Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 910/2008. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ operator 2711

DECIZIE Nr. 910

Ședința publică de la 02 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Nacu

JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 3: Ion Dincă

GREFIER: - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul G împotriva încheierii penale nr.130/CC/15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul - recurent, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.

Procedura îndeplinită.

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul DIICOT- Serviciul Teritorial Timișoara.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, apărătorul inculpatului depune la dosar împuternicire avocațială, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, apreciind că încheierea Tribunalului Timiș comportă aspecte de nelegalitate și netemeinicie, deoarece starea de pericol pentru ordinea publică trebuie evaluată după date și probe certe, ceea ce nu s-a probat în cazul inculpatului. Prevederile art. 148 lit.f p Cod Penal au fost enunțate formal, fără a fi dovedite astfel că este un temei inexistent. Referitor la persoana inculpatului a arătat că acesta se află la prima abatere cu rezonanță penală, a avut o atitudine sinceră, regretă fapta, astfel că temeiurile care au fost reținute la arestarea preventivă nu m ai subzistă, iar punerea în libertate a inculpatului nu constituie un factor perturbator pentru buna desfășurare a procesului penal.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, încheierea Tribunalului Timiș este temeinică și legală, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

Inculpatul - recurent, având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului, întrucât regretă fapta și în stare de libertate nu ar prezenta pericol public.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 130/CC din15.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 159 Cod procedură penală, s-a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive privind pe inculpatul G, formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș și în consecință s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpat, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 63/20.08.2008 emis de Tribunalul Timiș, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.09.2008 până la data de 16.10.2008 inclusiv.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Timișa reținut că prin încheierea penală nr. 108/CC/20.08.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a luat măsura arestării preventive față de inculpatul G, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 63/20.08.2008, pentru o perioadă de 29 de zile. Inculpatul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, reținându-se în sarcina acestuia că în data de 20.08 2008, în timp ce se întorcea din Spania în România cu un autocar al SC Trans SRL G, a introdus în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei T, jud. A, cantitatea de aproximativ 66 grame cocaină, ascunsă într-o cutie de nesquik.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale a considerat că în prezenta cauză există indicii cu privire la posibilitatea ca inculpatul G să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și sancționată cu închisoare mai mare de 4 ani.

Potrivit dispozițiilor art. 155 Cpp, în cursul urmăririi penale arestarea preventivă a inculpaților poate fi prelungită, în caz de necesitate și motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice o asemenea privare de libertate.

Raportându-se la materialul de urmărire penală, prima instanță a apreciat că în continuare subzistă temeiurile pentru care a fost luată măsura arestării preventive față de inculpatul G, măsură preventivă luată în condiții de legalitate și temeinicie, existând date suficiente din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta de care este învinuit, iar din modalitatea de acțiune, din gravitatea acesteia, rezultă că pericolul pentru ordinea publică dat de eventuala stare de libertate a inculpatului subzistă și în prezent.

Împotriva încheierii penale nr. 130/CC/15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs, în termen legal, inculpatul G, solicitând cercetarea sa în stare de libertate.

Recursul nu a fost motivat în scris, ci cu ocazia susținerii concluziilor orale, aspectele invocate de inculpat fiind menționate în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 155 - 159.C.P.P. art. 143 alin. 1 C.P.P. și 148.C.P.P. precum și art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de recurs constată că potrivit dispozițiilor art. 155 alin. 1.C.P.P. "arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate". În acest context, sub aspectul temeiurilor inițiale care au condus la privarea de liberate a inculpatului în mod corect s-a reținut că raportat la materialul de urmărire penală acestea subzistă în continuare, existând date suficiente din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa de organul de urmărire penală. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, neputându-se face aprecieri cu valoare de certitudine în acest moment procesual. Față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpat ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. În acest sens, sunt declarațiile date de inculpat și procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 20.08.2008.

În mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente în continuare dispozițiile art. 143 al. 1 și art. 148 lit. f C.P.P. respectiv că sunt indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpat a unei fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia și rezonanța publică.

Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se arată și că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate" (cauzeleLabita Italia,Neumeister Austria,Stasaitis Lituania). Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează încă în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate. În acest sens, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave; că infracțiunile ce au ca obiect drogurile, în speță infracțiunea prev. de art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătății persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează sănătatea personală și chiar viața. Aceste considerații se impun a fi reținute de instanța de recurs și la conturarea pericolului concret pentru ordinea publică reglementat de art. 148 lit. f C.P.P.

Astfel fiind, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefundat recursul declarat de inculpatul G împotriva încheierii penale nr. 130/CC/15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge recursul declarat de inculpatul G împotriva încheierii penale nr.130/CC/15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

În temeiul art.192 al.2 p Cod Penal obligă inculpatul la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 02 Octombrie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier

Red.LB/3.10.08

Tehnored AJ/14.10.08

Prima instanță: Trib. T-

Președinte:Anca Nacu
Judecători:Anca Nacu, Laura Bogdan, Ion Dincă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 910/2008. Curtea de Apel Timisoara