Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 182/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

1303/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ

ÎNCHEIERE NR. 182

Ședința publică din data de 01 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Carmen Veronica Găină

JUDECĂTOR 2: Băjan Vasile

JUDECĂTOR 3: Niculae

GREFIER: G

*****************

MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reprezentat de procuror.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurentul - inculpat împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 28.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest și asistat de apărător din oficiu HG, în baza delegației nr. -/01.06.2009.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Curtea procedează la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecata și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat, solicită revocarea măsurii arestării preventive, casarea încheierii și cercetarea inculpatului în stare de libertate având în vedere că nu este cunoscut cu antecedente penale, este doar consumator de droguri, având relații de prietenie cu denunțătorul, aceștia consumând droguri împreună.

Apărătorul solicită să se aibe în vedere faptul că nu există pericolul social concret, în dosar nu există probe care să dovedească acest pericol concret pe care inculpatul l-ar prezenta dacă ar fi judecat în stare de libertate.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului astfel cum fost formulat.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, considerând că există presupunerea rezonabilă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei, în conformitate cu dispozițiile art. 68 ind. 1 Cod procedură penală. Din probele administrate la dosar respectiv denunțul inculpatului, denunțul martorei rezultă că inculpatul este traficant de droguri și că i-a vândut droguri și acestei martore. De asemenea să se aibe în vedere și procesul-verbal de prindere în flagrant, toate acestea constituind probe suficiente că învinuirea adusă inculpatului este întemeiată.

În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, arată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, iar din actele dosarului rezultă că inculpatul nu avea un loc de muncă.

Recurentul-inculpat, personal solicită admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive și cercetarea sa în stare de libertate, având în vedere că dorește să-și continue studiile.

CURTEA

Asupra cauzei penale de față reține următoarele:

Prin încheierea din 28.05.2009 Tribunalul București - Secția a II-a Penală a admis propunerea - și a dispus arestarea preventivă a inculpatului "" pe o perioadă de 29 zile, de la 28.05.2009 și până la 25.06.2009 inclusiv, reținând că acesta este cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că la data de 27.05.2009 în jurul orelor 17 și la orele 23, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale a dat numitului 5 punguțe ce conțineau 0,59 grame heroină (la orele 17) și alte 7 punguțe ce conțineau 0,79 grame heroină (la orele 23), cele 12 punguțe cu heroină fiind date numitului pentru a fi comercializate de acesta.

Instanța a constatat că în cauză exista indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, relevante fiind în acest sens fiind denunțurile martorei și ale inculpatului, procesele verbale de înseriere a banilor și de prindere în flagrant, rapoartele de constatare tehnico-științifică, declarațiile martorilor, declarația martorului asistent, declarațiile inculpaților și, precum și celelalte acte de urmărire penală efectuate în cauză.

De asemenea, Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. f din Cod procedură penală, respectiv pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe ca lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În aprecierea acestei ultime condiții, Tribunalul a avut în vedere natura și modalitatea concreta de comitere a faptei, cantitatea de droguri ce a făcut obiectul vânzării, gravitatea deosebită a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, consecințele negative ale acestui fenomen asupra sănătății publice, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care nu este angajat în muncă, nu are venituri, astfel încât există presupunerea că va săvârșii și alte infracțiuni de același gen pentru a-și asigura cele necesare traiului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul luării măsurii arestării preventive.

Recurentul inculpat susține că este consumator de droguri și consuma împreună cu denunțătorul, fiind în relații de prietenie cu acesta, iar lăsarea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică având în vedere și lipsa antecedentelor penale.

Curtea examinând potrivit art.3856alin. 3 Cod procedură penală recursul inculpatului constată netemeinicia acestuia.

Instanța de fondului a făcut o corectă aplicare a disp. art. 1491Cod procedură penală, art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală, măsura dispusă fiind legală și temeinică.

Din probele administrate a reieșit că există indicii temeinice în sensul art. 681Cod procedură penală că inculpatul a comis infracțiunea reținută în sarcina sa, indicii ce rezultă din mijloacele de probă arătate expres în încheiere, coroborate cu poziția procesuală de recunoaștere a inculpatului, care justifică însă acțiunea sa prin faptul că era consumator de droguri și se ajuta cu denunțătorul pentru procurarea drogurilor, consumând droguri împreună cu acesta. Justificarea inculpatului nu poate constitui un motiv suficient pentru revocarea măsurii atâta vreme cât acțiunea sa (efectuată din orice motiv) se circumscrie modalităților normative prevăzute de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, ceea ce conduce la constatarea existenței indiciilor temeinice în sensul comiterii faptei.

Infracțiunea comisă a fost constatată în mod flagrant, asupra inculpatului găsindu-se banii înseriați primiți de la numitul, ceea ce arată că acesta desfășura o activitate de trafic de droguri ce depășea limitele unui "ajutor prietenesc".

Corect s-a reținut și regăsirea cerințelor 148 lit. f Cod procedură penală, atât în privința cuantumului pedepsei, dar și al pericolului concret pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate a inculpatului având în vedere natura și gravitatea faptei, împrejurările comiterii, pericolul refacerii cercului relațional specific comiterii unor asemenea fapte.

Măsura este justificată și prin prisma cerințelor art. 136 alin. 1 Cod procedură penală care impun luarea unor asemenea măsuri preventive pentru asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, dar și pentru înlăturarea sentimentului de tulburare ivit în rândul opiniei publice.

Elementele de circumstanțiere personală invocate urmează a fi valorificate la soluționarea fondului cauzei, dar nu pot fi privite ca justificând revocarea măsurii.

Așa fiind și cum din oficiu nu se constată motive de nelegalitate a încheierii, urmează a respinge ca nefondat recursul inculpatului potrivit art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală.

Urmează a face aplicarea art. 192 alin. 2 Cod procedură penală și a art. 69 din Legea nr. 51/1995.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

G

Red.

Dact./16.06.2009

Ex.2

Red / Tribunalul București - Secția a II-a Penală

Președinte:Carmen Veronica Găină
Judecători:Carmen Veronica Găină, Băjan Vasile, Niculae

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 182/2009. Curtea de Apel Bucuresti