Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 912/2008. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ operator 2711

DECIZIE Nr. 912

Ședința publică de la 02 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Nacu

JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 3: Ion Dincă

GREFIER: - -

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații, împotriva încheierii penalenr.140/CC din 28.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpații recurenți, în stare de arest preventiv, asistat de avocat, asistat de avocat, asistată de avocat oficiu, și asistați de avocat oficiu.

Procedura îndeplinită.

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul T - Serviciul Teritorial Timișoara.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, apărătorul inculpatului depune la dosarul cauzei certificatele de naștere ale copiilor minori, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul inculpatului, avocat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Timiș și cercetarea în continuare a inculpatului în stare de libertate. În motivare a arătat că încheierea primei instanțe este netemeinică și nelegală, prima instanță nu a ținut seama că inculpatul a recunosc ut săvârșirea faptei și nu s-au produs consecințe pentru ordinea publică, raportat la notele false, deoarece acestea au fost confiscate de organele de urmărire penală și nu au ajuns în circulație. A mai arătat că inculpatul se află la primul contact cu legea penală.

Apărătorul inculpatului, avocat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă și continuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de libertate. A arătat că inculpatul a avut o poziție sinceră, a recunoscut comiterea faptei, sumele de bani nu au fost puse în circulație, astfel că nu s-a produs pericolul social impus de lege. Referitor la persoana inculpatului a arătat că acesta a avut o poziție sinceră, nu se va sustrage cercetărilor, nu va împiedica aflarea adevărului și este singurul întreținător al familie, având 3 copii minori.

Apărătorul din oficiu pentru inculpații și, a solicitat admiterea recursurilor, apreciind că nu există temeiuri care să justifice luarea măsurii arestării preventive față de inculpați și nici probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Apărătorul din oficiu pentru inculpata a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Timiș și, în principal, respingerea propunerii de arestare preventivă, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicția de a părăsi localitatea, raportat la gradul de participare a inculpatei la comiterea faptei.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursurilor, avându-se în vedere gravitatea faptelor comise și împrejurarea că cercetarea inculpaților în stare de libertate nu este oportună, întrucât pericolul social a fost dovedit prin faptul că sumele de bani au fost remise unmei alte persoane.

Inculpații - recurenți, având pe rând ultimul cuvânt, a solicitat să fie cercetat în stare de libertate, întrucât nu este reală împrejurarea că erau constituiți în grup infracțional organizat; că este de acord cu concluziile apărătorului; dorește să fie judecat în stare de libertate, arătând că a dat declarațiile pentru a-l disculpa pe fratele său și nici nu există probe împotriva sa; regretă fapta; să fie cercetată în stare de libertate, întrucât a colaborat cu organele de anchetă și nu prezintă pericol public.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele: prin încheierea penală nr. 140/CC din 28.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art.1491alin.9 raportat C.P.P. la art.143 și C.P.P. cu aplicarea art.148 alin.1 lit.f s C.P.P.-a admis cererea formulată de Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara și s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților:, -, pentru o perioadă de 29 zile, începând cu data de 28.09.2008 până la data de 26.10.2008.

În baza art.1491alin.12 raportat C.P.P. la art.146 alin.111C.P.P. art. 145.C.P.P. și art. 1451.C.P.P. s-au respins cererile inculpaților și formulate prin apărătorul lor privind luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: prin cererea introdusă și înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr.7227/30/28.09.2008 Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoaraa solicitat arestarea preventivă a inculpaților, și pentru o perioadă de 29 zile, reținându-se în sarcina acestora că fac parte dintr-un grup infracțional organizat, format din mai multe persoane, ce se ocupă cu falsificarea și plasarea pe teritoriul României de monedă națională, în special din cupiura de 100 RON.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin ordonanțele nr.21/D/P/2008 din data de 28.09.2008 Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoaraa dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații:, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrafacere, deținere și punere în circulație de monedă națională falsificată din cupiura de 100 RON, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 282 alin. 1 și 2.Cod Penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și deținere și punere în circulație de monedă națională falsificată din cupiura de 100 RON, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 282 alin. 2.Cod Penal;, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și deținere și punere în circulație de monedă națională falsificată din cupiura de 100 RON, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 282 alin. 2.Cod Penal;, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și deținere și punere în circulație de monedă națională falsificată din cupiura de 100 RON, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 282 alin. 2.Cod Penal;, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrafacere, deținere și punere în circulație de monedă națională falsificată din cupiura de 100 RON, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 282 alin. 1 și 2.

Cod Penal

Având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale prima instanță a considerat că în prezenta cauză există suficiente indicii cu privire la comiterea de către inculpați a unor fapte prevăzute de legea penală și sancționate cu închisoare mai mare de 4 ani, indicii care să convingă un observator independent că inculpații, și, au comis acele fapte. În acest sens pot fi observate în primul rând chiar declarațiile inculpaților, aceștia recunoscând săvârșirea faptelor.

Tribunalul Timișa apreciat că în prezenta cauză există suficiente indicii cu privire la comiterea de către inculpați a unor fapte prevăzute de legea penală, respectiv implicarea în activitatea de constituire a unui grup infracțional organizat și contrafacere, deținere și punere în circulație de monedă națională falsificată.

Atitudinea sinceră a inculpaților și împrejurarea că aceștia nu au antecedente penale sunt împrejurări ce urmează a fi avute în vedere la individualizarea pedepsei, ele nefiind suficiente pentru a convinge instanța că lăsarea in libertate a inculpaților nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, infracțiunea săvârșită de aceștia fiind chiar una de pericol, tulburarea pentru ordinea publică fiind gravă prin amploarea și consecințele pe care circulația bancnotelor falsificate le produce în rândul populației.

Pe de altă parte, raportându-se la împrejurările cauzei, instanța de fond a apreciat că referitor la persoana inculpaților lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică și ar impieta asupra instrumentării în bune condiții în continuarea a cauzei.

În acela și timp, amploarea deosebită a activității desfășurate de către inculpați, care caracterizează personalitatea acestora ca fiind periculoasă pentru ordinea publică, precum și din numărul persoanelor implicate în activitatea grupului, din datele existente la dosar rezultând faptul că mai există și alte persoane care aparțin grupului infracțional și care încă nu au fost identificate.

Nu în ultimul rând, la luarea măsurii preventive împotriva inculpaților, s-au avut în vedere și dispozițiile art.5 alin.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Letellier contra Franței, admițând posibilitatea detenției preventive a unei persoane în vederea protejării ordinii publice, atunci când, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, o anumită infracțiune poate suscita o tulburare a acestei ordini publice.

Împotriva încheierii penale nr. 140/CC/28.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs inculpații, și în termen legal, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 29.09.2008.

Recursul nu a fost motivat în scris, ci în susținerea orală a acestuia conform concluziilor consemnate în practicaua deciziei penale.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 143 alin. 1 C.P.P. și 148.C.P.P. precum și art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în codul d e procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art.148 Cod procedură penală. Odată cu ratificarea de către România în 1994 Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.

Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci, este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.

În mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 143 al. 1 și art. 148 lit. f C.P.P. respectiv că sunt indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpați a unei fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, respectiv infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat și contrafacere, deținere și punere în circulație de monedă falsificată, fapte prevăzute de art.7 din legea 39/2003 și art.282 al.2 pen. temeinice privind comiterea faptei rezultă din declarațiile inculpaților, ale investigatorului sub acoperire și ale martorilor, procesele verbale de consemnare a convorbirilor telefonice, procesele verbale și imaginile rezultate din punerea în aplicarea a autorizației de interceptare audio-video și ambiental, procesele verbale de constatare a infracțiunii flagrante. În acest sens, mai trebuie reținut că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpaților, iar față de probatoriul administrat până în acest moment există date care susțin acest fapt.

Totodată, în cauză sunt incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală, acuzele ce planează asupra acestora vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia și rezonanța publică. Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acesteia. Infracțiunile de falsificarea de monedă și constituirea grupului infracțional organizat aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv siguranței cetățenilor în efectuarea tranzacțiilor cu elemente de plată lichide cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează siguranța circulației monetare.

Astfel fiind, în baza art. 38515pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpații, împotriva încheierii penalenr.140/CC din 28.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga fiecare inculpat la câte 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul prevederilor art.38515alin.1 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, împotriva încheierii penalenr.140/CC din 28.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

În temeiul prevederilor art.192 al.2 p Cod Penal obligă pe fiecare inculpat-recurent la plata sumei de câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs și dispune plata din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Tas umei de câte100 lei, onorariu avocat oficiu pentru apărarea efectuată inculpaților, .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 02 Octombrie 2008

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier

Red.AN/3.10.08

Tehnored AJ/14.10.08

Prima instanță:Trib. T-

Președinte:Anca Nacu
Judecători:Anca Nacu, Laura Bogdan, Ion Dincă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 912/2008. Curtea de Apel Timisoara