Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 62/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (385/2010)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIERE NR.62/
Ședința publică de la 16 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniel Grădinaru
JUDECĂTOR 2: Leontina Cișmașiu
JUDECĂTOR 3: Florentina Dragomir
GREFIER - - -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror -.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de inculpații, împotriva încheierii de ședință nr.7/C din 12 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpați, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu și în stare de arest, asistat de avocat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenții inculpați, având cuvântul, pe rând, arată că își mențin declarațiile date în fața instanței de fond.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.
Apărătoarea recurenților inculpați, având cuvântul, arată că aceștia au formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 12 februarie 2010, pe care o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală.
Solicită a se avea în vedere că inculpații susțin că nu au forțat partea vătămată să meargă cu ei pentru a întreține raporturi sexuale, aceasta fiind se acord, contra sumei de 50 lei. De asemenea arată că inculpații nu au cunoscut vârsta reală a părții vătămate.
Consideră că lăsarea inculpaților în stare de libertate nu ar impieta cu nimic buna desfășurare a procesului penal și mai mult că aceștia se vor prezenta ori de câte ori vor fi solicitați de instanță.
Concluzionând solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond rejudecând a se dispune cercetarea inculpaților în stare de libertate.
Apărătoarea recurentului inculpat, având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 12 februarie 2010, pe care o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală.
Consideră că nu există temeiuri pentru luarea măsurii arestării preventive, față de inculpat și că acesta aflat în libertate nu ar zădărnicii în nici un fel, aflarea adevărului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor, ca nefondat.
Apreciază că măsura arestării preventive fost luată în mod legal, în conformitate cu prevederile art.143 și art.148 lit.f Cod procedură penală.
Solicită a se avea în vedere fapta comisă de inculpați, urmările acesteia pentru partea vătămată, vârsta fragedă a acesteia și nu în ultimul rând numărul agresorilor.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că regretă cele petrecute și că partea vătămată a mers de bună voie cu ei contra sumei de 50 lei. Precizează că are familie și un copil minor.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, nu are nimic de adăugat.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că regretă cele petrecute.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că prin încheierea de ședință nr. 7/C din data de 12.02.2010, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală în dosarul nr-, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, iar, în temeiul art. 143, art. 146, art. 148 lit. f) și 1491Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, și pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 12.02.2010 până la data de 12.03.2010, inclusiv.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut, în esență, că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) Cod procedură penală, în sensul că există probe că inculpații au săvârșit faptele sub aspectul cărora sunt cercetați, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modul și mijloacele de comitere a faptelor, împrejurările în care au fost săvârșite (au luat partea vătămată cu forța din stradă și au dus-o la domiciliul inc., unde au întreținut pe rând raporturi sexuale prin constrângerea părții vătămate).
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, inculpații, și, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei admiteri de către instanța de fond a propunerii de arestare preventivă formulată de Ministerul Public.
S-a arătat în motivarea orală a recursului, că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1491alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că nu există probe sau indicii temeinice că inculpații a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina lor, partea vătămată fiind de acord să întrețină raporturi sexuale cu inculpații pentru suma de 500 lei, aceștia nu au cunoscut că parte vătămată este minoră, iar lăsarea acestora în libertate nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare în continuare a procesului penal.
Referitor la condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) Cod procedură penală,
s-a arătat că aspectele reținute de prima instanță nu reprezintă elemente care să justifice temerea că, lăsați în libertate, inculpații ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere că aceștia recunosc și regretă fapta comisă, iar probele administrate nu demonstrează comportamentul violent al inculpaților, astfel cum a reținut Tribunalul.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Din actele dosarului, rezultă că inculpații, și sunt urmăriți penal pentru săvârșirea infracțiunii de viol, faptă prev. de art. 197 alin. 2 lit. a și alin. 3 Cod penal, constând în aceea că, în zilei de 10.02.2010, în jurul orelor 1830, în timp ce partea vătămată se întorcea de la școala cu o colegă, a fost luată de inculpatul care a forțat-o să intre în locuința acestuia, după care împreună cu ceilalți doi inculpați și -minor, au întreținut relații sexuale prin constrângere cu partea vătămată, în vârstă de 14 ani, cauzându-i leziuni ce au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale.
Fiind îngrijorată de lipsa minorei de acasă, martora care se ocupa de îngrijirea acesteia, în urma discuției cu martora s-a deplasat la domiciliul inculpatului unde a fost primită de inculpatul care i-a infirmat prezența minorei în casă.
Potrivit art. 1491alin. 10 Cod procedură penală, raportat la art. 1491alin. 1 Cod procedură penală, judecătorul dispune, prin încheiere motivată, arestarea preventivă a inculpatului,în cursul urmăririi penale, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile reglementate de art. 148 Cod procedură penală.
Curtea constată, astfel cum în mod corect a apreciat și Tribunalul, că în cauză este îndeplinită cerința prevăzută de art. 143 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că există suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 681Cod procedură penală, care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați, relevante în aceste sens fiind: procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele foto, raportul de constatare medico-legală emis de SML T, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, și, declarațiile inculpaților.
În ceea ce privește susținerea recurenților că partea vătămată a fost de acord să întrețină relații sexuale cu aceștia pentru suma de 500 lei, nu poate fi reținută de către C, având în vedere că pe corpul pății vătămate au fost identificate leziuni în zona mâinilor și la gât aspect care confirmă folosirea violenței la imobilizarea victimei, martora a confirmat faptul că partea vătămată a fost forțată să intre în locuința inculpatului fiind trântită de acesta în zăpadă iar la insistențele acesteia de a lăsa partea vătămată în inculpatul nu a cedat, recunoașterea chiar și de către inculpați că partea vătămată a refuzat suma de 500 lei pe care aceștia i-au oferit-o, aruncând banii pe jos.
Referitor la condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, Curtea constată că și acestea sunt îndeplinite, având în vedere, pe de o parte, pedeapsa severă prevăzută de lege pentru infracțiunea ce face obiectul urmăririi penale, modalitatea de săvârșire (în participație), minoritatea victimei și efectele unei astfel de fapte asupra psihicului acesteia, iar pe de altă parte, existența la dosar a unor probe certe ce dovedesc pericolul concret la care ar fi expusă ordinea publică în situația lăsării în libertate a inculpaților.
În aprecierea acestei din urmă condiții, Curtea reține, în plus față de aspectele deja evidențiate în încheierea recurată și care sunt pe deplin întemeiate, natura și gravitatea deosebită a faptei pentru care inculpații sunt cercetați - prin care se aduce atingere celor mai importante relații sociale ocrotite de normele juridice, respectiv cele referitoare la integritatea fizică și psihică a persoanei, modalitatea concretă în care se reține că acestea au fost comise (prin constrângerea victimei de a intra în locuința inculpatului, constrângerea victimei prin imobilizare de a întreține relații sexuale, ascunderea prezenței victimei în locuința inculpatului de cea care avea minora în îngrijire), urmarea produsă (trauma psihică asupra victimei minore cu efecte în evoluția sa biologică) rezonanța socială negativă pe care o are acest gen de fapte, precum și sentimentul de insecuritate pe care îl generează în rândul societății civile lăsarea în libertate a unei persoane acuzate de săvârșirea unor fapte de o asemenea gravitate, sunt de natură să justifice în mod rezonabil temerea că, aflați în libertate, aceștia prezintă un risc ridicat de comitere și a altor fapte antisociale.
De asemenea, Curtea apreciază că luarea măsurii arestării preventive corespunde scopului prevăzut de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, privarea de libertate a inculpaților fiind necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că încheierea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, Curtea, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, îi va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În temeiul art. 38515, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții - inculpați, și împotriva încheierii de ședință nr. 7/C/12.02.2010 a Tribunalului Teleorman - Secția penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art. 192, alin. 2, Cod procedură penală, obligă pe recurenții-inculpați la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondul ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. Jud.
2ex./18.02.2010
Trib. T-Jud.
Președinte:Daniel GrădinaruJudecători:Daniel Grădinaru, Leontina Cișmașiu, Florentina Dragomir
