Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 922/2009. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

Operator - 2711

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 922/

Ședința publică din 01 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 2: Ion Dincă

JUDECĂTOR 3: Florin Popescu

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul -, împotriva încheierii penale de ședință pronunțată la data de 19.08.2009 de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul din oficiu al inculpatului-recurent, avocat, solicită admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive, întrucât din probe nu rezultă că inculpatul ar fi făptuitorul, ci alte persoane ar fi vinovate de săvârșirea faptei.

Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât încheierea atacată este temeinică și legală, în mod corect prima instanță apreciind că se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, raportat la natura faptei săvârșite, la împrejurările comiterii faptei, dar și la persoana inculpatului.

Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate, arătând că este nevinovat.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală de ședință din data de 19.08.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 300 ind. 2 Cpp raportat la art. 160 ind. b Cpp, s-a constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpații, fiul lui și, născut la data de 15.09.1978 în, jud. T, domiciliat în, sat nr. 277, jud. T, CNP - -, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 82/17.10.2008 emis de Tribunalul Timiș, și -, fiul lui și, născut la data de 04.04.1987 în T, jud. T, domiciliat în sat nr. 277, jud. T, CNP - -, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 83/17.10.2008 emis de Tribunalul Timiș, și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților, urmând ca legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile.

Pentru a pronunța această încheiere penală, deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpaților și, prima instanță a apreciat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de aceștia nu s-au schimbat, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților, în sensul că față de ambii inculpați continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f Cpp, în sensul că s-a apreciat că există suficiente indicii cu privire la săvârșirea de către inculpați a unei fapte prevăzute de legea penală și sancționată cu închisoarea mai mare de 4 ani.

Totodată, tribunalul a considerat că lăsarea în libertate a inculpaților reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura faptei reținute în sarcina acestora, la împrejurările de săvârșire a actelor materiale ale activității infracționale, la mijloacele folosite pentru aducerea la îndeplinire a rezoluției infracționale, reținute prin actul de sesizare a instanței de judecată, precum și raportat la persoana inculpaților, care nu au determinat convingerea primei instanțe că, în stare de libertate, vor da dovadă de o conduită corespunzătoare normelor de conviețuire socială normală.

Pentru aceste considerente și avându-se în vedere faptul că măsura arestării preventive își menține în continuare caracterul adecvat și de necesitate pentru siguranța publică, întrucât alte măsuri preventive restrictive de libertate nu oferă la acest moment procesual garanții suficiente pentru protecția opiniei publice, în baza art. 3002Cpp raportat la art. 160 Cpp, Tribunalul Timișa menținut starea de arest preventiv a inculpaților și, urmând ca legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile.

Împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Timiș la data de 19 august 2009 în dosarul nr- din 09.02.2009 a declarat recurs inculpatul - apărătorul ales, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara - Secția Penală sub nr- din 31.08.2009.

Recursul nu a fost motivat în scris.

Analizând încheierea recurată, prin prisma motivelor de recurs analizate din oficiu, Curtea constată că recursul inculpatului - este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Instanța de recurs constată că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul reținând corect că persistă presupunerea că inculpatul a săvârșit o faptă gravă, îndreptată împotriva vieții, valoare socială fundamentală apărată de legea penală. Probele administrate până în prezent nu au modificat imaginea de ansamblu asupra stării de fapt avută în vedere la luarea, prelungirea și menținerea măsurii aretării preventive. Susținerile inculpatului recurent în sensul nevinovăției sale nu schimbă cu nimic situația amintită, această poziție procesuală a sa fiind constantă pe parcursul procesului penal.

Contrar susținerilor apărătorului din oficiu al inculpatului recurent, Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f) proc. pen. în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o infracțiune care este pedepsită de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care s-a desfășurat presupusa activitate infracțională (prin folosirea de obiecte contondente; zona corpului victimei care a fost vizată - capul), la numărul persoanelor implicate în pretinsa activitate infracțională (2).

De asemenea, instanța de recurs observă că prima instanță a făcut o analiză atentă a împrejurărilor care constituie indicii că inculpatul recurent ar fi săvârșit fapta penală de care este acuzat, precum și a împrejurărilor ce constituie probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Prin urmare, se consideră că autoritățile judiciare au demonstrat convingător justificarea prelungirii și menținerii perioadei de detenție provizorie.

În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului recurent, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, starea de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța de recurs reține că aprecierea necesității luării și menținerii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului recurent, pe de altă parte.

În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului recurent de a fi judecat în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește o faptă gravă, că această faptă are un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.

De asemenea, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului recurent ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al cetățenilor și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața cetățenilor și încrederea publică în înscrisurile producătoare de consecințe juridice.

Totodată, se constată că menținerea măsurii arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate și în bune condiții (fără posibilitatea alterării) a actelor procesuale în cursul judecății, motiv pentru care nu se poate considera că menținerea măsurii arestării preventive se transformă în pedeapsă penală.

Față de cele reținute, se consideră și că lăsarea inculpatului în libertate ar încuraja săvârșirea unor fapte similare celei imputate prin actul de sesizare a instanței, atât de către inculpat, cât și de către alte persoane ce ar percepe lăsarea în libertate a făptuitorului ca pe o lipsă de reacție corespunzătoare a autorităților.

Pentru aceleași motive care vizează menținerea arestării preventive se apreciază că această măsură procesuală nu poate fi revocată sau înlocuită cu altă măsură preventivă.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. b proc. pen. va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Timiș la data de 19 august 2009 în dosarul nr- din 09.02.2009.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct. 1, lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale de ședință din 19.08.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul-recurent la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs și dispune plata din contul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului Tas umei de 100 lei, onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 01 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red.- 02.10.2009

Tehnored. -07.10.2009

Primă instanță: jud. - Tribunalul Timiș

Președinte:Laura Bogdan
Judecători:Laura Bogdan, Ion Dincă, Florin Popescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 922/2009. Curtea de Apel Timisoara