Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 966/2008. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

Operator - 2711

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 966/

Ședința publică din 16 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 2: Anca Nacu

JUDECĂTOR 3: Ion Dincă

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarat de inculpații, și, împotriva încheierii penale nr. 143/CC din 06 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpații-recurenți, și, în stare de arest, asistați de avocat ales, din cadrul Baroului

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul ales al inculpaților recurenți, avocat, solicită admiterea recursurilor, desființarea hotărârii Tribunalului Timiș prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a celor trei inculpați. Precizează că prin decizia nr. 25 Înaltei - Curți de Casație și Justiție recursul împotriva încheierii de prelungire sau arestare se soluționează întotdeauna înainte de expirarea măsurii ori Tribunalul Timișs -a pronunțat asupra menținerii măsurii arestării preventive la data de 06.10.2008, iar recursul se judecă în data de 16.10.2008. Pe fond, arată că hotărârea este greșită, întrucât efectuarea unor acte la dosar nu ar fi influențată de lăsarea în libertate a inculpatului, motivele parchetului, respectiv că în cauză urmează a se efectua o comisie rogatorie internațională, în Irlanda prin intermediul Ministerului Justiției, Egalității și Reformei Dreptului din, în vederea stabilirii activității infracționale desfășurate de inculpați pe teritoriul acestui stat, și a fi identificate și audiate și alte persoane care au avut de suferit de pe urma activității infracționale desfășurată de inculpați, precum și martori propuși de către aceștia în apărarea lor, fiind perimate. De asemenea, precizează că că nu există pericol pentru ordinea publică ( împotriva României).

Procurorul solicită respingerea recursului, întrucât temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă în continuare, iar în cauză urmează a se efectua noi acte de urmărire penală.

Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate.

Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, arătând că nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 143/CC din 06.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a fost admisă cererea formulată de Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș de prelungire a măsurii arestării preventive fata de inculpații, și.

În baza art. 159.C.P.P. s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților:

-, fiul lui și, născut la data de 28.08.1968 în, jud. T, domiciliat în nr. 796, jud. T, CNP - -, posesor CI, seria -, nr. -, eliberată de. Sannicolau M la data de 15.02.2005, cetățenia română, studii 5 clase, ocupația agricultor, căsătorit, are 3 copii, stagiul militar satisfăcut, în prezent detinut in Arestul IPJ T în baza mandatului de arestare preventivă nr.55/2008 din emis de Tribunalul T;

- -, fiul lui și, născut la data de 07.08.1988 în Sannicolau M, jud. T, domiciliat în com. nr. 244, jud. T, CNP - -, posesor CI seria - nr. -, eliberată de. Sannicolau M, la data de 03.06.2004, cetățean român, studii 4 clase, ocupația agricultor, fără loc de muncă, necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, în prezent detinut in Arestul IPJ T în baza mandatului de arestare preventivă nr.56/2008 din emis de Tribunalul T și

-, fiul lui și -, născut la data de 17.04.1989, în, jud. T, cu domiciliul în com. nr. 96, jud. T, CNP - -, cetățean român, studii 7 clase, ocupația muncitor, necăsătorit, fără copii, stagiul militar nesatisfăcut, în prezent detinut in Arestul IPJ T în baza mandatului de arestare preventivă nr.57/2008 din emis de Tribunalul Timiș, pentru o perioada de 30 de zile, începînd cu data de 10.10.2008 pînă la data de 08.11.2008.

Pentru a pronunța această încheiere penală, Tribunalul Timișa reținut următoarele:

Prin cererea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș nr. 48/D/P/2007 din data de 03.10.2008, înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 03.10.2008 sub număr dosar unic -, s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpatii, și pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.10.2008 până la data de 08.11.2008.

În motivarea propunerii s-a arătat că inculpații sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane prev. și ped. de art. 12 alin. 1 și alin. 2 lit. din Legea nr. 678/2001, constând în aceea că începând din anul 2006, prin înșelăciune, au recrutat, transportat și cazat în Irlanda, mai multe persoane, în scopul exploatării prin muncă acestora.

S-a mai arătat că față de inculpați s- dispus de către Tribunalul Timiș măsura arestării preventive prin încheierea nr. 89/CC/16.07.2008, dispusă în dosarul nr-, eliberându-se mandatele de arestare preventivă nr. 55, 56 și 57.

De asemenea, prin încheierea nr. 104/CC/11.08.2008, pronunțată în dosarul Tribunalului Timiș - Secția penală nr- s-a dispus prelungirea arestării preventive față de cei trei inculpați de la data de 13.08.2008 până la data de 11.09.2008. Totodată prin încheierea nr. 124/CC/08.09.2008 pronunțată în dosarul Tribunalului Timiș nr- s-a dispus prelungirea arestării preventive față de cei trei inculpați de la data de 11.09.2008 până la data de 10.10.2008, iar până în prezent urmărirea penală nu a putut fi finalizată. Astfel, au fost audiate și respectiv reaudiate o serie de persoane și au fost efectuate numeroase verificări în vederea stabilirii cu exactitate stării de fapt - a se vedea Volumul 5 din dosarul de urmărire penală.

Ministerul Publica apreciat că se impune prelungirea măsurii arestării preventive cu încă 30 de zile față de inculpați întrucât în cauză urmează a se efectua o comisie rogatorie internațională, în Irlanda prin intermediul Ministerului Justiției, Egalității și Reformei Dreptului din, în vederea stabilirii întregii activități infracționale desfășurate de inculpați pe teritoriul acestui stat, astfel încât se așteaptă răspuns din partea autorităților irlandeze la problemele expuse în comisia rogatorie internațională. De asemenea, urmează a fi identificate și audiate și alte persoane care au avut de suferit de pe urma activității infracționale desfășurată de inculpați, precum și martori propuși de către aceștia în apărarea lor.

Se mai menționează că parte dintre persoanele la care s-a făcut referire mai sus se află încă pe teritoriul Irlandei și nu au mijloace de subsistență necesare deplasării în România, iar altora le este teamă să se prezinte în vederea audierii datorită presiunilor exercitate de către membrii de familie sau apropiații inculpaților, aceștia din urmă fiind necesar a fi la rândul lor identificați și audiați.

S-a mai arătat că în ceea ce privește cererea de comisie rogatorie mai sus menționată, s-a primit un răspuns în limba engleză din partea autorităților irlandeze din care rezultă că aceasta le-a parvenit în timp util și că se lucrează în vederea finalizării și trimiterii documentelor solicitate către autoritățile române - a se vedea filele 282-284, din volumul 5. Între timp urmează a fi identificate și audiate și alte persoane care au legătură cu cauza.

S-a mai arătat că la data de 19.09.2008 a fost efectuată o solicitare către Agenția Națională împotriva de persoane - Centrul Regional T, în legătură cu furnizarea de către această instituție de date cu privire la părțile vătămate, în prezenta cauză, părți vătămate care sunt în evidențe și care sunt consiliate social și psihologic - fila 285 din volumul 5, apreciind că temeiurile în baza cărora s-a luat măsura arestării preventive nu s-au schimbat până în prezent iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publica.

În probațiune, a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 48/D/P/2007 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș.

Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, tribunalul a reținut ca prin ordonanța nr. 48/D/P/2007 din data de 16.07.2008 Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timi șoara s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații, și pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001, constând în aceea că începând din anul 2006, prin înșelăciune, inculpații au recrutat, transportat și cazat în Irlanda mai multe persoane, în scopul exploatării acestora, prin muncă.

Prin încheierea penală nr. 89/CC/16.07.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpații, și, fiind emise mandatele de arestare preventivă nr. 55, 56 și 57/16.07.2008.

Prin încheierea nr. 104/CC/11.08.2008, pronunțată în dosarul Tribunalului Timiș -Sectia penală nr- s-a dispus prelungirea arestării preventive față de cei trei inculpati de la data de 13.08.2008 până la data de 11.09.2008. Totodată prin încheierea nr. 124/CC/08.09.2008 pronunțată în dosarul Tribunalului Timiș nr- s-a dispus prelungirea arestării preventive față de cei trei inculpati de la data de 11.09.2008 până la data de 10.10.2008

Potrivit dispozițiilor art. 155 Cpp, în cursul urmăririi penale, arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în caz de necesitate și motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice o asemenea privare de libertate.

Raportându-se la materialul probator existent la dosarul de urmărire penală, prima instanță a apreciat că in continuare subzista temeiurile pentru care a fost luată măsura arestării preventive față de inculpatii, și, măsură preventivă luată în condiții de legalitate și temeinicie, existând date suficiente din care să rezulte presupunerea rezonabilă că fapta susceptibilă a întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane au fost săvârșite de către inculpați, fiind deci îndeplinite condițiile impuse de art. 143 Cpp.

In plus, s-a reținut că persistă aspectele avute in vederea la luarea masuri constând în aceea ca sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpații au săvârșit o infracțiune care este pedepsită de legea penală cu închisoare mai M de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestora reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În speța de fata, s-a apreciat de către tribunal că, la acest moment procesual, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi cercetați în stare de libertate. Astfel, s-a reținut că presupunerea rezonabilă privește o faptă gravă, că fapta aduce atingere atât persoanei și demnității acesteia, cât și relațiilor interumane, fapte care au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.

Totodată, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului.

Tribunalul a considerat că a fost probata existența pericolului pentru ordinea publica ce o reprezintă lăsarea în libertate a inculpaților, iar apărările acestora raportat la subiectivismul plângerilor părților vătămate nu constituie temeiuri care să înlăture întreg ansamblul de probe reținute la luarea măsurii arestării preventive. Pe de alta parte s-a apreciat că a fost probat faptul că lăsarea în liberate a inculpaților poate influența mersul cercetărilor în condițiile în care inculpații au început să facă presiuni asupra mai multor parți vătămate.

Pentru toate aceste considerente, avându-se în vedere faptul că actele de urmărire penală învederate în propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive sunt necesare pentru finalizarea urmăririi penale, Tribunalul Timișa admis, dispunând prelungirea arestării preventive a inculpaților, și, pentru o perioada de 30 de zile, începînd cu data de 10.10.2008 pînă la data de 08.11.2008.

Împotriva încheierii penale nr. 143/CC/06.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș au declarat recurs, în termen legal, inculpații, și.

Recursul nu a fost motivat în scris, ci cu ocazia susținerii concluziilor orale, aspectele invocate de inculpat fiind menționate în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 155 - 159.C.P.P. art. 143 alin. 1 C.P.P. și 148.C.P.P. precum și art. 5 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Este adevărat că prin decizia nr. 25/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a statuat că recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea sau respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive va fi soluționat întotdeauna înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate și că sintagma folosită de legiuitor "înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate" are caracter imperativ și nu de recomandare, însă sancțiunea nerespectării acestei prevederi nu este încetarea de drept a măsurii arestării preventive neputându-se încadra în dispozițiile art. 140 alin. 1 lit. a întrucât C.P.P. acesta nu are natura unui termen substanțial ci este un termen de procedural, iar Tribunalul Timișa dispus prelungirea măsurii arestării preventive înainte de expirarea măsurii. O altă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale ar permite inculpaților ca prin tergiversarea soluționării recursului să obțină încetarea măsurii preventive fără ca instanța să aibă posibilitatea de a se pronunța conform legii.

Instanța de recurs constată că potrivit dispozițiilor art. 155 alin. 1.C.P.P. "arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate". În acest context, sub aspectul temeiurilor inițiale care au condus la privarea de liberate a inculpaților în mod corect s-a reținut că raportat la materialul de urmărire penală acestea subzistă în continuare, existând date suficiente din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor de organul de urmărire penală, respectiv de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001, constând în aceea că începând cu anul 2006, prin înșelăciune, au recrutat, transportat și cazat în Irlanda, mai multe persoane, în scopul exploatării prin muncă a acestora. Sub aspectul indiciilor privind comiterea infracțiunii, instanța reține declarațiile părților vătămate, care se coroborează între ele, dintre care (fila 2-3 vol. II, dosar UP), (fila 81- 83 vol. II, dosar UP), (fila 116 - 118 vol. II, dosar UP), (fila 150-151 vol. II, dosar UP), (fila 184 - 185 vol. II, dosar UP), (fila 1 - 3 vol. III, dosar UP), (fila 50-51, vol. III, dosar UP). Ca un aspect relevant în ce privește gradul de periculozitate al inculpaților se reține că toate părțile vătămate au relatat că s-au exercitat de către inculpați amenințări cu bătaia, cu moartea, cu pistolul pentru a obține de la victime parte din salariul primit. Totodată, se reține și că potrivit dispozițiilor art. 681.și C.P.P. art. 139.C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment există date care susțin acest fapt, neputându-se face aprecieri cu valoare de certitudine în acest moment procesual.

În mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente în continuare dispozițiile art. 143 al. 1 și art. 148 lit. f C.P.P. respectiv că sunt indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpat a unei fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai M de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia și rezonanța publică, făcând și o analiză judicioasă și completă a incidenței normelor și jurisprudenței CEDO aplicabile în cauză. Din starea de fapt reținută în sarcina inculpaților de organul de urmărire penală se deduce că pericolul social al infracțiunilor pentru care există indicii temeinice este sporit, cu repercusiuni dintre cele mai grave asupra relațiilor sociale, fapt ce determină ca lăsarea în libertate a acestora să prezinte pericol concret pentru ordinea publică, inducând temerea în rândul opiniei publice în contextul în care activitatea infracțională pare a fi una extinsă atât ca număr de persoane implicate, cât și ca arie teritorială, dat fiind caracterul de extraneitate.

Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se arată și că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai M decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate" (cauzeleLabita Italia,Neumeister Austria,Stasaitis Lituania). Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acesteia. infracțiunile de trafic de persoane, de care sunt acuzați inculpații, aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei, și chiar sănătatea acesteia, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare. Mai mult, există și obligația pozitivă a statului, în temeiul articolului 26 din Legea nr. 678/2001, de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă și specială a persoanelor vătămate prin infracțiunile prevăzute de această lege. În speță, părțile vătămate arată că au fost amenințate în Irlanda de inculpați pentru a le da parte din salariu, amenințări cu moartea, bătaia sau pistolul, care în unele cazuri au continuat și în România, aspecte ce constituie dovezi certe ale pericolului inculpaților pentru ordinea publică. Astfel, partea vătămată, în declarația din 24.06.2008 relatează că în urmă cu aproximativ 2 luni, în comuna, a fost oprit pe stradă de inculpații, și soțiile acestora, iar i-a pus pistolul la cap și l-a amenințat. De asemenea, arată că atunci când i-a spus că-l va reclama la poliție, inculpatul a afirmat că "nu-i este frică de nimeni, la banii pe care îi are". În același sens, este și declarația părții vătămate, care susține că în data de 12.05.2008, în barul din comuna a fost amenințat de inculpatul "că va veni cu șmecherii" la el acasă să-l omoare.

Potrivit art. 136 alin. 8.C.P.P. alegerea măsurii preventive aplicate inculpatului trebuie să aibă în vedere scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. În raport cu aceste criterii, precum și cu aspectele anterior analizate, instanța de recurs constată că măsura arestării preventive își menține în continuare caracterul adecvat și de necesitate pentru siguranța publică.

Prin urmare, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpații, și împotriva încheierii penale nr. 143/CC/06.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga fiecare inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct.1, lit. b C.P.P. respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, împotriva încheierii penale nr. 143/CC/06 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.p Cod Penal, obligă pe fiecare inculpat-recurent la plata sumei de 100lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 16 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Prima instanță -

Red. -20.10.2008

Tehnored. - 21.10.2008

Președinte:Laura Bogdan
Judecători:Laura Bogdan, Anca Nacu, Ion Dincă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 966/2008. Curtea de Apel Timisoara