Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea /2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 12 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Avram
JUDECĂTOR 2: Mița Mârza
JUDECĂTOR 3: Marcian Marius
Grefier -
-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul -, în prezent aflat în Arestul G, împotriva încheierii de ședință din 6.02.2008 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Galați.
La apelul nominal a răspuns recurentul- inculpat, în stare de arest și asistat de avocat - apărător desemnat din oficiu, în baza delegației pe care o depune la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Întrebat fiind recurentul inculpat precizează că își menține recursul declarat și dorește să -și completeze declarația dată.
Potrivit art. 1403alin.3 Cod pr.penală, Curtea procedează la audierea recurentului- inculpat între orele 11,20 - 11,28, încheindu-se proces verbal care s-a atașat la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Avocat, având cuvântul, arată că prin prezentul recurs inculpatul solicită revocarea măsurii arestării preventive întrucât consideră că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii de uz de fals și instigare la uz de fals și înșelăciune. Invederează instanței că simplul formular întocmit de inculpat nu poate determina includerea lui în lanțul de infractori care au folosit asemenea acte. Inculpatul a dat declarații amănunțite, nu prezintă pericol social, a fost prins în această activitate datorită unui moment de declin financiar, fără să aibă cunoștință că săvârșește o faptă prevăzută de legea penală. Consideră că inculpatul prezintă garanții, are un domiciliu stabil, are familie, nu are antecedente penale și va fi prezent la toate termenele de judecată. Solicită admiterea recursului și a se dispune revocarea măsurii arestării preventive.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arată că în sarcina inculpatului s-a reținut că în perioada mai- noiembrie 2007 constituit un grup infracțional organizat împreună cu alte persoane și a determinat și ajutat 19 învinuiți să inducă în eroare angajații unor unități bancare pentru obținerea de credite, cauzând un prejudiciu în sumă de 433.270 RON și 41.700 Euro. Consideră că în cauză sunt indicii temeinice că inculpatul este vinovat de infracțiunea pentru care este cercetat, avându-se în vedere declarațiile martorilor, declarațiile inculpaților, G, aflate la dosarul de urmărire penală. De asemenea solicită să se aibă în vedere modalitatea de comitere a faptei, pericolul social al acesteia, consecințele produse, împrejurări care duc la concluzia că prezența în stare de libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. Solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat.
Recurentul- inculpat -, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului formulat.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, rezultă următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 6.02.2008 Tribunalul Galația admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Biroul Teritorial Galați și a dispus arestarea inculpatului - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003, art. 25 Cod penal ref. la art. 215 alin.1,2,3 și 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 25 ref. la art. 291 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, începând cu data de 6.02.2008 până la data de 5.03.2008.
Pentru a fi dispus astfel instanța de fond a reținut în fapt că în perioada mai - noiembrie 2007 constituit un grup infracțional organizat împreună cu alte persoane în scopul comiterii de infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, inducând în eroare reprezentanții legali ai unor bănci, cu ocazia încheierii unor contracte de credit, prin folosirea unor calități mincinoase, sens în care i-a determinat și ajutat pe aceștia să utilizeze în fața reprezentanților unităților bancare documente oficiale sub semnătură privată falsificate, în scopul obținerii unor credite pentru nevoi personale, cauzând un prejudiciu de 433.270 lei și 41.700 Euro.
În drept, s-a reținut că sunt indicii că inculpatul a comis faptele pentru care s-a declanșat urmărirea penală fiind îndeplinite disp.art. 136 și 148 lit. f Cod pr.penală, pedeapsa pentru astfel de fapte fiind mai mare de 4 ani.
S-a reținut deasemeni că indiciile că inculpatul a comis fapte penale rezultă din materialul probator existent până la data prezentă.
Împotriva acestei măsuri, în termenul prevăzut de lege, inculpatul a declarat recurs.
Prin motivele de recurs inculpatul susține că nu a realizat prin faptele sale că săvârșește o infracțiune și că nu este vinovat de infracțiunile pentru care s-a declanșat urmărirea penală.
Se mai arată că are familie și un domiciliu stabil, astfel încât lăsarea sa în libertate nu ar prezenta un pericol public, dar și faptul că nu are antecedente penale.
Se solicită admiterea recursului și casarea încheierii cu privire la starea de arest și punerea sa în libertate.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Din verificarea încheierii de ședință prin care s-a admis propunerea arestării preventive și analiza probelor existente la dosar, Curtea constată că măsura dispusă este temeinică și legală.
Din probele existente până la data prezentei, rezultă că sunt indicii temeinice că inculpatul a comis mai multe fapte penale pentru care legiuitorul a prevăzut pedepse mai mari de 4 ani.
De asemenea, rezultă că inculpatul a fost cooptat și a acționat într-un grup infracțional organizat pe o perioadă apreciabilă de timp - de peste 6 luni - și producându-se prin activitatea infracțională mai multor unități bancare un prejudiciu cumulat de peste 400.000 lei și peste 41.000 de Euro.
Rezultă deasemeni că pentru activitatea sa a și primit de la ceilalți coparticipanți la fapte sume importante de bani.
Pe de altă parte, gradul de pericol social se accentuează și datorită modalităților de operare și de amploarea la care s-a ajuns ceea ce poate determina, prin lăsarea în libertate, un potențial pericol public.
În drept, sunt întrunite disp.art. 136, 146 și art. 148 lit. f Cod pr.penală faptele fiind sancționate cu pedepse mai mari de 4 ani.
Față de aceste considerente și având în vedere disp.art. 38515pct. 1 lit. b Cod pr.penală urmează să se respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
În baza art. 192 alin.2 cod pr.penală urmează să fie obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu urmând să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul - (fiul lui și, născut la data de 07.05.1979 în Pitești, domiciliat în Pitești,-, - 2,. E. 17, jud. A și în Pitești, str.- -, - 4,. C,. 9, jud. A, CNP - -) în prezent aflat în Arestul G, împotriva încheierii de ședință din 6.02.2008 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Galați.
Obligă inculpatul- recurent la plata către stat a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 50 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - --
Grefier,
Red.Av./15.02.2008
Tehnored./2 ex./18.02.2008
Președinte:Ion AvramJudecători:Ion Avram, Mița Mârza, Marcian Marius