Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 5/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penal și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
ÎNCHEIEREA PENAL NR. 5//2010
Ședința public din 11 februarie 2010
PREȘEDINTE: Pătrăuș Mihaela judector
Judector: - -
Judector: - -
Grefier: - -
Desfșurarea ședinței de judecat s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio-video potrivit prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedur penal.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, fiul lui - și, nscut la 11 iulie 1969, împotriva Încheierii penale nr.4 din data de 11.02.2010, pronunțat de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, având ca obiect propunere de luare a msurii arestrii preventive, prev. de art.149 din Codul d e procedur penal.
La apelul nominal fcut în cauz se prezint inculpatul recurent -, în stare de arest din Arestul IPJ B, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar emis de Baroul Bihor.
MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lâng Curtea de APEL ORADEA.
S-a fcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, dup care:
Instanța, potrivit art.140/3 alin.3 Cod procedur penal, procedeaz la ascultarea inculpatului -, declarația acestuia fiind consemnat în procesul-verbal separat atașat la dosar.
Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, Curtea acord cuvântul asupra recursului.
Procurorul susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate, în sensul admiterii propunerii de arestare preventiv, artând c în cauz sunt întrunite condițiile prevzute de art.143 Cod procedur penal, în sensul c exist probe și indicii temeinice c inculpatul a comis infracțiunile reținute în sarcina sa, fiind îndeplinite și temeiurile de arestare prev. de art.148 lit.f Cod procedur penal. Învinuirea ce se aduce inculpatului const în aceea c, la data de 07.12.2009, în calitate de agent al Poliției de Frontier - Punct de Trecere al Frontierei, având atribuțiuni de control, a primit contravaloarea combustibilului în valoare de 177, 13 lei pentru a nu-l sancționa contravențional pe numitul pentru lipsa rovignetei.
Aprtorul inculpatului recurent avocat solicit respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat. Solicit admiterea recursului declarat de inculpat, casarea și modificarea hotrârii atacate în sensul respingerii propunerii de arestare preventiv și înlturarea interdicției de a nu prsi țara.
Critic hotrârea recurat, artând c starea de fapt nu este bine conturat în cauz și c pentru a se putea lua o msur preventiv împotriva unei persoane trebuie s fie îndeplinite dispozițiile art.143 Cod procedur penal, în sensul c trebuie s existe probe și indicii temeinice de svârșire a acelei infracțiuni.
Face referire la înregistrarea video realizat de ctre organele, în care apar mai multe persoane care s-au deplasat în incint pentru a cumpra combustibil, s-a cerut vizionarea acesteia atât la parchet cât și la instanț, îns nu s-a reușit acesta lucru deoarece s-a susținut c nu exist soft. a spus c a venit în România în jurul orelor 16,40 s alimenteze la stația, îns la dosar exist un bon de la orele 16 și câteva minute, nu s-a stabilit dac a pltit vreo sum sau pentru cine a pltit. Apoi acesta a mai susținut c inculpatul nu a primit nici o sum de bani, nici nu a pretins vreo sum de bani. Mai mult organul de urmrire penal nu a stabilit dac inculpatul și-a pltit personal acel combustibil. Acesta a spus doar c o terț persoan ar fi discutat cu inculpatul în limba maghiar și i s-ar fi sugerat s nu plteasc pentru rovigniet ci s plteasc vreo 30 de litri de motorin, persoan care nu a fost identificat. La ieșirea din țar acesta ar fi fost oprit de ctre un polițist de frontier care i-ar fi aplicat o amend pentru lipsa rovignietei și acesta ar fi spus c el a pltit deja o amend. Arat c nici polițistul de frontier nu a fost identificat.
Martorii audiați, casierul și cel care a ridicat autoturismul arat c li s-au prezentat niște înregistrri video, în care aceștia ar fi recunoscut inculpatul în imagini.
Susține c la dosar nu exist probe și indicii temeinice de svârșire a infracțiunii de luare de mit, sub forma care se pretinde, deoarece inculpatul a susținut c în mod frecvent alimenteaz acolo și pltește cu bani cash.
Organul de urmrire penal, dup faza actelor premergtoare, a încunoștințat inculpatul pentru a se prezenta la audieri, acesta s-a prezentat, i s-a spus c are dreptul de a nu da declarații și constrâns s recunoasc svârșirea faptei. A formulat o cerere de recuzare unde s-au artat toate aceste împrejurri. Mai arat c procurorul de caz nu a considerat c fapta este periculoas, c trebuie s se formuleze propunere de arestare preventiv, doar pentru faptul c inculpatul a uzat de un drept legal conferit de art.70 alin.3 Cod procedur penal și art.6 paragraf I din CEDO și pentru c inculpatul nu a recunoscut svârșirea faptei s-a fcut propunerea de arestare preventiv.
Faț de toate considerentele artate, în lipsa probelor și indiciilor temeinice de vinovție, susține c se impune respingerea propunerii de arestare preventiv pe fondul ei.
Instanța și organele de urmrire penal urmeaz s stabileasc vinovția inculpatului, îns raportat la probele dosarului, la persoana inculpatului cu un copil minor, o mam care se afl pe moarte, la dosar fiind depuse acte medicale din care rezult acest aspect, are credite bancare, se impune cercetarea acestuia în stare de libertate.
Procurorul solicit respingerea recursului declarat de inculpat.
Inculpatul recurent -, având ultimul cuvânt, solicit s fie cercetat în stare de libertate, artând c nu se va sustrage de la urmrire penal și judecat.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de faț, constat urmtoarele:
Prin încheierea penal nr.4 din 11 februarie 2010 pronunțat de Tribunalul Bihor, în dosarul penal nr-, a fost respins propunerea de arestare preventiv formulat de Parchetul de pe lâng Tribunalul Bihor, privind pe inculpatul, fiul lui - și, nscut la data de 11.07.1969 în com., jud. B, domiciliat în Mun. O,-, -.2,.16, județul B, posesor al seria - nr.- eliberat la data de 06.12.2006 de SPCLEP O, -.
În baza art.149 ind.1 alin.12 cu referire la art.146 alin. 111Cod procedur penal și art.145 ind.1 Cod procedur penal, a luat faț de inculpat msura preventiv a obligrii de a nu prsi țara, fr încuviințarea organului care a dispus aceast msur.
In baza art. 145 alin. 11Cod procedur penal, a pus în vedere inculpatului ca pe durata msurii obligrii de a nu prsi țara s respecte urmtoarele obligații:
- s se prezinte la organul de urmrire penal sau, dup caz, la instanța de judecat ori de câte ori este chemat;
- s nu schimbe locuința fr încuviințarea Tribunalului Bihor;
- s se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat;
- s nu dețin, s nu foloseasc și s nu poarte nici o categorie de arme.
In baza art.145 alin. 22Cod procedur penal, a atras atenția inculpatului ca în caz de înclcare cu rea-credinț a msurii sau a obligațiilor care îi revin se va lua faț de acesta msura arestrii preventive.
In baza art.145 alin. 21Cod procedur penal, copia prezentei hotrâri s-a dispus a se comunica azi inculpatului, Poliției O, Poliției Comunitare, Jandarmeriei O, Serviciului Public Comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor B, Poliției de Frontier Român în vederea asigurrii respectrii obligațiilor impuse inculpatului și ridicrii provizorii a pașaportului sau refuzului eliberrii pașaportului pe durata msurii.
Pentru a pronunța aceast hotrâre, prima instanț a reținut urmtoarea situație de fapt:
Prin rezoluția de începere a urmrii penale din 09.02.2010, orele 09.00 s-a dispus începerea urmririi penale împotriva lui, fiul lui - și, nscut la data de 11.07.1969 în com., jud. B, domiciliat în Municipiul O,-, -.92,.16, județul B, posesor al seria - nr. - eliberat la data de 06.12.2006 de SPCLEP O, - pentru comiterea infracțiunii de luare de mit prev. și ped. de art.254 alin.1 și 2 Cod penal cu referire la art.1 lit.a și c, art.6 și art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 constând în aceea c, în data de 07 decembrie 2009, în calitate de agent al Poliției de Frontier - Punctul de Trecere al Frontierei, având atribuțiuni de constatare a contravențiilor și de control, a primit combustibil în valoare de 177,13 lei, pentru a nu sancționa contravențional pe pentru lipsa rovignetei.
Prin ordonanța din 11.02.2010 al Parchetului de pe lâng Tribunalul Bihors -a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru comiterea infracțiunii de luare de mit prev. și ped. de art.254 alin.1 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000
Starea de fapt reținut este aceeași ca și în referatul cu propunere de arestare preventiv.
Din probele administrate: denunțul numitului, procesu-verbal de consemnare a vizualizrii imaginilor stocate pe suportul optic tip + R marca cu seria constructiv - + reprezentând imaginile filmate și înregistrate de camerele video de supraveghere ale stației nr.8 a SC SA din Vama, Calea, km 323, B în data de 07.12.2009 intervalul orar 16.00 - 18.59, procesul-verbal de recunoaștere dup fotografie, declarațiile martorilor audiați în cauz, rezult indicii temeinice, indiciile cerute de art.143 Cod procedur penal, în sensul c inculpatul ar fi comis fapte prevzute de legea penal.
S-a reținut c, potrivit art.1491Cod procedur penal, când procurorul consider c sunt întrunite condițiile prevzute de art.143 Cod procedur penal și exist unul din cazurile prevzute de art.148 Cod procedur penal și apreciaz c este în interesul urmririi penale, formuleaz o propunere motivat, adresat instanței competente.
În cauz, acest articol nu a fost respectat de ctre Parchetul de pe lâng Judec toria Oradea în referat, nu s-a fcut altceva decât c s-a copiat textul de la art.148 f Cod procedur penal, nu s-a artat în ce const pericolul concret pentru ordinea public și care sunt probele care duc la concluzia c acesta ar exista, dac exist date c inculpatul ar mai svârși și alte fapte penale și care sunt acestea.
Pericolul pentru ordinea public nu se prezum, acesta trebuie dovedit, iar sarcina probei revine evident organului de urmrire penal.
Potrivit art.136 Cod procedur penal, msura arestrii preventive poate fi luat pentru a se asigura buna desfșurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmrire penal. Aceast msur este o msur excepțional, regula fiind aceea de urmrire și judecare în stare de libertate.
Pentru a se putea lua msura arestrii preventive este necesar îndeplinirea în primul rând a condițiilor prev. de art.148 alin.1 Cod procedur penal, cu referire la art.143 alin.1 Cod procedur penal. Astfel, în cauz trebuie s existe probe sau indicii temeinice c s-a svârșit o fapt prevzut de legea penal și s existe cel puțin unul din cazurile prevzute la art. 148 Cod procedur penal. Cele dou condiții trebuie întrunite cumulativ.
În lipsa unor criterii legale exprese pentru stabilirea pericolului social concret pentru ordinea public, acesta ar trebui, fie raportat la fapta comis, fie la persoana inculpatului, fie la ambele. Deși infracțiunea care face obiectul cauzei este grav, este de reținut c inculpatul este la primul contact cu legea penal, are familie și loc de munc, domiciliu stabil.
Starea de libertate constituie normalitatea, iar concluzia c lsarea în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea public trebuie s se întemeieze pe convingerea, dat de tot materialul probator al cauzei, c inculpatul, cercetat în libertate, va svârși fapte cu conotație penal, se va sustrage cercetrii judectorești sau va încerca s zdrniceasc aflarea adevrului, aceste situații nefiind dovedite.
Reprezentând o excepție de la regula de baz a desfșurrii procesului penal în stare de libertate, legea procesual penal a reglementat riguros și limitativ condițiile pentru luarea msurilor preventive, garantând astfel dreptul individului la libertate, stabilit în art. 23 din Constituția României, de natur a rspunde și exigențelor Convenției pentru aprarea drepturilor omului și libertților fundamentale.
A raționa în sensul c punerea în primejdie a colectivitții prin lsarea în libertate a inculpatului sau rezonanța faptei în colectivitate pot fi deduse exclusiv din împrejurrile în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia și c nu sunt necesare probe certe aflate la dosarul cauzei, ar însemna ca instanța s se pronunțe cu neobservarea condițiilor expres stabilite prin textul de lege menționat, ceea ce este inadmisibil faț de libertatea persoanei prezumate nevinovat.
Faț de cele artate mai sus, instanța a respins propunerea de arestare preventiv.
Raportat totuși la fapta comis, deși instanța a apreciat c nu se impune luarea msurii arestrii preventive, a considerat c este necesar luarea unei alte msuri preventive și anume aceea a obligrii de a nu prsi țara fr încuviințarea organului care a dispus aceast msur.
In baza art.145 alin.11Cod procedur penal, a pus în vedere inculpatului ca pe durata msurii obligrii de a nu prsi țara s respecte urmtoarele obligații:
- s se prezinte la organul de urmrire penal sau, dup caz, la instanța de judecat ori de câte ori este chemat;
- s nu schimbe locuința fr încuviințarea Tribunalului Bihor;
- s se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat;
- s nu dețin, s nu foloseasc și s nu poarte nici o categorie de arme.
In baza art.145 alin.22Cod procedur penal, a atras atenția inculpatului c în caz de înclcare cu rea credinț a msurii sau a obligațiilor care îi revin se va lua faț de acesta msura arestrii preventive.
In baza art.145 alin. 21Cod procedur penal, copia prezentei hotrâri s-a comunicat inculpatului, Poliției O, Poliției Comunitare, Jandarmeriei O, Serviciului Public Comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor B, Poliției de Frontier Român în vederea asigurrii respectrii obligațiilor impuse inculpatului și ridicrii provizorii a pașaportului sau refuzului eliberrii pașaportului pe durata msurii.
Împotriva acestei hotrâri, în termenul prevzut de lege a declarat recurs Parchetul de pe lâng Tribunalul Bihor și inculpatul -, solicitând instanței:
Procurorul a susținut recursul solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate, în sensul admiterii propunerii de arestare preventiv, artând c în cauz sunt întrunite condițiile prevzute de art.143 Cod procedur penal, în sensul c exist probe și indicii temeinice c inculpatul a comis infracțiunile reținute în sarcina sa, fiind îndeplinite și temeiurile de arestare prev. de art.148 lit.f Cod procedur penal. Învinuirea ce se aduce inculpatului const în aceea c, la data de 07.12.2009, în calitate de agent al Poliției de Frontier - Punct de Trecere al Frontierei, având atribuțiuni de control, a primit contravaloarea combustibilului în valoare de 177, 13 lei pentru a nu-l sancționa contravențional pe numitul pentru lipsa rovignetei.
Inculpatul - a solicitat respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat. Cât privește recursul declarat de inculpat, a solicitat admiterea acestuia, casarea și modificarea hotrârii atacate în sensul respingerii propunerii de arestare preventiv și înlturarea interdicției de a nu prsi țara.
A criticat hotrârea recurat, artând c starea de fapt nu este bine conturat în cauz și c pentru a se putea lua o msur preventiv împotriva unei persoane trebuie s fie îndeplinite dispozițiile art.143 Cod procedur penal, în sensul c trebuie s existe probe și indicii temeinice de svârșire a acelei infracțiuni.
A mai fcut referire la înregistrarea video realizat de ctre organele, în care apar mai multe persoane care s-au deplasat în incint pentru a cumpra combustibil, s-a cerut vizionarea acesteia atât la parchet cât și la instanț, îns nu s-a reușit acesta lucru deoarece s-a susținut c nu exist soft. a spus c a venit în România în jurul orelor 16,40 s alimenteze la stația, îns la dosar exist un bon de la orele 16 și câteva minute, nu s-a stabilit dac a pltit vreo sum sau pentru cine a pltit. Apoi acesta a mai susținut c inculpatul nu a primit nici o sum de bani, nici nu a pretins vreo sum de bani. Mai mult, organul de urmrire penal nu a stabilit dac inculpatul și-a pltit personal acel combustibil. Acesta a spus doar c o terț persoan ar fi discutat cu inculpatul în limba maghiar și i s-ar fi sugerat s nu plteasc pentru rovigniet ci s plteasc vreo 30 de litri de motorin, persoan care nu a fost identificat. La ieșirea din țar acesta ar fi fost oprit de ctre un polițist de frontier care i-ar fi aplicat o amend pentru lipsa rovignietei și acesta ar fi spus c el a pltit deja o amend. Arat c nici polițistul de frontier nu a fost identificat.
Martorii audiați, casierul și cel care a ridicat autoturismul arat c li s-au prezentat niște înregistrri video, în care aceștia ar fi recunoscut inculpatul în imagini.
Susține c la dosar nu exist probe și indicii temeinice de svârșire a infracțiunii de luare de mit, sub forma care se pretinde, deoarece inculpatul a susținut c în mod frecvent alimenteaz acolo și pltește cu bani cash.
Organul de urmrire penal, dup faza actelor premergtoare, a încunoștințat inculpatul pentru a se prezenta la audieri, acesta s-a prezentat, i s-a spus c are dreptul de a nu da declarații și constrâns s recunoasc svârșirea faptei. A formulat o cerere de recuzare unde s-au artat toate aceste împrejurri. Mai arat c procurorul de caz nu a considerat c fapta este periculoas, c trebuie s se formuleze propunere de arestare preventiv, doar pentru faptul c inculpatul a uzat de un drept legal conferit de art.70 alin.3 Cod procedur penal și art.6 paragraf I din CEDO și pentru c inculpatul nu a recunoscut svârșirea faptei s-a fcut propunerea de arestare preventiv.
Faț de toate considerentele artate, în lipsa probelor și indiciilor temeinice de vinovție, susține c se impune respingerea propunerii de arestare preventiv pe fondul ei.
Instanța și organele de urmrire penal urmeaz s stabileasc vinovția inculpatului, îns raportat la probele dosarului, la persoana inculpatului, cu un copil minor, o mam care se afl pe moarte, la dosar fiind depuse acte medicale din care rezult acest aspect, are credite bancare, se impune cercetarea acestuia în stare de libertate.
Curtea, examinând hotrârea atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.385/9 alin.3 Cod procedur penal combinate cu art.385/6 alin.1 și art.385/7 alin.1 Cod procedur penal, constat c prima instanț a reținut în urma unei analize temeinice c în referatul cu propunere de arestare preventiv a Parchetului de pe lâng Tribunalul Bihor, acesta s-a mrginit la a copia textul de la art.148 lit.f Cod procedur penal, fr a arta în concret în ce const pericolul concret pentru ordinea public și care sunt reperele juridice care duc la concluzia c un asemenea pericol public ar exista. În lipsa unor atari elemente, fie raportate la fapta svârșit, fie la persoana inculpatului, ori cumulativ, instanța consider, în acord cu temeiurile reținute de ctre instanța de fond, c msura arestrii preventive nu se impune, c luarea unei alte msuri preventive cum este aceea a obligrii de a nu prsi țara fr încuviințarea organului care a dispus aceast msur, nu împieteaz asupra efecturii actelor de urmrire penal și în nici un caz nu va zdrnici aflarea adevrului.
Aceleași considerente au fost avute în vedere de ctre instanț și la respingerea recursului inculpatului.
Faț de cele menționate mai sus, Curtea în conformitate cu dispozițiile art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedur penal, va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpat și parchet.
În baza art.192 alin.2 Cod procedur penal, oblig pe inculpat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare ctre stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedur penal combinat cu art.140/3 Cod procedur penal,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul,. în O, str.-, nr.5, -.92,.16, județul B și PARCHETUL DE PE LÂNG TRIBUNALUL BIHOR, împotriva Încheierii penale nr.4 din 11.02.2010 pronunțat de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Oblig pe recurentul - s plteasc statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIV.
Pronunțat în ședinț public, azi 11 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR, GREFIER,
hotrâre - jud.- -
În concept - 18.02.2010
Judector fond -
- - -
2 ex./19.02.2010
Președinte:Pătrăuș MihaelaJudecători:Pătrăuș Mihaela, Munteanu Traian, Pușcaș Mircea