Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 67/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 1469/2/2010
411/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIERE nr. 67/
Ședința publică de la 19 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Ursulescu
JUDECĂTOR 2: Leontina Cișmașiu
JUDECĂTOR 3: Florică Duță
GREFIER - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE -, a fost reprezentat de PROCUROR:.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de către inculpat, împotriva încheierii de ședință din data de 09.02.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Ia Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat, personal în stare de arest și asistat de avocat oficiu, în baza delegației nr. -, emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și respingerea propunerii formulată de Parchet, având în vedere că, inculpatul și-a recunoscut și regretat fapta, nu este cunoscut cu antecedente penale, are o familie închegată, iar la data arestării avea un loc de muncă permanent, consideră că acesta nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, solicitând cercetarea acestuia în stare de libertate.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului, ca nefondat, solicitând menținerea soluției instanței de fond, pe care o consideră legală și temeinică. Apreciază că temeiurile prevăzute la art. 148 lit. f Cod procedură penală, se mențin și la acest termen, iar în raport de natura și gravitatea faptei săvârșită, la care se reține și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 143/2000, față de modalitatea de comitere a infracțiunii, se impune cercetarea inculpatului în stare de arest preventiv, deoarece lăsarea acestuia în libertate constituie un pericol concret pentru ordinea publică.
Recurentul - inculpat având cuvântul, se consideră nevinovat, solicitând să fie pus în libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față.
Prin încheierea de ședință din 9.02.1010 în dosarul nr-, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală - Serviciul Teritorial București și, în temeiul art.155 raportat la art.159 Cod procedură penală, s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, pe o perioadă de 30 zile, de la 12.02.2010 la 13.03.2010, inclusiv.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen, inculpatul solicitând cercetarea sa în stare de libertate întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu mai subzistă și a regretat fapta comisă, nu este cunoscut cu antecedente penale, are o familie închegată și un loc de muncă permanent.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate cât și din oficiu prin prisma dispozițiilor art.385/6 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul de față nu este fondat și va fi respins.
Inculpatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, reținându-se că în data de 29.09.2009 prin intermediul învinuiților și Gaî ncercat să introducă 5 grame heroină (disimulată în alimente) în Penitenciarul d e Maximă Siguranță G, droguri de mare risc care urmau ca prin intermediul deținutului G urmau să fie remise deținuților și în vederea vânzării în penitenciar.
Inculpatul a fost arestat preventiv la 14.01.2010 prin mandatul de arestare preventivă nr.5/UP în baza dispozițiilor art.148 lit.f Cod procedură penală întrucât a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dispoziții întrunite cumulativ.
Potrivit art.155 Cod procedură penală arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice.
În mod corect, a dispus judecătorul prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului, întrucât în cauză se mențin temeiurile care au determinat luarea ei și pentru buna desfășurare a instrucției penale efectuată de procuror măsura se impune.
Și prin prisma jurisprudenței CEDO, a principiilor generale stabilite cu privire la detenția preventivă și caracterul ei excepțional (cauza Wemhoff Germaniei), a termenului rezonabil apreciat în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei (Tomasi Franței, Labita Italiei) se constată că privarea de libertate a inculpatului nu se întinde dincolo de limitele rezonabile apreciate în considerarea interesului public real ocrotit fiind arestat preventiv de mai puțin de 30 zile.
Față de faptul că în prezenta cauză sunt cercetate mai multe persoane iar procurorul urmează a le reaudia, a administra proba testimonială, a dispune prelucrarea înregistrărilor audio, redactarea proceselor verbale de vizionare a suporturilor optice, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului, Curtea constată că propunerea de prelungire a duratei arestării preventive a fost corect admisă iar hotărârea primei instanțe apare legală și temeinică.
Prin urmare, recursul declarat de inculpat se vădește nefondat și va fi respins conform art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 9.02.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a penală în dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariu avocat oficiu 100 lei se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 19 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./1.04.2010
Președinte:Elena UrsulescuJudecători:Elena Ursulescu, Leontina Cișmașiu, Florică Duță