Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 28 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Burlacu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache
JUDECĂTOR 3: Liviu Herghelegiu
Grefier: - -
Ministerul Publica fost reprezentat de -procuror șef Secția judiciară
- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul ( fiul lui și, ns. la 05.09.1987 în B, domiciliat în com. jud. B, CNP -), în prezent reținut în Arestul B ), împotriva încheierii de ședință nr- din 23.04.2009 a Tribunalului Brăila.
La apelul nominal făcut în cauză a răspuns inculpatul, în stare de arest, asistat de av., în baza împuternicirii avocațiale nr. - eliberată de Baroul Brăila -Cabinet individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebat fiind, inculpatul arată că nu dorește să mai dea alte declarații.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului recurent arată că va susține pe scurt motivele de recurs,prin care, solicită admiterea recursului și punerea de îndată în libertate a învinuitului deoarece apreciază că acesta poate fi cercetat în stare de libertate, iar încheierea din 23.04.2009 dată de Tribunalul Brăilao apreciază ca fiind netemeinică, în sensul că instanța a apreciat pericolul concret pe care l-ar reprezenta inculpatul în mod injust.
Arată că în fața instanței se află inculpatul care este o persoană fără antecedente penale, tânără, care este cercetată pentru o presupusă săvârșire a unei infracțiuni de viol în luna ianuarie 2009, pentru care partea vătămată a sesizat poliția abia în luna aprilie 2009.
În mod greșit instanța și chiar nelegal, prin încălcarea principiului prezumției de nevinovăție, reține că probele administrate până la această fază procesuală dovedesc vinovăția inculpatului. Consideră că nu este așa. Urmează a se constata din declarațiile martorilor, deși apreciază că la arestarea preventivă nu se discută fondul absolut deloc, ci numai dacă se pot aplica disp.art.148 lit.f Cod pr.penală, dar pentru că instanța a făcut vorbire despre aceste probe trebuie să facă, la rândul său, vorbire, în sensul că martorii audiați în nici un caz nu au dovedit dincolo de orice dubiu, dincolo de orice tăgadă nu au putut proba că învinuitul ar fi avut relații sexuale forțate cu partea vătămată. Ba, din contră, din declarațiile lor - și solicită a fi urmărită - la fila 125 este o confruntare între martorul G și învinuit, confruntare la care la întrebările 14,15 și 16, martorul își schimbă poziția procesuală, își schimbă declarația, în sensul că de la declarația inițială cum că a văzut că în mașină victima a încercat să coboare, dar avea ușa blocată la mașină și că era foarte speriată, de la această declarație ajunge să declare că partea vătămată a urcat de bună voie în autoturism, că nu și-a putut da seama dacă ușa era sau nu blocată, pentru că el a coborât deja din autoturism, că partea vătămată a rămas în continuare de bună voie în autoturism și că ar fi povestit ulterior prietenei sale că a avut relații sexuale cu învinuitul, dar de bună voie.
De asemenea, același martor declară că în casa prietenei sale, care este și ea audiată, partea vătămată a întreținut relații sexuale cu o altă persoană, și asta întâmplându-se de trei - patru ori și că aceasta, după ce ieșea din camera respectivă, povestea tuturor ceea ce a făcut. Ori, această atitudine în nici un caz nu vine să sprijine explicația părții vătămate că a formulat această plângere abia după patru luni de frica părinților ei pentru că, fiind o comunitate restrânsă într-un sat, vorbele se aud repede.
Ca atare, dacă partea vătămată avea deja practici de genul acesta, nu crede că părinții săi nu ar fi aflat despre acest lucru. De aceea spune că instanța când motivează luarea acestei măsuri prin aceea că ar crea dubii în ceea ce- privește pe părinții care vor siguranța copiilor lor minori atunci când aceștia se află în afara sferei lor de supraveghere, arată că măsura preventivă în nici un caz nu trebuie să fie luată ca un exemplu pentru opinia publică, eventual, pedeapsa poate constitui exemplu pentru opinia publică, în nici un caz această măsură a arestului preventiv.
În ceea ce privește celelalte două fapte pentru care este cercetat inculpatul - lipsirea de libertate și violare de domiciliu, arată că pentru aceste două fapte chiar susține că nu există probe.Ca atare, inculpatul nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și poate fi cercetat în stare de libertate.
Reprezentanta Ministerului Public apreciază că recursul declarat de inculpatul este nefondat, încheierea de ședință din 23.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila este legală și temeinică. Contrar celor susținute de inculpat prin apărător, apreciază că încheierea pronunțată de Tribunalul Brăila este legală și că în mod corect judecătorul instanței de fond a apreciat corect că în cauză sunt întrunite cumulativ disp. prev. de art.143 și 148 lit.f Cod pr.penală ca temei al admiterii măsurii arestării preventive.
Pe de o parte, instanța de fond a arătat și a indicat punctual, pe larg de fapt care sunt indiciile temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit cele trei infracțiuni: violare de domiciliu, lipsire de liberate și viol împotriva celor 2 părți vătămate, respectiv și, ambele părți vătămate fiind minore. Nici un moment instanța de fond nu a arătat și nu a indicat vreun moment că din aceste probe ar rezulta vinovăția inculpatului, pentru că, pe de o parte, la acest moment nu se analizează fondul cauzei, iar pe de altă parte, judecătorul instanței de fond este obligat să antameze puțin fondul cauzei pentru că este vorba de indicii temeinice din care să rezulte o anumită presupunere: a comis sau nu a comis o faptă penală.
Ori, judecătorul, la luarea acestei măsuri a avut în vedere indiciile temeinice amintite și dezvoltate pe larg de altfel în cuprinsul încheierii, nu numai declarațiile celor două părți vătămate minore, dar și declarațiile martorilor, -, actul medico-legal, au avut în vedere, pentru că și la instanța de fond inculpatul, prin apărător a susținut că există un prim semn de întrebare că această plângere,deși fapta ar fi fost săvârșită în ianuarie 2009, plângerea a fost formulată în aprilie 2009, dar apreciază că în mod corect Tribunalul a arătat că este vorba de o victimă care are vârsta de 13 ani, locuiește într-o comunitate restrânsă și teama nu numai de părinți, dar și de ceea ce ar putea vorbi restul comunității despre cele întâmplate, ar fi putut- determina la acel moment să nu spună acest lucru.
De asemenea, instanța a arătat care sunt și temerile pe care partea vătămată le-a avut de foarte multă vreme față de inculpat și prietenii acestuia pentru că nu numai o dată, în dese rânduri acesta o căuta, o căuta și la școală, pentru că inculpatul a arătat că știa că este elevă în clasa a VII-a la o școală generală, făcea anumite avansuri de care partea vătămată se temea, dovadă că la acel moment, la momentul din luna ianuarie 2009 când a acceptat să se urce în autoturismul condus de inculpat, a acceptat acest lucru pentru că a urcat împreună cu celelalte prietene, numai că pe drum ea a rămas totuși în autoturism, fiind asigurată că ei nu i se va întâmpla nimic. De asemenea, mai departe,în aprilie 2009, când se presupune că ar fi săvârșite celelalte două infracțiuni, inculpatul fără drept a pătruns în curtea părții vătămate și instanța a reținut acest lucru, după care să încercat de asemenea să o ia pentru un anumit timp, dar nereușind, pentru că partea vătămată a țipat și a reușit să sară din mers, forțând de altfel autoturismul inculpatului să se oprească și să scape în acel moment.
Pe de altă parte,dacă instanța a reținut corect că toate cele trei infracțiuni presupus a fi fost comise de către inculpat sunt sancționate cu pedeapsa mai mare de 4 ani și că în raport de faptele săvârșire, în raport de împrejurarea concretă, chiar reține instanța de fond că practic s-a creat același mod de comitere a unei infracțiuni presupusă de viol, având în vedere vârsta părților vătămate, profitând practic de insuficienta lor dezvoltare, de credulitatea care caracterizează vârsta de 13 ani, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Apreciază că încheierea este legală și temeinică, solicită respingerea recursului, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
Apărătorul inculpatului, în replică, arată că temerea și frica de părinți ar fi putut-o determina pe partea vătămată la fel de bine să găsească un vinovat, să indice un vinovat, pentru modalitatea în care a înțeles ea să se comporte în comunitate. În afară de aceasta, nu este adevărat că partea vătămată a sărit din mașină în timpul mersului, a deschis ușa în timpul mersul ei, iar inculpatul a oprit mașina și aceasta a coborât.
Inculpatul recurent arată că a fost prezentat de d-na procuror, la fel ca și la tribunal, ca fiind un pericol public, dar nu este adevărat, el nu a mai căutat-o pe nici înainte și nici după ceea ce s-a întâmplat, nu a amenințat-o niciodată și nu este un pericol public așa cum se spune.
Apărătorul inculpatului recurent arată că s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat, în sensul că a recunoscut că a întreținut relații sexuale,cu minora,la aceasta s-a referit.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 23.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
S-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 ziler începând cu data de 23.04.2009 orele 17,30 până la 21.05.2009 orele 17,30, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 189 alin.1 Cod penal, art.192 alin.2 Cod penal și art.197 alin.3 Cod penal.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin ordonanța nr.396/P/2009s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol, lipsire de libertate în mod nelegal și violare de domiciliu prev. de art. 189 al.1, art 192 al.2 și art 197 al.3 cu aplicarea art 33 lit.a
În fapt, s- reținut în sarcina inculpatului că:: în cursul lunii ianuarie 2009 prin constrângere și amenințare a întretinut raporturi sexuale normale și orale cu vătămată p. în vârstă de 13 ani. In data de 5.04.2009 orele 21, a pătruns fără drept în curtea locuințe locuinței părții vătămate -, după care prin constrângere a forțat-o pe victima să urce în autoturismul cu nr. - autoturism care ulterior a fost condus de către. Urmare țipetelor victimei și încercării acesteia de a sări din autoturism, a oprit autoturismul astfel că victima a coborât.
În cauză au fost administrate probatorii, respectiv au fost audiate părțile vătămate, învinuiții și; s- a întocmit raportul medico- legal de B; au fost audiați martorii, G, G,.
Chiar dacă inculpatul a arătat în declarația lui că a întreținut relații sexuale orale cu partea vătămată cu acordul acesteia, probatoriile administrate pînă la această fază procesuală îl contrazic.
Astfel, martorul. arată în depoziția sa- fila115 dosar - că a văzut cum inculpatul i-a blocat portiera părții vătămate pentru a nu coborî, iar atunci când a încercat să coboare din mașină a acționat sistemul de deschidere însă fără nici un rezultat, martorul sesizând că partea vătămată era speriată.
Aceste susțineri se coroborează cu celelalte declarații date de martori precum și declarația părții vătămate.
Instanța apreciază că este credibilă susținerea părții vătămate cu privire la faptul că nu a formulat imediat plângere penală pentru că i-a fost frică de părinți, în această apreciere fiind vorba tocmai de vârsta părții vătămate( 13 ani ), o vârstă la care psihicul minorilor este sensibil, de această sensibilitate profitând inculpatul prin acțiunea sa.
De altfel, inculpatul a dat dovadă de perseverență infracțională în condițiile în care a abordat-o și pe minora ( 13 ani ) pe care cu aceleași metode de convingere a determinat-o să urce în autoturismul său, ulterior aceasta speriindu-se a deschis portiera din spate în timpul mersului autoturismului forțându-l astfel pe inculpat să oprească mașina, reușind să fugă.
Instanța reține că temeiuri ale arestării au fost indicate prev. de art. 148 alin.1 lit. d și f pr.pen. În ceea ce privește temeiul prev. de art. 148 lit. d pr.pen. Se apreciază că nu poate fi reținut în condițiile în care la momentul comiterii celei de-a doua faptă inculpatul nu era cercetat penal pentru prima infracțiune. Reținerea acestui temei este condiționată de începerea cercetărilor penale față de inculpat cu privire la cealaltă infracțiune.
Pentru faptele reținute în sarcina inculpatului pedeapsa este mai mare de 4 ani (10-25 ani) legiuitorul apreciind, dată fiind sancțiunea aspră stabilită, că astfel de fapte și un astfel de făptuitor, prezintă un grad ridicat de pericol pentru societate, iar lăsarea sa în libertate prezintă, în acest moment, pericol concret pentru ordinea publică.
Este adevărat că, pericolul pentru ordinea publică trebuie constatat în concret neputând fi prezumat pornind de la gravitatea abstractă a faptei, reflectată în limitele de pedeapsă prevăzute de lege. Însă în speța de față pericolul concret pentru ordinea publică rezultă chiar din împrejurarea că inculpatul a dat dovadă de perseverență infracțională creindu-și un anumit mod de a acționa asupra victimelor de aceeași vârstă. De altfel chiar inculpatul a arătat în declarația dată în fața instanței că știa că era elevă la școala generală.
Este evident că cercetarea în libertatea a unui astfel de inculpat ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică rezultat din modalitatea de comitere, din faptul că ar crea dubii în ceea ce îi privește pe părinții care vor siguranța copiilor lor minori atunci când aceștia se află în afara sferei lor de supraveghere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pe motive de netemeinicie.
S-a susținut că în mod greșit instanța de fond, prin încălcarea principiului prezumției de nevinovăție, a reținut că probele administrate până la această fază procesuală dovedesc vinovăția inculpatului.
A mai arătat inculpatul că, probele administrate până în prezent nu au dovedit dincolo de orice dubiu, faptul că a avut relații sexuale forțate cu partea vătămată.
În ceea ce privește celelalte două fapte pentru care este cercetat, lipsire de libertate și violare de domiciliu, inculpatul a susținut că nu există probe.
În concluzie, inculpatul a arătat că nu prezintă pericol pentru ordinea publică,sens în care a solicitat admiterea recursului și punerea de îndată în libertate.
Recursul este nefondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, se constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că în speță sunt incidente dispozițiile art.143 și art.148 lit.f Cod pr.penală, sens în care, în mod corect prima instanță a dispus arestarea preventivă a inculpatului.
Contrar susținerilor inculpatului, la dosarul cauzei există probe și indicii temeinice, în sensul prevederilor art.143 Cod pr.penală, care conduc la presupunerea că acesta a comis o faptă prevăzută de legea penală.
în vedere în acest sens: declarațiile părților vătămate, raportul de constatare medico-legală nr.301/2009 din 22.04.2009, declarațiile martorilor, -, G, G, declarațiile învinuiților și.
Fără a realiza la acest moment o analiză detaliată a fondului cauzei și fără a încerca să stabilim o încadrare juridică corectă a faptei presupus a fi săvârșită de inculpat asupra părții vătămate, aceasta, față de susținerile conform cărora partea vătămată a fost de acord cu întreținerea raporturilor sexuale, putem totuși aprecia că și această activitate s-ar circumscrie unei fapte prevăzută de legea penală - art.198 alin.1 Cod penal - pedepsită de lege tot cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Considerăm că în speță sunt incidente și dispozițiile art.148 lit.f Cod pr.penală, întrucât:
- faptele pentru care inculpatul este cercetat sunt prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani;
- la dosarul cauzei există probe certe - așa cum s-a arătat mai sus - din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Această din urmă condiție rezultă și din gravitatea faptelor presupus a fi comise de inculpat, din urmarea produsă și din atingerea adusă relațiilor sociale ocrotite de lege.
Împrejurarea că inculpatul este tânăr, nu are antecedente penale și faptul că partea vătămată a întreținut anterior relații sexuale cu o altă persoană, nu sunt de natură să înlăture incidența dispozițiilor art.148 lit.f Cod pr.penală.
Având în vedere și dispozițiile art.136 Cod pr.penală,considerăm că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune la acest moment menținerea inculpatului în stare de arest.
Față de cele de mai sus se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul.
Conform art.192 alin.2 Cod pr.penală va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul ( fiul lui și, ns. la 05.09.1987 în B, domiciliat în com. jud. B, CNP -), în prezent reținut în Arestul B), împotriva încheierii de ședință nr- din 23.04.2009 a Tribunalului Brăila.
În temeiul art.192 alin.2 Cod pr.penală,obligă pe inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 28.04.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.dec.jud.
Jud.fond
Tehnored./2 ex./ 29.04. 2009
Președinte:Aurel BurlacuJudecători:Aurel Burlacu, Mariana Cristache, Liviu Herghelegiu
