Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Decizia 412/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 412/
Ședința publică din 16 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 2: Florin Popescu
JUDECĂTOR 3: Anca
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoaraa fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de inculpatul, împotriva încheierii penale nr. 23 din 13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat ales din cadrul Baroului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se procedează la audierea inculpatului-recurent, după ce i-au fost aduse la cunoștință disp. art. 70 Cpp, declarația fiind consemnată și atașată la dosar.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului-recurent, avocat, solicită admiterea recursului și judecarea inculpatului în stare de libertate, arătând că fapta a fost săvârșită datorită provocării părții vătămate, aceasta fiind cunoscută ca o persoană violentă, cu o constituție masivă, iar în privința încadrării juridice a faptei, solicită a se avea în vedere că este vorba de vătămare corporală gravă. De asemenea, precizează că nu s-a demonstrat faptul că inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar acesta s-a prezentat de bunăvoie pentru cercetări și nu este cunoscut ca având antecedente penale.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, măsura arestării preventive având la bază un mandat de arestare legal emis, iar temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au încetat, măsura neputând a fi înlocuită cu una neprivativă de libertate.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 23 din 13.04.2009, pronunțată de tribunalul Arad în dosarul nr-, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului -, fiul lui și, născut la data de 14.04.1985, în com., jud. A, CNP -, domiciliat în com., nr. 805, jud. A, pentru 29 zile, începând cu data de 13 aprilie 2009, până la data de 11 mai 2009 inclusiv.
A fost respinsă cererea formulată de apărătorul inculpatului pentru luarea măsurii obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această încheiere penală, Tribunalul Arada constatat că prin referatul din data de 13 aprilie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arada propus instanței arestarea preventivă a inculpatului - pe o perioadă de 29 de zile.
Din actele dosarului de urmărire penală nr. 232/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Tribunalul Arada reținut următoarele:
Prin rezoluția din data de 12 aprilie 2009 s-a început urmărirea penală față de inculpatul - pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 174, 175 lit. f și i, Cod penal, constând în aceea că, în noaptea de 11/12.04.2009, în jurul orelor 03,30, în timp ce se afla în incinta discotecii " Class" din localitatea, județul A, i-a aplicată părții vătămate o lovitură în abdomen cu un cuțit, provocându-i leziuni corporale grave, care i-au pus viața în primejdie.
S-a reținut că la aceeași dată s-a dispus începerea urmăririi penale și față de inculpatul - -, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, favorizarea infractorului și sfidarea organelor judiciare, prevăzute de art. 239 alin. 2 Cod penal, art. 264 Cod penal și art. 2721alin. 2 Cod penal.
În motivarea propunerii de arestare preventivă înaintată instanței, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arada arătat că în ce-l privește pe inculpat, sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f) Cod procedură penală în sensul că pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
În instanța, procurorul a arătat că sunt incidente în cauză și dispozițiile art. 148 lit. a) Cod procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală (declarațiile martorilor audiați Marca, ), Tribunalul Arada reținut referitor la inculpat că, există indicii temeinice din care rezultă presupunerea că acesta a săvârșit fapta penală pentru care este cercetat, sub acest aspect fiind incidente dispozițiile art. 143 Cod procedură penală și art. 5 paragraf 1 lit. c din CEDO.
Pe de altă parte, tribunalul a considerat că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 148 lit. a și f) Cod procedură penală, în sensul că, inculpatul a fugit de la locul faptei, iar infracțiunea presupusă a fi săvârșită de acesta este pedepsită cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare, existând probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ținând seama de circumstanțele comiterii faptei, de o gravitate extremă și de natură a crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate socială, cu consecința pierderii încrederii în sistemul judiciar slăbind autoritatea legii, sub aspectul fermității aplicării ei.
În concluzie, considerând ca fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, existând și cazurile prevăzut de art. 148 lit. a și f) Cod procedură penală, Tribunalul Arada dispus arestarea preventivă inculpatului - și a dispus emiterea mandatului de arestare pentru acesta în conformitate cu dispozițiile art.151 Cod procedură penală.
Cu privire la cererea formulată de apărătorul inculpatului, domnul avocat, Tribunalul Arada apreciat că nu îndeplinite condițiile prevăzute de art. 145 Cod procedură penală, sens în care a respins cererea privind luarea măsurii obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea.
Împotriva încheierii penale nr.23 din 13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad a declarat recurs inculpatul, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 14.04.2009.
Recursul nu a fost motivat în scris, fiind susținut oral conform mențiunilor din prezenta decizie penală.
Analizând legalitatea și temeinica încheierii penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art.385/6 pr.pen, instanța de recurs apreciază că încheierea penală atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu ansamblul probator administrat și dispoziții legale aplicabile
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în codul d e procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art.148 Cod procedură penală. Odată cu ratificarea de către România în 1994 Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci, este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
Din această cauză, dar și ținând cont de poziția Curții, enumerarea limitativă a cazurilor de privare de libertate din art. 5 paragr. 1 al Convenției impun o interpretare restrictivă.
În privința primei condiții necesare în luarea măsurii arestării preventive, instanța de recurs constată că, din punctul de vedere al dreptului intern - existența unor probe sau indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală - dar și din punctul de vedere al Convenție Europene - existența unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie privată de libertate a săvârșit o infracțiune - este îndeplinită, raportat la probele administrate în cauză față de încadrare juridică reținută prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale.
A doua condiție: pentru fapta săvârșită, legea să prevadă pedeapsa închisorii, este îndeplinită, astfel, pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, legea prevede pedeapsa închisorii - legea internă fiind mai severă decât dispozițiile Convenției care nu condiționează dispunerea arestării de gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită.
În speța dedusă judecății, a treia condiție obligatorie - ce vizează existența cel puțin a unuia dintre temeiurile prevăzute de art.148 lit. a - f Cod procedură penală, respectiv lit. - este îndeplinită. Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor în dauna părții vătămate, aplicând o lovitură de cuțit în zona abdomenului acesteia în timp ce se aflau la discoteca din localitatea, județul Instanța de recurs apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol social pentru ordinea publică luând în considerare că fapta a fost comisă într-o localitatea mică fiind de natură să provoace indignare în rândul comunității, că inculpatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a acționat în maniera descrisă într-un loc public, respectiv în discoteca din localitatea, prin acțiunile sale punând în pericol liniștea celorlalte persoane care se aflau în acea locație, că după săvârșirea faptei cu privire la care există indicii că a fost comisă de inculpat, acesta a părăsit discoteca aruncând cuțitul.
Astfel, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b pr. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 23 din 13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar -.
Potrivit art. 192 alin. 2.pr.pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuielile judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b pr. pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 23 din 13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar -.
În temeiul art. 192 alin. 2.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuielile judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din16.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red./17.04.2009
Tehnored. 23.04.2009-2 ex.
Primă instanță: jud. - Tribunalul Arad
Președinte:Codrina Iosana MartinJudecători:Codrina Iosana Martin, Florin Popescu, Anca