Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 779/2008. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ operator 2711

DECIZIE Nr. 779

Ședința publică de la 20 August 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Nacu

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -

JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu

GREFIER: - -

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de inculpații și împotriva încheierii penale nr. 100/CC din 06.08.2008 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpații - recurenți, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales, asistat de avocat ales.

Procedura îndeplinită.

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul ales al inculpatului, avocat, a solicitat admiterea recursului și punerea în libertate a inculpatului, în motivare arătând că nu au fost găsite droguri în locuința inculpatului, prelungirea măsurii arestării preventive s-a dispus doar pentru efectuarea unei confruntări care se poate realiza și cu inculpatul în stare de libertate, inculpatul a avut o atitudine cooperantă, s-a prezentat de bună voie la organele de urmărire penală și tot astfel se va prezenta și în instanță.

Apărătorul ales al inculpatului, avocat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și rejudecând, respingerea cererii de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de A arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit.f p Cod Penal,întrucât limita de pedeapsă pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este între minim 3 ani și maxim 15 ani închisoare și nici nu există indicii și probe temeinice că inculpatul este autorul infracțiunii pentru care este cercetat. Pe de altă parte, prelungirea s-a solicitat pentru administrarea unor probe în vederea dovedirii nevinovăției, confruntări, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului, acte care nu necesită să fie efectuate cu inculpatul în stare de arest preventiv. În subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea inculpatului de anu părăsi țara.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea încheierii nr. 100/CC din 06.08.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș ca temeinică și legală. În motivare a arătat că probele avute în vedere la emiterea mandatelor de arestare au fost pertinente, iar prelungirea măsurii arestării preventive este oportună și a fost apreciată prin prisma prevederilor art. 159 și urm.

C.P.P.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

rin încheierea penală nr. 100/CC din 6 august 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 23 alin.5 din Constituția României, raportat la art. 155 - 159.p Cod Penal s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de T - Biroul Teritorial Timișoara și în consecință, s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpații și, pe o durată de 30 de zile, începând din data de 08.08.2008 până la 06.09.2008.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: prin cererea formulată de T - Biroul Teritorial Timișoaras -a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpații și, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și trafic internațional de droguri de risc, faptele constând în aceea că la data de 20 iunie 2008 inculpatul a introdus în țară cantitatea de 95 gr hașiș, pe care le-a plasat inculpatului care le-a vândut colaboratorului sub acoperire Valentin, contra sumei de 4.000 lei.

În motivarea cererii arătându-se că se impune prelungirea măsurii, având în vedere necesitatea completării materialului de urmărire penală, certificarea convorbirilor telefonice interceptate, administrarea unor cereri de probațiune formulate de inculpatul, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului.

Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea nr.79/CC/21.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, sens în care a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 49/21.06.2008, iar inculpatul a fost arestat prin încheierea nr. 87CC/11.07.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 53/11.07.2008.

Având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, din care rezultă suficiente indicii rezonabile referitoare la posibilitatea ca inculpații să fi comis mai multe fapte prevăzute de legea penală și sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani, prima instanță a constatat că temeiurile care au determin at arestarea preventivă nu s-au modificat, justificând în continuare privarea de libertate a celor doi inculpați.

Raportat și la modalitatea de comitere a faptelor, la natura acestora s-a constatat faptul că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Pentru aceste considerente, constatând că prelungirea măsurii arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor indicate în propunerea T T, s-a admis propunerea și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive cu încă 30 de zile.

Împotriva încheierii nr. 100/CC din 6.08.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, au declarat recurs inculpații și, în termen legal, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara în data de 18.08.2008.

Recursul nu a fost motivat în scris, ci cu ocazia susținerii orale a acestuia s-a arătat că nu există indicii temeinice privind comiterea faptei de către inculpați, că probatoriul se bazează pe declarațiile anchetatorilor.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 143 alin. 1 C.P.P. și 148.C.P.P. precum și art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în codul d e procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art.148 Cod procedură penală. Odată cu ratificarea de către România în 1994 Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.

Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci, este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.

În mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 143 al. 1 și art. 148 lit. f C.P.P. respectiv că sunt indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpat a unei fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, respectiv infracțiunea de trafic de droguri prevăzuta de art.2 al.1 lit.a din legea 143/2000 si trafic internațional de droguri prevăzut de art.3 al.1 din legea 143/2000. temeinice privind comiterea faptei rezultă din declarațiile martorilor audiați, notele de redare a convorbirilor telefonice. În acest sens, mai trebuie reținut că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpaților, iar față de probatoriul administrat până în acest moment există date care susțin acest fapt.

Totodată, în cauză sunt incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală, acuzele ce planează asupra acestora vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia și rezonanța publică. Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatilor și din consecințele acesteia. Infracțiunile imputate inculpatilor aduc atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv libertății și patrimoniului persoanei, și chiar sănătății acesteia, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează libertatea personală.

Prin urmare, în baza art. 38515pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge recursul declarat de inculpații și împotriva încheierii penale nr. 100/CC din 06.08.2008 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat de 60 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385 ind. 15 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondat recursul formulat de inculpații și împotriva încheierii penale nr. 100/CC din 06.08.2008 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-.

În baza art. 192 alin.2 p Cod Penal obligă inculpații la câte 60 lei cheltuieli judiciare față de stat.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 20 August 2008

Președinte, Judecător, Judecător,

G

Grefier

Red.AN/25.08.08

Tehnored AJ/2.09.08

Prima instanță: Trib. T -

Președinte:Anca Nacu
Judecători:Anca Nacu, Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 779/2008. Curtea de Apel Timisoara