Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 190/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr-

1315/2009

ÎNCHEIERE NR. 190

Ședința publică din 04 iunie 2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Lefterache Lavinia

JUDECĂTOR 2: Ion Tudoran Corneliu Bogdan

JUDECĂTOR - - -

GREFIER - -

__________________________________________________________

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia fost reprezentat de procuror.

Pe rol solu ționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul ști și recurentul - inculpat împotriva încheierii din data de 30.05.2009, pronun țată de Tribunalul ș ti - sec ția a II a penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ș edin ță publică a răspuns recurentul - inculpat, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător ales,a, cu împuternicirea avocațială nr. 76284/03.06.2009, depusă la dosarul cauzei (fila 4).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ș edin ț ă, după care inculpatul, întrebat fiind de instan ț a de judecată arată că este de acord să dea declara ț ie în fa ța judecătorului.

Curtea procedează la ascultarea recurentului - inculpat, declara ția acestuia fiind consemnată și depusă la dosarul cauzei (fila 5).

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea face aplicare disp. art. 38513.C.P.P. și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că Parchetul a declarat recurs împotriva încheierii din data de 30.05.2009, pronun țată de Tribunalul ș ti - Sec ția a II a Penală, considerând hotărârea ca fiind nelegală și netemeinică întrucât a fost admisă în parte propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, respectiv pe o perioadă de 15 zile și nu pe perioada de 29 de zile, astfel cum s-a solicitat prin referat.

Având în vedere situația de fapt, pe care o descrie pe scurt, precizând că inculpatul a introdus mercur metalic (lichid), în cantitate de 5,400 grame, în două țigări ce urmau a fi fumate de, soția acestuia, vaporii emiși la temperatura de ardere, prin inhalare, fiind de natură a determina decesul persoanei, conduce la concluzia că inculpatul prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și se impunea arestarea acestuia pe perioada propusă de Parchet, respectiv 29 de zile.

Astfel, în raport de probatoriul administrat în cauză, reprezentantul Ministerului Public consideră că Tribunalul trebuia să admită propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București așa cum a fost formulată, prin urmare solicită casarea încheierii din data de 30.05.2009 și arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile.

Apărătorul ales al inculpatului, având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat de acesta în temeiul disp. art. 38515pct. 2 lit. d pr.pen. casarea încheierii pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală la data de 30.05.2009 și continuarea urmării penale cu inculpatul în stare de libertate.

În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

Apărarea solicită a se analiza mijloacele de probă aflate la dosarul de urmărire penală, respectiv declarația inculpatului care a recunoscut că a introdus o cantitate de mercur în țigări, însă în declarația părții - vătămate există contradicții, necoroborându-se cu celelalte mijloace de probă, respectiv cu raportul de constatare tehnico - științifică efectuat în cauză.

Susține că cea de-a doua condiție prev. de art. 148 lit. f pr.pen. nu este îndeplinită, inculpatul neprezentând u pericol concret pentru ordinea publică, nefiind cunoscut nici cu antecedente penale, astfel că nu se impune privarea acestuia de libertate.

În ceea ce privește recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, apărarea solicită a se respinge ca nefondat.

Reprezentantul Ministerului Public, cu privire la recursul inculpatului, solicită a se respinge ca nefondat întrucât din probatoriul administrat rezultă că acesta se face vinovat de infracțiunea reținută în sarcina sa, respectiv infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. a și c pen. iar gravitatea faptei sale impune privarea acestuia de libertate.

Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, potriv. disp. art. 38513alin. 3.C.P.P. solicită a fi cercetat în stare de libertate, arătând că lasă soluția la aprecierea instanței de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului declarate de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 30.05.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, constată:

Prin încheierea din 30.05.2009 în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a II-a Penală, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București și în baza 148 Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 15 zile. S-a respins cererea inculpatului de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin referatul întocmit în dosarul Nr.859/P/2009 la data de 30.05.2009 Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureștia făcută propunerea de arestare preventivă a inculpatului, cercetat sub aspectul săvârșirii in fracțiunii de tentativă de omor calificat, prev. și ped. de art.20 rap la art.174 - art.175 lit.a și c pen.

În fapt, în motivarea referatului s-a arătat că există probe că inculpatul, la data de 20.01.2009, în imobilul din B,-, 05, se. B,. 206, sector 6 unde locuiește fosta soție (la data de 20.01.2009 încă fiind căsătoriți) împreună cu fiica lor a cu vârsta de 6 ani, inculpatul - a introdus mercur metalic ( lichid) în cantitate de aprox 5,400 grame în două țigări marca ce urmau să fie fumate de vaporii emiși la temperatura de ardere, prin inhalare, fiind de natura a determina decesul persoanei dat fiind ca doza letală este de aproximativ 2,5 grame inculpatul acționând cu intenția de a suprima viața Examinând ansamblul actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul a reținut ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru menținerea aretării preventive.

În dosarul nr. 859/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureștia fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor calificat.

Prin ordonanța emisă în dosarul 859/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București din data de 29.05.2009 s-a dispus reținerea inculpatului pe o durată de 24 de ore de la 29.05.2009 ora 17,10 până la 30.05.2009, ora 17.10.

Din analiza dispozițiilor legale incidente în materia măsurii arestării preventive, Tribunalul a reținut că, potrivit disp. art.1491pr.pen. pentru a se putea dispune arestarea preventivă a inculpatului în prezenta cauză trebuie să fie întrunite condițiile prev. de art.143 pr.pen. și să existe în mod corespunzător unul din cazurile prev. de art.148 pr. pen.

În ceea ce privește existența în cauză a probelor și indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală pentru care este cercetat, Tribunalul a avut în vedere în acest sens declarațiile acestuia prin care recunoaște săvârșirea faptei, declarația martorilor audiați în cauză, raportul de constatare tehnico științifică, procesul-verbal din data de 29.05.2009 cu planșa foto anexata prin care s-a reconstituit modalitatea in care inculpatul a procedat, toate acestea aflate la dosarul de urmărire penală și care formează un amplu ansamblu probator și din care rezultă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, pe care îl reprezintă punerea în libertate a inculpatului, Tribunalul a avut în vedere natura și gravitatea faptei, modalitatea concretă de comitere a acesteia și circumstanțele reale ale comiterii, ținând cont și de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă este mai mare de 4 ani închisoare și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, fiind așadar îndeplinite condițiile prev. deart.148 lit. f.pen.

Văzând și dispozițiile art.136 pr.pen. Tribunalul a apreciat că există motive temeinice de a se crede în necesitatea luării măsurii arestării preventive față de inculpat pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, în scopul administrării tuturor probelor în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele pentru justa soluționarea cauzei.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul.

În motivele formulate de Ministerul Public, se critică hotărârea recurată în raport de numărul de zile de arestare preventivă, apreciat ca insuficient pentru administrarea probelor.

În motivele de recurs formulate de inculpat se critică hotărârea deoarece în mod greșit s-a apreciat că fapta inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere că acesta a avertizat-o pe fosta sa soție cu privire la faptul că nu trebuie să fumeze țigările, deci s-a desistat mai înainte de descoperirea faptei. În motivele de recurs se învederează instanței faptul că odată lăsat în libertate recurentul nu va influența procesul penal și va contribui la aflarea adevărului. In apărarea s-a mai susținut că nu rezultă probe și indicii certe care să conducă la recurentul se face vinovat de infracțiunea reținută în sarcina sa.

De asemenea, se consideră a nu fi îndeplinite cele două condiții cumulative prevăzute de art. 148 lit. f pr.pen. neprezentând un pericol concret pentru ordinea publică.

Analizând hotărârea recurată, conform art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constata că motivele de recurs sunt nefondate.

În mod corect instanța de fond a făcut aplicarea art. 148 Cpp analizând condițiile pentru care se poate dispune arestarea preventivă. Din textul de lege rezultă că la menținerea arestării preventive, se impune a fi verificat, față de fiecare persoană, dacă:

a)există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală;

b)pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de patru ani;

c)lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

xistența unor probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Apărarea inculpatului în sensul ca nu exista indicii certe ca se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, nu se susține. De asemenea, la acest moment procesual probele nu conduc la concluzia că inculpatul s-ar fi desistat.

La data de 20.01.2009, în imobilul din B,-, -. B,. 206, sector 6 unde locuiește fosta soție (la data de 20.01.2009 încă căsătoriți) împreună cu fiica lor a cu vârsta de 6 ani, inculpatul a introdus mercur metalic (lichid) în cantitate de aproximativ 5,400 grame în două țigări marca ce urmau să fie fumate de vaporii emiși la temperatura de ardere, prin inhalare, fiind de natură a determina decesul persoanei, dat fiind că doza letală este de aproximativ 2,5 grame, inculpatul acționând cu intenția de a suprima viața.

La dosarul cauzei există o convorbire telefonică înregistrată de partea vătămată, din care rezultă că aceasta a descoperit faptul că pachetul de țigări are o greutate neobișnuită(din cauza mercurului pe cate îl conținea) și i-a telefonat inculpatului cerându-i explicații. Față de aceste probe, în mod corect instanța de fond nu a avut în vedere apărarea inculpatului în sensul că s-ar fi desistat, deoarece pentru a-și produce efectele, desistarea poate interveni până la descoperirea faptei.

În ceea ce privește existența indiciilor temeinice, privind săvârșirea infracțiunilor, articolul 5, litera c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului condiționează legalitatea privării de libertate de existența unor motive verosimile că s-a săvârșit sau că se va săvârși o infracțiune sau că autorul acesteia va fugi după comiterea faptei, de existența unor date care să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana respectivă să fi săvârșit infracțiunea ce face obiectul cercetării judecătorești.

Aceste date, contrar celor afirmate de apărarea din prezenta cauză, nu trebuie să aibă aceeași forță cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau pentru a formula acuzarea.

Atât existența faptelor, cât și vinovăția sunt aspecte apărute cu ocazia judecării pe fond a cauzei, în timp ce prelungirea arestării preventive nu este condiționată de întrunirea acestora.

Referitor la existența acestor motive verosimile, Curtea constată că există temeiuri care să determine luarea măsurii arestării preventive.

Materialul probator administrat, până în acest moment, conduce la concluzia că sunt îndeplinite condițiile art.143 raportat la art.68/1 Cod procedură penală.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de omor calificat este închisoarea mai mare de patru ani, astfel încât în mod corect a apreciat instanța de fond că și această condiție este îndeplinită.

Lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică

Analizând condiția negativă, curtea constată că exista la acest moment procesual date care să justifice temerea că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți. În prezenta cauză, existența motivelor plauzibile de a crede că inculpatul a săvârșit o infracțiune, respectiv că, o dată lăsat în libertate ar putea influența bunul mers al cercetării judecătorești rezulta din natura faptei comise. In speță se constată că inculpatul este cercetat pentru o infracțiuni ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din modalitatea de săvârșire, încercarea de ucidere a soției sale prin introducerea de mercur în țigări.

Deși circumstanțele personale invocate sunt reale, inculpatul neavând antecedente penale, Curtea nu poate să dea prioritate acestor circumstanțe personale, față de faptul că infracțiunea pentru recurentul este cercetat are o gravitate deosebită.

În ceea ce privește durata arestării preventive, Curtea constată că în raport de timpul scurs de la săvârșirea faptei, instanța de fond a apreciat în mod corect că măsura urmează a fi dispusă pe o durată de 15 zile

În baza art.385/15, pct.1, lit.b Cod procedură penală, va respinge recursurile ca nefondate.

Va face aplicarea art. 192 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Conform art 385/15 pct 1 litera b Cpp

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din 30.05.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală și recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în dosarul nr-.

Obligă recurentul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 04.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - --- --- - -

GREFIER

-

Red.

Dact./10.06.2009

2 ex.

Red. - Tribunalul București - Secția a II-a Penală

Președinte:Lefterache Lavinia
Judecători:Lefterache Lavinia, Ion Tudoran Corneliu Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 190/2009. Curtea de Apel Bucuresti