, declarațiile martorilor și ale inculpatului.
temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat au fot analizate și la momentul luării măsurii arestării preventive și nu s-au modificat până în prezent.
Susținerea Curții este justificată și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 04.11.2006, Vrencev contra din 23.09.2008, Ladent contra Poloniei din 18.03.2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpați și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri mai puțin stringente, conform Codului d e procedură penală, măsurile vizate de art. 145 și 1451.
În speță, prelungirea măsurii arestării preventive recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată, la protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică, Curtea constată că aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar.
Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea Europeană a acceptat în cazul Lettelier vs. Franța că în circumstanțe excepționale pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
În speță, persistența motivelor plauzibile că inculpatul a comis o faptă de extremă gravitate având ca rezultat suprimarea vieții, impune o astfel de reacție a autorității pentru a valida încrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unei echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
La acest moment procesual, Curtea apreciază că față de natura infracțiunii presupus comisă, ținând cont de rezonanța socială a unei astfel de fapte în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt cercetate în stare de libertate, justifică prelungirea arestării preventive, neexistând motive de revocare ori de înlocuire cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Totodată, Curtea constată că măsura privativă de libertate a inculpatului este în continuare necesară în raport cu scopul pentru care a fost instituită, buna administrare a justiției și în speță, buna desfășurare a fazei de urmărire penală, în condițiile art. 136 Cod procedură penală.
De asemenea, menținerea în detenției a inculpatului nu s-a prelungit pentru o perioadă de timp considerabilă raportată la exigențele art. 5 paragraful 3 din Convenție, știut fiind că celeritatea particulară la care un deținut acuzat are dreptul nu trebuie să afecteze eforturile magistraților de a-și îndeplini sarcina cu diligența necesară pentru a face lumină în acea cauză (Wemhoff contra Austriei, Tamasi contra Franței).
Verificând conținutul actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că instanța fondului în mod corect a apreciat că sunt întrunite condițiile prev. de art. 136 și art. 143 Cod procedură penală rap la art. 148 lit. f) Cod procedură penală astfel că, față de conținutul art. 155 și 159 Cod procedură penală, a pronunțat o soluție corectă, fiind justificată și judicioasă cererea de prelungire a menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului.
Drept pentru care, n temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul inculpat împotriva încheierii din 4.02.2010 din ședința Camerei de Consiliu pronunțată de Tribunalul București - Secția II penală.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală îl va oblig recurentul inculpat la cheltuieli judiciare în favoarea statului,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul inculpat împotriva încheierii din 4.02.2010 din ședința Camerei de Consiliu pronunțată de Tribunalul București - Secția II penală, în dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 09.03.2010
Dact./ 12.03.2010.
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Cristina Carmen CraiuJudecători:Cristina Carmen Craiu, Magdalena Iordache, Ioana
