Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 29/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - propunere arestare preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIEREA NR. 29
Ședința publică din 21 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Motan Traian
JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda
JUDECĂTOR 3: Ghertner Artur
Grefier - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 01 noiembrie 1979, în municipiul D, județul B, CNP -, în prezent aflat în arestul B, împotriva Încheierii nr. 27 din 18 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, în stare de arest preventiv, asistat de avocatul desemnat din oficiu.
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care i se face cunoscut inculpatului recurent faptul că - potrivit dispozițiilor legale în vigoare - poate da o nouă declarație în această fază procesuală, cu precizarea că, în caz afirmativ, tot ceea ce va declara poate fi folosit atât în favoarea, cât și împotriva sa.
Având cuvântul, inculpatul recurent arată că nu dorește să dea o nouă declarație, ci o menține pe cea dată în fața Tribunalului Botoșani, acest aspect fiind consemnat într-un proces-verbal separat atașat la dosar.
Constatându-se că în cauză nu mai sunt cereri de formulat și recursul se află în stare de judecată, instanța acordă cuvântul la dezbateri.
Avocatul, pentru inculpatul recurent, arată că recursul acestuia vizează încheierea nr. 27 din 18 aprilie 2009 Tribunalului Botoșani, prin care s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani privind arestarea preventivă a inculpatului și s-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pentru 29 zile. S-a reținut că în temeiul art. 136, 148 lit. f, 1491și 150 Cod procedură penală se impune luarea măsurii arestării preventive, întrucât inculpatul s-ar face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 183 Cod penal, respectiv lovituri cauzatoare de moarte, motivarea în fapt fiind acea că, în urmă cu circa 3 săptămâni de la data luării măsurii arestării preventive, în jurul orelor 14,30, deplasându-se la locuința tatălui său, în urma unui conflict l-ar fi agresat pe acesta, în urma loviturilor aplicate victima fiind transportată la Spitalul S din I unde a decedat. În urma raportului de necropsie s-a constatat că moartea ar fi fost violentă și ar fi avut drept cauză leziuni în zona gâtului și leziuni interne ce au condus la deces.
Învederează, de asemenea, că la fila 6 din dosarul de fond se află o declarație a inculpatului, prin care acesta nu recunoaște săvârșirea faptei. Este adevărat că recunoaște data deplasării la locuința tatălui său, dar menționează că l-a găsit pe acesta cu capul rezemat de o chingă a unei bănci și că avea lovituri în zona gâtului. Prin urmare, consideră că nu a săvârșit niciun fel de violențe asupra tatălui său și nu se face vinovat de infracțiunea reținută în sarcina sa, urmând ca în cursul cercetării penale, organul de urmărire penală să stabilească dacă sunt și alte probe împotriva acestuia sau o altă persoană ar fi săvârșit actele de violență asupra victimei.
Față de cele de mai sus, apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului recurent apreciază că recursul este întemeiat, motiv pentru care solicită admiterea acestuia și dispunerea înlocuirii măsurii arestării preventive luate față de inculpat cu una prevăzută de art. 136 alin. 1 lit. b și c Cod procedură penală, cu aplicarea art. 139 Cod procedură penală. Precizează, de asemenea, că în această fază a cercetării penale este prematură luarea măsurii arestării preventive a lui, dat fiind probatoriul restrâns ce a fost administrat până în prezent cu privire la vinovăția acestuia.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat și menținerea ca temeinică și legală a încheierii pronunțată de Tribunalul Botoșani, care în mod corect a apreciat că din probatoriul administrat până în acest moment în faza de urmărire penală de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani rezultă că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea sub aspectul căreia este cercetat. Arată, de asemenea, că datorită gravității infracțiunii săvârșite de inculpat, respectiv lovituri cauzatoare de moarte, se impune privarea de libertate a acestuia, lăsarea sa în libertate reprezentând un pericol pentru ordinea publică.
Având ultimul cuvânt, inculpatul recurent arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul său și solicită judecarea sa în stare de libertate.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio, potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință nr. 27 din 18 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-, s-au dispus următoarele:
S-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.
În temeiul art. 143, 1491raportat la art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.183 Cod penal, pe timp de 29 de zile, începând cu data de 18 aprilie 2009, până la data de 16 mai 2009, inclusiv.
În temeiul art. 151 Cod procedură penală, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului.
Pentru a pronunța această încheiere, s-a reținut că, în ceea ce privește persoana inculpatului, în cauză sunt întrunite condițiile cerute de art. 143 și art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.
Astfel, s-a reținut că, față de probele administrate până în prezent, rezultă că există indicii temeinice de săvârșire a faptei de către inculpat, infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar față de natura și gravitatea faptei, se poate concluziona că lăsarea în libertate a acestuia generează o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol pentru ordinea publică.
Prezent la pronunțarea Încheierii nr. 27 din 18 aprilie 2009 Tribunalului Botoșani, inculpatul a arătat că înțelege să formuleze recurs împotriva acesteia.
La termenul de judecată din 21 aprilie 2009, inculpatul recurent a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa și a solicitat judecarea în stare de libertate.
Examinând recursul declarat de inculpat sub aspectul motivului invocat, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Prin Ordonanța din 18 aprilie 2009 dată în dosarul nr. 946/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 183 Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că, în urmă cu aproximativ 3 săptămâni, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele tatălui său, provocându-i leziuni ce au dus la deces.
Potrivit art. 148 alin. 1 Cod procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, respectiv dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și este dat vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. a-f Cod procedură penală.
Din probele aflate la dosar, respectiv declarațiile de martori, procesul-verbal de cercetare la fața locului și concluziile provizorii ale raportului medico-legal, rezultă indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa. Astfel, în după-amiaza zilei de 9 aprilie 2009, în jurul orei 14,30, inculpatul însoțit de concubina sa și cei doi copii minori, s-au deplasat la locuința tatălui său. Aici, inculpatul a avut cu discuție contradictorie cu acesta, după care și-a dat concubina și copii afară din casă și a început să-și lovească tatăl. În momentul în care concubina inculpatului a reintrat în locuință, a găsit victima căzută în mijlocul camerei, plină de sânge și cu urme de lovituri, motiv pentru care au fost luate măsurile pentru a fi anunțată Salvarea și a fi transportată victima la Spitalul din La data de 14 aprilie 2009, victima a fost transportată de la Spitalul din D la Spitalul S din I unde, după câteva zile, a decedat.
Conform art. 681Cod procedură penală sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
În speță, având în vedere că pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, față de natura și gravitatea faptei, impactul acesteia asupra opiniei publice, cât și în raport de persoana inculpatului, cunoscut ca având comportări violente când se află sub influența băuturilor alcoolice, în mod corect instanța de fond a apreciat că există indicii temeinice din care să rezulte că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a reținut de către prima instanță și faptul că inculpatul are antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru săvârșirea altor infracțiuni, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.
Față de cele prezentate și văzând că măsura arestării preventive dispusă de instanța de fond față de inculpat este de natură a asigura buna desfășurare a procesului penal, Curtea apreciază că încheierea recurată este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, urmează să respingă recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
Onorariul pentru avocatul din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DISPUNE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 01 noiembrie 1979 în municipiul D, județul B, CNP -, în prezent aflat în arestul B, împotriva Încheierii nr. 27 din 18 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția penală - în dosarul nr-.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei, onorariu apărător oficiu pentru inculpat se va avansa din fondurile către Baroul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Judecător fond -
.
3 ex. / 21 aprilie 2009
Președinte:Motan TraianJudecători:Motan Traian, Frunză Sanda, Ghertner Artur