Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 358/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR- (2397/2009)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
ÎNCHEIERE NR. 358/
Ședința publică din data de 16 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 2: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 3: Ioana Alina
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat - împotriva Încheierii de ședință nr.25/UP din Camera de Consiliu din data de 12 octombrie 2009 Tribunalului Giurgiu - Secția Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului G, cu delegația nr.630/15.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, întrebat fiind de către C, recurentul-inculpat, personal, arată că nu dorește să declare, întrucât nu are nimic de adăugat.
Nefiind cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat critică încheierea de ședință pentru netemeinicie, arătând că instanța de fond a făcut o analiză netemeinică a probelor dosarului, întrucât nu a avut în vedere, în totalitate, declarațiile date de martorii, și, care au relatat că partea vătămată și un alt participat, pe nume, s-au înarmat unul cu o scândură și celălalt cu o cazma, cu care l-au lovit pe inculpat, care, după această agresiune, a ripostat, așa încât, din perspectiva prevederilor art.143 Cod procedură penală, încadrarea juridică în tentativă la omor calificat nu este justă, putând fi o vătămare corporală gravă sau cel puțin, o infracțiune comisă cu circumstanța atenuantă a scuzei provocării, iar, pe de altă parte, a făcut o analiză sumară a dispozițiilor art.148 lit.f teza a II-a Cod procedură penală, reținând că pericolul concret pentru ordinea publică este relevat atât de comiterea în loc public a infracțiunii, cu sfidarea organelor judiciare și a societății civile, deși nu aceasta este accepțiunea dată noțiunii de pericolul public prin textul legal invocat, circumstanță agravantă care, de altfel, a fost reținută prin încadrarea juridică dată faptei penale în prevederile art. 175 lit. i Cod penal, cât și de împrejurarea că inculpatul are un comportament extrem de violent și ecoul incidentului nu s-a stins încă.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și faptul că victima se află într-o stare bună și familia sa este de acord să se împace cu inculpatul, întrucât aceștia sunt prieteni, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, în măsura în care Curtea apreciază că se impune luarea unei măsuri preventive, să dispună o măsură restrictivă de libertate mai blândă.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că încheierea de ședință nu este lapidară, întrucât instanța de fond a analizat corect atât indiciile temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de care este învinuit, cât și existența pericolului concret pentru ordinea publică, relevat de modalitatea concretă de comitere a faptei penale, de reacția negativă a societății, evidentă în condițiile în care, băut fiind, a intrat într-un bar înarmat cu un cuțit și a exercitat violențe asupra părții vătămate și a altei persoane, justificând actul de agresiune prin excesul de alcool.
Recurentul-inculpat, personal, arată că își amintește vag ceea ce s-a întâmplat, este de acord cu concluziile puse de apărătorul ales și solicită să fie cercetat în stare de libertate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că prin încheierea de ședință nr. 25/UP din data de 12.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Penală în dosarul nr-, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, iar, în temeiul art. 143, art. 146, art. 148 lit. f) Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.2009, până la 10.XI.2009 inclusiv.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut, în esență, că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) Cod procedură penală, în sensul că există probe că inculpatul a săvârșit faptele sub aspectul cărora este cercetat, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modul și mijloacele de comitere a faptelor, împrejurările în care au fost săvârșite (într-un loc public), precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care a manifestat un comportament violent, sfidând comunitatea civilă din care face parte.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei admiteri de către instanța de fond a propunerii de arestare preventivă formulată de MINISTERUL PUBLIC.
S-a arătat în motivarea orală a recursului, că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1491alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că nu există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, iar lăsarea acestuia în libertate nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare în continuare a procesului penal.
Sub aspectul cerinței prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, s-a susținut că instanța de fond a făcut o interpretare eronată a declarațiilor date de martorii, și, fără a ține seama de faptul că inculpatul a fost provocat de partea vătămată, precum și împrejurarea că încadrarea juridică dată faptei este greșită, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă și nu cele ale infracțiunii de tentativă de omor calificat.
Referitor la condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, s-a arătat că aspectele reținute de prima instanță nu reprezintă elemente care să justifice temerea că, lăsat în libertate, inculpatul ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere că săvârșirea faptei într-un loc public nu constituie un indiciu în acest sens, ci reprezintă o agravantă a infracțiunii de omor pentru care este cercetat, iar probele administrate nu demonstrează comportamentul violent al inculpatului, astfel cum a reținut Tribunalul.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Din actele dosarului, rezultă că inculpatul este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) Cod penal, constând în aceea că, la data de 11.2009, în jurul orelor 21,00, în timp ce se afla în incinta barului L, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, a aplicat mai multe lovituri cu un cuțit pe care îl avea asupra sa părții vătămate, în zone vitale, provocându-i leziuni corporale grave, pentru care s-a intervenit operator de urgență în vederea salvării vieții.
Potrivit art. 1491alin. 10 Cod procedură penală, raportat la art. 1491alin. 1 Cod procedură penală, judecătorul dispune, prin încheiere motivată, arestarea preventivă a inculpatului,în cursul urmăririi penale, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile reglementate de art. 148 Cod procedură penală.
Curtea constată, astfel cum în mod corect a apreciat și Tribunalul, că în cauză este îndeplinită cerința prevăzută de art. 143 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că există suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 681Cod procedură penală, care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, relevante în aceste sens fiind declarațiile părții vătămate și ale martorilor, și, precum și concluziile medico - legale preliminarii.
În ceea ce privește susținerea recurentului în sensul că instanța de fond a făcut o interpretare eronată a depozițiilor celor trei martori menționați, aceasta nu poate fi reținută de către C, având în vedere că toate aceste persoane au arătat, în mod similar, că în seara de 11.2009 l-au văzut pe inculpat aplicându-i mai multe lovituri cu cuțitul părții vătămate, fără ca între declarațiile lor să existe neconcordanțe cu privire la împrejurările în care s-a derulat conflictul dintre părți.
De asemenea, Curtea apreciază ca fiind nefondată și susținerea privind greșita calificare juridică dată faptei comise de inculpat, aspect relevant, în opinia recurentului, pentru stabilirea existenței cerințelor prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, reținându-se că această susținere este vădit eronată și nesocotește competența organelor judiciare prevăzută de lege în raport cu fazele procesului penal.
Astfel, este de menționat că, în cursul urmăririi penale, procurorul este singurul în drept să conducă ancheta penală și să procedeze la punerea sub învinuire a persoanei bănuite de săvârșirea unei infracțiuni, să dispună punerea în mișcare a acțiunii penale și să stabilească provizoriu încadrarea juridică a faptelor pentru care se efectuează cercetările penale.
Codul d e procedură penală reglementează cazurile și condițiile în care măsurile și actele de urmărire penală pot fi contestate la nivelul Ministerului Public, indicând expres și care anume acte procesuale pot fi supuse controlului instanței în cursul urmăririi penale sau ulterior.
Între actele pentru care legea prevede posibilitatea persoanei interesate să formuleze contestație la instanță nu se regăsesc și cele referitoare la încadrarea juridică dată faptelor pentru care se efectuează urmărirea penală, orice măsură sau act al procurorului putând fi cenzurat în faza de urmărire penală numai pe calea controlului exercitat la nivelul Ministerului Public, cu excepția cazurilor anume prevăzute de lege.
În aceste condiții, prima instanță nu avea competența funcțională de a verifica, în cadrul propunerii de arestare preventivă, încadrarea juridică dată de organele de urmărire penală faptei reținute în sarcina inculpatului și de a formula aprecieri cu privire la incidența dispozițiilor art. 182 și art. 73 lit. b) Cod penal, această chestiune urmând a fi tranșată numai după sesizarea instanței prin rechizitoriul procurorului.
Referitor la condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, Curtea constată că și acestea sunt îndeplinite, având în vedere, pe de o parte, pedeapsa severă prevăzută de lege pentru infracțiunea ce face obiectul urmăririi penale, iar pe de altă parte, existența la dosar a unor probe certe ce dovedesc pericolul concret la care ar fi expusă ordinea publică în situația lăsării în libertate a inculpatului.
În aprecierea acestei din urmă condiții, Curtea reține, în plus față de aspectele deja evidențiate în încheierea recurată și care sunt pe deplin întemeiate, natura și gravitatea deosebită a faptelor pentru care inculpatul este cercetat - prin care se aduce atingere celor mai importante relații sociale ocrotite de normele juridice, respectiv cele referitoare la dreptul persoanei la viață, modalitatea concretă în care se reține că acestea au fost comise (prin aplicarea de multiple lovituri victimei cu un cuțit în zone vitale ale corpului), urmarea produsă (cauzarea de multiple leziuni victimei care i-au pus viața în primejdie), rezonanța socială negativă pe care o are acest gen de fapte, precum și sentimentul de insecuritate pe care îl generează în rândul societății civile lăsarea în libertate a unei persoane acuzate de săvârșirea unor fapte de o asemenea gravitate, împrejurări care, coroborate cu alte date personale ale inculpatului - care are un comportament violent, pe fondul consumului de alcool - sunt de natură să justifice în mod rezonabil temerea că, aflat în libertate, acesta prezintă un risc ridicat de comitere și a altor fapte antisociale.
De asemenea, Curtea apreciază că luarea măsurii arestării preventive corespunde scopului prevăzut de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, privarea de libertate a inculpatului fiind necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că încheierea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, Curtea, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În temeiul art. 38515, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul - inculpat împotriva Încheierii de ședință nr. 25/UP/12.2009 a Tribunalului Giurgiu - Secția penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art. 192, alin. 2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
a -
GREFIER,
-
Red./Dact
Ex.2/26.10.2009
Red. --
Președinte:Magdalena IordacheJudecători:Magdalena Iordache, Daniela Panioglu, Ioana Alina
