Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 20 August 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Herghelegiu JUDECĂTOR
JUDECĂTOR 2: Marcian Marius Istrate
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursurilor penale declarate de inculpații:, în prezent deținută în Arestul J G, și, în prezent deținut în Arestul J G, împotriva încheierii de ședință din 11.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurenta-inculpată, în stare de deținere, personal și asistată de avocat, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr.34/20.08.2009 emisă de Baroul Galați -Cabinet individual de avocatură " ", și recurentul-inculpat, în stare de deținere, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 3661/19.05.2009 emisă de Baroul Galați.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în sensul că este primul termen de judecată în recursul formulat oral de către inculpații - și împotriva încheierii de ședință din 11.08.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosar nr-, prin care s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților pe o durată de 29 de zile, după care;
Întrebați fiind, recurenții-inculpați, personal, și, declară, personal, că mențin recursurile formulate și nu doresc să facă declarații suplimentare în fața instanței de recurs.
Avocat nu are alte cereri de formulat.
Avocat nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul in stare de judecată și, potrivit disp.art.385 ind.13 Cod procedură penală, acordă cuvântul in dezbaterea acestuia.
Avocat, având cuvântul în susținerea recursului declarat de inculpata, arată că principala probă în susținerea acuzației adusă inculpatei o constituie declarația martorei, fostă vânzătoare la magazinul inculpatei.
În mod constant, inculpata a susținut că magazinul i-a fost spart de mai multe ori și că, după ultima spargere, l-a rugat pe să o ajute să schimbe becul de la ușa exterioară a magazinului și să reinstaleze un alat în pomul din fața magazinului. a lucrat la această instalație, timp în care s-a dus la poliție unde a dat declarații cu privire la spargerea magazinului său și a altei colege. La întoarcere, inculpatul i-a spus că i-a făcut instalația pentru care l-a angajat și că, suplimentar, i-a făcut "o instalație de o să-l pomenească, care nu este periculoasă și care va ține hoții la distanță".
Inculpata a susținut în mod constant că în magazin, la această discuție era prezentă și; că s-au făcut probe asupra instalației, incupatul demonstrând că aceasta nu este periculoasă.
Avocat arată că inculpata a fost arestată preventiv pentru că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unui martor, pentru că pedeapsa este mai mare de 4 ani și că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Susține că exisă niște inadvertențe ale urmăririi penale care determină că nu este reală încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatei de către parchet. Astfel, nu se justifică reținerea faptului că inculpata ar fi încercat să influențeze martorii. a susținut că nu a fost de față când s-a purtat discuția dintre și și că atunci când s-a întors de la poliție i-a adus la cunoștință că fără știrea ei i-ar fi montat această instalație.
Susține că martora minte pentru a-și ascunde propria vinovăție. Arată că inculpata plecat imediat din comuna Pechea în comuna și a doua zi a plecat în Italia, de unde s-a întors în momentul decesului victimei. Din momentul dării în funcțiune a instalației, cea care a acționat zilnic, dimineața, instalația și a scos-o din funcțiune seara, a fost, aceasta cunoștea că prin instalație trece curent electric.
Învederează că a fost învățată de soția preotului din sat și de poliție să declare că nu a fost de față când a asigurat-o pe că instalația sa nu e periculoasă. Astfel, declarațiile acestei martore nu sunt sincere.
Vânzătoarea magazinului, a fost de față la momentul efectuării probei de către, deoarece făcea inventarul mărfii, și a fost instruită cum să pună în funcțiune și să scoată din funcțiune instalația, rămânând singura care a acționat în acest sens deoarece inculpata a plecat în Italia.
Contestă faptul că se face o diferență de tratament dintre martora, aflată în stare de libertate, și inculpata.
Totodată, apreciază că în cauză, în sarcina inculpatei se poate reține vinovăția din culpă deoarece aceasta nu are studii de specialitate în domeniul electric, nu a avut clipă convingerea că cineva poate păți ceva din cauza instalației, pe care o știa nepericuloasă, și nu la îndemnat pe să facă o instalație pentru a muri cineva.
Din declarația dată de inculpatul, aflată la fila 96 verso, rezultă că acesta a făcut proba instalației, a pus mâna pe instalație și a dat asigurări inculpatei că nu se va întâmpla nimic.
Consideră că încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatei nu este corectă.
Inculpata nu a intenționat să omoare cu nimeni, nu a știut care este pericolul instalației, la proba făcută a simțit doar niște furnicături.
Din nicio probă nu rezultă că inculpatul a fost instigat să facă această instalație.
Invocă împrejurarea că urmărirea penală s-a realizat cu încălcarea dreptului la apărare a inculpatei, care a dat declarații esențiale în absența apărătorului său.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea incheierii recurate și, în rejudecare, să fie respinsă propunerea de arestare preventivă a inculpatei, neputându-se reține probe de vinovăție în sarcina acesteia.
Avocat, pentru inculpatul, critică încheierea cu privire la luarea măsurii arestării preventive.
Din declarațiile date de inculpați și martora rezultă că inculpatul spune adevărul, acesta a precizat condițiile în care s-au desfășurat evenimentele, că i s-a solicitat de către inculpată să meargă să schimbe becurile, și pentru prevenirea spargerii magazinului, inculpata i-a propus inculpatului să o ajute să-i monteze un astfel de sistem.
Inculpatul regretă fapta săvârșită, consecințele acesteia. Expertiza efectuată de inginerul arată că nu au fost respectate reglementările în materie cu privire la montajul instalației electrice. Inculpatul, cand a montat-o, a avut în minte doar să prevină spargerea magazinului deținut în proprietate de inculpată și nu a avut reprezentarea faptului că s-ar putea ajunge la moartea unei persoane.
În ceea ce privește martora, din declarația inculpatului rezultă că la momentul când au purtat discuțiile referitoare la montajul acestui echipament erau de față doar el și inculpata. Ulterior, după o oră a venit și martora care a luat la cunoștință despre acest echipament.
Apreciază că măsura arestării preventive este prea drastică față de condițiile în care inculpatul a săvârșit infracțiunea și poate beneficia de o altă măsură preventivă potrivit disp. art.146 alin.111Cod procedură penală raportat la circumstanțele personale ale inculpatului și la circumstanțele săvârșirii faptei.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință recurate și, în rejudecate, respingerea propunerii de arestare preventivă și obligarea inculpatului să nu părăsească țara. Inculpatul nu are antecedente, penale, avea un loc de muncă, are o familie, fiind singurul întreținător al acesteia. Totodată, solicită plata onorariului pentru asistența juridică asigurată din oficiu.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă față de cei doi inculpați este legală și temeinică; la acest moment, față de rezonanța socială negativă a infracțiunii săvârșite de către inculpați se impune arestarea preventivă fiind îndeplinite condițiile prev. de art.143 Cod procedură penală. la dosar sunt probe și indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunea reținută în sarcina lor, din procesul verbal de cercetare la fața locului, raportul de constatare medico-legală, declarațiile de martori, și față de inculpați subzistă temeiul prevăzut de art.148 lit. f Cod procedură penală, iar pentru inculpata subzistând temeiul prev de art.148 lit.b Cod procedură penală, față de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, față de modalitățile și împrejurările săvârșirii faptei. Consideră că orice persoană cu o cultură generală medie putea să prevadă că prin racordarea directă a gratiilor la instalația electrică, în anumite împrejurări, precum intervenția ploii, exista pericolul electrocutării.
Consideră că inculpații au acceptat consecințele faptei.
Față de aceste împrejurări consideră că se impune respingerea recursului ca nefondat și obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Curtea, potrivit disp.art.38513alin.3 Cod procedură penală, acordă ultimul cuvânt recurenților-inculpați.
Recurenta-inculpată, personal, solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate. Arată că nu a vrut să facă rău nimănui, nu a obligat inculpatul să pună acea instalație, inculpatul a asigurat-o că nu se întâmplă nimic, a pus chiar mâna udă pe instalație și nu a simțit decat niște furnicături. De asemenea, au pus mâna și martorele și și mulți alți copii care insă nu au pățit nimic.
Arată că nu a avut intenția de a face rău nimănui, ci doar să ii sperie pe cei care ar fi vrut să spargă magazinul.
Recurentul, personal, recunoaște ceea ce a făcut. Precizează că magazinul avea două gratii; pe centura de împământare nu a fost pus nimic, numai pe gratii a fost pus și nu avea cum să fie o tensiune de 220 nulul nu a fost pe gratii ci numai faza pe întrerupător. Susține că nu a fost o tensiune de 220, nu a legat ambele fire. a fost prinsă în tocul de lemn a geamului și nu avea cum să facă legătură cu pământul.
Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.
Ulterior deliberării
Curtea
Asupra recursurilor penale de față;
Prin cererile conexe înregistrate pe rolul acestei instanțe sub nr- inculpații - și au formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 11.08.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosar nr-, prin care, în cursul urmăririi penale, s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților pe o durată de 29 de zile (11.08.2009 - 08.09.2009) pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la omor calificat (art.25 Cod penal în referire la art.174 alin.1 - art.175 alin.1 lit. i Cod penal) și respectiv omor calificat (art.174 alin.1 - art.175 alin.1 lit.i Cod penal).
Pentru a dispune astfel, instanța de fond, respectiv Tribunalul Galați, a avut în vedere că prin referatul nr. 743/P/2009 din 11.08.2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galația propus luarea măsurii arestării preventive față de inculpații:, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 al.1 Cod penal rap. la art. 175 al.1 lit. i Cod penal, pe o durată de 29 zile, respectiv până la data de 08.09.2009 inclusiv și, respectiv, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la omor calificat, prev. de art. 25 Cod penal în ref. la art. 174 al.1 Cod penal rap la art 175 al.1 lit.i Cod penal, pe o durată de 29 zile, respectiv până la data de 08.09.2009 inclusiv.
Analizând actele și lucrările dosarului prima instanță a constatat următoarele:
Din probele administrate în cauză rezultă presupunerea că inculpații și au comis infracțiunile de omor calificat, prev. de art 174 al.1 Cod penal rap la art 175 al.1 lit. i Cod penal, și, respectiv, instigare la omor calificat prev. de art. 25 Cod penal în ref la art 174 al. 1 Cod penal rap la art. 175 al.1 lit.i Cod penal.
S-a reținut în sarcina acestora că în ziua de 13.04.2009, la îndemnul inculpatei, inculpatul a efectuat o instalație artizanală ce racorda gratiile antiefracție de la fereastra magazinului PF din comuna Pechea jud. G, administrat de inculpată, situat în loc public, la sistemul de alimentare cu energie electrică, fapt ce a dus la decesul prin electrocutare a victimei, care în ziua de 12.07.2009 a atins cu mâna una din gratiile magazinului.
temeinice care conturează situația de fapt și infracțiunile reținute în sarcina inculpaților se desprind din probele administrate:
Procesul-verbal de cercetare la fața locului din 12.07.2009, planșa foto aferentă și raportul de expertiză întocmit de inginerul, pun în evidență existența unei instalații electrice artizanale constând dintr-un conductor ce pleca din siguranța de fază a de distribuție situat în interiorul magazinului la un întrerupător și, de aici, alte două conductoare separate legate prin matisare la cele două grilaje metalice ale magazinului, orice persoană care atingea unul din grilajele magazinului era supusă la tensiune de fază a rețelei, de 220 volți ce primejduia viața acelei persoane.
Raportul de constatare medico-legală stabilește că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței acute cardio-respiratorii consecutive acțiunii curentului electric industrial.
Din declarațiile martorilor -, și din declarațiile celor doi inculpați (chiar dacă aceste declarații ale inculpaților cuprind unele contradicții între ele) rezultă că inculpata l-a rugat pe inculpatul să-i monteze instalația artizanală electrică la gratiile magazinului pentru a se evita pe viitor spargerea magazinului de către hoți, lucrare pe care inculpatul a executat- De asemenea, inculpata i-a plătit inculpatului suma de 50 lei pentru munca depusă.
Ulterior, pe data de 12.07.2009, victima -, pe timp de ploaie și descălțat fiind, a atins grilajul electrificat și a murit prin electrocutare, fapt confirmat de martorii și.
Prin urmare, s-a apreciat că există probe și indicii temeinice care duc la presupunerea că inculpații și au comis infracțiunile de omor calificat, respectiv instigare la omor calificat.
S-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. b Cod procedură penală în ceea ce o privește pe inculpata, în sensul că a încercat să o influențeze pe martora - să-și schimbe declarația dată la urmărire penală, fapt care rezultă din declarația acestei martore, fiind făcute unele mențiuni și pe o bucată de carton.
De asemenea, față de ambii inculpați sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege e mai mare de 4 ani închisoare, iar pericolul concret pentru odinea publică rezultă din gravitatea ridicată a infracțiunilor, împrejurările în care au fost comise, amploarea acestor fapte, stare de insecuritate socială care s-ar crea în rândul comunității dacă persoanele acuzate de asemenea infracțiunii ar fi în libertate. Situația prezentată impune intervenția fermă a organelor judiciar pentru stopare acestor acțiuni ilicite.
S-a reținut că susținerile apărătorilor inculpaților nu aduc elemente noi care să influențeze în vreun fel faptele prezentate sau să conducă la ideea că măsura arestării preventive nu este oportună.
Apărătorul inculpatei a pus sub semnul întrebării sinceritatea declarațiilor lui - și cele ale lui, însă nu rezultă din dosar elemente care să infirme respectivele declarații.
Împotriva încheierii de ședință din 11.08.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosar nr. -, au declarat recurs inculpații - și, criticând măsura dispusă de instanța de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul formulat inculpata - a arătat că nu a săvârșit fapta cu intenție, ci din culpă, astfel încât fapta sa nu se încadrează în dispozițiile art.174 - 175 Cod penal ci în dispozițiile art. 178 Cod penal privitoare la uciderea din culpă.
Inculpata a arătat că tensiunea cu care erau alimentate gratiile de la magazinul său nu era periculoasă deoarece atât inculpatul cât și ea au încercat instalația punând mâna pe gratiile metalice și nu au pățit nimic, în afară de câteva furnicături.
Totodată, arată că nu a influențat declarația martorei, ci aceasta a declarat împotriva sa deoarece fiind vânzătoare la magazin, aceasta era cea care, după terminarea programului și închiderea magazinului, punea gratiile de la magazin sub tensiune, acționând comutatorul.
În recursul formulat, inculpatul a arătat că tensiunea aflată pe gratiile magazinului nu era periculoasă și numai un complex de împrejurări ocazionale au condus la decesul victimei la 12.07.2009.
Analizând recursurile formulate din prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate.
Din procesul-verbal de cercetare a locului faptei rezultă că inculpatul a procedat la scoaterea de conductori electrici din panoul electric al magazinului, respectiv a "fazei", pe care a trecut-o printr-un întrerupător electric, după care a legat-o la gratiile metalice ale magazinului.
Astfel, el a creat un circuit electric în care, orice persoană care atingea gratiile magazinului, închidea circuitul electric cu propriul corp, devenit astfel o rezistență electrică, creând astfel o diferență de potențial (tensiune electrică) între gratia magazinului și pământ de aproximativ 220
Inculpatul este electrician autorizat, conform actelor de la dosar și cunoștea efectele dăunătoare ale curentului electric de înaltă tensiune (220V sau 380V) asupra corpului uman.
Acesta a procedat în acest mod cu intenție, deoarece, dacă nu ar fi urmărit și acceptat producerea unui rezultat grav, o electrocutare puternică, care să trântească la pământ un posibil hoț, ar fi putut folosi un transformator electric coborâtor sub tensiune, către o tensiune nepericuloasă pentru corpul uman (12 V, 24 V sau 36 V).
Având în vedere că majoritatea persoanelor sunt dreptace și că, potrivit tratatelor de biologie, linia de continuitate electrică în cazul corpului uman se închide pe traiectoria: mâna dreaptă - inima - piciorul stâng - pământ, acesta a acceptat indirect ca unele persoane să fie electrocutate direct prin inimă și să decedeze.
Inculpata este proprietara magazinului și cea care l-a chemat pe inculpatul și a acceptat ca acesta să realizeze instalația electrică, nemulțumită de faptul că în cazul unei spargeri anterioare magazinului, organele de poliție nu identificaseră autorul faptei, precum și ca un mijloc de apărare împotriva unor eventuali hoți.
De remarcat fiind că privită ca mijloc de apărare a magazinului, instalația electrică trebuia să aibă o tensiune electrică suficient de mare pentru a descuraja hoții, deoarece în cazul folosirii unor tensiuni nepericuloase pentru corpul uman (12 V, 24 V sau 36 V) instalația nu și-ar mai fi avut efectul.
În acest sens este de remarcat că inculpata a dat dispoziție martorei -, vânzătoare la magazinul său, ca după terminarea programului de lucru, prin intermediul întrerupătorului, să conecteze gratiile de la magazin la curentul electric.
La producerea rezultatului fatal a contribuit faptul că victima nu era încălțată (pentru a fi izolată față de sol și a reduce diferența de potențial) precum și faptul că la data de 12.07.2009 a plouat și pe jos era ud (fapt care a grăbit descărcarea electrică, iar intensitatea și tensiunea descărcării electrice au crescut).
Practica judiciară este constantă în domeniu, iar efectele potențial dăunătoare ale curentului electric asupra corpului uman sunt cunoscute de populație, de orice om obișnuit, astfel încât se poate afirma că inculpații au prevăzut rezultatul faptelor lor, le-au acceptat și au acceptat producerea unor consecințe ca cele din data de 12.07.2009, astfel încât putem vorbi cel puțin de o intenție indirectă în comiterea faptelor.
Față de încadrarea juridică a faptelor, de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, de rezultatul produs (moartea victimei, în vârstă de 17 ani), de ecoul acestei fapte în conștiința locuitorilor din comuna Pechea, județul G, Curtea apreciază că încadrarea juridică dată faptelor este corectă, că există probe și indicii temeinice de vinovăție în sarcina inculpaților în sensul art.681Cod procedură penală, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive sunt corecte și că măsura arestării preventive a inculpaților este legală și temeinică.
Așa fiind și văzând și prevederile art.1403Cod procedură penală în referire la art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din 11.08.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosar nr- și în baza prevederilor art.192 alin.2 Cod procedură penală va obliga pe fiecare dintre recurenții-inculpați la plata de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații: (fiica lui și, născută la data de 01.08.1984 în municipiul G, județul G, studii 12 clase, administrator la PF Pechea, domiciliată în sat, comuna Tulnici, jud. V și fără forme legale în comuna Pechea, jud. G, CNP:-, CI seria - nr.-, în prezent deținută în Arestul J G) și (fiul lui și, născut la data de 04.03.1963 în comuna Pechea, jud. G, studii școala profesională, fără ocupație, domiciliat în sat, comuna, jud. G și fără forme legale în comuna Pechea, jud. G, CNP:-, posesor CI seria - nr.-, în prezent deținut în Arestul J G) împotriva încheierii de ședință din 11.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe recurenții-inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat după cum urmează:
- pe inculpata la plata sumei de 100 lei;
- pe inculpatul la plata sumei de 200 lei.
Suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
- -
Grefier,
Red. /21.08.2009
Tehnored. / 2 ex./04.09.2009
Fond:
Președinte:Liviu HerghelegiuJudecători:Liviu Herghelegiu, Marcian Marius Istrate, Daniela