Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
. nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ din 11 MAI 2009
PREȘEDINTE: Constatin Cârcotă Președintele Secției penale
JUDECĂTOR 2: Marcian Marius Istrate
JUDECĂTOR 3: Mița
GREFIER - I - grefier șef secție penală
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de
PROCUROR -
din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Galați
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul,în prezent deținut în Arestul IPJ G, împotriva încheierii de ședință din 05.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați, prin care s-a admis propunerea de arestare preventivă.
La apelul nominal a răspuns inculpatul, în stare de arest, asistat de avocat, avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.33/8.05.2009.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Inculpatul susține că își menține declarațiile date la urmărirea penală și nu dorește să de alte declarații în fața Curții de Apel Galați.
Apărătorul inculpatului și procurorul nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului, avocat, susține că s-a declarat recurs în cauză întrucât s-a admis propunerea de arestare preventivă, motivat de faptul că inculpatul ar fi încălcat dispozițiile art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, privind traficul de droguri. Din studierea actelor aflate la dosar rezultă că autorii infracțiunii de deținere de droguri de mare risc unt alte persoane, cei trei prieteni ai inculpatului, și. Inculpatul a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie și când a cerut celor trei să-i restituie suma de bani a fost amenințat că i se va înscena o infracțiune cu droguri, pentru a-l determina să-și retragă plângerea formulată. Din data de 18 aprilie 2009, acești martori aveau obligația legală să anunțe că au găsit acea cantitate de cocaină în pachetele de țigări "". Cei trei martori sunt consumatori de droguri de mare risc și acele droguri proveneau de la ei.
Din dosar nu rezultă probe, indicii din care să rezulte că drogurile provin de la inculpat. Măsura arestării preventive s-a luat cu încălcarea legii. Nu s-au respectat dip.art.143 Cod procedura penală. Nu s-au făcut confruntări de martori. S-a făcut o cercetare formală. Inculpatul nu a recunoscut fapta reținută. Toate probele converg spre infracțiunea de tâlhărie. Există și convorbirea telefonică între inculpat și martori care au recunoscut săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, au supus inculpatului căi vor restitui banii cu condiția de a-și retrage plângerea formulată împotriva lor.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive.
Procurorulsusține că apărarea conturează o altă situație de fapt, care nu este reală. Fără a antama fondul cauzei, încheierea pronunțată este legală și temeinică fiind bazată pe probele existente la dosar. Din aceste rezultă indicii temeinice și bănuiala plauzibilă că inculpatul comis fapta reținută. Infracțiune de deținere de droguri este o infracțiune gravă, prezintă un pericol deosebit de grav, care justifică măsura luată.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului și menținerea măsurii arestării preventive, ca fiind legală și temeinică.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, susține că a fost arestat pe nedrept pentru că nu este traficant de droguri. I s-a înscenat această faptă pentru că i-a reclamat pe cei trei pentru tâlhărie.
După închiderea dezbaterilor și deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 5 mai 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Galația dispus, în baza art.1491alin.10 în referire la art.143 și art.148 alin.1 lit.f din Codul d e procedură penală, arestarea preventivă a inculpatului, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 5 mai 2009.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din probele adminJ. în cauză rezultă presupunerea, existând indicii temeinice că inculpatul a comis infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art 2 alin 2 din legea 143/2000.
S-a reținut în sarcina acestuia că în cursul lunii aprilie 2009, a deținut și oferit spre comercializare cantitatea de 13, 2 grame de cocaină - drog de mare risc, fapta fiind conturată cu următoarele mijloace de probă:
- proces- verbal din 20.04.2009, de ridicare a unui parchet de țigări în care se află o substanță solidă de culoare albă pulverulentă solidificată, de aproximativ 13,3 grame, pachet ridicat de la ;
- procese - verbale din 20.04.2009 și adresa nr -/21.04.2009 emisă de C, laboratorul de Analiză și profil al Drogurilor din care rezultă că substanța solidă ridicată de șa conține cocaină - drog de mare risc;
- declarațiile lui care arată că inculpatul a precizat că are droguri asupra lui și i-a cerut martorului să-i găsească cumpărători, iar la un moment dat inculpatul s- speriat și aruncat pachetul de țigări ( cu substanță albă), pachetul fiind ridicat ulterior.
- declarațiile martorilor și care pun în lumină contactele dintre inculpat și.
Prima instanță a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art 148 litera f Cod procedură penală. în sensul că pedeapsa prevăzută de lege e mai mare de 4 ani închisoare, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din gravitatea ridicată a infracțiunii, împrejurările în care a fost comisă, amploarea acestor fapte, starea de insecuritate socială care s-ar crea în rândul comunității dacă persoanele cauzate de asemenea infracțiunii ar fi în libertate.
Prin urmare, măsura arestării preventive este oportună pentru o bună desfășurare procesului penal în continuare.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a susținut că măsura arestării preventive luată împotriva sa este nelegală, deoarece nu a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat.
Recursul este fondat, pentru următoarele motive.
Potrivit dispozițiilor art.136 alin.1 din Codul d e procedură penală, scopul măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal ori de a împiedica sustragerea învinuitului sau a inculpatului de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată se face, potrivit alin.8 al aceluiași articol, ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
În cauza de față, prima instanță a luat măsura arestării preventive față de inculpatul, reținând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143 alin.1 din Codul d e procedură penală - existând indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2002- și de art.148 alin.1 lit.f din Codul d e procedură penală, deoarece pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Privitor la îndeplinirea condiției prevăzute de art.143 alin.1 din Codul d e procedură penală, Curtea reține că deși din probele adminJ. până la această dată rezultă unele indicii privind încercarea inculpatului de a vinde o cantitate de cocaină - drog de mare risc - aceste indicii nu sunt suficient de convingătoare pentru a justifica luarea unei măsuri preventive atât de grave, cum este măsura arestării preventive.
Astfel, se reține că cercetările penale au început în urma plângerii formulate de inculpatul, care a sesizat organele de poliție că în seara zilei de 18 aprilie 2009 fost tâlhărit de către numiții, și, care l-au deposedat de suma de 8.000 lei, prin folosirea violenței, după care l-au amenințat cu un și l-au determinat să fugă, fiind nevoit, pentru scăpa, să sară gardul în curtea unei unități militare.
Aceste susțineri ale inculpatului sunt confirmate de declarațiile martorilor (soția inculpatului) și - soldat angajat la UM 01552 G, care l-a somat și l-a reținut pe inculpat atunci când acesta a sărit gardul în curtea unității militare.
Fiind identificate și audiate, cele trei persoane acuzate de inculpat că l-au tâlhărit au susținut că, de fapt, inculpatul le-a oferit spre vânzare o cantitate de cocaină ambalată într-un pachet de țigări, și că, speriindu-se atunci când a apărut un taxi, inculpatul a aruncat pachetul de țigări și a fugit.
Pachetul de țigări conținând cantitatea de 13,2 grame substanță de culoare albă, pulverulentă care în urma analizelor de laborator s-a dovedit a fi cocaină), a fost predat organelor de urmărire penală de către numitul la data de 20.04.2009, fapt c are a declanșat începerea urmăririi penale față de inculpat, pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2002.
Se reține, așadar, că cele mai importante indicii privind săvârșirea de către inculpatul a infracțiunii de trafic de droguri rezultă din declarațiile martorilor, și, care au dat aceste declarații după ce inculpatul a formulat împotriva lor sesizarea penală pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Fără a contesta existența unor indicii privind săvârșirea de către inculpatul a infracțiunii, Curtea consideră că aceste indicii sunt insuficient de convingătoare pentru a justifica luarea împotriva inculpatului a celei mai grave dintre măsurile preventive - respectiv a măsurii arestării preventive.
Această măsură apare totodată ca inechitabilă, în condițiile în care împotriva celor trei persoane față de care există indicii privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie nu a fost luată nicio măsură preventivă.
Având în vedere și aspectele referitoare la persoana inculpatului, care este tânăr, nu are antecedente penale și se îndeletnicește cu creșterea orilor, deținând o în com. jud.T, Curtea apreciază că lăsarea acestuia în libertate nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și că buna desfășurare a procesului penal ar putea fi asigurată prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligări de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art.145 alin.11din Codul d e procedură penală.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 38515pct.1 lit.c din Codul d e procedură penală, cu referire la art.139 alin.1 din Codul d e procedură penală, urmează a dispune în sensul mai sus arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
ADMITE recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 27.03.1980 în com. jud.G, cu același domiciliu, fără forme legale în com. jud.T, în prezent deținut în Arestul IPJ G, CNP -, împotriva încheierii de ședință din 05.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați.
Casează în parte încheierea de ședință din 05.05.2009, pronunțată de Tribunalul Galați și în rejudecare:
În baza art. 139 al. 1 Cod pr. penală înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpatul cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, jud. T prevăzută de art. 145 Cod pr. penală, pentru o durată de 30 de zile, de la 11.05.2009 până la 09.06.2009.
Conform art. 145 alin. 11Cod procedură penală, pe durata obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea - respectiv la Poliția com., jud. T - conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
În baza art. 145 al. 12lit. Cod pr. penală obligă pe inculpat să nu se
apropie și să nu comunice în mod direct sau indirect cu persoanele care au în cauză calitatea de martori, cu excepția martorei.
Se atrage atenția inculpatului că, în cazul încălcării, cu rea-credință, a obligațiilor care îi revin, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 44/U/05.05.2009, emis de Tribunalul Galați, dacă nu este arestată în altă cauză.
Copia prezentei încheieri va fi comunicată instituțiilor prevăzute de art. 145 alin.21Cod procedură penală.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.05.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
I
Red. - 13.05.2009
Tehnored. -13.05.2009â
2 ex
Fond:
Președinte:Constatin CârcotăJudecători:Constatin Cârcotă, Marcian Marius Istrate, Mița