Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 219/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
1485/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
ÎNCHEIERE NR.219
Ședința publică din data de 25 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Risantea Găgescu
JUDECĂTOR 2: Dumitrița Piciarcă
JUDECĂTOR 3: Lavinia Lefterache
GREFIER ---
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu NR.12/UP/20.06.2009 a Tribunalului Giurgiu - Secția Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.021.076/24.06.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, la întrebarea Curții dacă este de acord să fie audiat, recurentul-inculpat, personal, declară că își menține declarațiile date anterior și precizează că a cerut să fie examinat medico-legal și nu i s-a permis.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat arată că nu se impunea luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, întrucât a avut o atitudine sinceră, a regretat comiterea infracțiunii și nu există date că ar impieta buna desfășurare a urmăririi penale, astfel că solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, respingerea propunerii de luare a măsurii arestării preventive, cu punerea în libertate a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală și art.148 lit.f Cod procedură penală, întrucât, pe de o parte, există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tentativă la omor calificat, constând în aceea că, la data de 19.06.2009, i-a aplicat părții vătămate, aflată la pământ, două lovituri cu cuțitul în zone vitale, în acest sens fiind raportul medico-legal preliminar și declarațiile celor trei martori, iar, pe de altă parte, sunt întrunite, cumulativ, cerințele art.148 lit.f Cod procedură penală, pericolul concret pentru ordinea publică fiind relevat de natura și gravitatea infracțiunii, de modalitatea concretă de comitere a acesteia, prin aplicarea de lovituri repetate asupra victimei aflată la pământ.
Recurentul-inculpat, personal, arată că regretă comiterea infracțiunii.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 20.06.2009 Tribunalul Giurgiu, în baza art. 1491Cod procedură penală a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
În baza art. 143, 146, 148 lit. f Cod procedură penală a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 alin. 1 Cod penal - 175 alin.1 Cod penal pe o durată de 29 de zile, de la data de 20.06.2009 la data de 18.07.2009.
Pentru a dispune astfel, judecătorul instanței de fond a apreciat că măsura arestării preventive a inculpatului se impune pentru o mai bună desfășurare a procesului penal conform art. 136 alin. 1 Cod procedură penală și ca urmare a îndeplinirii condițiilor prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală.
De asemenea, a constatat că sunt respectate și cerințele prev. de art. 5 paragraful 1 lit. c din CEDO, în sensul că există motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 1491Cod procedură penală, în condițiile în care a avut o poziție procesuală sinceră și nu există date că ar impieta buna desfășurare a urmăririi penale.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
La data de 20.06.2009, judecătorul instanței de fond în mod corect a luat față de inculpatul în conformitate cu art. 1491Cod procedură penală măsura arestării preventive.
În fapt se reține că la data de 19.06.2009 orele 12,45, în public, în localitatea, pe fondul unor conflicte preexistente, cu un cuțit, cu lungimea lamei de 13,5 cm, cu intenția de a ucide, inculpatul a aplicat părții vătămate, care era căzută la pământ, două lovituri cu cuțitul în zone vitale, provocându-i leziuni grave ce a impus intervenția operatorie de urgență.
De asemenea, Curtea constată ca și judecătorul instanței de fond că în cauză sunt indicii temeinice care confirmă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă penală, astfel cum prevăd dispozițiile art. 143 Cod procedură penală.
Recunoașterea inculpatului în sensul comiterii faptei de tentativă la omor calificat, coroborată cu celelalte mijloace de probă: declarație parte vătămată, declarații martori, și cu actele medicale existente la dosarul cauzei, demonstrează existența unui pericol real și concret pentru ordinea publică.
Inculpatul este cercetat penal pentru o infracțiunea contra vieții, rămasă în fază de tentativă, ceea ce impune privarea acestuia de libertate pe o perioadă de timp.
Apărarea inculpatului în sensul că regretă fapta comisă și că nu ar împiedica buna desfășurare a urmăririi penale este lipsită de fundament legal în condițiile în care este cercetat pentru infracțiunea prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 alin. 1 Cod penal - 175 alin.1 Cod penal.
Așa fiind, Curtea în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu nr. 12/UP/20.06.2009 a Tribunalului Giurgiu - Secția Penală, în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact./17.07.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul Giurgiu - Secția Penală
Președinte:Risantea GăgescuJudecători:Risantea Găgescu, Dumitrița Piciarcă, Lavinia Lefterache