Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 186/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I-A PENALĂ

Dosar nr-

(Număr în format vechi 1234/2009)

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.186

Ședința publică de la 2 IUNIE 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Moroșanu Raluca

JUDECĂTOR 2: Ciobanu Corina

JUDECĂTOR 3: Constantinescu Mariana

GREFIER: - -

**************************

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI fost reprezentat de procuror.

Pe rol fiind soluționarea cauzei ce are ca obiect recursul formulat de către inculpatul împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 21 MAI 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest și asistat de apărători aleși - avocat și avocat - cu delegații depuse la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.

Avocat, apărătorul ales al recurentului inculpat, arată că înțelege să aducă critici încheierii atacate pentru nelegalitate si netemeinici.

Referindu-se la nelegalitatea hotărârii, arată că in primul rând se referă la nelegalitatea referatului parchetului de propunere de prelungire a arestării preventive, care împreună cu hotărârea atacată, încalcă disp.art.5 ind.2 Cod pr penală referitor la principiul de nevinovăție, sens în care solită a se avea în vedere că deja clientul său este incriminat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, reținându-se de instanță că, probele atestă cu certitudine vinovăția inculpatului. Or, având în vedere concluziile raportului de expertiza tehnico-științifică, care constată că in urma probelor luate de pe mâinile inculpatului si a părții vătămate se găsesc reziduri care ar proveni in urma tragerii, urme din compoziția împușcăturii, iar din declarația părții vătămate dată la data de 27.04.2009 aceasta a precizat că nu a folosit vreo armă în perioada presupusei fapte ci numai a indicat locul în care a fost găsit glonțul iar acest fapt si nu putea lăsa astfel de urmele pe palmă acestuia, astfel că sunt întrebări pe situația de fapt. De asemenea, referindu-se la declarațiile martorilor, arată că doi martori sunt cu identitate protejată, fila - 128, fila-130 or din declarațiile acestora rezultă că cei doi martori s-au aflat in același moment si-n același loc insă sunt contradictorii, referitor la faptul că unul a auzi altul nou împușcătura, în opinia sa, acești martori fiind pro-cauza pentru a atesta prezenta inculpatului la locul faptei. Mai mult, arată că declarațiile martorilor din curtea depozitului, de asemenea, sunt in favoarea inculpatului, și solictă a fi înlăturată declarația martorul, care este prieten cu partea vătămată.

Apreciază că există dubii privind săvârșirea infracțiunii de către inculpat, ceea ce profită inculpatului în conformitate cu principulin dubio pro reo, astfel încât nefiind îndeplinite condițiile prev de art.143 Cod pr. penală rap la 68 ind.1 Cod pr. Penală, nu există indicii care să creeze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele ce-i sunt imputabile. Mai mult, la data de 30 iunie 2007 inculpatul a fost, de fapt, victima părtii vătămate, întrucât în acesta s-a tras cu o armă si în prezent fiind amenințat de partea vătămată fapt dovedit cu numeroasele plângeri depuse de inculpat împotriva părții vătămate.

Cum nu există probe în accepțiunea prev de at.143 Cod pr. penală si nefiind îndeplinite nici art.148 lit.f Cod pr penală întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții, arată că nu este dovedit pericolul concret pentru ordinea publică, circumstanțele personale fiindu-i favorabile inculpatului, solicită să fie cercetat în stare de libertate fără să prezinte pericol pentru ordinea publică. Mai solicită se avea în vedere procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice care atestă zonele în care se afla părtile la momentul presupusei fapte, acestea dovedind că inculpatul nu se afla la locul faptei.

Concluzionând, solicită a se dispune admiterea recursului, casarea încheierii si, pe fond, respingerea referatului parchetului de prelungire a măsurii arestării preventive, iar, în subsidiar, în cazul in care instanța apreciază că se impune luare a vreunei măsurii, solicită ca aceasta să fie una mai puțin restrictivă, și anume aceea a interzicerii de a nu părăsi localitatea.

Avocat achiesează la concluziile colegei sale, solicitând a se avea în vedere că inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică. nefiind dovedită vinovăția inculpatului, or partea vătămată fiind cercetată în stare de libertate tot pentru tentativa la omor, aceasta fiind cea care a pus la cale omorul, împrejurarea că au trecut 9-8 luni de la data faptei, iar pericolul social al fost atenuat, solicita ca si inculpatul să fie cercetat în stare de libertate întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică nefiind cunoscut cu antecedente penale, a avut o conduită bună în societate. Apreciază că se poate dispune obligarea de a nu părăsi localitatea, acesta dovedind că a plecat chiar din tara și a revenit și a colaborat cu organele de cercetare penală.

Reprezentantul Ministerului Public solicită a se dispune respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat, arătând că susținerile apărării sunt nefondate, nu s-a dovedit existența vreunui alt motiv al găsirii urmelor pe mâinile inculpatului, proba științifică este una concludentă, aceasta se coroborează cu declarațiile martorilor audiați cu identitate ascunsă, iar faptul că există unele inadvertențe, acestea sunt datorate sentimentului de temere urmare a naturii infracțiunii, de violentă, a stării conflictuale acute existente la nivel local intre inculpat si partea vătămată. Mai arată că pericolul pentru ordinea publică este unul deosebit de ridicat, folosirea de arme letale, neautorizat.

Solicită a se dispune respingerea recursului ca nefondat.

Inculpatul, în ultimul cuvânt, arată că el este cel agresat de partea vătămată si pentru să nu a dorit să formuleze anumite denunțuri s-a dispus arestarea sa.

CURTEA

Prin încheierea din data de 21.05.2009 Tribunalul Călărașia admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile.

Tribunalul a reținut:

La data de 21.05.2009, s-a Înregistrat la Tribunalul Călărași sub nr- (352/P/2009) propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași de arestare preventivă pe o durată de 29 zile a inculpatului, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor, uz de armă letală fără drept, nerespectarea armelor și munițiilor, port ilicit de armă albă și sunt prevăzute de art.20 Cod penal rap. Ia art.174 Cod penal, art.136 din Legea nr.295/2004, art.279 alin.1 Cod penal, art.11din Legea 61/1991, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

În motivarea propunerii se arată că inculpatul, în ziua de 18.09.2008 a tras cu un cu deținut ilegal Într-un autoturism în care se aflau trei persoane, cu intenția de a-i suprima viața lui, în aceleași împrejurări fiind depistat că deține, fără drept, în propriul autoturism o sabie, în condiții ce ar fi putut pune în primejdie viața, integritatea corporală a persoanelor sau putea tulbura liniștea publică.

S-au atașat dosarele de urmărire penală nr.133/P/2008 două volume.

Audiat în instanță, inculpatul a arătat că nu își menține declarațiile existente în dosarul de urmărire chiar dacă au fost luate în prezența apărătorilor. Aceste declarații au fost luate repede, iar procurorul nu a vrut să-I asculte, acesta fiind motivul pentru care nu-și menține declarațiile.

Precizează în continuare că nu recunoaște că a tras cu arma în mașina lui și nu-și explică de ce acesta a declarat că el este cel care a tras.

Apreciază că sunt simple înscenări dar cu efect.

Cu privire la martorii audiați în cauză a învederat că sunt oamenii lui, iar martorii se găsesc oricând.

Nu își poate explica de ce și ceilalți martori sub acoperire au declarat că văzut la locul faptei și alte două persoane au venit la el și i-au spus că au fost bătute și maltratate de către ca să declare că el ar fi fost acolo.

Cu privire la martorul precizează că nu îl cunoaște ca de altfel pe nici un martor, dar toți sunt oamenii lui.

La data presupusei faptei în jurul orelor 15 se afla pe terasa unui restaurant din S care se numea La și stătea retras mai într-un pentru că de când a fost împușcat la rândul său de oamenii lui stă retras ca să vadă pe toată lumea care intră.

Mai arată că s-a aflat în relații de dușmănie cu până mai recent când a aflat de la alte persoane că un anume a făcut afirmația că dacă era prost și el era la pușcărie. Acest apare înainte de conflictul între el și la ferma din

Precizează că nu a încercat să-și facă singur dreptate, s-a mai întâlnit cu printr-o altă persoană și au discutat civilizat, iar pe organele de poliție le-a lăsat să-și desfășoare singure ancheta furnizându-le și informații și chiar le-a spus persoana care a tras în el respectiv, în dosarul în care are calitatea de parte vătămată, iar, și sunt inculpați.

Analizând actele și lucrările dosarului, probele administrate în cauză, respectiv declarații inculpat, declarații parte vătămată, declarații martor și probele științifice instanța constată că sunt probe și indicii temeinice de săvârșire a infracțiunilor care impun măsura arestării preventive a inculpatului, pedepsele prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni sunt închisoarea mai mare de 4 ani și există probe conform cărora lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În ceea ce privește nulitatea referatului întocmit de procuror cu privire la luarea măsurii arestării preventive, invocată de apărătorului inculpatului, respectiv că nu se motivează în drept pe ce alineat s-a întemeiat propunerea instanța nu o poate primi întrucât rezultă clar că s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive fiind îndeplinite condițiile art. 148 lit.f Cod procedură penală.

Cu privire la existența indiciilor temeinicie instanța a reținut că, în speță sunt îndeplinite condițiile prev. de art.5 alin.1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor și a Libertăților Fundamentele, în sensul existenței acelor motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis infracțiuni, care în jurisprudența CEDO (cauza FOX, și HARTLEY vs.UK) au fost definite ca acele fapte și informații care ar indica unui observator obiectiv că persoana respectivă ar fi putut săvârșit infracțiunea.

Raportând standardele Curții Europene expuse mai sus în prezenta cauză, instanța a reținut existenta motivelor verosimile care conduc la bănuiala legitimă conform căreia inculpatul ar fi comis infracțiunile, fiind dovedită prin depozițiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale (filele 115-130) cu depozițiile părții vătămate dată în acest sens (filele 101-107), precum și cu probele științifice administrate în cauză și convorbirile rezultate în urma interceptării posturilor telefonice care îl plasează pe inculpat la locul săvârșirii faptei și nu în S așa cum a declarat.

În ceea ce privește starea de pericol concret pentru ordinea publică instanța reține că aceasta presupune în prezenta cauză atât modul de operare a inculpatului prin folosirea unui cu a tras înspre, această armă fiind deținută fără drept ca de altfel și sabia ce a fost găsită în autoturism, cât și rezonanța socială a unor fapte grave atât la nivelul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat că în circumstanțe excepționale prin gravitatea lor și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice detenția înainte de proces, cel puțin pentru un timp.

De aceea în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților statale pentru crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială și, de asemenea, pentru asigurare a unui just și echitabil raport de proporționalitate care trebuie să existe, în cazul privării de libertate a unei persoane, în mod preventiv, în cursul procesului penal, între scopul privării de libertate asigurarea desfășurării cu celeritate a procesului penal și garantarea respectării termenului rezonabil al duratei procesului și administrarea probatoriului în condiții optime - și mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop - privarea de libertate a persoanei.

Din materialul probator care se referă la declarațiile părții vătămare, la declarațiile unui număr de 5 martori dar și la celelalte probe științifice care s-au administrat în cauză, respectiv la rapoartele de constatare tehnice-științifică, la interceptările telefonice și nu în ultimul rând la procesul verbal de cercetare la fața locului din care rezultă că partea vătămată a fost victima unei in fracțiuni de tentativă la omor, instanța a reținut că inculpatul chiar dacă nu a recunoscut că s-ar fi aflat la data respectivă în municipiul C, probatoriile îl plasează la locul săvârșirii acesteia. De asemenea, de pe palmele inculpatului au fost prelevate mai multe probe, iar în urma prelucrării acestora s-a stabilit că au fost identificate elementele chimice și combinații ale acestora care se găsesc în compoziția chimică a urmelor secundare ale împușcăturii precum și elemente care intră în compoziția chimică a tubului cartușului și a proiectilului.

Din aceste concluzii instanța a apreciat că inculpatul a tras cu armă de foc, iar această probă coroborată cu celelalte probe analizate mai sus atestă faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea.

Declarația inculpatului nu se coroborează cu celelalte probe administrate.

Nu se poate reține solicitarea de a fi înlocuită măsura arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara întrucât în altă cauză s-a dispus acest lucru și se prezintă de fiecare dată la organele de anchetă și este lipsit de antecedente penale deoarece nu reprezintă un criteriu ce poate fi avut în vedere la acest moment procesual al analizării propunerii formulate de parchet, de vreme ce modul și mijloacele folosite de inculpat trădează un pericol social concret ridicat, exprimat în valorile sociale ce au fost vătămate, respectiv viața, integritatea corporală, libertatea psihică și de mișcare a părții vătămate asupra căreia s-a exercitat acțiunile, ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii cât mai ales acțiunile de violență ale acesteia, care prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani, confirmând incidența art.148 lit. f Cod procedură penală în cauză.

Prin urmare pentru motivele de fapt și temeiurile de drept expuse pe parcursul considerentelor instanța a constatat că sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile prev. de art.148 lit. f Cod procedură penală raportat la aert.136, art.143 Cod procedură penală și considerând că în cauză există indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și a dispus arestarea preventivă a inculpatului lonel pe o durată de 29 de zile.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o atât pentru nelegalitate cât și pentru netemeinicie, pentru motivele pe larg expuse în practica, în esență reținând contestarea atât a indiciilor temeinice prev. de art. 143 Cod procedură penală, cât și a condițiilor prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală.

Analizând actele dosarului și încheierea recurată prin prisma motivelor recurate cât și din oficiu sub toate aspectele de drept și de fapt în conformitate cu dispozițiile art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Potrivit art. 148 alin. 1 Cod procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală și există unui din cazurile prev. de art. 148 alin. 1 lit. a -f Cod procedură penală.

Art. 143 Cod procedură penală prevede că măsura reținerii poate fi luată numai după ascultarea inculpatului în prezența apărătorului dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Curtea constată că Tribunalul a reținut existența acestor indicii temeinice însă s-a limitat la a enumera mijloacele de probă, pe care le-a preluat din referatul procurorului, fără a le analiza și fără a motiva ce anume rezultă din fiecare mijloc de probă enumerat, care să fie reținut ca indiciu sau probă conform art. 143 Cod procedură penală.

Propunerea de a arestare preventivă s-a formulat de către Parchet reținându-se că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 136 din Legea nr. 295/2004, art. 279 alin. 1 Cod penal și art. 11pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că în ziua de 18.09.2008 a tras cu un cu deținut ilegal într-un autoturism în care aflau trei persoane, cu intenția de a-i suprima viața lui, în aceleași împrejurări fiind depistat că deține, fără drept, în propriul autoturism o sabie, în condiții ce ar fi putut pune în primejdie viața, integritatea corporală a persoanelor, sau putea tulbura liniștea publică.

Din probele administrate până în acest moment în cursul urmăririi penale, Curtea apreciază că nu este îndeplinită condiția prev. de art. 143 Cod procedură penală, nerezultând acele indicii temeinice care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele penale pentru care este cercetat.

Între inculpat și partea vătămată există un conflict vechi, situația conflictuală dintre cei doi degenerând și determinând cercetarea acestora în mai multe dosare atât în calitate de inculpați cât și părți vătămate, alături și de alte persoane, partea vătămată din prezenta cauză fiind la rândul său cercetată în stare de libertate în dosarul nr. 93/P/2008, ca inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tentativă de omor calificat prev. de art. 25 rap. la art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit.a,b,e,i Cod penal, partea vătămată fiind, inculpatul din prezenta cauză, faptă pretins săvârșită anterior faptei prezente, la data de 30.07.2007.

Din procesul - verbal de interceptare a convorbirilor telefonice, Curtea nu a reținut existența unor discuții semnificative care să ateste că inculpatul ar fi fost prezent la data și locul efectiv al faptei, simpla referire ale inculpatului sau a părții vătămate la o împușcătură care nu este concret plasată în timp și spațiu nu poate fi reținută ca relevantă, și aceasta cu atât mai mult cu cât interceptarea convorbirilor s-a efectuat urmare a cererii inculpatului, în urma conflictului anterior, când a pretins că, la rândul său, a fost victima unei tentative de omor din partea părții vătămate.

Din declarațiile martorilor audiați, Curtea nu și-a putut forma convingerea că rezultă suficiente indicii temeinice care să ducă la presupunerea că inculpatul ar fi săvârșit fapta.

Inculpatul a negat constat atât prezența sa la locul incidentului cât mai ales prezența sa la momentul săvârșirii faptei, iar martorii audiați au dat declarații contradictorii. Astfel, doi dintre, aceștia și, care se aflau în curtea în care se arată că a intrat inculpatul conducând autoturismul - au precizat inițial că l-au văzut și recunoscut pe inculpat, au văzut și auzit zgomot specific unei împușcături căci se aflau poziționați astfel încât ar fi putut auzi un asemenea zgomot, vizibilitatea fiind una adecvată observării persoanelor din autoturism. Martorul a declarat însă ulterior că nu a văzut dacă inculpatul era cel care conducea mașina, precizând doar că a observat mașina, pe care a recunoscut-o ca fiind cea a inculpatului, însă nu știe dacă inculpatul se afla în autoturism pentru că nu l-a văzut, iar declarația anterioară a fost dată la sugestia poliției.

Ceilalți doi martori care se aflau într-un depozit în curte, au declarat că distanța la care se afla autoturismul inculpatului era de 200 față de poziția lor, însă nu aveau posibilitatea de a auzi și nici nu au auzit zgomot de împușcătură pentru că era un zgomot foarte puternic în depozitul unde se aflau.

Martorul a declarat inițial că a recunoscut autoturismul condus de inculpat și pe inculpat însă ulterior a revenit, precizând că într-adevăr a văzut mașina însă s-a ascuns de frică, auzind doar un zgomot ca de împușcătură.

Curtea observă așadar că martorii au dat declarații contradictorii, schimbându-și depozițiile într-un interval scurt de timp, nici unul dintre aceștia neavând o poziție constantă care să îl plaseze pe inculpat la momentul și locul faptei.

Pe de altă parte, Curtea constată că nu s-au depus la dosar dovezi cu privire la existența în posesia inculpatului a unei arme, similare cu cea care a fost folosită la împușcătură, nu s-a dovedit că acesta ar fi deținut anterior o astfel de armă. De asemenea, Curtea constată că urme de împușcătură au fost prelevate atât de pe degetele inculpatului cât și de pe cele ale părții vătămate, partea vătămată neputând oferi nici-o explicație plauzibilă cu privire la acest aspect, deși praful de împușcătură a fost constatat în zonele degetelor mare și index, ceea ce nu s-ar fi putut întâmpla doar dacă ar fi indicat locul găsirii glonțului, fiind evident așadar că a tras anterior cu arma.

Nu în ultimul rând, Curtea constată că propunerea de arestare preventivă s-a formulat pentru infracțiunea de tentativă de omor, însă împușcătura a fost efectuată în oglinda autoturismului, deși se pretinde că asupra părții vătămate s-a tras de la o distanță foarte mică, de lângă autoturism, în măsura în care s-ar fi urmărit uciderea părții vătămate prin împușcare, este puțin probabil că s-ar fi țintit oglinda mașinii, partea vătămată fiind ieșită din autoturism.

Reținând că din toate probele administrate nu s-au conturat indicii temeinice care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit faptele penale (având în vedere aici și faptul că declarația inculpatului care arată la că la 15-15,30 - când s-au petrecut faptele se afla într-un alt loc, aspect confirmat de martorii care pot fi însă desigur, pro cauza, dar care nu poate fi ignorat în contextul lipsei oricărei probe contrare), Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală și în consecință apreciază că recursul inculpatului este fondat, condițiile prev. de art. 148 Cod procedură penală, nemaifiind analizate față de neîndeplinirea condițiilor prev. de art. 143 Cod procedură penală.

Pentru acest motiv, în baza art. 38515pct.2 lit. d Cod procedură penală va admite recursul inculpatului, va casa încheierea recurată și în fond, rejudecând va respinge ca nefondată propunerea de arestare preventivă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași și va dispune punerea de îndată în libertate a recurentului inculpat, dacă nu este arestat în altă cauză, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În baza art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul inculpat, împotriva încheierii de ședință nr. 36/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr-.

Casează încheierea de ședință recurată, și în fond rejudecând:

Respinge, ca nefondată, propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași.

Dispune punerea de îndată în libertate a recurentului inculpat de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.13U/21.05.2009, emis de tribunalul Călărași, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red. -

Dact./29.06.2009

Ex.2

Red. / Tribunalul Călărași - Secția Penală

Președinte:Moroșanu Raluca
Judecători:Moroșanu Raluca, Ciobanu Corina, Constantinescu Mariana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 186/2009. Curtea de Apel Bucuresti