Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 14 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate Judecător

JUDECĂTOR 2: Mița Mârza

JUDECĂTOR 3: Liviu

Grefier -

-.-.-

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI

PROCUROR -

La ordine fiind soluționarea recursului declaratinculpatul(în prezent aflat în Arestul B) împotriva încheierii de ședință din 08.10.2009 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr-.

La apelul nominal a răspuns recurentul inculpat în stare de arest, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr.4465 emisă de Baroul Galați la data de 14.10.2009.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că dosarul se află la primul termen, după care:

Curtea, aduce la cunoștința recurentului inculpat motivul pentru care a fost citat în fața instanței de recurs și că pentru asigurarea exercitării dreptului la apărare, conform prevederilor art. 294 alin. 1 Cod procedură penală s-a procedat la desemnarea unui apărător din oficiu, urmând a fi ascultat, dacă consideră necesar să de-a declarație cu privire la fapta reținută.

Recurentul inculpat susține că deși familia sa a făcut demersuri și a angajat-o pe d-na avocat, aceasta a precizat că nu se poate prezenta în instanță; inculpatul a mai susținut că este de acord cu asistența juridică din oficiu și precizează că își menține recursul declarat în cauză.

Totodată, precizează că în legătura cu fapta reținută în sarcina sa, dat declarație în fața procurorului iar în fața instanței de recurs, nu are alte precizări de făcut și își menține declarațiile date anterior.

Conform prevederilor art. 294 alin. 3 Cod procedură penală s-a acordat dreptul recurentului inculpat, de a lua legătura cu apărătorul desemnat din oficiu.

Apărătorul desemnat din oficiu solicită acordarea cuvântului în dezbateri, întrucât nu are cereri de formulat în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că dosarul se află în stare de soluționare.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită a se trece la dezbateri, întrucât nu are cereri de formulat în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public nu are cereri de formulat în cauză.

Curtea, constată cauza în stare de soluționare și în conformitate cu prevederile art. 38513alineatul 1 Cod procedură penală acordă cuvântul părților în dezbateri.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului declarat de acesta în cauză, fiind nemulțumit de luarea măsurii arestării împotriva sa, sens în care invocă starea de sănătate și vârsta, cât și infracțiunea reținută, fiind vorba despre o infracțiune economică.

Se arată că inculpatul nu s-a sustras de la urmărirea penală, așa cum rezultă din actele dosarului, respectiv biletul de internare în spital.

Prin urmare, solicită admiterea recursului, casarea încheierii criticate și cercetarea inculpatului în stare de libertate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat în cauză ca nefondat, întrucât se rețin probe certe ce atestă fapta reținută în sarcina inculpatului.

Consideră că încheierea Tribunalului Brăila din data de 8.10.2009 este legală și temeinică, fiind dată cu respectarea prevederilor art. 1491Cod procedură penală raportat la art. 143 și 148 lit. a,d și f Cod procedură penală, soluția pronunțată întemeindu-se pe o evaluare corectă a probelor, atât pe aspectul indiciilor prev. de art. 681Cod procedură penală care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit cele două infracțiuni, dar și sub aspectul celorlalte temeiuri, reținute de către instanță la luarea acestei măsuri, respectiv art. 148 lit. a,d f Cod procedură penală.

Invocă probele administrare în cauză, respectiv plângerile părților vătămate și a martorilor audiați - reprezentanții societăților comerciale care l-au indicat pe inculpat ca fiind cel care s-a deplasat la sediul acestora și a achiziționat marfa, declarațiile de recunoaștere date de inculpat din care rezultă că era conștient că nu are calitate de administrator și nici nu putea să aibă această calitate, ținând seama de antecedentele penale, de faptul că avea cunoștință că nu există disponibil în cont la momentul la care a achiziționat marfa, anumite file CEC fiind retrase chiar din circulație. Solicită a fi avute în vedere și expertiza efectuate în cauză până la acest moment.

Totodată, supune atenției Curții faptul că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, conform actelor de căutare aflate la dosar și în mod corect au fost reținute prevederile art. 148 lit. d Cod procedură penală ca și temei al arestării preventive că după comiterea infracțiunii, inculpatul a continuat să săvârșească infracțiuni de același gen, părțile vătămate fiind din diferite zone ale țării.

În ce privește temeiul prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală apreciază că în mod corect a fost avut în vedere de instanța de fond, pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele reținute fiind mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a inculpatului constituind pericol pentru ordinea publică, ținând seama de gravitatea faptelkor, numărul mare de acte materiale și situația antecedentelor penale ale inculpatului.

Conform prevederilor art. 38513alineatul ultim Cod procedură penală se acordă ultimul cuvânt recurentului inculpat care recunoaște fapta și o regretă, arătând că a semnat doar filele cec și solicită admiterea recursului pentru a fi judecat în stare de libertate.

Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Prin încheierea de ședință din 08.10.2009 a Tribunalului Brăilas -a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și s-a dispus arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile a inculpatului cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 al. 1,2,3,4 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și art. 292 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut următoarele:

Prin ordonanța nr. 400/P/2008 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului

Prin ordonanța nr. 400/P/2008 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de de înșelăciune și fals în declarații prev. de art. 215 al.1,2,3,4 și 5 cu aplicarea art 41 al.2, art 292 cu aplicarea art 33 lit.a și art 37 lit.a

În fapt, s-a reținut că inculpatului, în calitate de administrator la SC Serv SRL B, în perioada februarie-aprilie 2007 desfășurat activități comerciale și în baza aceleasi rezoluții infracționale a indus și menținut în eroare reprezentantii societăților păgubite, în scopul obținerii unui folos injust și de la care a achizitionat mărfuri pentru a căror plată a emis mai multe file CEC fără a avea disponibil în cont, aflându-se în interdictie bancară precum și faptul că a emis o filă CEC retrasă din circulatie producând un prejudiciu total in valoare de -,53 lei, mai multor părti civile.

S-a constatat că din declarațiile date de inculpat, în fața procurorului cât și în instanță, rezultă că situația de fapt este cea reținută în ordonanța parchetului și că încadrarea juridică este cea prev. de art. 215 al.1,2,3,4 și 5 cu aplicarea art 41 al.2, art 292 cu aplicarea art 33 lit.a și art 37 lit.a

C.P.P.

S-au avut în vedere probele de la dosar, respectiv plângerile penale, procesul verbal de identificare, planșele foto, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, raportul de expertiză tehnică grafologică, și că au fost depuse în original filele cec ce fac obiectul cauzei.

S-a avut în vedere că pentru fapta reținută în sarcina inculpatului pedeapsa este mai mare de 4 ani (de la 10 ani-20 ani închisoare) legiuitorul apreciind, dată fiind sancțiunea aspră stabilită, că o astfel de faptă și un astfel de făptuitor, prezintă un grad ridicat de pericol pentru societate, iar lăsarea sa în libertate prezintă, în acest moment, pericol concret pentru ordinea publică.

În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică instanța de fond a avut în vedere perseverența infracțională a inculpatului, în sensul că, deși era cercetat pentru faptele din prezenta cauză, și-a continuat activitatea infracțională, fiind în prezent, cercetat în mai multe dosare aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila pentru fapte similare săvârșite în perioada iulie-august 2009.

De asemenea, s-a avut în vedere că în dosarul de urmărire penală există probe temeinice în sensul art. 143.C.P.P. respectiv proces-verbal de identificare, planșe foto, declarații inculpat, declarațiile martorilor,expertiză tehnică grafologică, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele în împrejurările reținute mai sus. Din fișa de cazier, rezultă că anterior acestor fapte, a mai fost condamnat prin cinci sentințe penale tot pentru înșelăciune prin file CEC ceea ce denotă o perseverență infracțională deosebită, fiind în stare de recidivă postcondamnatorie.

În ceea ce privește temeiul înscris în art.148 alin.1 lit. a pr.pen. instanța a apreciat că este îndeplinit, în condițiile în care la filele nr.41- 48 din dosarul de urmărire penală sunt depuse înscrisuri ce dovedesc faptul că inculpatul s-a sustras de la cercetări, acesta deși avea obligația de a anunța organele judiciare despre schimbarea eventualului domiciliu, nu a procedat în acest mod.

Faptul că inculpatul a fost internat în spital în perioada 09.03.2009- 17.03.2009, nu justifică faptul că o perioadă lungă de timp, inculpatul nu a fost găsit de organele judiciare, cu toate demersurile făcute, pentru continuarea cercetărilor penale în cauză.

Pe lângă aceste aspecte, instanța a mai reținut că, deși era cercetat pentru faptele din prezenta cauză, și-a continuat activitatea infracțională, fiind în prezent, cercetat în mai multe dosare aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila pentru fapte similare săvârșite în perioada iulie-august 2009, reținându-se incidența prev. art.148 alin.1 lit. d pr.pen. în sensul că inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune, după începerea urmăririi penale în prezenta cauză.

Pentru toate aceste considerente, instanța constatând că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art.146 Cod de procedură penală și art. 148 al.1 lit. a,d și f Cod de procedură penală, urmează să admită propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, și pe cale de consecință în baza textelor de lege mai sus arătate combinate cu art. 149/1 al.10 Cod de procedură penală, să dispună arestarea preventivă a inculpatului.

Împotriva încheierii mai sus arătate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul susținând că activitatea sa infracțională a constat doar în semnarea filelor cec și că vârsta și starea precară de sănătatea constituie motive ce pot conduce la luarea unei măsuri preventive mai puțin aspre.

Recursul declarat de inculpat este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

Analizând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs dar și din oficiu sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 385 indice 6 alin. 3 Cod pr. penală, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică și că în mod justificat s-a dispus în cauză arestarea preventivă a inculpatului.

Astfel, din probele adminJ. în cauză până la acest moment procesual, rezultă date care susțin acuzațiile aduse inculpatului privind implicarea sa într-o activitate infracțională extinsă de inducere în eroare a unor părți vătămate prin emiterea unor file cec, fără a avea disponibil în cont, ceea ce a produs un prejudiciu total în sumă de -,53 lei. De asemenea în cauză există probe că la data de 13.02.2007 inculpatul a făcut declarații false în fața unui notar public în scopul obținerii calității de administrator la SC Serv SRL B, afirmând în mod nereal că nu are antecedente penale.

În acest context Curtea constată că susținerea inculpatului referitoare la participația sa redusă apare ca fiind lipsită de suport real având în vedere că inculpatul era administratorul societății comerciale care a intrat în relații de afaceri cu părțile vătămate, avea drept de semnătură în bancă și a emis filele cec fără acoperire după ce intrase în interdicție bancară.

În consecință în cauză este îndeplinită cerința prevăzută de art. 143 Cod pr. penală pentru a se putea dispune luarea unei măsuri preventive.

De asemenea în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. a și d Cod pr. penală întrucât la dosar există date certe că inculpatul s-a sustras de la cercetări și, mai mult, în timp ce era urmărit penal pentru faptele din prezenta cauză și-a continuat activitatea infracțională comițând fapte similare în perioada iulie-august 2009, pentru care este cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.

Și în ceea ce privește incidența prevederilor art. 148 lit. f Cod pr. penală, reținute de instanța de fond ca temei pentru arestarea preventivă, Curtea constată că acest text de lege este pe deplin aplicabil în cauză.

Astfel una dintre infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul (înșelăciunea cu consecințe deosebit de grave) este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani iar modalitatea continuată de săvârșire, numărul mare de părți vătămate și valoarea ridicată a prejudiciului indică faptul că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Cât privește împrejurarea că inculpatul este în vârstă și că are probleme de sănătatea aceasta nu poate duce la luarea unei măsuri preventive mai blânde, având în vedere gravitatea infracțiunilor de săvârșirea cărora este acuzat, comportamentul de după comiterea acestora dar și împrejurarea că inculpatul nu este la primul impact cu legea penală fiind în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal.

Față de cele mai sus arătate, văzând și prevederile art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul și în baza prevederilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs penal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat deinculpatul(în prezent deținut în Arestul B, fiul lui și, născut la data de 28.08.1948 în comuna, județul B, CNP: -, domiciliat în B, str.-, - 4,. 175, scara 3, pensionar) împotriva încheierii de ședință din 08.10.2009 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr-.

Obligă pe recurentul - inculpat la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu și va fi avansată din fondul Ministerului Justiției și Libertăților către baroul Galați.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red. -/16 Octombrie 2009

Tehn. /14 Octombrie 2009

Președinte:Marcian Marius Istrate
Judecători:Marcian Marius Istrate, Mița Mârza, Liviu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati