Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 355/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- (2386/2009)

ÎNCHEIEREA NR. 355/

Ședința publică de la data de 27 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Ursulescu

JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Băjan UDECĂTOR - -

GREFIER -

MINISTERUL PUBLIC - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - reprezentat prin procuror .

Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de către inculpații, G, G, și, împotriva încheierii de ședință din 10 octombrie 2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22 octombrie 2009, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta încheiere, dată la care Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27 octombrie 2009 când a pronunțat următoarea încheiere penală.

CURTEA,

Asupra recursurilor penale de față.

Prin încheierea de ședință din 10.10.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală în dosarul nr- s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -DIICOT și s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, G, -, -, -, G, - și pe o durată de 29 de zile, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituirea unui grup organizat, aderare sau sprijinirea lui în vederea săvârșirii de infracțiuni, spălare de bani, înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, contrafacerea unei mărci în scopul inducerii în eroare, producerea de produse accizabile ce intră sub incidența sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, ambalaje și marcaje false, în forma autoratului sau complicității, în mod continuat, infracțiuni aflate în concurs real sau ideal.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termen, inculpații solicitând cercetarea lor în stare de libertate, prin înlocuirea acestei măsuri cu una restrictivă de mișcare, întrucât nu au fost comis faptele ce li se impută, sunt nevinovați, nu se cunosc între ei, desfășoară activități legale, au copii minori în întreținere, nu sunt cunoscuți cu antecedente penale.

Inculpații au fost audiați de instanța de recurs și, în circumstanțiere, au depus acte la dosar.

Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate cât și din oficiu prin prisma dispozițiilor art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursurile de față nu sunt fondate și vor fi respinse.

Inculpații sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de constituire a unui grup organizat, aderarea sau sprijinirea lui în vederea săvârșirii de infracțiuni, spălare de bani, înșelăciune cu privire la calitatea mărfii, contrafacere a unei mărci în scopul inducerii în eroare, producerea de produse accizabile ce intră sub incidența sistemului de antrepriză fiscală în afara unor, marcaje false prin contrafacere de etichete, benzi și timbre,acționând ca autori sau complici.

În fapt, se reține că, prin acțiuni conjugate, inculpații au contrafăcut băuturi alcoolice din alcool cu esențe alimentare pe care le-au introdus pe piață prin intermediul unor puncte de comercializare de pe tot cuprinsul României, îmbuteliate și ambalate cu etichete contrafăcute și timbre de marcaj falsificate, activități în legătură cu le verificate prin funcționarii fiscali și Garda financiară, unde se primea materiile prime și se procesau în vederea producției de alcool ca și ieșirea unor cantități importante în afara lor, în scopul contrafacerii și vânzării.

Datele și indiciile temeinice din care a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați au rezultat din:

procesele-verbale întocmite cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate în imobilele situate în: B,-, sector 5, la domiciliul lui; B, Complex Ziduri între Vii,-, sector 2, la punctul de lucru al SC SRL, administrată de inculpatul;, fără număr, județul I, unde funcționează secția ilegală de producție și îmbuteliere băuturi alcoolice a inculpatului; comuna, localitate,-, județul D, la domiciliul inculpatului; județul I, oraș,-, la punctul de lucru al SC SRL, unde funcționează antrepozitul fiscal de alcool; localitatea nr.567, județul A, unde funcționează antrepozitul fiscal de producție alcool și băuturi alcoolice aparținând SC SA; localitatea comuna Popești, județul V, unde funcționează antrepozitul fiscal de producție alcool, aparținând SC SRL; B,-, sector 2 aparținând învinuitului; B, Calea nr.113, -orp.B,.2,.l,.6, inclusiv dependințe aparținând apartamentului, sector 4, aparținând inculpatului; sat, com. jud.G, aparținând numitului; B,-, sector 3, aparținând inculpatului; B, șos. - nr.17,. 17, parter, sector 4, aparținând SC SRL; B, șos. - nr.140, sector 2, aparținând SC TRANS SRL, administrată de învinuitul.

- constatările și depistările efectuate de organele de poliție, precum și de cele din cadrul Autorității Naționale a Vămilor și, respectiv, Garda Financiară în perioada 2008-2009 (cu ocazia unui incendiu iscat la imobilul din B,-, sector 2 fost descoperită fabrica ilegală de producere și îmbuteliere băuturi alcoolice aparținând inculpatului; în cursul anului 2008, când a fost identificat de către IPJ numitul -, care transporta alcool vrac fără documente de proveniență; la data de 25.07.2009, când inculpatul și numitul au fost identificați în trafic de către P în timp ce transportau cantitatea de 715 recipiente din plastic a câte 5 litri de lichid incolor fiecare, fără documente justificative de proveniență; la data de 05.08.2009, când a fost identificat de către B inculpatul în timp ce transporta cantitatea de 2,4 tone de alcool vrac fără documente de proveniență; la data de 05.08.2009, când a fost identificat de către Poliția sector 6 B învinuitul, care transporta cantitatea de 1.300 litri de lichid incolor, fără documente de proveniență; la 08.10.2009, când au fost depistați de către G inculpatul și numitul, care transportau diferite cantități de băuturi alcoolice fără documente de proveniență),

- declarațiile martorilor audiați în cauză și

- procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate ale învinuiților și inculpaților.

În baza acestora, corect a reținut judecătorul fondului că sunt îndeplinite dispozițiile art.148 lit.f Cod procedură penală, unele dintre infracțiunile cercetate fiind pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani iar în raport de caracterul organizat și modalitatea concretă de comitere a infracțiunilor, de întinderea fenomenului, a faptului că băuturile contrafăcute au fost puse în circulație prin metode multiple și variate, fără avize corespunzătoare, cu încălcarea normelor igienice, improprii alimentației publice, pericolul pentru ordinea publică este de ordinul evidenței.

Cele două condiții cumulative au justificat pe deplin măsura dispusă de prima instanță iar în stadiul recursului de față nu se impune înlocuirea ei cum au solicitat inculpații cu atât mai mult cu cât în cauză instrucția desfășurată de organele de urmărire penală este laborioasă fiind angrenat un număr însemnat de persoane cercetate pentru comiterea mai multor fapte.

S-au avut în vedere și dispozițiilor art.136 Cod procedură penală ale necesității luării acestei măsuri și în scopul asigurării bunei desfășurării a procesului penal prin administrarea tuturor probelor pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Prin urmare, hotărârea primei instanțe apare legală și temeinică iar recursurile declarate de inculpați, vădit nefondate, vor fi respinse conform art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 cod procedură penală

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, G, -, -, -, G, - și împotriva încheierii de ședință din 10.10.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală în dosarul nr-.

Obligă pe recurenții-inculpați la câte 300 lei cheltuieli judiciare statului.

Onorariu avocat din oficiu pentru asistarea inculpatului în sumă de 200 lei se suportă din fondul Ministerul Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Dumitru

a

GREFIER

Red--06.11.2009

Dact.EA-6.11.2009/2ex

- Jud.

Președinte:Elena Ursulescu
Judecători:Elena Ursulescu, Adriana Elena Băjan, Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 355/2009. Curtea de Apel Bucuresti