Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 224/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- (1634/2009)

INCHEIERE NR.224/

Ședința publică de la 09 iulie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Silvia Cerbu

JUDECĂTOR 2: Dumitru Mirancea

JUDECĂTOR 3: Daniel Grădinaru

GREFIER - - -

* * * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție T - a fost reprezentat de procuror .

Pe rol urmează soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest asistat de avocat din oficiu împuternicire avocațială nr.-/08.07.2009.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Recurentul inculpat, întrebat fiind, arată că își menține declarațiile date anterior și că dorește a da declarații suplimentare în fața instanței Curții de Apel București,

Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.

Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință pronunțată în data de 30 iunie 2009 de Tribunalul Ialomița și pe fond a se dispune cercetarea recurentului în stare de libertate.

Arată că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, susținând tot timpul că nu a comis violul și i se pun în sarcină fapte care au ca suport probator exclusiv declarațiile date de minoră.

Menționează că inculpatul cunoștea că minora practică prostituția, însă nu a agresat-o și nu a violentat-o, motive pentru care apreciază că propunerea de arestare este netemeinică și nelegală

Precizează că ulterior minora i-a comunicat inculpatului că nu a dat nici o declarație împotriva sa și că este de acord a merge în fața procurorului și a declarat că inculpatul nu a agresat-o în nici un fel.

Concluzionând solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond a se dispune cercetarea inculpatului în stare de libertate, arată că inculpatul nu va împiedica buna desfășurare a procesului penal și se va prezenta ori de câte ori va fi solicitat de instanță.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Apreciază că din probele administrate respectiv declarațiile părții vătămate, ale mamei acesteia ale martorilor reiese cu prisosință că inculpatul săvârșit infracțiunea de trafic de minori.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că minora a fost obligată a da declarații împotriva sa, precizează că aceasta a declarat că i s-a dictat declarația la poliție.

Solicită a fi cercetat în stare de libertate, precizează că a fost ținut la poliție nevinovat și că nu se va sustrage de la cercetări.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față.

Prin încheierea de ședință nr.15 din 30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Ialomița și s-a dispus, arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 zile, de la 30.06.2009 la 29.07.2009.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a apreciat că luarea măsurii preventive față de inculpat este legală și temeinică și că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că acesta a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat.

A reținut că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.13 alin.1 și 2 din Legea nr.678/2001 raportat la art.12 alin.2 lit.a din aceeași lege cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în cursul lunilor martie - mai 2009, prin violențe și amenințări, a recrutat-o pe minora, în vârstă de 14 ani, domiciliată în orașul Țăndărei, județul I, minoră pe care împreună cu altă persoană a exploatat-o sexual.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că nu există probe că a săvârșit fapta reținută în sarcina sa și nici probe certe că acesta aflat în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Examinând încheierea recuratăprin raportare la motivele invocate de către apărătorul inculpaților dar și din oficiu, în condițiile art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

În acord cu prima instanță și Curtea apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.136 Cod de procedură penală, iar luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se impune pentru asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal.

Astfel, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute art.13 alin.1 și 2 din Legea nr.678/2001 raportat la art.12 alin.2 lit.a din aceeași lege cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în cursul lunilor martie - mai 2009, prin violențe și amenințări, a recrutat-o pe minora, în vârstă de 14 ani, domiciliată în orașul Țăndărei, județul I, minoră pe care împreună cu altă persoană a exploatat-o sexual.

Analizând actele și lucrările dosarului și Curtea reține că în acest moment procesual, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală raportat la art.148 lit.a,b,e și f Cod procedură penală.

În cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele menționate anterior, iar pe de altă parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru respectiva infracțiune este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În ceea ce privește datele care justifică presupunerea că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, Curtea are în vedere declarațiile părții vătămate, ale mamei acesteia, declarațiile martorilor, precum și procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate, purtate între inculpat și partea vătămată, din care a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta.

Cât privește pericolul pentru ordinea publică, Curtea are în vedere natura și gravitatea infracțiunilor presupus comise de inculpat, recrutarea unor persoane majore și minore în scopul exploatării sexuale prin determinarea la practicarea prostituției. Toate acestea justifică aprecierea că judecarea inculpatului în stare de libertate ar crea un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice, cu urmări nefaste asupra încrederii și stabilității de care trebuie să se bucure mediul social.

Totodată, din datele existente la dosar rezultă că inculpatul s-a sustras urmăririi penale, a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea părții vătămate și a continuat să săvârșească alte infracțiuni asemănătoare, prin recrutarea de noi persoane, în același scop.

Față de cele reținute, apreciind că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, Curtea în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință nr.15 din 30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-.

Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 9 iulie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./20.07.2009

23 Iulie 2009

Președinte:Silvia Cerbu
Judecători:Silvia Cerbu, Dumitru Mirancea, Daniel Grădinaru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 224/2009. Curtea de Apel Bucuresti