Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 38/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
228/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
ÎNCHEIERE NR. 38
Ședința publică din data de 11 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bădescu Liliana
JUDECĂTOR 2: Cîrstoiu Veronica JUDECĂTOR 3: Dumitrașcu Sofica
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenții-inculpați, și împotriva Încheierii de ședință din data de 27.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții-inculpați, personal, în stare de arest și asistat juridic de apărător ales, personal, în stare de arest și asistat juridic de apărător din oficiu cu delegația nr. -/11.02.2009 și, personal, în stare ed arest și asistat de apărător ales cu delegația nr. -/04.02.2009 depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea procedează la audierea inculpaților, și, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
Apărătorul ales al inculpatului solicită proba cu acte depunându-le la dosar după ce a fost încuviințată de către instanță.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat solicită în temeiul art. 149 ind. 1 alin. 13 admiterea C.P.P. recursului formulat împotriva Încheierii de ședință din data de 27.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr-, respingerea propunerii de arestare preventivă și judecarea inculpatului în stare de libertate, având în vedere că nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine sinceră, colaborând cu organele de cercetare penală și are un copil minor în întreținere.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat solicită în temeiul art. 385 ind. 9 pct. 9 teza I admiterea C.P.P. recursului formulat împotriva Încheierii de ședință din data de 27.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr-, considerând că hotărârea primei instanțe nu este motivată atât față de încadrarea juridică, cât și față de temeiul de drept prev de art. 148 lit. f.
C.P.P.De asemenea solicită admiterea recursului, respingerea propunerii de arestare a inculpatului în temeiul art. 145 ind. 1
C.P.P.Apărătorul ales consideră că instanța de fond a făcut o eroare reținând că față de materialul probator administrat în cauză sunt indicii temeinice din care să rezulte săvârșirea infracțiunii de către inculpatul.
- se aibă în vedere că referatul propunerii de prelungire al arestării preventive duce la concluzia că la punctul 2 și 3 se vorbește despre o tentativă la infracțiune, iar la punctul 1 este prevăzut alt autor al faptei decât este la punctul 3 din același referat, în aceste condiții rezultă că nu există aceiași rezoluție infracțională.
La punctul 1 este menționat prejudiciul de - ron, la punctul 2 se vorbește despre o tentativă, inculpatul nefiind prezent, iar la punctul 3 se vorbește despre onorariul de plată, de asemenea fără prezența inculpatului.
Învederează faptul că la data de 26.01.2009 când s-a realizat flagrantul în municipiul B, inculpatul la aceeași dată la ora 12:20, a fost reținut în municipiul
În ceea ce privește pericolul faptei, arată că inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică, rezultând din acte că acesta nu s- aflat în B în momentul realizării flagrantului, existând contradicții în referatul parchetului. Nu există probe certe că inculpatul se face vinovat de infracțiunea de înșelăciune, singura probă fiind declarația unui singur inculpat care a povestit mai mult decât a fost întrebat de către organele de cercetare.
Critică hotărârea instanței de fond considerând-o ca fiind nefondată întrucât nu este motivată cu privire la pericolul concret al faptei prev de art. 148 lit.f nearătând C.P.P. în ce constă acest pericol concret pentru ordinea publică.
- se aibă în vedere hotărârile CEDO Pantea contra României, Rupa contra României, Tase contra României care face referire la pericolul social.
În ceea ce privește persoana inculpatului, arată că acesta a recunoscut fapta, are în întreținere doi copii minori, i s-a încredințat un copil pentru creștere și educare, fiind singurul întreținător al familiei.
Referitor la al doilea motiv de recurs, arată că art. 146 alin. 11 permite C.P.P. instanței să dispună măsura obligării de a nu părăsi țara, fără să fie îngrădit dreptul la libertate al inculpatului. Starea de recidivă a inculpatului, pentru o infracțiune săvârșită în anul 1999, nu constituie un temei pentru a determina pericolul social al faptei, fiind vorba de motive economice.
Pentru considerentele arătate, apărătorul recurentului-inculpat solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței pronunțate de Tribunalul București și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar solicită respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive și luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, solicită în baza art. 385 ind. 9 pct. 9 C.P.P.admiterea recursului formulat împotriva Încheierii de ședință din data de 27.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr-, considerând că instanța nu a motivat hotărârea, în mod greșit reținându-i-se inculpatului trei fapte și în mod greșit s-a reținut art. 41 ca fiind o faptă continuată.
În privința flagrantului care este reținut în sentință, să se aibă în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prev de art. 465 C.P.P. în sensul că infracțiunea nu a fost descoperită imediat după ce fapta a fost săvârșită. Astfel, inculpatul a fost arestat printr-o percheziție domiciliară, neexistând săvârșirea unei infracțiuni la domiciliul său. De asemenea nu poate exista nici flagrant atâta timp cât inculpatul în același moment se afla într-o altă localitate decât în cea în care a fost realizat flagrantul.
Cu privire la art. 148 lit. f, consideră că acestea sunt netemeinice, instanța nu s-a referit în motivare la pericolul concret pentru ordinea publică, ci a reținut elemente generice. În mod greșit a fost reținută împrejurarea că inculpatul s-ar fi ascuns cu scopul de a se sustrage neexistând acte la dosar că inculpatul s-ar fi sustras, întrucât dacă ar fi existat indicii, inculpatul în momentul când a fost liber, putea să plece din sală.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În subsidiar solicită respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului și în temeiul art. 145 ind. 1 p Cod Penal luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara.
Reprezentanta Ministerului Public formulează concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate, considerând încheierea atacată ca fiind legală și temeinică, în mod corect instanța de fond a dispus luarea măsurii arestării preventive față de faptul că la dosarul cauzei există suficiente probe și indicii temeinice în sensul art. 68 ind. 1 și 143 C.P.P. avându-se în vedere că faptele săvârșite prezintă pericol concret pentru ordinea publică, încadrarea juridică dată este orientativă, față de probele administrate s-a considerat că au fost săvârșite mai multe fapte de înșelăciune în dauna unor societăți comerciale cu prejudicii importante prin emiterea unor ordine de plată false, fiind îndeplinite dispozițiile art. 215 alin. 5 reținându C.P.P.-se dispozițiile art. 41 alin. 2 Cod penal, în funcție de modalitatea de operare.
- se aibă în vedere și circumstanțele personale ale inculpaților, respectiv inculpatul și au săvârșit fapta în stare de recidivă postexecutorie, inculpatul are numeroase condamnări anterioare contra patrimoniului.
Apreciază că instanța în mod corect a dispus menținerea stării de arest a inculpaților reținând pericolul concret pentru ordinea publică, în cauză urmează a fi administrate mai multe probe, audieri de martori, înscrisuri, fiind necesar ca inculpații să fie în stare de arest.
Pentru considerentele arătate solicită respingerea ca nefondate recursurilor inculpaților, astfel cum au fost formulate.
Recurentul-inculpat, personal, în ultimul cuvânt precizează că la data realizării flagrantului, conform procesului-verbal de percheziție, la ora 10:45 se afla în locuință cu polițiștii. Referitor la mențiunea că la data de 16.12.2008 a încercat să înșele o firmă, arată că la acea dată era pus sub urmărire și se afla în Învederează că este directorul unei societăți în B, are un loc de muncă. Solicită admiterea recursului și judecarea în stare de libertate.
Recurentul-inculpat lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
Recurentul-inculpat solicită admiterea recursului, arătând că nu au fost trei infracțiuni, doar două, iar referitor la momentul când a venit poliția, învederează că s-a speriat, de aceea a fugit.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în dosarul nr-, a fost admisă - în parte - propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și, în temeiul dispozițiilor art.1491Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, și, pe o perioadă de 29 zile, de la data de 27 ianuarie 2009, până la data de 24 februarie 2009, inclusiv.
Prin aceeași încheiere, în temeiul dispozițiilor art.1491alin.9 Cod procedură penală, s-a dispus respingerea propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București de arestare a inculpaților și.
În baza art.1491alin.12 Cod procedură penală, cu referire la art.146 alin.111Cod procedură penală și art.1451Cod procedură penală, s-a luat față de inculpații și, măsura obligării de a nu părăsi țara,pe o perioadă de 30 de zile.
În baza 1451raportat la art.145 al.11Cod procedură penală, acestor inculpați li-a impus ca - pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara - să se supună următoarelor obligații: a)- să se prezinte la organele de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte este chemați; b)- să se prezinte la organul de poliție în a cărei circumscripție se află locuința ori de câte ori este chemați; c)- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată care a dispus măsura; d)- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art.145 al.22Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpaților că - în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor ce le revin - se va lua față de aceștia măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpaților și, dacă nu sunt arestați în altă cauză.
În baza dispozițiilor art.1451alin. 2 din Codul d e procedură penală, raportat la art.145 alin.21din Codul d e procedură penală, s-a dispus comunicarea încheierii persoanelor și organelor arătate în acest articol atât a celor care se află în raza teritorială de domiciliu a inculpaților.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat - cu privire la inculpații, și - că, la dosarul cauzei există probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații și au săvârșit infracțiunea de înșelăciune în formă calificată, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4, 5 Cod penal, iar inculpatul infracțiunea de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1,2 3 Cod penal.
S-a reținut că învinuirea adusă acestora este susținută de procesul verbal de constatare a infracțiunii, interceptări, declarații învinuiți/inculpați, plângere și declarații părți vătămate, verificări bănci, verificări.
Analizând îndeplinirea celei de-a doua condiții, respectiv cazul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, prima instanță a constatat că este îndeplinită în cauză, iar pentru inculpatul și cazul prev. de art. 148 lit. a Cod procedură penală.
Astfel, inculpații au săvârșit o faptă pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani și la dosarul cauzei există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În analizarea acestei condiții, judecătorul a avut în vedere gravitatea generică și concretă a faptelor reținute în sarcina acestora, periculozitatea ridicată și amploarea deosebită a acestui fenomen infracțional, starea ridicată de pericol pe care astfel de activități le generează, condiții în care se impune din partea autorităților judiciare adoptate unei atitudini ferme în vederea diminuării acestui fenomen.
Pe de altă parte, s-a mai reținut că inculpatul a mai fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în anul 2000, iar inculpatul are numeroase condamnări anterioare pentru săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului.
Cu privire la inculpatul, instanța de fond a reținut că, din procesul - verbal întocmit de organele de poliție, a rezultat că acesta a fugit în momentul apariției acestora, cu scopul de a se sustrage de la urmărirea penală.
Referitor la inculpații și, judecătorul a reținut că, deși în cauză există cel puțin indicii temeinice că au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, față de atitudinea și contribuția lor concretă la săvârșirea infracțiunii, se impune o măsură preventivă mai blândă, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi țara.
Împotriva acestei soluții, au declarat recurs inculpații, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei dispuneri a măsurii arestării preventive.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată că instanța de fond a luat față de inculpații recurenți cea mai gravă măsură preventivă, întrucât - în cauză - sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții impuse de dispozițiile art.148 alin.1 Cod procedură penală, respectiv există indicii temeinice că aceștia au săvârșit faptele reținute în sarcina lor (art.143 C.P.P.), iar cea de-a doua condiție este îndeplinită, de asemenea, în persoana tuturor inculpaților, în sensul că ei prezintă pericol concret pentru ordinea publică (art.148 lit.f C.P.P.); în plus, inculpatul a încercat să se sustragă de la urmărirea penală, astfel cum o atestă procesul verbal întocmit de organele de poliție în momentul constării infracțiunilor.
Așadar, ca și prima instanță, Curtea constată - antamând probatoriile în cele ce preced - că există suficiente indicii (ce pot fi caracterizate ca temeinice), ce conduc la suspiciunea rezonabilă, în sensul art.5, paragraf 1, lit.c și paragraf 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale că inculpații și au săvârșit infracțiunile de înșelăciune în forma calificată, prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3, 4 și 5 din Codul penal, iar inculpatul a săvârșit, în forma complicității, infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal.
Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică, este de observat că, în cazul inculpatului acest gen de pericol este pus în evidență, în principal, de împrejurarea că acesta a mai săvârșit infracțiuni similare în anul 2000 și că, deși a primit o condamnare, acest lucru nu l-a determinat să renunțe la practicile ce se înscriu în spera ilicitului penal; perseverența sa infracțională, tendința de specializare în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune relevă un risc crescut de reluare a acestor practici, în cazul în care ar fi lăsat în libertate.
Aceeași impresie o produce și inculpatul, dacă ne raportăm la trecutul său infracțional, ce evidențiază sancțiuni penale pentru fapte îndreptate tot împotriva patrimoniului.
Aceste aspecte demonstrează că cei doi inculpați au recurs la comiterea de fapte penale pentru a-și procura câștiguri financiare.
În plus - privitor la toți cei trei inculpați - în aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică pe care ei îl prezintă, se mai adaugă gravitatea faptelor și limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, modul laborios și organizat în care s-a conceput săvârșirea faptelor, dar și urmarea produsă.
Criticile apărătorilor inculpaților și, vizând modul în care s-au obținut probele, numărul faptelor reținute în sarcina inculpaților, insuficiența sau chiar inexistența probelor certe de vinovăție, greșita încadrare juridică a faptelor, nu pot fi primite de C, întrucât ele se referă la probleme de fond - pe de o parte, iar - pe de altă parte - pentru instituirea măsurii arestării preventive este suficient să existe doar indicii temeinice și, astfel cum a reținut și instanța de fond și cum s- arătat mai sus - acestea rezultă din probatoriul administrat până în prezent în cauză.
Referitor la acest aspect, trebuie relevat faptul că instanța - în acest cadru procesual - trebuie doar să antameze probele care demonstrează existența indiciilor temeinice, neavând abilitarea de a le analiza; de altfel, Curtea Europeană a arătat, în nenumărate rânduri că gradul de certitudine oferit de probele ce fundamentează o hotărâre referitoare la măsura arestării preventive nu se cere a fi egal cu cel existent la momentul soluționării pe fond a cauzei (cazul Murray contra Angliei 23.1994).
Cât privește apărarea invocată de inculpatul, referitoare la lipsa antecedentelor penale, această împrejurare nu este suficientă, prin ea însăși, pentru a se concluziona în sensul că acest inculpat nu prezintă pericol pentru ordinea publică; este adevărat că acest aspect este important, dar în măsura în care s-ar înlătura și celelalte considerente - expuse mai sus - care justifică lipsirea de libertate a inculpatului; în acest context se evidențiază contribuția majoră a acestui inculpat la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, din probe rezultând indicii că, în luna octombrie 2002, acesta s-a prezentat ca fiind delegatul societății cumpărătoare, calitate în care a supravegheat și dirijat întreaga activitate de încărcare a unui număr de 39.600 sticle ulei "", în două autotiruri. Acest mod ingenios, cât și amploarea activității infracționale, sporesc gradul de periculozitate al inculpatului, recomandându-l ca fiind să - în mod real - ordinea publică.
În plus, complexitatea cauzei, numărul mare de autori și de infracțiuni, reținute în sarcina acestora, reclamă menținerea în arest acestor inculpați și pentru buna desfășurare a procesului penal.
Așa fiind, Curtea, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge - ca nefondate - recursurile declarate de inculpați și, având în vedere că aceștia se află în culpă procesuală, îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, și împotriva încheierii de ședință dată în Camera de Consiliu din 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în dosarul nr-.
Obligă pe inculpații și la câte 50 lei cheltuieli judiciare statului, iar pe inculpatul la 150lei, cu același titlu, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu, ce se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
G -
Red.
Dact./2.03.2009
Ex.2
Red.---
Președinte:Bădescu LilianaJudecători:Bădescu Liliana, Cîrstoiu Veronica, Dumitrașcu Sofica
