Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 367/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
2463/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
ÎNCHEIEREA NR.367
Ședința publică din data de 27 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Corina Ciobanu
JUDECĂTOR 2: Mariana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Raluca Moroșanu
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror .
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva Încheierii de ședință din data de 20.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/27.10.2009 (fila 4 dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul ales al recurentului - inculpat solicită încuviințarea probei cu acte în circumstanțiere, sens în care depune la dosar un înscris reprezentând Fișa medicală a inculpatului de la arest.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune încuviințării probei solicitate.
Curtea, după deliberare, încuviințează pentru recurentul - inculpat administrarea probei cu înscrisuri, respectiv depunerea la dosar a medicale de la locul de deținere.
Recurentul-inculpat, întrebat fiind de președintele completului de judecată dacă mai are de făcut completări la declarația dată la instanța de fond, arată că dorește să comunice aspecte ce privesc securitatea naționala a României si a și solicită instanței să dispună ca cei de la presă să părăsească sala de ședință.
Curtea pune în vedere recurentului-inculpat să precizeze dacă mai are de făcut declarații suplimentare cu privire la faptele imputate și starea de arest.
Recurentul-inculpat, prin apărător, arată că înțelege să se prevaleze de dreptul la tăcere.
Curtea ia act de poziția procesuală a recurentului-inculpat și, nemaifiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat arată că, în virtutea dreptului la apărare, așa cum a arătat și la instanța de fond, a depus la parchet, la data de 19.10.2009, o cerere prin care a solicitat să asiste la efectuarea actelor de urmărire penală, însă a fost vizată de procuror pe data de 20.10.2009, timp în care au fost efectuate acte de urmărire penală, fără a avea posibilitatea să participe.
Expune pe scurt situația de fapt, precizând că fila CEC face parte dintr-un carnet pe care l-a emis Credit și Banca Transilvania nu poate da informații dacă CEC-ul este valabil sau nu, deoarece aceste informații se transmit de la bancă la bancă, un angajat al băncii neputând face astfel de afirmații.
Totodată, solicită a se avea în vedere că a depus în dosarul de urmărire penală, la data de 19.10.2009, înscrisuri din care rezultă toate demersurile pe care inculpatul le-a dus pentru a rezilia contractul al cărui preț era de 50.000 EUR, astfel că se naște întrebarea unde este înșelăciune și dorința acestuia de a induce părțile pe un drum greșit atâta vreme cât le-a adus la cunoștință dorința de a înceta colaborarea.
Referitor la cele două contracte de împrumut cu garanție imobiliară, arată că părțile vătămate nu au așteptat desfășurarea normală a contractelor și să ceară, ulterior, dacă se constata nerespectarea obligațiilor, rezilierea acestora, rămânând ca acea sumă de 1,75% care s-a perceput să fie restituită, recurentul fiind de acord cu aceasta.
Solicită a se avea în vedere graba cu care părțile au gândit că trebuie să ia o garanție de la. I se pare de neînțeles cum de părțile vătămate, deși nu au știut ce este în acel plic, au acceptat ca acel plic să fie capsat și să îl și semneze. Se întreabă unde este valuta falsă folosită, în condițiile în care părțile vătămate au acceptat respectivele specimene ca și garanție și, ulterior primirii împrumutului, urma să remită sumele de bani celui care le-a dat.
Cu privire la îndeplinirea condițiilor art.148 lit.f Cod de procedură penală, solicită a se avea în vedere că prima condiție, respectiv aceea ca pedeapsa pentru fapta săvârșită să fie mai mare de 4 ani trebuie raportată la persoana inculpatului, la modalitatea în care s-a săvârșit infracțiunea, dacă a fost comisă cu intenție directă, dacă nu a fost cumva provocată, iar referitor la cea de a doua condiție, solicită a se avea în vedere că inculpatul lăsat în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, învederând că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, este o persoană cunoscută, precum și atitudinea pe care a avut-o, acesta nu a negat ce s-a întâmplat, aducând la cunoștință tot ce s-a întâmplat, conjunctura în care a încheiat contractele și cum le-a cunoscut pe părțile din contract.
În circumstanțiere, solicită a se avea în vedere că inculpatul este căsătorit, are un copil și a făcut numeroase acte de binefacere în folosul oamenilor săraci.
Concluzionând, solicită, în principal, admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, pe fond, cercetarea inculpatului în stare de libertate, iar, în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, acesta urmând să se supună tuturor obligațiilor prevăzute de lege.
Reprezentantul Ministerului Public, în ceea ce privește plata respectivelor servicii artistice, care urmau a fi prestate de un anumit cântăreț, cu privire la care s-a invocat că acel CEC constituia o garanție, consideră că din nici un act existent în prezenta cauză nu rezultă că respectivul CEC a fost înmânat ca o garanție, de altfel, acesta printr-o completare necorespunzătoare a fost respins de către bancă, iar, ulterior, printr-o nouă modalitate de a se constitui o garanție, a înmânat 50.000 EUR în bancnote false, însă cu privire la acest aspect apărarea nu a avut nimic de comentat. Consideră că există suficiente indicii care să ateste săvârșirea infracțiunilor de către inculpat, precum și faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale acestora.
În ceea ce privește cele două contracte de împrumut cu garanție imobiliară, cu privire la care s-a invocat faptul că părțile vătămate nu au așteptat desfășurarea normală a contractelor și să ceară, ulterior, rezilierea acestora, solicită a se observa că, în urma încheierii respectivelor contracte, părțile vătămate au plătit un comision, aspect ce rezultă atât din acte, cât și din declarațiile acestora și, nu în ultimul rând, din declarațiile inculpatului, care recunoaște că a primit în conturile societăților sale respectivul comision. Ulterior, conform contractului, inculpatul urma să vireze către părțile vătămate sumele cuprinse în contractul de împrumut, acest lucru însă nu s-a întâmplat. De altfel, nici apărarea, nici inculpatul nu au prezentat, în mod clar, dacă se intenționa în vreun mod executarea contractului. Consideră că, din declarațiile inculpatului și din modul în care s-au desfășurat evenimentele, rezultă că acesta nu a intenționat nici un moment să-și execute obligațiile rezultate din contract, anume, să vireze sumele de bani, pe de altă parte, nici nu a făcut dovada existenței respectivelor sume de bani. Consideră că acesta a urmărit doar încasarea comisionului și, ulterior, pentru a tergiversa desfășurarea evenimentelor, pentru ca părțile vătămate să nu solicite rezilierea sau executarea contractului, a înmânat o sumă de bani în euro în bancnote falsificate. Apărarea susține că respectiva sumă a fost acordată ca garanție, dar din punct de vedere juridic a înmâna o sumă de bancnote false nu poate constitui nicio garanție, neavând nicio valoare.
În ceea ce privește susținerea apărătorului că nu i-a fost încuviințată cererea prin care solicita să participe la toate actele de urmărire penală, arată că drepturile apărătorului sunt expres prevăzute de art.172 alin.1 Cod de procedură penală, astfel că procurorul nu are rost să admită niște drepturi prevăzute de Codul d e procedură penală sau să le restrângă, după data de 20.10.2009 apărătorul inculpatului a fost înștiințat și s-a prezentat la toate actele efectuate în cauză.
Cu privire la pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, solicită a se avea în vedere modul în care a acționat inculpatul, urmările pe care faptele sale le-au avut sau le-ar fi putut avea, precum și rechizitoriul depus la dosar din care rezultă trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea unor infracțiuni tot de înșelăciune. De asemenea, există indicii cu privire la faptul că inculpatul, în statul de origine, Israel, a mai suferit o condamnare pentru fapte similare.
Pentru motivele expuse oral, consideră că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, acesta, lăsat în libertate, putând reîncepe activitatea infracțională, astfel încât solicită respingerea recursului ca nefondat.
Apărătorul ales al recurentului solicită a nu se avea în vedere rechizitoriul depus la dosar de reprezentantul Ministerului Public, neînțelegând de ce trebuie adus ceva în plus față de actele dosarului de urmărire penală.
Referitor la dreptul la apărare, subliniază că în textul de lege se prevede că apărătorul inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală.
Recurentul-inculpat, personal, în ultimul cuvânt, solicită a se avea în vedere că este un om bun, a fost deputat și a ajutat mulți oameni. Cu privire la fapte, susține că este nevinovat și este sigur că va fi achitat pentru că instanțele din România sunt corecte. Arată că locuiește de 14 ani în România, deși avea posibilitatea să plece. Consideră că nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Nu crede că se cuvine să stea în arest preventiv 29 de zile pentru fapte pe care nu le-a făcut. Susține că poate fi arestat la domiciliu, jurând să nu vorbească cu nimeni.
CURTEA
Asupra recursului penal de față, instanța a reținut următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 20.10.2009, Tribunalul București - Secția I Penală a dispus arestarea preventivă a inculpatului, reținând în esență că există probe în sensul art.143 Cod procedură penală din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, fiind incident cazul prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv că în datele de 09.10.2009 și 13.10.2009 acesta a remis mai multor părți vătămate bancnote falsificate în valoare de 258.000 euro și respectiv 50.000 euro, cu titlu de împrumut, fapte ce constituie infracțiunile de falsificare de monedă sau alte valori prev. de art. 282 alin. 2 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal și înșelăciune în formă calificată, prev. de art. 215 alin. 1,2,3 și 5, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. a din Codul penal, considerentele pe larg ale încheierii recurate regăsindu-se în cuprinsul acesteia.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea încheierii, și respingerea propunerii de arestare preventivă, și în subsidiar luarea unei alte măsuri preventive, respectiv obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea, motivele pe larg ale recursului regăsindu-se în practicaua prezentei. Analizând actele dosarului și încheierea recurată, atât prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele de drept și de fapt în conformitate cu disp. art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat.
În ceea ce privește susținerile apărătoarei inculpatului față de nerespectarea dreptului la apărare prin nechemarea sa la toate actele de urmărire penală, Curtea constată că aceasta a fost prezentă la momentele audierii inculpatului și la toate actele efectuate după depunerea cererii sale în acest sens, iar pe de altă parte constată că nici un drept al inculpatului nu a fost încălcat și nu s-a dovedit nici o vătămare a intereselor acestuia sau a drepturilor sale, susținerile sub aceste aspecte fiind neîntemeiate, astfel cum a reținut și Tribunalul în mod corect.
Curtea reține că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelaciune în forma calificată și continuată prev. de art. 215 alin. 1,2,3 si 5 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, falsificare de monedă sau alte valori, în formă continuată,prev. de art. 282 alin. 2 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal și falsificare de valori străine, în formă continuată,prev. de art. 284 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, reținându-se în fapt că la data de 09.10.2009 le-a remis părților vătămate și un număr de 496 de bancnote, din cupiura de 500 de euro, valori falsificate, în valoare de 258.000 euro, iar la data de 13.09.2009 i-a remis părții vătămate un număr de 100 de bancnote, din cupiura de 500 de euro, valori falsificate, în valoare de 50.000 euro, bani achitați părților vătămate cu titlu de împrumut, respectiv plata parțială pentru prestarea unor servicii artistice, fiind remiși în pachete a câte 96 de bancnote în pachet, pe mijlocul fiecărui pachet fiind aplicată, transversal, câte o banderolă albă, de hârtie, confecționată de inculpat, asemănătoare celor folosite de unitățile bancare, aceste fâșii având rolul de a acoperi bancnotele false chiar peste inscripția BON UN., părțile vătămate având reprezentarea că bancnotele sunt autentice și fiind astfel de acord să le primească.
Curtea reține că inculpatul nu a negat faptele, însă a arătat că acestea nu au o conotație penală, precizând că nu a intenționat nici un moment să înșele părțile vătămate, cărora urma să le acorde împrumutul, în realitate acestea fiind cele care l-au șantajat, iar contractele de împrumut încheiate erau perfect valabile și atestau un acord al părților în sensul arătat, urmând a fi reziliate de drept dacă suma de bani reprezentând împrumutul nu ar fi intrat în conturile părților vătămate. Curtea apreciază însă că susținerile inculpatului nu sunt fondate, din modul în care acesta a acționat rezultând că a urmărit inducerea în eroare a părților vătămate și și prejudicierea acestora cu sumele de bani reprezentând comisionul primit în contul împrumuturilor ce urmau a se realiza.
Curtea reține că prin contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr.1059 din data de 02.10.2009 la. și, inculpatul se obliga să împrumute partea vătămată cu suma de 942.875 euro în termen de 7 zile de la data încheierii contractului, suma urmând a fi restituită la data de 02.10.2012 cel mai târziu, părțile prevăzând că în măsura în care suma de bani nu va fi transferată în contul împrumutatului în termenul de 7 zile prevăzut, contractul se desființează de drept, fără alte formalități, părțile fiind puse în situația anterioară. În același sens s-a încheiat și contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr.1058 din data de 02.10.2009 la. și, prin care inculpatul se obliga să împrumute partea vătămată cu suma de 671.152 euro în termen de 7 zile de la data încheierii contractului, suma urmând a fi restituită la data de 02.10.2011 cel mai târziu, părțile prevăzând că în măsura în care suma de bani nu va fi transferată în contul împrumutatului în termenul de 7 zile prevăzut, contractul se desființează de drept, fără alte formalități, părțile fiind puse în situația anterioară. După trecerea perioadei de 7 zile, inculpatul nu a înțeles să respecte clauzele contractuale și a refuzat să acorde împrumutul părților vătămate, iar în final,la insistențele acestora, le-a predat sumele de 258. 000 euro, în bancnote falsificate, Curtea apreciind că în realitate, încă de la momentul încheierii contractelor, și de fapt încă de la momentul în care inculpatul a primit de la acestea sumele de bani, nu a intenționat să le predea vreo sumă de bani, ci doar să-și însușească în mod fraudulos aceste sume achitate drept comision, sume despre care inculpatul nu a menționat nimic în contractele încheiate.
Astfel, Curtea reține că la data de 03.09.2009, partea vătămată a achitat în contul CONSULT,al cărei administrator este inculpatul suma de 61.768 lei, pentru care societatea i-a eliberat chitanță, care atestă că suma încasată reprezintă contravaloarea facturii nr. 1038/03.09.2009, factura prevăzând că suma a fost achitată pentru servicii de consultanță efectuate de societate părții vătămate. De asemenea, la data de 31.08.2009, partea vătămată a achitat în contul CONSULT,al cărei administrator este inculpatul suma de 52.701 lei, pentru care societatea i-a eliberat chitanță, care atestă că suma încasată reprezintă contravaloarea facturii nr. 1037/31.08.2009, factura prevăzând că suma a fost achitată pentru servicii de consultanță efectuate de societate părții vătămate.
Așadar, deși inculpatul a primit de la cele două părți vătămate sumele de bani menționate, aceste sume reprezentând în fapt comisionul perceput de inculpat pentru împrumuturile pe care urma să le acorde, în contractele de împrumut încheiate cu mult după aceste date, respectiv la data de 02.10.2009, nu se mai menționează nimic referitor la aceste sume, care de altfel, deși au fost predate inculpatului însuși, din documentele întocmite ar rezulta că au fost achitate societății comerciale al cărei administrator este inculpatul, documentele eliberate atestând de altfel operațiuni care nu au avut loc, și care reflectă existența unor raporturi juridice între o societate comercială, administrată de inculpat într-adevăr, și cele 2 părți vătămate, dar nicidecum un raport juridic direct între inculpat și cei doi, în temeiul căruia părțile vătămate să-și poată eventual recupera sumele în cazul nerespectării obligațiilor de către cealaltă parte. În acest context, părților vătămate le-ar fi fost practic imposibil să dovedească achitarea vreunei sume de bani către inculpat, iar inculpatul nu avea nici un temei juridic în baza căruia ar fi putut fi obligat la restituirea acestor sume, cu atât mai puțin că sumele nu au fost achitate în contul său, ci în contul societății comerciale. Pe de altă parte, inculpatul se putea prevala oricând de împrejurarea că acele documente au fost încheiate cu mult anterior datei la care s-au încheiat contractele de împrumut, astfel încât, dincolo de faptul că nu rezulta din nici un act că ar fi primit vreo sumă de bani de la părțile vătămate, în nici un caz nu puteau reprezenta vreun comision la un contract de împrumut încheiat la aproape o lună după încasarea acelor sume. datelor de încheiere a contractelor de împrumut putea dovedi astfel că o sumă primită de inculpat cu o lună înainte, nu putea în nici un caz avea vreo legătură cu un contract inexistent la acea dată.
Inculpatul nu a urmărit de fapt decât încasarea sumelor de bani, fără a avea în intenție vreun moment să acorde împrumuturile părților vătămate și prin toate actele încheiate nu a urmărit decât inducerea în eroare a acestora, oferind o aparență de legalitate, documentele sporind încrederea părților vătămate că vor primi sumele, prin conduita sa inculpatul urmărind să-și preconstituie probe de care să se prevaleze în cazul în care părțile vătămate i-ar fi solicitat restituirea sumelor de bani. De altfel, din nici o probă de la dosar nu rezultă că inculpatul ar fi avut posibilitatea să acorde sumele pe care a înțeles să le împrumute, inculpatul înțelegând în final să predea acele bancnote vizibil și grosolan falsificate, dovedind astfel odată în plus nu numai că nu intenționa să le acorde vreun împrumut părților vătămate, dar chiar amuzamentul pe care i l-au provocat acestea solicitându-i respectarea obligației, cărora le-a predat acele bancnote vizibil falsificate, fiind puțin probabil chiar și pentru o persoană neșcolarizată, să asume ca fiind veridice acele bancnote.
Preluarea acelor bancnote de către părțile vătămate nu se poate constitui în sine într-o dovadă a asumării de către acestea a veridicității bancnotelor, raportat la modalitatea de prezentare. Aceasta este însă o problemă privind încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul va fi în continuare cercetat și trimis în judecată, problemă care va fi analizată de procurori până la finalizarea urmăririi penale, Curtea raportîndu-se la aceasta doar față de,considerațiunile" Tribunalului, care a înțeles totuși, în final, că problema încadrării juridice este una care excede cadrului procesual cu care a fost învestit.
În raport însă de aceste împrejurări, Curtea apreciază că Parchetul va trebui să analizeze și cuantumul prejudiciului pe care l-a reținut (așa cum rezultă din cuprinsul referatului cu propunerea de arestare preventivă) atât față de sumele predate de părțile vătămate drept comision, și singurul dovedit în opinia Curții, cât și față de suma pe care inculpatul s-a obligat că o va împrumuta părților vătămate, în final reținîndu-se în mod nejustificat un prejudiciu de 1.416.845 euro, deși părțile vătămate au fost prejudiciate efectiv doar cu sumele predate drept comision, respectiv 61.768 de lei și 52.701 de lei, iar față de această împrejurare să reevalueze, în măsura în care se va impune, încadrarea juridică a faptelor, cu toate consecințele pe care le presupune această operațiune.
În ceea ce privește fapta reținută a fi săvârșită în dauna părții vătămate, Curtea nu a reținut măsura în care Tribunalul a apreciat că inculpatul a desfășurat o activitate de inducere în eroare și a acestei părți vătămate, reținând și prejudiciul de 50.000 de euro, în contextul în care aceasta a observat chiar în momentul predării banilor, așa cum ar fi putut și ar fi trebuit și celelalte două părți să o facă, că bancnotele sunt false, prin simpla vizionare a acestora, ceea ce a dus, în mod evident, la refuzul primirii acelor bancnote, preocuparea Tribunalului pentru acuratețea încadrării juridice neextinzându-se și cu privire la această faptă, care, în opinia Curții, este relevantă exclusiv sub aspectul consecvenței inculpatului în conduita sa de a încerca să inducă în eroare diverse persoane prevalându-se pe de o parte de notorietatea sa și corelativ, de lipsa de vigilență a persoanelor cu care înțelegea să încheie diferite afaceri.
Ceea ce dovedește în mod deosebit intenția de inducere în eroare este exact caracterul repetat al activităților desfășurate de inculpat la un interval scurt de timp, Curtea apreciind că există până în acest moment indicii temeinice că acesta a săvârșit faptele având reprezentarea că acestea au caracter penal. Inculpatul nu estre străin de altfel de săvârșirea și a altor fapte penale, Curtea reținând că acesta este trimis în judecată pentru săvârșirea unor alte infracțiuni de înșelăciune, fals intelectual și evaziune fiscală, iar conduita sa din prezenta cauză, în care a înțeles să înregistreze în contabilitatea societății al cărei administrator este, în contul căreia au fost virate sumele de bani de către părțile vătămate, operațiuni care în realitate nu s-au efectuat, operațiuni fictive așadar, dovedește o dată în plus că inculpatul cunoaște suficient de bine dispozițiile legii penale.
Reținând că la momentul luării măsurii arestării preventive trebuie îndeplinite condițiile prev. de art. 143 din Codul d e procedură penală, fără a se examina vinovăția inculpatului față de faptele reținute în sarcina sa, Curtea apreciază că există aceste indicii până la acest moment procesual, cercetările care se vor efectua în continuare urmând să confirme sau nu aceste indicii. În consecință, Curtea reține îndeplinirea în cauză a condiției relative la disp. art. 143 din Codul d e procedură penală, pe care constată că inculpatul a contestat-o doar în mod formal, fără aoc ombate temeinic, susținut de dovezi contrare.
Curtea constată de asemenea, că în cauză este îndeplinită și condiția prev. de art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului fiind închisoarea mai mare de 4 ani și există în cauză probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea gradului de pericol social, Curtea are în vedere natura infracțiunii săvârșite, modalitatea în care inculpatul a acționat dovedind că acesta se prevala de notorietatea sa pentru a atrage mai ușor potențialele victime, care fie erau neatente, lipsite de vigilență în semnarea diferitelor acte, prezumând că un fost parlamentar este o persoană onestă, fie deveneau lipsite de curaj în a-l determina să își respecte obligațiile asumate. Curtea apreciază că un fost parlamentar, membru în diferite comisii parlamentare ar trebui să adopte inclusiv după epuizarea mandatului o conduită ireproșabilă în societate, să fie un model pentru cetățeni. Inculpatul nu numai că nu a înțeles acest rol, dar s-a prevalat de aceste împrejurări pentru a-și facilita activitatea infracțională, acesta nu este la prima acțiune de acest fel, fiind trimis în judecată pentru fapte similare, aspecte de care Curtea nu poate să nu țină seama, căci persistența în acest tip de activități este un element pe care trebuie să îl analizeze la aprecierea asupra gradului de pericol social. Curtea nu poate să nu țină seama totodată de disp. art. 136 din Codul d e procedură penală, care definește scopul arestării preventive, apreciind că în acest moment procesual, în care mai sunt necesare lămuriri din partea părților vătămate, continuarea cercetărilor trebuie să se realizeze cu inculpatul în stare de arest preventiv, în acest mod realizându-se în cele mai bune condiții scopul procesului penal.
Având în vedere totodată și consecințele grave prin cuantumul prejudiciilor care s-au produs și care s-ar fi putut produce, Curtea constată că măsura arestării preventive luată față de inculpat este temeinică, impunându-se ca cel puțin în acest moment acesta să fie cercetat în stare de arest preventiv.
Circumstanțele personale ale inculpatului, ajutoarele umanitare pe care le-a acordat, respectiv susținerile în sensul că a fost arestat la comandă nu numai că nu sunt dovedite dar sunt lipsite de relevanță în contextul tuturor împrejurărilor în care s-au săvârșit infracțiunile, aceste elemente urmând a fi valorificate ulterior de instanțe în măsura dovedirii.
Față de considerentele arătate, Curtea va respinge recursul inculpatului ca nefondat, conform art. 38515punctul 1 lit. b Cod procedură penală și îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
In baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 20.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală in dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.10.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. -
Dact./03.11.2009
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția I Penală
Președinte:Corina CiobanuJudecători:Corina Ciobanu, Mariana Constantinescu, Raluca Moroșanu
