Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Decizia 65/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 65
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
Judecător G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky
Grefier - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr.7/CC/18.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, apărătorul inculpatului depune la dosar împuternicire avocațială, după care, a fost audiat inculpatul declarația acestuia fiind consemnată și atașată separat la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare, respingerea propunerii de arestare preventivă, măsura dispusă față de inculpa fiind nelegală, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143.p Cod Penal, întrucât nu există probe sau indicii că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa. Pentru aceste considerente solicită cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, încheierea primei instanțe este temeinică și legală, din probatoriul administrat rezultă indicii că inculpatul a comis fapta reținută în sarcina sa, fiind incidente și dispozițiile art. 148 lit.f p Cod Penal, având în vedere gradul de pericol concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, acesta având și statut de recidivist.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu concluziile apărării.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin încheierea penală nr.7/CC/18.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art.1491alin.9 raportat C.P.P. la art.143 și C.P.P. cu aplicarea art.148 alin.1 lit.f C.P.P. s-a admis cererea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului -, pe o durată de 29 zile, începând cu data de 18.01.2010 până la data de 15.02.2010.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Timișa reținut următoarele:
Prin cererea introdusă și înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 260/30/18.01.2010 Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa solicitat arestarea preventivă a inculpatului -, pentru o perioadă de 29 zile.
În motivarea cererii s-a arătat că la data de 17.01.2010, s-a început urmărirea penală și la 18.01.2010 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20, rap. la art. 197 al. 1 și 3.pen.; se susține că inculpatul se află în situația prevăzute de art. 148 alin.1 lit.f C.P.P. în sensul că inculpatul a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai M de 4 și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, constând în aceea că inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru comiterea altor fapte penale și de reacția publică la comiterea acestei fapte, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, de consecințele pe care le-a avut fapta asupra părții vătămate.Gravitatea faptelor comise de inculpat se reflectă, în limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor și din împrejurările comiterii faptelor.
În probațiune s-a atașat la dosarul cauzei dosarul nr.31/P/2010 al Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, prima instanță a reținut cp prin ordonanța nr.31/P/2010 din data de 18.01.2010 Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul -, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 197 al. 1 și 3.pen. constând în aceea că în ziua de 16.01.2010, în jurul orelor 15,3o a pătruns fără drept în locuința familiei, situată în comuna M, unde a încercat să întrețină relații sexuale prin constrângere cu minora, în vârstă de 12.
Prin ordonanța de reținere nr. 31/P/2010 din 17.01.2010 s-a dispus reținerea învinuitului - pe timp de 24 de ore, începând cu 7.01.2010 orele 15,oo.
În cadrul procesului penal, măsura arestării preventive poate fi dispusă atunci când există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și acesta se găsește într-una din situațiile expres și limitativ prevăzute de art.148 alin.1 lit. f C.P.P. în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă este mai M de 4 și există probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pe de altă parte, art.5 alin.1 lit.a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului permite privarea de libertate a unei persoane atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Jecius contra Lituania că pentru a considera că există motive verosimile de a se aprecia că persoana față de care s-a luat o măsură preventivă a comis o faptă prevăzută de legea penală, este necesar ca faptele sau împrejurările pe care se întemeiază aceste motive să fie nu numai autentice și reale, ci trebuie să fie și în măsură să convingă un observator independent că persoana respectivă este posibil să fi săvârșit acea infracțiune.
Or, având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale tribunalul a considerat că în prezenta cauză există suficiente indicii cu privire la comiterea de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală și sancționate cu închisoare mai M de 4 și indicii care să convingă un observator independent că inculpatul - a comis faptele.
Astfel, se reține că luarea măsurii arestării preventive a inculpatului în prezenta cauză, în temeiul art. 143 și art. 148 lit. f C.P.P. este justificată, întrucât din datele existente la dosar ( procese verbale și actele de constatare întocmite în cauză, declarațiile martorilor audiați, declarațiile părții vătămate date în prezența mamei), rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta, ceea ce denotă existența indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 197 al. 1 și 3.pen. pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai M de 4, precum și a probelor certe, că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică; acest pericol rezultă atât din împrejurările și modalitatea de comitere a faptei, în sensul că inculpatul a pătruns în locuința victimei și prin constrângere a încercat să întrețină relații sexuale cu victima, minoră în vârstă de doar 12 cât și de persoana inculpatului care a mai săvârșit anterior fapte penale ( a fost condamnat prin sentința penală 1771/13.09.2007 a Judecătoriei Brăila, pentru furt calificat la 6 luni închisoare, în condițiile art. 81, 82.pen.).
Așadar s-a reținut că gravitatea infracțiunii pentru care este cercetat inculpatul, raportat la împrejurările concrete în care a fost comisă și în special la persoana inculpatului care a săvârșit această faptă, fac ca luarea unei măsuri preventive în cauză să fie adecvată, în condițiile în care o astfel de faptă comisă de inculpat, este de natură să determine o tulburare reală a ordinii publice și să justifice cercetarea inculpatului în stare de arest.
În ceea ce privește susținerea în apărarea inculpatului, în sensul cercetării în stare de libertate pentru lipsa indiciilor temeinice, s-a apreciat că această apărare este nefondată și nu este de natură să justifice lăsarea în libertate, în condițiile în care datele dosarului sunt concludente în sensul existenței presupunerii rezonabile și indiciilor temeinice că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat, fiind îndeplinite cele două condiții cumulative prev. de art. 148 lit. f C.P.P.
Împotriva încheierii penale nr. 7/CC/18.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs, în termen legal, inculpatul solicitând să fie cercetat în stare de libertate.
Recursul nu a fost motivat în scris, susținerile inculpatului în fața instanței fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 143 alin. 1 C.P.P. și 148.C.P.P. precum și art. 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în codul d e procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art.148 Cod procedură penală. Odată cu ratificarea de către România în 1994 Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraf 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci, este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
În mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 143 al. 1 și art. 148 lit. f C.P.P. respectiv că sunt indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpați a unei fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai M de 4 și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale rezultă presupunerea rezonabilă privind comiterea de către inculpat a infracțiunii de tentativă de viol prev. de art. 20 raportat la art. 197 alin.1, 3.Cod Penal În acest sens, sunt reținute declarațiile martorilor, și, care confirmă susținerile părții vătămate. Totodată, mai trebuie reținut că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment există date care susțin acest fapt.
În mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală, acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai M de 4, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia și rezonanța publică. Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai M decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. Infracțiunea de tentativă de viol aduce atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv siguranța fizică, demnitatea persoanei, și chiar sănătatea acesteia, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate.
Astfel fiind, în baza art. 38515pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 7/CC/18.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. reținând culpa inculpatului în declararea unei căi de atac nefondată, îl va obliga pe acesta la plata sumei de 160 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr.7/CC/18.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin.2 p Cod Penal obligă inculpatul la plata sumei de 160 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2010
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan
- - G - - -
Grefier,
- -
Red.LB/25.01.2010
Tehnored AJ/2 ex/28.0.2010
Prima instanță: Trib. T -
28 Ianuarie 2010
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Gheorghe Bugarsky, Laura Bogdan
