Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 348/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
2356/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
ÎNCHEIERE NR. 348
Ședința publică din data de 9 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 3: Magdalena
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții-inculpați - și împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 2 octombrie 2009 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-inculpat -, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.378.112/7.2009, și recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.299.042/9.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul ales al recurentului-inculpat - depune la dosar motivele de recurs și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, respectiv o adeverință de la Primăria orașului, certificatul de naștere al copilului și alte acte privitoare la deținerea unei arme de vânătoare și la calitatea de vânător.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat formulează aceeași cerere de probatoriu, dorind să depună la dosar o adeverință că inculpatul este student.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu încuviințarea probelor.
Curtea, după deliberare, încuviințează, pentru ambii inculpați, proba cu înscrisuri în circumstanțiere, apreciind-o utilă cauzei, și procedează la administrarea acesteia.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat - ridică excepția de nulitate absolută a referatului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive și, implicit, a încheierii de ședință și a mandatului de arestare preventivă emis în baza acelei hotărâri, învederând că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare prin faptul că referatul invocă dispozițiile art.148 și următoarele Cod procedură penală, cu încălcarea prevederilor art.137 Cod procedură penală, care enunță că sesizarea procurorului trebuie să cuprindă, în mod necesar, cazul de arestare de la art.148 Cod procedură penală, or, în lipsa acestuia, nu a putut formula o apărare adecvată inculpatului, întrucât nu a cunoscut, până la momentul dezbaterii propunerii Ministerului Public, dacă se solicită arestarea pentru că s-ar sustrage urmăririi penale sau pentru că ar zădărnici aflarea adevărului or pentru că influențează martorii, condiții în care nu a putut produce probe în apărare.
În atare situație, dreptul la apărare fiind un drept esențial, apreciază că nulitatea invocată este absolută, așa cum evidențiază doctrina, jurisprudența internă și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, chiar dacă, analizând conținutul prevederilor art.197 Cod procedură penală, se observă că această sancțiune privește numai încălcarea dreptului inculpatului de a fi asistat de un apărător, împrejurare în care s-ar putea vorbi despre o nulitate relativă, ale cărei condiții cumulative sunt îndeplinite, având în vedere că referatul procurorului încalcă dispozițiile art.137 Cod procedură penală, întrucât nu evidențiază cazul de arestare pe care se întemeiază propunerea, și i-a adus o vătămare prin lipsirea de posibilitatea de a formula o apărare adecvată cazului de arestare, pentru că, dacă s-ar fi invocat pericolul concret pentru ordinea publică, ar fi produs înscrisurile pe care le-a depus la acest termen, care dovedesc că inculpatul este consilier local din anul 2008, funcție în care nu ar fi fost ales dacă ar fi prezentat un pericol pentru comunitatea din care face parte, iar această omisiune nu a fost îndreptată de procurorul de ședință înainte de ascultarea inculpatului, ci după audiere, cu prilejul dezbaterii, când, într-adevăr, a susținut propunerea de arestare pe temeiul prevăzut de art.148 lit.f Cod procedură penală, dar era prea târziu pentru a aduce probe, deoarece dreptul la apărare are mai multe componente, asistarea de către avocat, dreptul de a se plânge, dreptul de a fi încunoștințat, dreptul de a propune probe care să demonstreze lipsa de temeinicie a învinuirii, drepturi de care nu a putut beneficia, așa încât, neexistând o altă modalitate de înlăturare a vătămării ce i-a fost adusă, se impune anularea actului criticat.
Pe de altă parte, a invocat această excepție și în fața instanței de fond, așa cum rezultă din însăși încheierea de ședință, și, fiind vorba despre o nulitate absolută în opinia sa, poate fi ridicată în orice fază a procesului penal, cu atât mai mult cu cât instanța nu a pus-o în discuția părților, ceea ce știrbește legalitatea și temeinicia încheierii de ședință, întrucât actul de sesizare - referatul procurorului - fiind nul și actele subsecvente - încheierea de ședință și mandatul de arestare preventivă - sunt și ele lovite de aceeași nulitate.
În egală măsură, încheierea de ședință este criticabilă pentru nelegalitate și în ceea ce privește măsura respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de luare a măsurii obligării de a nu părăsi țara, așa cum rezultă din penultimul paragraf al considerentelor, aceasta fiind o soluție contrară dispozițiilor Codului d e procedură penală, care o prevăd în mod expres, dispozițiile legale îndrituind instanța să dea una din următoarele soluții: să admită propunerea Ministerului Public, să respingă propunerea sau să respingă propunerea și să ia o altă măsură de prevenție, iar prin respingerea, ca inadmisibilă, a cererii, instanța l-a lipsit pe inculpat de o posibilă soluție, ceea ce înlătură legalitatea acelei hotărâri.
Pe fondul recursului, arată că inculpatul este învinuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, inculpații împreună cu care este cercetat în dosar fiind urmăriți penal pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, constând în inducerea în eroare a cumpărătorilor de imobile prin falsificarea titlurilor de proprietate, învinuiri care sunt susținute prin înregistrări ale discuțiilor telefonice, declarații de martori, dovezi materiale, însă inculpatul nu avut vreo legătură cu acest grup infracțional, nu i-a cunoscut și nu a lucrat cu ei, el însuși fiind indus în eroare, judecătorul fondului apreciind totuși că cercetarea sa în stare de libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică, întrucât ar putea comite alte asemenea fapte, în condițiile în care i se impută un singur act material, constând în aceea că, la începutul anului, a solicitat un credit pentru societatea comercială pe care o deține, dar care era trecută pe numele altei persoane, inculpatul fiind rău-platnic, iar după câteva luni de negocieri cu unitatea bancară, i-a propus să lase în garanție un imobil aflat pe numele său, gaj apreciat ca insuficient, motiv pentru care banca i-a propus să lase cu titlu de garanție o, care face însă obiectul unei succesiuni și, astfel, nu a putut obține cartea funciară, moment în care a apărut o persoană căreia îi datora suma de 8.000 Euro și care, în schimbul acelei sume și al unui comision, s-a oferit să aducă pe cineva cu un teren și care a prezentat o procură falsă, însă banca a refuzat să acorde creditul motivat de faptul că ipoteca era încheiată prin procură, așa încât, în final, fapta sa nu a avut urmăriri juridice, demers care, pe lângă faptul că este un act izolat, relevă o situație juridică diferită de a celorlalți inculpați.
A mai reținut instanța de fond că nu a colaborat cu organele de urmărire penală, întrucât nu a dat numărul de telefon al persoanei care a prezentat procura falsă, însă acest refuz se datorează împrejurării că, în urmă cu o zi, cu ocazia percheziției, inculpatului îi fuseseră ridicate telefoanele mobile, iar acel număr se afla memorat în telefonul său și, tot cu acel prilej, i-a fost ridicată pușca de vânătoare, motiv pentru care astăzi a depus la dosar autorizația de deținere și carnetul de vânător, și un, care aparține persoanei autorizată să îl poarte și care a rămas la inculpat după o petrecere, când au băut, iar deținătorul legal aflându-se în stare de ebrietate, situație în care normele legale interzic deținerea unei arme, a lăsat ul în custodia inculpatului, fiind închis sub cheie în dulapul în care se afla arma de vânătoare, și pe care urma să o ridice a doua zi, când organele de poliție au descins cu o autorizație de percheziție.
Toate aceste elemente evidențiază faptul că cercetarea sa în stare de libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere și faptul că este căsătorit și are un copil, este o persoană serioasă, deține o funcție publică, are două societăți comerciale care asigură locuri de muncă, este o victimă a manoperelor inculpaților cercetați în stare de arest de mai multe luni și, nu în ultimul rând, contrar celor afirmate de instanța de fond, nu a cunoscut că procura respectivă era falsificată, relevantă fiind declarația funcționarului bancar, aflată la fila 270, din care reiese că a solicitat creditul înainte de a se discuta despre procură și a propus mai multe imobile care să servească drept garanție, precum și faptul că procura în discuție a fost prezentată de către o altă persoană, a cărei arestare nici măcar nu a fost solicitată, pe motive de sănătate, deși este învinuită de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă calificată, individualizare care, dacă a fost la îndemâna procurorului, cu atât mai mult trebuia făcută de către instanță, care trebuia să distingă între situațiile juridice diferite ale persoanelor cercetate și datele lor personale.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, în principal, respingerea propunerii de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului, cu consecința punerii sale în libertate, iar, în subsidiar, respingerea propunerii de luare a măsurii arestării preventive și luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, având în vedere împrejurarea că domiciliază în județul O, sau revocarea acestei măsuri, care a fost luată în mod nelegal.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat arată că își însușește concluziile formulate de colegul antevorbitor cu privire la excepția nulității absolute a propunerii de luare a măsurii arestării preventive și a încheierii de ședință, pe care nu le mai reia, susținând, în completare, că instanța de fond a încălcat și prevederile art.7 și 8 Cod procedură penală, prin neasigurarea unui traducător inculpatului, cu prilejul audierii, întrucât nu cunoaște bine limba română.
Curtea arată că s-a consemnat în însăși încheierea de ședință că, la întrebarea instanței, inculpatul a declarat că vorbește limba română și nu înțelege să fie asistat de un traducător de limba arabă.
Apărătorul ales precizează că poziția inculpatului în fața instanței de recurs este aceea că nu cunoaște bine limba română și nu a înțeles, pe deplin, dezbaterile din fața instanței de fond.
Curtea arată că, în baza acelei consemnări din încheierea de ședință, instanța de control judiciar nu a asigurat, la acest termen, prezența unui traducător de limba arabă, solicitând apărătorului ales să precizeze, în mod expres, dacă dorește un traducător.
Apărătorul ales precizează că inculpatul cunoaște limba română, dar nu suficient pentru a înțelege toți termenii tehnici, și solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, în temeiul art.1491alin.9 Cod procedură penală, respingerea propunerii de luare a măsurii arestării preventive și cercetarea în stare de libertate a inculpatului, arătând că nu există probe că ar prezenta pericol pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât, din înscrisul depus la acest termen, reiese că este student în anul I la Facultatea de Educație Fizică și Sport, se află în România de 4 ani, are domiciliul cunoscut și nu are antecedente penale.
Referitor la condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală, arată că nu există probe sau măcar indicii temeinice ar fi săvârșit infracțiunea de care este învinuit, în condițiile în care, până la acest moment, nu s-a putut stabili dacă ștampilele și documentele ridicate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare au fost sau nu falsificate și dacă au fost folosite pentru a produce efecte juridice și în lipsa unor alte probe directe în dovedirea comiterii complicității la tentativă la infracțiunea de înșelăciune, participația sa penală fiind susținută numai cu probe indirecte, cum sunt declarațiile coinculpaților.
Reprezentantul Ministerului Public cu privire la excepția nulității absolute a referatului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, arată că, la momentul prezentării inculpaților la instanța de fond, se aflau în stare de reținere, așa încât instanța nu era competentă să se pronunțe asupra nelegalității reținerii, împotriva căreia inculpații se puteau adresa cu plângere la procurorul ierarhic superior, precizând că din încheierea de ședință nu reiese dacă excepția a fost invocată înainte de audierea inculpaților și dacă au fost puse concluzii pe aceasta, ci numai faptul că procurorul de ședință a indicat temeiul prevăzut de art.148 lit.f Cod procedură penală, nefiind clar nici momentul la care a făcut această completare, întrucât, dacă ar fi fost indicat și pus în discuție înainte de audierea inculpaților, nu poate fi vorba nici măcar despre o nulitate relativă, inculpații având posibilitatea de a se apăra atât prin propriile declarații, cât și prin concluziile puse de apărătorii aleși. Însă, în situația în care nu a fost pus în discuție sau a fost pus în discuție și nu a fost consemnat ori a fost pus în discuție în momentul dezbaterilor, atunci ar exista o problemă cu privire la dreptul de apărare, astfel că, pentru lămurirea acestor aspecte, solicită efectuarea unei adrese către instanța de fond, pentru a comunica notele grefierului de ședință și, eventual, înregistrarea audio a ședinței.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat - apreciază utilă proba propusă de reprezentantul Ministerului Public.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat apreciază utilă proba, precizând totuși că este evident că inculpații au fost audiați înainte de a fi fost acordat cuvântul în dezbaterea pe fond a propunerii parchetului.
Curtea, după deliberare, apreciază ca inutilă proba propusă de reprezentantul Ministerului Public, concludente fiind înscrisurile aflate în dosarul instanței de fond, considerent pentru care respinge solicitarea formulată de procurorul de ședință.
Reprezentantul Ministerului Public, în continuarea concluziilor, arată că ar fi fost corect ca instanța de fond să se pronunțe pe fondul cererilor de luare a măsurii obligării de a nu părăsi țara, formulate de inculpați, însă, în condițiile în care, analizând propunerea de luare a măsurii arestării preventive, a apreciat, față de dispozițiile art.143 și art.148 lit.f Cod procedură penală, că se impune luarea măsurii arestării preventive, ar fi fost excesiv să mai fi reluat examinarea acelorași condiții și pentru a pronunța o soluție de respingere, ca nefondate, a cererilor de luare a măsurii obligării de a nu părăsi țara, întrucât prevederile art.146 alin.11 Cod procedură penală deveneau incidente numai dacă instanța, respingând propunerea Ministerului Public, putea lua măsura mai puțin restrictivă de a nu părăsi țara, așa încât, deși au fost respinse, în mod injust, ca inadmisibile, instanța a luat în considerare cererile inculpaților.
Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică, consideră că în mod corect instanța s-a raportat la infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, la modalitatea concretă de săvârșire a acestora și, chiar dacă nu a analizat circumstanțele personale ale inculpaților, a apreciat în mod just cu privire la reacția socială negativă a societății referitor la comiterea acestui gen de fapte penale, care, deși au rămas în faza tentativei, nu prezintă un pericol mai redus, acest fapt datorându-se unui concurs de împrejurări, unor funcționari bancari care nu au acceptat procura prezentată și, nicidecum, conduitei inculpaților, care nu au dat dovada că ar fi dorit să se desisteze de comiterea acestora. Mai mult decât atât, pericolul concret este relevat și de faptul că societatea nu poate preveni și nu se poate apăra împotriva unor astfel de infracțiuni, fiind foarte posibil ca adevărații proprietari să fi fost lipsiți de proprietate și să fi fost angrenați într-o serie de procese pentru recuperarea imobilelor, în eventualitatea în care aceste fapte s-ar fi consumat, considerente pentru care solicită respingerea, ca nefondate, a recursurilor.
Recurentul-inculpat -, personal, arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul ales și nu a cunoscut faptul că procura este falsă.
Recurentul-inculpat, personal, arată că este student și nu a făcut nimic.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată că prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 2.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-, a fost admisă propunerea Parchetului de pe Tribunalul București, iar, în temeiul art. 136, art. 143, art. 148 lit. f) și art. 1491Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților și pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 2.2009 până la 30.2009 inclusiv.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 raportat la art. 681Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele sub aspectul cărora sunt cercetați, relevante în acest sens fiind: declarațiile părților vătămate G și, declarațiile martorului, declarațiile coinculpaților și, transcrierile interceptărilor convorbirilor telefonice înregistrate în condițiile legii, raportul de constatare tehnico-științifică privind înscrisurile falsificate.
De asemenea, s-a apreciat că, în cauză, există probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în sensul că ar fi de natură să nu doar ordinea juridică, ci și mediul social, ocrotit de valorile sale fundamentale, prin normele dreptului penal și procesual penal, această tulburare fiind susceptibilă de a se repeta în viitor datorită faptului că generează o stare de primejdie pentru raporturile sociale, pentru normala lor desfășurare și dezvoltare în interesul societății însăși.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților, Tribunalul a avut în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi comise de inculpați și modalitatea concretă de săvârșire a acestora (împreună cu alte persoane, după reguli bine stabilite), aspecte ce conduc la concluzia că lăsarea lor în stare de libertate ar fi de natură să creeze un sentiment de insecuritate și teamă în rândul societății civile.
Având în vedere momentul procesual al cauzei, respectiv soluționarea unei propuneri de luare a măsurii arestării preventive, Tribunalul a apreciat cererile inculpaților, de luare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, ca fiind inadmisibile, inculpații putând solicita separat luarea unei astfel de măsuri.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, inculpații și, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei admiteri de către instanța de fond a propunerii de arestare preventivă formulată de Ministerul Public.
S-a arătat, în esență, în motivarea recursurilor că referatul cu propunerea de arestare preventivă formulat de Parchet este lovit de nulitate întrucât nu indică cazul prevăzut de art. 148 Cod procedură penală în care s-ar afla inculpații, aspect de natură să aducă atingere dreptului la apărare, prin lipsirea lor de posibilitatea de a-și formula apărările corespunzătoare și de a propune probe în susținerea acestora. Pe cale de consecință, s-a susținut că și actele procesuale subsecvente ale instanței sunt lovite de nulitate, respectiv încheierea de ședință prin care a fost luată măsura arestării preventive și mandatele de arestare preventivă emise în baza acesteia.
De asemenea, a fost criticată aprecierea făcută de Tribunal în considerentele încheierii recurate, în sensul că cererile de luare a măsurii obligării de a nu părăsi țara formulate de inculpați ar fi inadmisibile, arătându-se că judecătorul fondului a nesocotit prevederile art. 1491alin. 12 Cod procedură penală.
Totodată, recurenții au susținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1491alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că nu există probe sau indicii temeinice că aceștia ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor și nici probe că, lăsați în libertate, inculpații ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Sub acest din urmă aspect, recurentul a susținut că, la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea sa în libertate, Tribunalul nu a avut în vedere împrejurarea că este cercetat pentru o faptă cu un grad de pericol social mai redus decât infracțiunile pentru care se desfășoară urmărirea penală împotriva celorlalți inculpați din cauză, că între fapta presupus a fi comisă de el și faptele celorlalți coinculpați nu există vreo legătură și nici de datele ce caracterizează persoana sa, instanța ignorând faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, deține o funcție publică, fiind ales consilier local, își are asigurată existența prin mijloace licite, fiind acționar în două societăți comerciale, este căsătorit și are un copil minor.
În ceea ce îl privește pe recurentul, acesta a arătat că este student în anul I la Facultatea de Educație Fizică și Sport și că nu este cunoscut cu antecedente penale, împrejurări care, coroborate cu faptul că participația sa la presupusa infracțiune care i se reține în sarcină este redusă, ar fi trebuit să conducă Tribunalul la concluzia că, lăsat în libertate, acesta nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Totodată, recurentul a mai invocat încălcarea de către Tribunal a dispozițiilor art. 8 Cod procedură penală, arătând că, deși nu înțelege foarte bine limba română, instanța de fond nu i-a asigurat un interpret cu ocazia audierii sale și nici pe parcursul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 2.2009.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii de ședință recurate și, în principal, respingerea propunerii de arestare preventivă, cu consecința punerii în libertate a inculpaților, iar, în subsidiar, respingerea propunerii de arestare preventivă și luarea față de inculpați a măsurii obligării de a nu părăsi țara.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursurile declarate de inculpați ca fiind fondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, din actele dosarului, rezultă că inculpatul este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, constând în aceea că, în vara anului 2009, cunoscând că actele de proprietate ale imobilului situat în B,-, sector 1 sunt false, iar procura notarială încheiată în favoarea lui a fost semnată de un fals proprietar, a încercat, printr-o persoană interpusă, căreia i-a înstrăinat propria societate comercială și pe numele căreia a întocmit ulterior toate documentele bancare, să obțină un credit de la BCR S, folosind drept garanție respectiva proprietate imobiliară.
În ceea ce îl privește pe inculpatul, acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunii de complicitate la tentativă de înșelăciune, prevăzută de art. 26 cu trimitere la art. 20 raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal, constând în aceea că, în primăvara anului 2009, la solicitarea inculpatului, a adus un cetățean de naționalitate arabă, care s-a prezentat cu act de identitate falsificat, substituindu-se proprietarului terenului din B,-, sector 1, în fața notarului public, unde a solicitat și s-a încheiat o procură în favoarea inculpatului, pentru ca acesta din urmă să poată vinde sau ipoteca imobilul respectiv.
Potrivit art. 1491alin. 10 Cod procedură penală, raportat la art. 1491alin. 1 Cod procedură penală, judecătorul dispune, prin încheiere motivată, arestarea preventivă a inculpatului, în cursul urmăririi penale, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile reglementate de art. 148 Cod procedură penală.
Curtea constată, astfel cum în mod corect a apreciat și instanța de fond, că în cauză este îndeplinită cerința prevăzută de art. 143 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că există suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 681Cod procedură penală, care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați, relevante în aceste sens fiind: declarațiile coinculpatului, transcrierea interceptărilor convorbirilor telefonice dintre inculpații și din datele de 2.06.2009 și 13.06.2009, precum și dintre inculpații și din data de 1.06.2009, procesul verbal de percheziție domiciliară (pentru inculpatul ); declarațiile inculpatului și ale martorilor, și, procesul verbal din data de 9.09.2009 de recunoaștere de pe planșa foto a inculpatului de către coinculpatul (pentru inculpatul ).
Sub aspectul condițiilor prevăzute de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, Curtea constată, însă, contrar celor reținute de Tribunal, că în cauză nu este îndeplinită una dintre cerințele a cărei respectare este necesară pentru luarea măsurii arestării preventive, și anume aceea a existenței la dosar a unor probe că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, deși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina lor este închisoarea mai mare de 4 ani.
Referitor la pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a unui inculpat, este de menționat că acesta nu se presupune generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenței și nemijlocit dovedit, art. 148 lit. f) Cod procedură penală impunând existența la dosarul cauzei a unor probe în sensul că o întreagă colectivitate ar fi pusă în primejdie dacă presupusul infractor este lăsat liber.
Legea cere ca acest pericol să fie generat nu de săvârșirea faptei, ci de lăsarea inculpatului în libertate, fiind, deci, ulterior comiterii acțiunii antisociale și trebuie constatat pe baza altor elemente de apreciere, cum ar fi datele care circumstanțiază persoana făptuitorului, timpul scurs de la săvârșirea faptelor cercetate, conduita persoanei bănuite de comiterea acestora pe parcursul investigațiilor.
În speță, inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, inculpatul urmează cursurile unei instituții de învățământ superior, fiind student în anul I la Academia Națională de Educație Fizică și Sport B, iar inculpatul ocupă funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local, județul O, este acționar în două societăți comerciale, având asigurate mijloacele de existență, are o familie organizată, astfel că profilul socio-moral și profesional al acestora nu justifică în nici un fel temerea că, lăsați în libertate, inculpații ar periclita ordinea de drept sau ar crea disfuncții în menținerea acesteia.
Pe de altă parte, faptele pentru care sunt cercetați inculpații se presupune că au fost comise în primăvara și vara anului 2009, astfel că rezonanța socială a acestora s-a atenuat, temerea privind reacția negativă a societății civile față de lăsarea în libertate a inculpaților fiind nejustificată.
Totodată, la dosarul cauzei nu există nici un indiciu că inculpații ar fi încercat să se sustragă sau să influențeze mersul anchetei, ceea ce demonstrează că desfășurarea în continuare a urmăririi penale cu aceștia în stare de libertate nu ar fi afectată, realizarea scopului prevăzut de art. 136 Cod procedură penală nefiind condiționată de privarea de libertate a inculpaților.
Ca urmare, având în vedere că din datele existente în cauză nu rezultă pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților, Curtea constată că instanța de fond a făcut o greșită apreciere cu privire la îndeplinirea cerinței prevăzute de art. 148 lit. f) teza a II-a Cod procedură penală, nefiind întrunite în speță condițiile impuse de art. 1491alin. 1 Cod procedură penală pentru luarea față de inculpați a măsurii arestării preventive.
Constatând, însă, îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. 1 Cod procedură penală, Curtea apreciază, prin raportare la criteriile complementare reglementate de art. 136 alin. 8 Cod procedură penală și având în vedere multitudinea actelor de urmărire penală ce se impun a fi efectuate în continuare în speță pentru stabilirea situației de fapt și lămurirea cauzei sub toate aspectele, că, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, se impune luarea față de inculpați a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, cu consecința respectării de către aceștia a obligațiilor impuse de lege.
Sub acest aspect, Curtea constată, astfel cum au susținut și inculpații în cadrul motivelor de recurs, ca fiind eronată aprecierea Tribunalului în sensul că cererile de luare a măsurii obligării de a nu părăsi țara formulate de aceștia ar fi inadmisibile, din moment ce art. 146 alin. 111și art. 1491alin. 12 Cod procedură penală stabilesc în mod expres că, în cadrul soluționării propunerii de arestare preventivă, dacă judecătorul respinge respectiva propunere și sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, poate dispune față de inculpat una dintre măsurile preventive reglementate de art. 145 și art. 1451Cod procedură penală.
În ceea ce privește susținerea recurenților în sensul că referatul cu propunerea de arestare preventivă formulat de Parchet ar fi lovit de nulitate întrucât nu indică cazul prevăzut de art. 148 Cod procedură penală în care s-ar afla inculpații, aspect de natură să atragă și nulitatea actelor subsecvente ale instanței, respectiv a încheierii de ședință prin care a fost luată măsura arestării preventive și a mandatelor de arestare preventivă emise în baza acesteia, Curtea nu o poate reține, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
În primul rând, este de menționat că aspectele invocate de recurenți nu ar putea fi încadrate decât în dispozițiile art. 197 alin. 1 și 4 Cod procedură penală, nefiind incident niciunul dintre cazurile de nulitate absolută expres prevăzute de art. 197 alin. 2 Cod procedură penală.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că omisiunea procurorului de a indica în referatul cu propunerea de arestare preventivă cazul prevăzut de art. 148 Cod procedură penală în care s-ar afla inculpații, nu a fost de natură să aducă o vătămare drepturilor procesuale ale acestora, având în vedere că respectivele prevederi legale, pe care s-a întemeiat solicitarea de arestare preventivă, au fost menționate oral în ședința din data de 2.10.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, moment în care inculpații, dacă apreciau că nu își puteau face apărările corespunzătoare, aveau posibilitatea de a cere amânarea cauzei, drept pe care, însă, nu au înțeles să și-l exercite.
Mai mult, Curtea constată că inculpații, deși asistați de apărători aleși, nu au invocat în fața Tribunalului presupusa încălcare de către procuror a dispozițiilor legale menționate, avocatul inculpatului referindu-se tangențial la acest aspect cu ocazia cuvântului la dezbateri, iar apărătorul inculpatului nefăcând nici o referire în acest sens, orice nulitate fiind, astfel, acoperită prin neinvocarea ei în termenul prevăzut de art. 197 alin. 4 Cod procedură penală.
Curtea nu poate reține nici critica formulată de inculpatul, în sensul că i-a fost încălcat de către Tribunal dreptul prevăzut de art. 8 Cod procedură penală, având în vedere poziția exprimată personal de acesta în fața instanței de fond din care rezultă neechivoc că înțelege limba română și nu dorește să fie asistat de un interpret, poziție de care a ținut seama și instanța de recurs atunci când a apreciat că nu se impune în cauză desemnarea unui traducător pentru recurentul - inculpat.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Curtea, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, va admite recursurile formulate de inculpații - și, va casa, în totalitate, încheierea de ședință recurată și, rejudecând în fond, în temeiul art. 1491alin. 9 Cod procedură penală, va respinge, ca neîntemeiată, propunerea de arestare preventivă a celor doi inculpați formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
În temeiul art. 1491alin. 12 Cod procedură penală raportat la art. 146 alin. 111Cod procedură penală, va dispune luarea față de inculpați a măsurii obligării de a nu părăsi țara, pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 9.2009 și până la data de 7.XI.2009, inclusiv.
În temeiul art. 1451alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 145 alin. 11și alin. 12Cod procedură penală, va impune fiecărui inculpat să respecte, pe perioada măsurii de prevenție, următoarele obligații:
1) să se prezinte la organele judiciare, ori de câte ori este chemat;
2) să se prezinte la secțiile de poliție în ale căror raze teritoriale inculpatul - domiciliază și inculpatul își are reședința, desemnate cu supravegherea fiecăruia, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori vor fi chemați;
3) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;
4) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
5) să nu se apropie și să nu comunice, direct sau indirect, cu inculpații, -, -, -, și.
În temeiul art. 145 alin. 22Cod procedură penală, se va atrage atenția fiecărui inculpat că, în caz de încălcare, cu rea-credință, a măsurii de prevenție sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
Totodată, se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților dacă nu sunt arestați în altă cauză.
Față de soluția ce urmează a fi pronunțată, se va dispune, în temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În temeiul art. 38515, pct. 2, lit. d, Cod procedură penală, admite recursurile formulate de recurenții-inculpați - și împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 2.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a penală, din Dosarul nr-.
Casează, în totalitate, încheierea de ședință și, rejudecând în fond:
În temeiul art. 1491, alin. 9, Cod procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, propunerea de arestare preventivă a inculpaților - și.
În temeiul art. 1491, alin. 12, Cod procedură penală, raportat la art. 146, alin. 111, Cod procedură penală, dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara față de inculpații - și, pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 9.2009 și până la data de 7.XI.2009, inclusiv.
În temeiul art. 1451, alin. 2, Cod procedură penală, raportat la art. 145 alin. 11și alin. 12, Cod procedură penală, fiecare inculpat va respecta, pe perioada măsurii de prevenție, următoarele obligații:
1) să se prezinte la organele judiciare, ori de câte ori este chemat;
2) să se prezinte la secțiile de poliție în ale căror raze teritoriale inculpatul - domiciliază și inculpatul își are reședința, desemnate cu supravegherea fiecăruia, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori vor fi chemați;
3) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;
4) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
5) să nu se apropie și să nu comunice, direct sau indirect, cu inculpații, -, -, -, și.
În temeiul art. 145 alin. 22Cod procedură penală, atrage atenția fiecărui inculpat că, în caz de încălcare, cu rea-credință, a măsurii de prevenție sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate, dacă nu sunt arestați în altă cauză, a inculpaților - de sub puterea nr. 220//2.2009, emis de Tribunalul București - Secția a II-a penală, din Dosarul nr-, și de sub puterea nr. 221//2.2009, emis de Tribunalul București - Secția a II-a penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art. 192, alin. 3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 9.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
a -
GREFIER,
-
Red./Dact
Ex.2/28.10.2009
Red.--II.
Președinte:Daniela PaniogluJudecători:Daniela Panioglu, Ioana Alina Ilie, Magdalena
