Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea /2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMANIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ din 2 IUNIE 2008

PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă JUDECĂTOR 2: Marcian Marius Istrate Ion

JUDECĂTORI - - - -

-

GREFIER - I - grefier șef secție penală

MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de

PROCUROR - codiță

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind judecarea recursurilor declarate de inculpațiiși, ambii în prezent deținuți în Arestul IPJ G, împotriva Încheierii de ședință din 23.05.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-, prin care s-a admis propunerea de arestare preventivă.

La apelul nominal au răspuns inculpații, în stare de arest, asistați de avocat, avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale din 29.05.2008.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Se prezintă dl avocat care susține că are delegație pentru inculpatul, care nu a declarat recurs în cauză, însă potrivit disp.art.38517Cod procedură penală acesta trebuie citat în cauză ca parte intimată pentru un eventual efect extensiv al recursului.

S-a permis apărătorului inculpaților, avocat, să ia legătura cu aceștia, după care declară că nu are cereri prealabile de formulat.

Curtea pune în discuție ascultarea inculpaților având în vedere că aceștia nu au dat declarații la Tribunalul Galați.

Inculpații și, pe rând, declară că se prevalează de disp.art.70 alin.2 Cod procedură penală menținându-și declarațiile date la urmărirea penală.

Curtea constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul inculpaților, avocat, susține că împotriva inculpaților s-aluat măsura arestării preventive reținându-se săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prin cumpărarea, deținerea și vânzarea a 300 comprimate de. Apreciază că la dosar nu sunt probe sau acestea sun insuficiente pentru a dovedi că inculpații au săvârșit faptele de amploarea celor descrise în dosarul de urmărire penală. S-au întocmit mai multe procese verbale din care rezultă că inculpații au vândut între 3 și 6 pastile de. Diferența până la 300 comprimate nu este dovedită. . telefonice nu au relevanță, discuțiile nu se referă la droguri.

Să se reaprecieze asupra măsurii arestării preventive având în vedere cantitatea redusă de droguri și inexistența unui grup organizat. Să se aibă în vedere și vârsta tânăr a inculpaților.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și în rejudecare înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi teritoriul României.

Procurorulsusține că în cauză sunt indicii temeinice că inculpații au comis în modalitatea expusă faptele reținute în sarcina lor. Inculpații nu sunt acuzai că au vândut 300 comprimate de, ci că le-au procurat și deținut. Sunt indicii temeinice susținute de declarațiile martorilor, rapoartele de constatare științifice cu privire la componența substanțelor găsite. De asemenea lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un real pericol pentru ordinea publică.

Pentru aceste motive, solicită respingerea recursurilor ca nefondate.

Apărătorul inculpaților, avocat, în replică,susține că trebuiau reținute și alte persoane, că asupra inculpaților nu s-au găsit comprimate de ecstasy și că ar trebui să se facă distincție cu ceilalți, să nu se aplice același tratament.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, susține că a consumat droguri dar nu a deținut și nici nu a vândut.

Inculpatulsusține că vândut doar 3 comprimat de ecstasy și că mai mult a consumat droguri. Solicită să fie judecat în stare de libertate.

După închiderea dezbaterilor și deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 23.05.2008, Tribunalul Galația admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Galați și în baza art. 136 Cod procedură penală, art. 143 și art. 149 alin. 11, art. 148 lit. f Cod procedură penală a dispus arestarea preventivă a inculpaților și, cercetați pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, precum și a inculpatului pentru același gen de fapte, pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 29.05.2008 la 20.06.2008.

În motivarea măsurii dispuse, instanța de fond a reținut în fapt că în cursul lunii mai 2008 inculpatul a oferit o țigară de hașiș - drog de risc martorei iar în cursul anului 2008 prin acțiuni repetate în baza aceleiași rezoluții a primit, deținut, vândut 300 de comprimate ecstasy - drog de mare risc.

În sarcina inculpatului s-a reținut că în cursul anului 2008 procurat, deținut și vândut circa 300 de comprimate ecstasy.

În sarcina inculpatului s-a reținut că tot în cursul anului 2008 acesta a procurat, deținut și vândut același gen de pastile - drog de mare risc.

S-a reținut că din probe rezultă indicii temeinice că inculpații au comis fapte penale cu trimitere la legea specială 143/2000 iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică ce poate afecta siguranța, securitatea și liniștea cetățenilor.

Împotriva acestei măsuri în termenul prevăzut de lege au declarat recurs inculpații și.

Prin motivele de recurs se consideră că nu se impunea arestarea preventivă a inculpaților pentru trafic de droguri de mare risc, deținerea și vânzarea a 300 de comprimate de ecstasy, întrucât nu există probe sau ele sunt insuficiente pentru a se dovedi că inculpații sunt vinovați pentru faptele în care s-a declanșat urmărirea penală.

Se mai susține că inculpații au vândut un număr mic de comprimate (3 -6 pastile) iar până la 300 de bucăți diferența este mare și nedovedită, convorbirile telefonice fiind irelevante.

Se solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi țara.

Recursul declarat de inculpați este nefondat.

Din verificarea încheierii date de Tribunalul Galați și analiza probelor existente la dosar, Curtea constată că măsura dispusă este temeinică și legală.

Probele existente până la data prezentei confirmă că sunt indicii temeinice că inculpații au comis fapte penale pentru care s-a declanșat urmărirea penală. Faptele acestora fac parte din categoria infracțiunilor cu un grad de pericol social dar și public, deosebit de ridicat.

Deținerea, prin procurare și vânzarea acestor comprimate au un impact acut asupra stării de sănătate psihică și fizică pentru persoanele consumatoare.

Pe de altă parte, gradul de pericol social al faptelor se amplifică și datorită caracterului de grup organizat care mărește eficiența activității ilicite-penale.

Faptul că inculpații nu au reușit, sau până la data prezentei, nu s-a stabilit câte comprimate de drog de mare risc au vândut, nu constituie un argument care să atenueze gradul de pericol social al faptelor, putând constitui doar o circumstanță judiciară ce se poate avea în vedere alături de altele, la dozarea și individualizarea sancțiunii, în cazul când în fond se stabilește un grad de vinovăție.

În drept sunt întrunite dispozițiile art. 148 lit. f și art. 136 și 143 Cod procedură penală iar lăsarea inculpaților în libertate constituie un pericol public.

Urmează ca în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală să se respingă ca nefondat recursul declarat de inculpați.

Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală vor fi obligați recurenții la cheltuieli judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpații:

- -, zis "", fiul lui și, născut la data de 15.02.1987, în mun. G, jud. G, fără antecedente penale, domiciliat în mun. G,-, -0,. 1. 2.13, jud. G, CNP - și

- - fiul lui și, născut la data de 15.07.1986, în mun. B, jud. B, fără antecedente penale, domiciliat în mun. B,-, jud. B, CNP -, ambii în prezent deținuți în Arestul IPJ G,

împotriva Încheierii de ședință din 23.05.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe fiecare inculpat la câte 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 2 iunie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

I

Red.A - 3.06.2008

Tehnored. - 4-06.2008

2 ex

Fond:

Președinte:Constantin Cârcotă
Judecători:Constantin Cârcotă, Marcian Marius Istrate Ion

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea /2008. Curtea de Apel Galati