Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 17/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.17//2008
Ședința publică din 11 martie 2008
PREȘEDINTE: Crișan Marinela vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR 2: Groza Gheorghe G - președintele instanței
JUDECĂTOR 3: Soane Laura
Procuror: - -
Grefier:
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații recurenți, născut la 27.06.1979, fiul lui și și, născut la 3.12.1971, în Italia, fiul lui și, ambii din Arestul IPJ B, împotriva încheierii penale nr.8 din 28.02.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect propunere de arestare preventivă, potrivit prevederilor art.149/1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent -, în stare de arest din Arestul IPJ B, asistat de apărător desemnat din oficiu avocat, în baza delegației nr.1307/2008 emisă din oficiu de Baroul Bihor la 05.03.2008, inculpatul recurent, în stare de arest din Arestul IPJ B, asistat de apărători aleși avocat -, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar și avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.21 din 3 martie 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat și interpretul de limba italiană.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se și că, la dosarul cauzei a fost atașată nota de redare privind convorbirile telefonice efectuate de inculpatul la data de 27.02.2008, nota privind antecedentele penale ale inculpatului și că DIICOT - Serviciul Teritorial Oradeaa depus la dosarul cauzei raportul de expertiză privind cele 993 grame pulbere de culoare albă, după care:
În baza art.140/3 alin.3 din Codul d e procedură penală, instanța procedează la ascultarea inculpaților - și - prin intermediul interpretului de limba italiană, declarațiile acestora fiind consemnate în procesele-verbale separat atașate la dosarul cauzei.
Inculpatul prin intermediul interpretului de limba italiană precizează în fața instanței că își alege domiciliul în O-,.128, jud.
Nefiind alte cereri sau excepții prealabile, curtea acordă cuvântul în susținerea recursurilor cu care a fost legal investită.
Apărătorul inculpatului avocat - susține recursul solicitând admiterea acestuia, în principal, a se dispune respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului ca nefondată, conform art.149/1 alin.13 raportat la art.140/3 alin.7 Cod procedură penală.
În subsidiar, solicită ca, în urma casării hotărârii recurate, rejudecând propunerea de arestare să se constate că nu se impune arestarea preventivă a inculpatului și să se respingă propunerea de arestare preventivă, luându-se măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, conform art.149/1 alin.12 raportat la art.146 alin.11/1 Cod procedură penală.
În motivarea recursului se susține că, măsura arestării preventive luată față de inculpat este nelegală întrucât, deși organul de urmărire penală a procedat potrivit procedurii speciale cuprinsă în Titlul IV Capitolul I din Codul d e procedură penală ce reglementează urmărirea și judecarea unor infracțiuni flagrante, nu au fost respectate dispozițiile art.468 Cod procedură penală în sensul de a solicita arestarea învinuitului și nu a inculpatului, deși procedura prev. de art.465-466 Cod procedură penală este obligatorie și nu facultativă.
Ca motiv de nelegalitate a hotărârii atacate se mai invocă încălcarea dispozițiilor art.150 Cod procedură penală, arătându-se că judecătorul nu putea dispune arestarea preventivă decât dacă inculpatul ar fi fost audiat de către procuror, cu respectarea drepturilor procesuale impuse de normele procesual penale. Astfel, se arată că inculpatul nu a fost audiat de către procuror după ce s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa, fiind încălcate dispozițiile art.237 și art.6 alin.3 Cod procedură penală, fapt ce rezultă din dosarul de urmărire penală.
Sub aspectul netemeiniciei hotărârii se arată că inculpatul nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor de care este acuzat, că în cauză nu există indicii temeinice astfel cum acestea sunt definite de art.68/1 Cod procedură penală, în sensul că inculpatul ar fi săvârșit vreo acțiune care să se circumscrie laturii obiective a uneia din infracțiunile incriminate la art.2 sau 3 din Legea nr.143/2000 și că substanța în masă totală de 993 grame găsită cu ocazia flagrantului asupra inculpatului nu este cocaină. Se mai arată că nu există probe certe în sensul că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol care trebuie analizat în primul rând în raport de persoana în cauză și de reacția societății la posibila insecuritate ce s-ar crea în situația în care organele de urmărire penală nu ar acționa conform legii în momentul descoperirii infractorilor.
Apărătorul inculpatului avocat susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate în sensul respingerii propunerii de arestare preventivă.
Sub aspectul nelegalității hotărârii achiesează la concluziile antevorbitorului său.
Se apreciază hotărârea atacată ca netemeinică, deoarece prima instanță a reținut că substanța în greutate de 993 grame ar fi fost cocaină, însă din raportul de expertiză efectuat a rezultat că doar 0,9 grame este cocaină, restul fiind doar pulbere albă, motiv pentru care apreciază că se impune revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
În subsidiar, solicită a se institui măsura obligării de a nu părăsi România.
Apărătorul inculpatului - avocat susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate ca nelegală și netemeinică, în sensul respingerii propunerii de arestare cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului deoarece nu există temeiuri care să justifice menținerea arestării preventive față de inculpat.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
Se susține de către apărare că nu există autorizație de prelungire a interceptărilor telefonice, fapt care chiar dacă ar fi real ține de fondul cauzei, instanță care urmează a judeca este cea care va aprecia legalitatea obținerii probei. Arată totuși că, în urma discuțiilor avute cu procurorii din cadrul DIICOT există o astfel de autorizație, însă nu poate certifica acest lucru sau prezenta autorizația în fața instanței. Cert este că, această apărare nu poate fi analizată ca una vizând fondul măsurii preventive și ca atare solicită a nu fi luată în considerare cel puțin la acest moment.
În ce privește al doilea motiv al apărării, vizând încălcarea procedurii flagrante arată că, în primul rând Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea vechilor recursuri în anulare s-a pronunțat în sensul că aceasta nu este obligatorie, fiind la latitudinea procurorului dacă o urmează sau nu, funcție de particularitățile cauzei. Pe de altă parte, apreciază că, în speță, procedura flagrantă nici nu poate fi aplicată întrucât conform art.466 Cod procedură penală doar infracțiunile pedepsite cu închisoare mai mare de 1 an și de cel mult 12 ani, precum și formele agravate ale acestor infracțiuni, săvârșite în condițiile prevăzute de acest text, pot fi urmărite în procedura flagrantă. Ori, solicită a se constata că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților sunt pedepsite toate cu închisoare mai mare de 12 ani și din studiul infracțiunilor prev. în Legea nr.143/2000 acestea sunt infracțiuni de sine stătătoare, astfel că nu există o formă de bază a infracțiunilor care să fie pedepsită cu închisoare de cel mult 12 ani.
În ce privește al treilea motiv invocat de apărare, arată că procedura penală în sine impune într-adevăr o anumită formalitate însă aceasta nu trebuie dusă la extrem, până a cădea în derizoriu. Revenind la speță, arată că după punerea în mișcare a acțiunii penale, inculpaților li s-a adus la cunoștință noua calitatea procesuală pe care au dobândit-o acest aspect fiind inserat chiar în declarație, poziție față de care li s-a cerut inculpaților să dea o declarație însă inculpații neavând nimic de adăugat, este evident că aceștia și-au păstrat poziția în apărare avută în calitate de învinuiți. În continuarea acestei idei s-ar putea chiar specula că art.150 Cod procedură penală nu impune o formă sau o limită a audierii inculpatului și ca atare în speță nu se poate susține că inculpatul nu a fost audiat.
Critica apărării privind neîndeplinirea condițiilor cerute de art.148 raportat la art.143 Cod procedură penală, o apreciază ca nefondată în primul rând solicitând a se constata că actele administrate în cauză, printre care se indică cele încheiate de investigatorii și colaboratorii acestora care pot constitui probe conform art.22 din Legea nr.143/2000, pe de o parte, iar pe de altă parte, notele de redare a convorbirilor telefonice înregistrate autorizat fac ca să existe minimele indicii cerute de art.143 și definite de art.68 ind.1 Cod procedură penală, iar în ceea ce privește a doua condiție a art.148 lit.f Cod procedură penală, anume pericolul pentru ordinea publică arată că acest pericol trebuie înțeles ca fiind o insecuritate socială majoră generată de pericolul social ridicat al infracțiunilor de trafic de droguri, concluzionând cu aceea că solicită a se avea în vedere și scopul măsurilor preventive, scop care în speță trebuie înțeles ca fiind necesar unei bune desfășurări a urmăririi penale astfel că, apreciază ca fiind major scopul măsurii arestării preventive, pe cale de consecință o altă măsură preventivă nu ar satisface acest scop.
Apărătorul inculpatului avocat -, în replică arată că, discuțiile telefonice purtate între inculpați se referă doar la cantitatea de 0,9 grame, și arată încă o dată că această cantitate a fost achiziționată fără ordonanță de autorizare în acest sens, arătând că la fila 2-3 dosar urmărire penală există o ordonanță de autorizare și că nu există la dosar nici una de prelungire, pe de o parte, iar pe de altă parte, arată că declarația coinculpatului nu poate sta la baza inculpării unei alte persoane, arătând că în speță coinculpatul a fost ademenit de către parchet cu art.16 din Legea nr.143/2000.
Procurorul, în contrareplică, arată că parchetul nu a ademenit pe nimeni cu dispozițiile art.16 din Legea nr.143/2000, dimpotrivă, însăși legea a instaurat obligativitatea aducerii la cunoștință făptuitorilor cercetați dispozițiile acestui articol, făptuitorii urmând a uza sau nu de aceste dispoziții.
Prin intermediul interpretului de limba italiană s-a procedat la traducerea dezbaterilor inculpatului.
Inculpatul recurent, în ultimul său cuvânt, prin intermediul interpretului de limba italiană a arătat că măsura arestării preventive față de el a fost dispusă în mod netemeinic, el nefiind vinovat de comiterea infracțiunii de care este acuzat, substanța găsită asupra sa cu ocazia flagrantului nefiind cocaină și că la dosarul cauzei nu există probe certe în sensul că ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Inculpatul recurent -, având ultimul cuvânt, a apreciat că nu prezintă pericol pentru ordinea publică și a solicitat să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Împotriva încheierii penale mai sus arătate au formulat recurs inculpații - și solicitând admiterea acestora, casarea încheierii, în sensul respingerii propunerii de arestare preventivă și punerii lor în libertate.
În motivarea recursului formulat inculpatul - a arătat că temeiurile care au fost avute în vedere de judecătorul care a admis propunerea de arestare preventivă nu există, nefiind la dosarul cauzei probe certe din care să rezulte că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, a arătat inculpatul că a avut o atitudine sinceră în timpul cercetărilor, colaborând cu organele de urmărire penală în vederea aflării adevărului.
Inculpatul a arătat în motivarea recursului său că măsura arestării preventive luată față de el este nelegală întrucât, deși organul de urmărire penală a procedat potrivit procedurii speciale cuprinsă în Titlul IV Capitolul I din Codul d e procedură penală ce reglementează urmărirea și judecarea unor infracțiuni flagrante, aceștia nu au respectat dispozițiile art.468 Cod procedură penală în sensul de a solicita arestarea învinuitului și nu a inculpatului, deși procedura prev. de art.465 - 466 Cod procedură penală este obligatorie și nu facultativă.
Ca motiv de nelegalitate s-au mai invocat încălcarea dispozițiilor art.150 Cod procedură penală, arătându-se că judecătorul nu putea dispune arestarea preventivă decât dacă el ar fi fost audiat de către procuror, cu respectarea drepturile procesuale impuse de normele procesual penale.
Inculpatul a arătat că măsura arestării preventive a fost dispusă în mod netemeinic, el nefiind vinovat de comiterea infracțiunii de care este acuzat, substanța găsită cu ocazia flagrantului asupra sa nefiind cocaină, așa cum greșit a reținut judecătorul în motivarea încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă; la dosarul cauzei nu există probe certe în sensul că ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, iar motivarea dată de procuror excede întrutotul legii.
În subsidiar, inculpatul a solicitat să se ia față de el măsura obligării de a nu părăsi țara, arătând că aceasta este suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Examinând hotărârea recurată din oficiu și prin prima motivelor invocate, dar în limitele impuse de lege instanța va reține următoarele:
Inculpații - și sunt cercetați în dosar nr.3/P/2008 al DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea pentru comiterea infracțiunii de trafic și consum ilicit de droguri de mare risc ( inculpatul - ) respectiv trafic de droguri de mare risc ( inculpatul ); în sarcina celor 2 s-a reținut că în perioada 2007 - 2008 au procurat în mod repetat din Italia diferite cantități de cocaină, o parte fiind consumată de inculpatul - sau valorificată altor consumatori în Italia, iar o altă parte a fost introdusă fără drept în țară.
Întrucât organele de urmărire penală aveau informații despre activitatea infracțională a celor 2 inculpați a fost autorizată folosirea investigatorului acoperit "", iar la data de 28.02.2008 s-a organizat un flagrant în scopul prinderii celor 2 inculpați se înțeleseseră cu acesta să-i vândă 1 kg de cocaină contra sumei de 35.000 EURO.
Ulterior s-a stabilit că cele 993 grame de pulbere de culoare albă găsite asupra inculpatului cu ocazia flagrantului nu conțin substanțe psihotrope sau stupefiante.
Din lecturarea Încheierii de arestare preventivă nr.8/28.02.2008 a Tribunalului Bihor se va reține că judecătorul care a dispus arestarea preventivă a celor 2 inculpați a constatat că la dosarul cauzei există probe și indicii temeinice că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați, dovedindu-se în urma organizării flagrantului că cei 2 inculpați au încercat să-i vândă investigatorului sub acoperire "" 1 kg de alb - afirmativ cocaină - pentru suma de 35.000 EURO; s-a mai reținut că infracțiunile pentru care sunt cercetați cei 2 sunt pedepsite cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol rezultat din poziția procesuală penală a inculpatului, a faptului că aceștia ar putea lua legătura cu celelalte persoane implicate în comiterea infracțiunilor și astfel ar îngreuna aflarea adevărului și identificarea tuturor participanților.
Raportat la motivele reținute de judecătorul care a dispus arestarea preventivă a celor 2 inculpați și expuse mai sus Curtea, procedând la examinarea motivelor de recurs invocate de inculpat, va reține următoarele:
Cu privire la motivele de nelegalitate invocate de inculpatul.
Referitor la nerespectarea de către organele de urmărire penală a dispozițiilor art.468 Cod procedură penală, Curtea constată că, în speță, aceste dispoziții procedurale nu sunt aplicabile câte vreme infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații nu se circumscriu cazurilor de aplicare a procedurii speciale prev. de art.466 Cod procedură penală. Astfel, infracțiunea de trafic ilicit de droguri prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 și art.3 alin.2 din Legea nr.143/2000 sunt pedepsite de lege cu închisoare în limite mai mare decât cele prev. de art.466 Cod procedură penală ( 1 la 12 ani ), respectiv 10 la 20 ani și 15 la 25 ani închisoare.
Este adevărat că infracțiunea de consum ilicit de droguri de mare risc prev. de art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000 reținută în sarcina inculpatului - este pedepsită de lege cu închisoare de la 2 la 5 ani însă potrivit art.478 alin.2 Cod procedură penală, în caz de conexitate sau indivizibilitate, dacă procedura specială se aplică numai unora dintre fapte ori unora dintre infractori urmărirea și judecata se fac potrivit procedurii obișnuite.
Nu subzistă nici motivul de nelegalitate determinat de încălcarea dispozițiilor art.150 Cod procedură penală, potrivit căruia arestarea preventivă se putea dispune numai după ascultarea sa în calitate de inculpat, aceste încălcări atrăgând nulitatea relativă, ce trebuia invocată de inculpat în cursul efectuării actului conform art.197 alin.4 Cod procedură penală. Se observă că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea întocmai a procedurii prev. de art.149/1 Cod procedură penală, inculpații fiind audiați de judecător în prezența apărătorilor desemnați din oficiu.
Referitor la critica potrivit căreia procesele-verbale încheiate de investigatorul și colaboratorul autorizați sunt nelegale întrucât au fost întocmite ca urmare a activității desfășurate de aceștia după expirarea duratei de timp pentru care au fost autorizați - 28.01.2008 - 26.02.2008 Curtea constată că aceste critici nu pot fi luate în considerare, ele privind fondul cauzei.
Cu privire la motivele de netemeinicie invocate de inculpatul - și.
Potrivit art.149/1 Cod procedură penală măsura arestării preventive se dispune atunci când se consideră că arestarea este în interesul urmăririi penale și numai dacă sunt întrunite condițiile prev. de art.143 Cod procedură penală și dacă există vreunul din cazurile prev. de art.148 Cod procedură penală.
Art.143 Cod procedură penală prevede posibilitatea luării măsurii arestării preventive numai dacă există probe, ca element de fapt care servesc la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea făptuitorului, la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei ( art.63 Cod procedură penală ) sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prev. de legea penală, adică din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta.
Art.5 lit.c din Convenția Europeană a drepturilor omului condiționează legalitatea privării de libertate de existența unor motive verosimile, temeinice că s-a săvârșit sau că se va săvârși o infracțiune sau autorul va fugi după săvârșirea unei infracțiuni; noțiunea de motive verosimile a fost interpretată de Curtea Europeană în sensul existenței unor date, informații care să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana respectivă să fi săvârșit infracțiunea ce face obiectul cercetării. Aceste date nu trebuie să aibă aceeași forță cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau pentru a formula o acuzare, nefiind necesar ca persoana să fie într-un final, acuzată sau trimisă în judecată.
În lumina considerațiilor de ordin teoretic mai sus expuse, se constată că la dosarul cauzei există probe și indicii temeinice că inculpații sunt implicați în comiterea unor activități ilicite ( procesele-verbale din 28.01.2008, 29.01.2008 întocmite de colaboratorul sub acoperire și persoana de legătură cu privire la procurarea și cumpărarea de cocaină, rapoartele de constatare tehnico-științifice nr.-/1.02.2008, nr.-/1.02.2008, notele privind interceptările telefonice autorizate dintre inculpați pe de o parte și inculpatul, investigator și pe de altă parte, declarațiile inculpaților.
Referitor la existența motivelor prev. de art.148 Cod procedură penală, se constată că la dosarul cauzei nu există probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică; într-adevăr infracțiunile pentru care sunt cercetați cei 2 inculpați sunt infracțiuni grave, însă modalitatea în care cei doi au comis faptelor, cantitatea mică de drog pe care aceștia au traficat-o conduc la concluzia că cei 2 pot fi cercetați în libertate fără ca aceasta să aducă atingere bunei desfășurări a procesului penal.
Potrivit art.146 alin.11/1 Cod procedură penală, în cazul în care nu se impune arestarea preventivă, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, se poate dispune măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, iar potrivit art.145 Cod procedură penală aceste măsuri se pot dispune numai dacă sunt întrunite condițiile prev. de art.143 alin.1 Cod procedură penală.
Având în vedere cele mai sus arătate, instanța va admite recursurile penale declarate de inculpații - și împotriva încheierii mai sus arătate, va respinge propunerea de arestare preventivă a celor doi inculpați, va dispune față de cei 2 măsura obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 zile, dispunând totodată punerea de îndată în libertate a acestora dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză.
În baza art.145 alin.1/1 pune în vedere inculpaților că pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să respecte următoarele obligații:
-să se prezinte la organul judiciar desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
-să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
-să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art.145 alin.1/2 lit.c din Codul d e procedură penală pune în vedere inculpaților - și să nu comunice direct sau indirect unul cu celălalt.
În baza art.145 alin.2/2 din Codul d e procedură penală atrage atenția celor 2 inculpați că, în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor care le revin, să va lua față de ei măsura arestării preventive.
În baza art.145 alin.2/1 din Codul d e procedură penală copia prezentei încheieri se va comunica azi, 11 martie 2008, inculpaților, Poliției O, Poliției A, Jandarmeriei O, Jandarmeriei A, Poliției Comunitare, Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple A, Oficiului Român pentru - Serviciul Teritorial pentru B, Poliției de Frontieră Română - MIRA în vederea asigurării respectării obligațiilor impuse inculpaților și ridicării provizorii a pașaportului sau refuzului eliberării pașapoartelor pe durata măsurii.
Constată că inculpații au fost reținuți în 27.02.2008 și arestați preventiv din 28.01.2008 până în 11.03.2008.
Suma de 40 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, urmează să fie avansată din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală,
ADMITE recursul penal declarat de inculpații, născut la 27.06.1979, fiul și și, născut la 3.12.1971, în Italia, fiul lui și, ambii din Arestul IPJ B, împotriva încheierii penale nr.8 din 28.02.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o casează și modifică în totalitate și, în consecință:
În baza art.149/1alin.9 din Codul d e procedură penală, respinge propunerea de arestare preventivă a inculpaților - și formulată de DIICOT Serviciul Teritorial Oradea.
În baza art.149 alin.12 raportat la art.146 alin.11/1 din Codul d e procedură penală și art.145 alin.2 din Codul d e procedură penală dispune față de inculpații - și măsura obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 zile.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților - și dacă nu sunt reținuți sau arestați în alte cauze.
În baza art.145 alin.1/1 pune în vedere inculpaților că pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să respecte următoarele obligații:
-să se prezinte la organul judiciar desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
-să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
-să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art.145 alin.1/2 lit.c din Codul d e procedură penală pune în vedere inculpaților - și să nu comunice direct sau indirect unul cu celălalt.
În baza art.145 alin.2/2 din Codul d e procedură penală atrage atenția celor 2 inculpați că, în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor care le revin, să va lua față de ei măsura arestării preventive.
În baza art.145 alin.2/1 din Codul d e procedură penală copia prezentei încheieri se va comunica azi, 11 martie 2008, inculpaților, Poliției O, Poliției A, Jandarmeriei O, Jandarmeriei A, Poliției Comunitare, Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple A, Oficiului Român pentru - Serviciul Teritorial pentru B, Poliției de Frontieră Română - MIRA în vederea asigurării respectării obligațiilor impuse inculpaților și ridicării provizorii a pașaportului sau refuzului eliberării pașapoartelor pe durata măsurii.
Constată că inculpații au fost reținuți în 27.02.2008 și arestați preventiv din 28.01.2008 până în 11.03.2008.
Suma de 40 lei, onorariu pentru avocat din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 11 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - -
Red.înch./-
În concept - 18.03.2008
Jud.fond/
Tehnored.înch./
3 ex./19.03.2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
Din 19.03.2008
Către,
CURTEA DE APEL ORADEA
- Serviciul economico-financiar -
Vă facem cunoscut că, în dosarul penal cu nr. de mai sus, având ca obiect recursurile declarate de inculpații - și - cetățean italian, domnul, telefon nr.0729/-, traducător autorizat de limba italiană, a prestat serviciul de interpret în dezbateri la termenul din 11 martie 2008 pe durata a 2 ore.
În consecință, vă solicităm să procedați la achitarea contravalorii serviciului prestat, potrivit legislației în vigoare.
Președinte, Grefier,
- -
Președinte:Crișan MarinelaJudecători:Crișan Marinela, Groza Gheorghe, Soane Laura
