Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 58/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIERE NR.58/
Ședința publică de la 28 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Ispas
JUDECĂTOR 2: Viorica Lungu
JUDECĂTOR 3: Elena Carina
Grefier -
Cu participarea Ministerului Public prin Procuror - -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - domiciliat în Rîmnicu S, str. -, -. 3,. 9, județul B, împotriva încheierii de ședință nr. 66 din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1..C.P.P.).
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru recurentul inculpat, care a lipsit, avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale de la dosarul cauzei.
Procedura legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțată de Tribunalul Constanța și pe fond, respingerea propunerii de arestare preventivă.
Cu privire la temeiurile reținute de instanța de fond când a dispus luarea măsurii arestării preventive învederează următoarele:
- apreciază că temeiul prevăzut de art.148 lit."a" Cod procedură penală, respectiv că inculpatul s-ar sustrage de la urmărirea penală, consideră că nu poate fi reținut, având în vedere că acesta nici nu știe că s-a început urmărirea penală împotriva lui și nici nu a fost avertizat în acest sens. Nu era obligat să stea la domiciliu, este o persoană liberă care beneficiază de dreptul la circulație.
- cu privire la temeiul prevăzut de art.148 lit."f" Cod procedură penală, apreciază că s-a dispus în mod pripit luarea măsurii arestării preventive, în baza acestui temei. Nu s-a avut în vedere situația de fapt. Inculpatul a fost de asemenea agresat de părțile vătămate, iar declarația părților vătămate în sensul că intenționau să-l prindă pe inculpat pentru a-l duce la poliție nu poate fi reținută. Depune la dosar adeverință medicală din care rezultă numărul de îngrijiri medicale pe care l-a necesitat inculpatul pentru vindecare, ca urmare a leziunilor suferite.
Consideră că în cauză nu sunt indicii temeinice pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive. Solicită a se avea în vedere dispozițiile art.136 alin.(8) Cod procedură penală și că inculpatul are doar vârsta de 21 de ani, a fost agresat în curtea casei părților vătămate, nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. Depune la dosar un set de înscrisuri reprezentând mesajele primite de inculpat pe telefonul mobil. Susține că acestuia îi este frică de părțile vătămate, întrucât acestea o urmăresc, și nu de organele de poliție.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, formulează concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de inculpatul și de menținere a hotărârii pronunțată la instanța de fond, ca temeinică și legală. Învederează instanței că prin acțiunea sa, inculpatul a pus în pericol viețile părților vătămate. Instanța a acordat două termene de judecată la Tribunalul Constanța pentru că mama inculpatului a comunicat faptul că inculpatul cunoaște de proces și intenționează să se prezinte la instanță. Dovada este că s-a ascuns pentru a se sustrage și nu se cunoaște dacă mai este sau nu în țară. Învederează instanței că inculpatul a înjunghiat în loc public două persoane și circulă liber. Sunt temeiuri suficiente și probe din care rezultă că inculpatul este cel care a înjunghiat părțile vătămate. Solicită a se avea în vedere și atitudinea acestuia, care după ce a acționat nu a permis să se acorde primul ajutor victimelor.
Consideră că Tribunalul Constanțaa dispus corect arestarea preventivă, în lipsă, a inculpatului, iar temerea că va fi urmărit sau agresat nu subzistă.
Solicită respingerea recursului declarat de inculpatul, ca nefondat.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat, solicită a se avea în vedere că acesta are vârsta de 21 ani și că a fost agresat de doi adulți. Cu privire la faptul că infracțiunea s-a produs într-un loc public precizează că inculpatul a agresat inițial părțile vătămate în locuința acestora și ulterior în public.
CURTEA:
Cu privire la recursul penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 66 din 18.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în temeiul art. 1491al. 9 cod procedură penală, s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și, potrivit prevederilor art. 143 al. 1 cod pr. penală cu referire la art. 148 lit. a și f cod pr. penală, s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului - fiul lui și, născut la 17.02.1988, pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data punerii efective în executare a mandatului de arestare preventivă.
Totodată, s-a dispus emiterea de urgență a mandatului de arestare preventivă în vederea comunicării acestuia potrivit dispozițiilor legale operante în materie.
Cererea formulată de apărătorul inculpatului de luare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunța soluția amintită, Tribunalul Constanțaa reținut în fapt următoarele:
Prin rezoluția procurorului din data de 04.o5.2oo9, ora 14,oo, a fost începută urmărirea penală față de inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, prev.de disp. art. 2o pen.rap.la art.174 al.1 pen. art. 175 al.1 lit. i)pen.și art.176 al.1 lit.b)pen. și totodată a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva acestuia.
Se constată că în cauză existăindicii temeiniceîn sensul prevederilor art.143 al.1 pr.pen.în referire la art.68 ind.1 pr.pen.,și art.5 pct.1 lit.c) ale comiterii faptelor de tentativă la omor calificat și deosebit de grav pentru care inculpatul este cercetat.
Astfel,din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă, credibilă că inculpatul față de care se desfășoară în prezent urmărirea penală ar fi săvârșit respectivele fapte.
Se rețin în acest sens caindicii temeinice:procesul -verbal de cercetare la fața locului și planșă fotografică;proces-verbal de concluzii provizorii medico-legale; raportul de constatare medico-legală privind victima nr.264/LR/05.05.2009 al SMLcare a concluzionat că acesta a prezentat leziuni traumatice care s-ar fi putut produce prin lovire cu un corp tăietor -înțepător(tip cuțit sau similar),pot data din 03.05.2009,necesită 12-14 zile de îngrijiri medicale,dacă nu survin complicații,iar leziunile au pus în primejdie viața victimei prin insuficiență respiratorie secundară,pneumotoraxului stg.pentru care a necesitat intervenție chirurgicală de urgență;raportul de constatare medico-legală privind victima nr.263/LR/05.05.2009 al SMLcare a concluzionat că acesta a prezentat leziuni traumatice care s-ar fi putut produce prin lovire cu un corp tăietor -înțepător(tip cuțit sau similar),pot data din 03.05.2009,necesită 16-18 zile de îngrijiri medicale,dacă nu survin complicații,iar leziunea cervicală a pus în primejdie viața victimei prin hemoragia externă secundară interesării venei jugulare interne,victima necesitând intervenție chirurgicală de urgență;declarațiile părților vătămate șicare au relatat împrejurările în care au fost agresați de către inculpat,;declarațiile martorilor, -,,,.
Se reține în deplină concordanță cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului că faptele care implică bănuieli,și pe care se fundamentează propunerea de arestare preventivă,nu trebuie să prezinte același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și cu atât mai puțin cu cele care presupun condamnarea,astfel că indiciile temeinice și chiar probele aflate la dosar sunt apte în acest moment procesual de a susține arestarea preventivă a inculpatului.
În prezent se reține cazul de arestare preventivă prevăzut deart.148 al.1 lit.a)pr.pen.și anume inculpatul a fugit sau s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală,reținându-se în acest sens că s-.au efectuat numeroase demersuri la domiciliul său,în încercarea de a fi adus în fața organelor judiciare,și de a fi ascultat,dar nu a putut fi identificat,fiind dispărut de la locuința sa din S,deși cunoștea că se întreprind cercetări împotriva sa.
La dosar există actele de căutare ale inculpatului,și din care rezultă că se sustrage urmăririi penale cât și declarațiile mamei inculpatului, cu privire la lipsa inculpatului de la domiciliu și împrejurările comiterii faptei.În fața judecătorului,mama inculpatului a arătat că acestuia i s-a adus la cunoștințătelefoniccă există o propunere de arestare preventivă înregistrată la Tribunalul Constanța,termenul de judecată,s-a cerut termen pentru prezentarea inculpatului în vederea ascultării sale,s-a acordat un termen la 4 zile distanță,dar acesta a refuzat să vină în fața instanței,necunoscându-se unde se află în prezent.
.
Totodată,se mai apreciază din actele dosarului că în cauză este incident și cazul de arestare preventivă prevăzut deart.148 al.1 lit.f)pr.pen.cele două condiții impuse de acest text de lege fiind îndeplinite cumulativ atât în privința pedepsei care este în cazul infracțiunii de tentativă la omor calificat dar și deosebit de grav,conform art.136 al.6 pr.pen.exclusiv închisoarea mai mare de 4 ani cât și în privința pericolului pe care l-ar prezenta în acest moment lăsarea în libertate a inculpatului.
Acest pericol potențial este exprimat de natura și gravitatea deosebită a faptelor pentru care inculpatul este cercetat, aducându-.se atingere directă vieții unor persoane și punerea în primejdie a acestora prin natura leziunilor cauzate,vizând zone vitale,ale organismului,urmările produse,intervenții chirurgicale,de urgență, modalitatea și împrejurările concrete în care s-ar fi acționat, prin folosirea unui cuțit(corp tăietor înțepător),rezonanța socială negativă mai ales în rândul colectivității din localitatea în care domiciliază părțile vătămate,lezarea valorilor și relațiilor sociale ocrotite de normele penale referitoare la viața,sănătatea și integritatea fizică a oricărei persoane,starea de neliniște,de indignare ce s-ar crea prin lăsarea în libertate în acest moment procesual a inculpatului, de natură a amplifica starea de tensiune în rândul,colectivității restrânse din localitatea Movilița, de natură a crea o presiune psihică și asupra martorilor care au dat sau urmează să dea declarații considerate a fi în defavoarea inculpatului,sentimentul de indignare ce s-ar crea că persoane bănuite de săvârșirea unor asemenea infracțiuni de o gravitate deosebită ar putea fi cercetate în stare de libertate.
În cauză se apreciază că sunt satisfăcute și criteriile complementare prevăzute de art.136 al.8 pr.pen.și pentru realizarea și a scopului astfel cum este prevăzut de art.136 al.1 pr.pen.va fi admisă ca întemeiată propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța,și se va dispune arestarea preventivăîn lipsăa inculpatului.pe o durată de 30 zile,cu începere conform art.149 al.1 pre.pen.de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
În baza art.149 ind.1 al.12 pr.pen.în referire la art.146 al.10 și 11 pr.pen se va dispune de urgență emiterea mandatului de arestare preventivă și comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor legale.
În ceea ce privește cererea formulată de către apărătorul inculpatului de luare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea conform art.145 pr.pen.sau țara conform art.145 ind.1 pr.pen.se apreciază că această cerere nu este întemeiată astfel că va fi respinsă,ținând seama de scopul urmărit la luarea unei măsuri preventive prev.de art.136 al.1 pr.pen.de natura și gravitatea ridicată a faptelor pentru care inculpatul este cercetat,valorile sociale lezate și ocrotite de normele penale,conduita de care a dat dovadă inculpatul,sustrăgându-se de la cercetările întreprinse împotriva sa,necunoscându-se dacă se mai află și în țară.
Împotriva încheierii nr. 66 din 18.05.2009 a Tribunalului Constanțaa declarat recurs, în termen legal inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În esență, inculpatul recurent a susținut că, temeiurile în baza cărora s-a dispus arestarea sa preventivă pe timp de 30 zile, nu pot fi reținute raportat la situația de fapt ce se conturează până la momentul de față în cauză.
Referitor la temeiul prevăzut de art. 148 lit. a cod pr. penală, inculpatul recurent a susținut că nu poate fi reținut în condițiile în care nu i s-a adus la cunoștință începerea urmăririi penale, iar absența sa de la domiciliu nu este prin ea însăși de natură să conducă la concluzia că se sustrage urmăririi penale, câtă vreme este o persoană liberă care beneficiază de dreptul la circulație.
Cu privire la temeiul prevăzut de art. 148 lit. f cod pr. penală, s-a susținut că, nu s-a avut în vedere situația de fapt potrivit căreia inculpatul a fost agresat de părțile vătămate în curtea casei lo, iar ulterior a fost urmărit de acestea, el fiind nevoit să se apere. În dovedirea faptului că a fost agresat de părțile vătămate, inculpatul recurent a depus la dosar un certificat medico - legal care atestă leziunile suferite și zilele de îngrijiri medicale. În condițiile menționate, inculpatul recurent a susținut că nu sunt indicii temeinice de vinovăție în ceea ce-l privește și că nu sunt întrunite cerințele art. 148 lit. f cod pr. penală.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii nr. 66 din 18 mai 2009 Tribunalului Constanța și urmare rejudecării, să se respingă propunerea de arestare preventivă.
Examinând încheierea nr. 66 din 18.05.2009 a Tribunalului Constanta, în lumina criticilor din recursul inculpatului, a probatoriului administrat până în prezent și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3856cod pr. penală, curtea reține următoarele:
La data de 18.05.2009, OG, mama inculpatului a declarat instanței Tribunalului Constanța faptul că, la 14.05.2009 a luat legătura cu fiul ei, făcându-i cunoscut faptul că există o propunere de arestare preventivă în ceea ce-l privește, iar acesta i-a comunicat împrejurarea că este în drum spre țară. Ulterior, martora a susținut că a mai primit un mesaj de la fiul ei în care acesta îi spunea că este nevinovat.
Urmare declarației martorei, Tribunalul Constanțaa mai acordat un termen în cauză însă inculpatul nu s-a prezentat în instanță.
Raportat la cele reținute, curtea constată că inculpatul recurent cunoaște împrejurarea că este cercetat penal în legătură cu incidentul petrecut la 3.05.2009 în localitatea Movilița, județ C, între el și părțile vătămate și și că parchetul a propus arestarea sa preventivă.
Luând cunoștință de la mama sa despre termenul la care se va judeca propunerea de arestare preventivă și, în condițiile în care nu s-a prezentat în fața instanței, inculpatul nu poate susține cu temei că nu știa faptul că s-a început față de el urmărirea penală, fiind evident faptul că se sustrage de la aceasta.
Raportat la cele reținute, curtea constată că, în cauză subzistă temeiul prev. de art. 148 lit. a cod pr. penală, avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Împotriva inculpatului recurent a fost începută urmărirea penală și pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, prevăzute de art. 10 cod penal, rap. la art. 174 alin. 1 cod penal - art. 175 al. 1 lit. i cod penal și art. 176 al. 1 lit. b cod penal prin rezoluția procurorului din data de 4.05.2009.
Infracțiunile pentru care este cercetat penal inculpatul fiind pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani, curtea constată că este îndeplinită cerința prevăzută de art. 148 lit. f cod pr. penală privind limita de pedeapsă prevăzută de lege pentru faptele ce fac obiectul învinuirii inculpatului.
Din declarațiile părților vătămate și, coroborate cu declarațiile martorilor, cu procesul - verbal de cercetare la fața locului, cu planșele fotografice și rapoartele de constatare medico - legală privind cele două victime, se conturează presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat penal.
Prin natura lor, dar și prin modul în care se pretinde că au fost săvârșite faptele, este evident faptul că s-a creat pericol concret pentru ordinea publică, așa cum a reținut și tribunalul. Drept urmare, curtea constată că și cea de-a doua cerință prevăzută de art. 148 lit. f cod pr. penală, este îndeplinită.
Pentru considerentele menționate, curtea constată că măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă de tribunal în mod temeinic și legal.
Probele administrate în cauză până în prezent, evidențiază faptul că inculpatul a fost invitat la domiciliul prietenei sale de către aceasta și mama ei, numita -, în scopul de a i se solicita să încheie prietenia cu sus-numita că, în urma discuțiilor, s-a ajuns la o stare conflictuală în care partea vătămată l-a lovit pe inculpat cu pumnul în și i-a cerut să-l însoțească la postul de poliție comunal pentru a da declarație în legătură cu agresarea fiicei sale ( ) în cursul lunii martie 2009. În timp ce suna la telefon postul de poliție comunal, inculpatul a solicitat să meargă la toaletă și astfel a reușit să fugă de la locuința prietenei lui.
Partea vătămată, nereușind să-l prindă pe inculpat, l-a chemat cu autoturismul pe fratele său, partea vătămată, și amândoi cu plecat în urmărirea inculpatului pe care l-au identificat la marginea satului Movilița spre orașul. La încercările celor două părți vătămate de a-l prinde pe inculpat, acesta a ripostat scoțând un cuțit cu care le-a aplicat părților vătămate mai multe lovituri, cauzându-i leziuni care le-au pus viața în pericol.
Pentru clarificarea modului în care a fost creată starea conflictuală dintre inculpat și partea vătămată, a condițiilor în care inculpatul a fost lovit la locuința prietenei sale și a modului în care părțile vătămate au încercat să-l prindă pe inculpat este absolut necesară audierea inculpatului dar și a prietenului care l-a însoțit la data respectivă și care a perceput nemijlocit cum au fost lovite părțile vătămate de către inculpat.
Situația de fapt prefigurată până în prezent creează premizele formulării de către inculpat a unor apărări menite a înlătura caracterul penal al faptelor sau atenuarea răspunderii sale penale.
Raportat la cele ce preced, curtea constată că arestarea preventivă a inculpatului este necesară pentru buna desfășurare a urmăririi penale și aflarea adevărului, iar luarea acestei măsuri preventive s-a făcut în condiții de deplină legalitate.
Având în vedere aspectele reținute în legătură cu posibilele apărări ce le-ar putea invoca inculpatul, curtea apreciază că nu se justifică arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile.
Pe cale de consecință, se va admite recursul inculpatului, se va casa în parte încheierea nr. 66 din 18.05.2009 a Tribunalului Constanța și urmare rejudecării se va reduce durata arestării de la 30 zile la 5 zile, cu începere de la data prinderii.
Restul dispozițiilor încheierii recurate vor fi menținute ca legale și temeinice, în măsura în care nu contravin prezentei hotărâri, motivat de împrejurarea că, în urma examinării din oficiu, nu au fost identificate alte motive de reformare a ei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art.38515pct.2 lit."d" Cod procedură penală, admite recursul penal declarat de inculpatul - născut la 17 februarie 1988, în municipiul Râmnicu S, fiul lui și, CNP - -, cetățean român, domiciliat în Râmnicu S, str.-, -.9, județul B, casează hotărârea atacată, încheierea penală nr.66 din data de 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și, rejudecând, dispune:
Reduce durata arestării dispusă prin mandatul de arestare preventivă nr.54 din data de 18 mai 2009, emis de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, de la 30 zile la 5 zile cu începere de la data prinderii.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii în măsura în care nu contravin prezentei.
Conform art.309 alin. ultim Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Jud. fond.:
Red.dec.jud.: -/12.06.2009
Tehnored.gref.
4 ex./15.06.2009
Președinte:Adriana IspasJudecători:Adriana Ispas, Viorica Lungu, Elena Carina