Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 8/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

ÎNCHEIERE NR.8/

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 2: Valentin Iancu

JUDECĂTOR 3: Lucia

Grefier - -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -

S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații:

- - deținut în Arestul C;

- - deținut în Arestul C;

- - deținut în Arestul C;

- - deținut în Arestul C, împotriva încheierii de ședință nr.10 din data de 22 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr.639/-, trimiși în judecată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.211 alin.1, 2, 3 Cod penal, având ca obiect propunere arestare preventivă.

În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică,se prezintă:

- recurentul inculpat - - în stare de arest și asistat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale nr.02289/2009, emisă de Baroul d e Avocați C - Cabinet Individual de Avocat;

- recurentul inculpat - în stare de arest și asistat de avocat ales - în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul instanței de fond;

- recurentul inculpat - în stare de arest și asistat de avocat ales - în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul instanței de fond;

- recurentul inculpat - în stare de arest și asistat de avocat ales - împuternicirii avocațiale depusă la dosarul instanței de fond;

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.

Avocat, apărător ales al recurentului inculpat, depune la dosarul cauzei un înscris.

Curtea, în conformitate cu disp.art.70 alin.2 Cod procedură penală,aduce la cunoștință recurenților inculpați, dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-li-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor.

Recurenții inculpați -,, având pe rând cuvântul, precizează că nu doresc să fie ascultați în cauză.

În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.

Avocat, apărător ales al recurentului inculpat -, având cuvântul, solicită respingerea propunerii arestării preventive cu consecința casării încheierii recurate întrucât instanța de fond în mod nelegal și netemeinic a dat probelor existente la dosarul cauzei o valoare incriminatoare prin situarea inculpaților la locul săvârșirii faptei.

Consideră că declarațiile părților vătămate sunt lipsite de concludență, în contextul în care acestea se și contrazic la un moment dat cu declarațiile martorilor audiați în cauză.

De asemenea, precizează că interceptările telefonice efectuate în cauză nu au demonstrat că inculpații sunt autorii faptei.

Solicită a se observa că probatoriul are în vedere și declarațiile unui minor care a văzut ieșind din scara blocului 2 indivizi mascați, culmea acesta are cunoștințe aprofundate în ceea ce privesc autoturismele, el identificând chiar un autoturism ca fiind Golf 3, făcând referire la diverse mărci de mașini, probe care nu pot sta "în picioare".

Precizează că limbajul folosit de inculpați în convorbirile purtate este în argou, jargou, făcând referire la, ceea ce a dus instanța la o exacerbare, în sensul că era vorba despre bani.

Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, considerând că se impune casarea încheierii recurate cu consecința punerii în libertate a acestuia.

Avocat, apărător ales al recurentului inculpat, având cuvântul, solicită în baza art.38515pct.2 lit."d" Cod procedură penală, admiterea recursului, casarea încheierii recurate cu consecința respingerii propunerii de arestare preventivă.

În opinia sa, pe de o parte, nu se regăsește incidența disp.art.148 lit."f" Cod procedură penală în persoana inculpatului pe care îl asistă, întrucât acesta nu are antecedente penale și nici ceea ce s-a scris în considerentele încheierii recurate, respectiv periculozitatea persoanelor participante.

Solicită a se observa că inculpatul nu este plasat niciunde pe firul acțiunii, așa cum se susține de către procuror ca fiind o persoană agresivă, sau localizată în mod exact la data la care se reține comiterea acestei infracțiuni.

Cu privire la existența altor elemente care să conducă la concluzia că sunt întrunite indicii temeinice, rezonabile, în ceea ce privește vinovăția inculpatului, solicită a se constata că, acuzația asupra acestuia se bazează pe anumite convorbiri telefonice purtate și înregistrate la o lună după ce s-a comis această faptă, reținându-se că se vorbea despre niște sume de bani derizorii, relativ la suma care se reține că ar fi fost sustrasă.

De asemenea, apreciază că aceste discuții ulterioare care se referă la sume de 400.000 sau chiar 1.500, necuantificate nici măcar în moneda despre care este vorba, nu poate conduce instanța la concluzia că se împart 300.000 Euro, așa cum se reține prin propunerea arestării preventive.

Precizează că, organul de urmărire penală a înțeles să procedeze de o manieră ușor la limita legalității sau nelegalității în sensul că, din a doua sau a treia zi, s-a dispus de către procuror pentru 48 de ore, interceptarea telefoanelor și, ulterior s-a prelungit de către instanță, urmărirea penală a fost începută "in rem" împotriva inculpaților pe data de 21 sau 22 ianuarie 2009, când efectiv au fost reținuți și sesizată instanța cu arestarea lor.

Ori, este evident că art.911alin.9 Cod procedură penală, prevede că judecătorul în momentul în care dispune asupra unei astfel de solicitări de interceptare, trebuie să aibă în vedere și persoana față de care se desfășoară interceptările.

Organele de urmărire penală, aveau cunoștință pe cine și de ce interceptează, însă nu s-a dispus în consecință.

temeinice au fost reținute de instanță în considerentele încheierii recurate la pagina 14, alineatele 2,3,4, cu privire la faptul că martorii G, care este fratele părții vătămate și, ceilalți doi angajați ai părții vătămate, ar fi observat autoturismul cu nr.-, la orele 13,30-14,00 în apropierea locuinței părții vătămate din localitatea Hârșova.

Consideră că este curioasă această apreciere a martorilor de această manieră, în condițiile în care, există un alt proces verbal la dosar efectuat de echipajul de poliție care stă la intrare în Hârșova și care precizează că în ziua respectivă ar fi observat în jurul orelor 15,30-16,00, acel autoturism, că ar fi trecut prin localitatea Hârșova.

Alte inadvertențe existente sunt acelea că, martorii și, de asemenea au precizat că la ora 16,00, au văzut doi bărbați ieșind din scara locuinței părții vătămate.

Apreciază că nu s-a observat că este absolut imposibil, indicând sau analizând orele date cu precizie, să existe concordanță sau să fie luate ca suficiente aceste declarații ale cunoștințelor părții vătămate.

Având în vedere toate aceste împrejurări cât și ultima apreciere în sensul că, în opinia sa, prejudiciul nu este dovedit cu certitudine din modalitatea în care partea vătămată a înțeles să depună niște acte cu privire la ce anume a vândut în anul 2008, pentru că la intrarea într-un seif nu se înregistrează suma de bani, nu există un cazier de casă, care să convingă că acele sume de bani au fost introduse și ținute în seif.

Singura împrejurare în legătură cu inculpatul, este aceea că nu a regăsit în propunerea de arestare preventivă cât și în considerentele încheierii recurate, unde a fost localizat și în ce manieră a contribuit la comiterea infracțiunii pentru care este cercetat.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, cu consecința respingerii propunerii de arestare preventivă.

În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestări preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Avocat,apărător ales al recurentului inculpat, având cuvântul, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura prevăzută de art.136 alin. lit."b" Cod procedură penală, în sensul de a fi obligat de a nu părăsi localitatea.

Solicită instanței a ține cont de disp.art.136 alin.8 Cod procedură penală, întrucât inculpatul nu are antecedente penale iar întreg materialul probator din dosar, nu dovedește gradul de participare a acestuia la comiterea faptei.

Despre inculpat se vorbește doar cu privire la faptul că ar fi transportat pe ceilalți trei inculpați de la locul faptei, către

Măsura arestării preventive a inculpatului nu se impunea, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală și cu atât mai mult, nu sunt probe și indici din cele prevăzute de art.148 Cod procedură penală, cu excepția că fapta comisă depășește 4 ani închisoare și că nu sunt probe că lăsarea sa în libertate ar prezenta un grad de pericol social.

Înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, apreciază că i-ar permite inculpatului să-și administreze probe pentru a se putea apăra cu privire la cota sa de participație la această infracțiune.

Precizează că sunt suspiciuni dar nici aceasta nu dovedește în mod deosebit cât privește suma reclamată ca fiind furată.

Consideră că aceste sume mari de 140.000 Euro și 7 miliarde de lei nu pot fi ținute într-un seif în casă, atâta timp cât există posibilități legale - casetă de valori la bancă, cont, plata cheltuielilor.

Faptul că, doar din interceptările lor au rezultat aceste discuții cu privire la împărțirea banilor, nu rezultă acest lucru și din tot dosarul, nu rezultă convingerea că, suma reclamată este cea reală, aspect neconturat de organul de urmărire penală.

Pe cale de consecință, solicită aplicarea disp.art.139 alin.1 și 35Cod procedură penală, în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Avocat, apărător ales al recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate cu consecința respingerii propunerii de arestare preventivă.

Precizează că pe lângă inadvertențele sesizate anterior în legătură cu declarațiile martorilor și, urmează a se observa faptul că martorul spune că "a văzut ieșind din locuința părții vătămate, 2 persoane care s-au urcat într-un autoturism Wolkswagen în care se mai afla o persoană, respectiv ", care a fost reținut ca fiind șofer.

Martorul declară că " a fost depășit de acele două autoturisme, când se deplasa dinspre Hârșova spre C", deducând de aici că la întoarcere, după săvârșirea faptei, a fost depășit, motiv pentru care nu înțelege cum a putut fi depășit înainte de a fi săvârșit fapta.

În ceea ce-l privește pe inculpat, se reține că este coautor la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie dar pentru a fi coautor, trebuie să se stabilească împrejurarea dacă inculpatul a pătruns în locuința părții vătămate, a amenințat-o, a legat-o, și a sustras banii din acel seif, întrucât nu a găsit nicio probă care să-l plaseze pe inculpat în acea localitate în jurul acelor ore

Precizează că a depus la dosarul cauzei, la instanța de fond, o citație din data de 10 noiembrie 2008, pe care inculpatul a primit-o personal și din lipsă de timp nu au putut fi aduse și alte persoane sau să se solicite relații de la persoana care a îndeplinit procedura de citare, însă, aceasta s-a îndeplinit cu puțin timp înainte de ora la care se presupune că s-ar fi săvârșit fapta. Există dovada că la acea dată inculpatul se afla în lui.

Se mai reține că inculpatul ar fi deținut întreaga sumă de bani, că această împrejurare rezultă din convorbirile telefonice avute cu ceilalți inculpați și că el se ocupa de distribuirea ei, cumva.

Precizează că iarăși, nu a regăsit nici un indiciu sau vreo probă cu privire la acest aspect.

Solicită a se observa că procurorul reține că, inculpatul a purtat o convorbire telefonică cu inculpatul în care se face referire la preluarea unor sume de bani și despre care existau indicii că le deține, denumit într-un limbaj codificat "".

Nu înțelege prin ce raționament logic, procurorul anchetator a dedus că, discuția despre este de fapt o discuție despre bani și cu atât mai mult, despre banii din această faptă.

Apreciază că pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive, trebuie să existe indicii temeinice.

Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și respingerea propunerii de arestare preventivă.

CEDO vorbește despre motivele rezonabile care conduc la luarea măsurii arestării preventive ca fiind acele împrejurări de natură să convingă un observator obiectiv.

Față de cele expuse anterior, nu crede că un observator obiectiv poate fi convins că inculpatul a participat la săvârșirea faptei.

În subsidiar, solicită, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Procurorul, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca nefondate și a cererilor de înlocuire a măsurii arestări preventive, ca nefondate.

Cu privire la criticile aduse soluției instanței de fond, întrucât se solicită instanței a constata că un observator obiectiv nu ar fi convins, deși instanța de fond a fost convinsă, după studierea materialului probator și a verificării probelor indirecte, până la acest moment, conducând prin coroborare la concluzia, sigur probele nu pot fundamenta așa cum susține și instanța de fond, o hotărâre de condamnare dar, pot îndreptăți deținerea provizorie a acestora atât timp cât sunt cercetați pentru o tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, comisă într-o locuință, asupra unor părți vătămate care imprudent, își permit să aibă un seif, cu sume de bai câștigate în mod licit, cel puțin până la acest moment.

Apreciază că instanța de fond a coroborat toate mijloacele de probă avute la acest moment procesual iar privarea de libertate a inculpaților este oportună.

Avocat, apărător ales al recurentului inculpat, având cuvântul în replică, precizează că există prezumția de nevinovăție față de inculpat.

Avocat,apărător ales al recurentului inculpat, având cuvântul în replică, solicită instanței ca în hotărârea pe care o va pronunța să aibă în vedere faptul că inculpatul lucrează ca șofer la firma inculpatului.

Avocat, apărător ales al recurentului inculpat, având cuvântul în replică, precizează că nu consideră justificată aprecierea că inculpații puteau să aibă pe telefoane SMS-uri de genul celor pe care le-au avut întrucât acesta este nivelul lor de cultură.

Recurentul inculpat-, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt,achiesează la concluziile apărătorului său.

Instanța ia cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului penal de față

Prin încheierea de ședință nr. 10 din 22 ianuarie 2009, Tribunalul Constanțaa dispus:

"Respinge, ca nefondate, cererile inculpaților și, prin care au solicitat a se constata încetată de drept măsura reținerii acestora.

Respinge, ca nefondate, cererile acelorași inculpați prin care au solicitat a se constata nelegala sesizare a instanței cu propunerea de arestare preventivă.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul, prin care a solicitat a se constata nelegalitatea luării măsurii reținerii acestuia.

În baza art.149 ind. 1 alin. 9.C.P.P.:

Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

În baza art. 149 ind. 1 alin. 10.C.P.P. în ref. la art. 148 alin. 1 lit. f C.P.P.:

Dispune arestarea preventivă a inculpaților -, și, pe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la 22.01.2009 până la 19.02.2009.

În baza art.149 ind. 1 alin. 12 în ref. la art. 146 alin.10 C.P.P.:

Dispune emiterea de urgență a mandatelor de arestare preventivă.

Respinge, ca nefondate, cererile inculpaților -, și, privind luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.

În baza art. 189.C.P.P.:

Dispune avansarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu, din fondurile către Baroul Constanța,în favoarea av.."

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța din data de 13 nov.2008, s-a dispus începerea urmăririi penale "in rem" față de autori necunoscuți sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin.1, alin.2 lit. a, alin.21lit. a,b, și c și alin.3 Cod penal.

Prin rezoluțiile Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța din data de 21.01.2009, s-a dispus începerea urmăririi penale față de și zis "" pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin.1, alin.2 lit.a, alin.21lit.a,b, și c și alin.3 pen. și față de și pentru săvârșirea in fracțiunii de complicitate la tâlhărie, prev. de disp.art.26 rap. la art. 211 alin.1, alin.2 lit.a, alin.21lit.a,b, și c și alin.3 pen.

Prin ordonanțele Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța din data de 21.01.2009, s-a dispus reținerea învinuiților, pe un interval de timp de 24 de ore.

Prin ordonanțele Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța din data de 21.01.2009, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunile menționate mai sus, pentru fiecare inculpat.

Din materialul de urmărire penală existent la dosar, rezultă într-adevăr presupunerea rezonabilă că cei patru inculpați au săvârșit în participație fapta penală pentru care sunt cercetați, fiind astfel întrunite în cauză condițiile prevăzute de art. 143 C.P.P. în ref. la art. 68 ind. 1.

C.P.P.

Argumentele care, fără a avea forța juridică necesară pronunțării unei hotărâri de condamnare sau chiar trimiterii în judecată a inculpaților, dar care justifică detenția provizorie a acestora în scopul protejării ordinii publice, dată fiind infracțiunea gravă reținută în sarcina acestora, și desfășurării procesului penal în bune condiții, ținând seama de complexitatea cauzei, rezultă din următoarele mijloace de probă a căror analiză va fi realizată în continuare:

-declarația părții vătămate și plângerea penală înregistrată la data de 11.08.2008, precum și declarația victimei care se coroborează cu proba testimoniale, cu constatări tehnico-științifice, precum și procesele-verbale încheiate de lucrătorii de poliție.

Astfel, din procesul-verbal de cercetare la fața locului rezultă că în locuința părților vătămate s-au constatat urme de răvășire și de deranj ale obiectelor existente, ca urmare a unei posibile lupte ce s-a desfășurat în acel loc, pe peretele din leaving fiind prezente urme dinamice de încălțăminte, iar în holul apartamentului fiind identificat un seif metalic de culoare gri, culcat pe o pilotă, cu cheile introduse în lăcașul yalei. În imobil au fost identificate urme materie-picături substanță brun-roșcată cui aspect de sânge, un cablu electric bifilar, pe pardoseală, lângă pat-un cablu de încărcător telefon, ambele aflate în zonă unde a fost găsită victima, pentru a fi transportată la spital. În sufrageria apartamentului s-a constatat un panou de rigips, parțial rupt, cu profile metalice rupte și îndoite, despre care partea vătămată a relatat că este locul în care se afla seiful, înainte de a fi transportat de autorii faptei, în holul apartamentului.

Acest mijloc de probă se coroborează cu declarațiile celor două părți vătămate, consemnate de procuror.

Raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză certifică consemnările efectuate de medicul legist, imediat după comiterea faptei, în sensul producerii unor leziuni traumatice ca urmare a actelor de violență comise asupra victimei, cu și de corpuri dure, care au pus în primejdie viața victimei.

Declarația părții vătămate consemnată de procuror la puțin timp după sesizarea faptei, în care aceasta relatează aspecte privitoare la traseul parcurs în ziua de 10 noiembrie 2008, în intervalul de timp 8,30-16,00, de către acesta și concubina sa, victima se coroborează cu alte probe administrate în cauză în ceea ce privește modul în care a fost găsită victima după consumarea infracțiunii de tâlhărie, persoanele care au constatat leziunile produse asupra victimei, sumele de bani existente în seiful aflat în domiciliu și la justificarea acestora. Astfel, declarația părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor, procesul-verbal de consemnare a declarației minorului,.

În săptămâna premergătoare comiterii faptei, în orașul Hârșova a fost observat, de către partea vătămată, în apropierea locuinței acesteia, autoturismul marca AUDI A4, culoare gri, cu nr. de înmatriculare -, și anume în zilele de 8 și respectiv 9 noiembrie 2008.

Din procesele verbale întocmite în cauză, rezultă că autoturismul menționat mai sus aparține SC LEASING ROMANIA SRL și este utilizat în cadrul societății SC SRL C de către, societatea fiind administrată și de tatăl acestuia,.

Conducătorul autoturismului sus-menționat a fost observat în mai multe rânduri, în compania inculpatului zis "", din localitatea Hârșova, acesta din urmă fiind persoana care, cu circa un an în urmă, a lucrat la amenajarea apartamentului părții vătămate, cunoscând despre existența seifului.

Prezența autoturismul marca AUDI A4 cu nr. - în apropierea locuinței părții vătămate, inclusiv în ziua comiterii fapte-10.11.2008, în jurul orelor 13,30-14,00, este confirmată de către martorii G, și.

Conform declarației părții vătămate, în urma prezentării fotografiilor inculpaților și, aceasta l-a indicat pe primul ca fiind conducătorul autoturismului -, pe care l-a observat în Hârșova, în apropierea datei comiterii faptei, iar pe cel de-al doilea, l-a indicat ca fiind persoana cunoscută sub porecla de "", care a lucrat la locuința sa.

Conform declarațiilor martorilor și, la data comiterii faptei, în jurul orelor 16,30, a observat doi bărbați mascați cu cagule, ieșind din scara blocului în care se află locuința părților vătămate și urcând într-un autoturism marca Wolskwagen de culoare neagră, condus de un alt tânăr cu .

Martorul a declarat în procesul-verb al existent la dosar că, în ziua de 10.11.2008, cu aproximație în jurul orei 16,25, în timp ce se deplasa cu autoturismul său dinspre Hârșova spre C, a fost depășit de două autoturisme care circulau cu viteză de aproape 160 Km/, primul fiind a Wolskwagen Golf 3 de culoare neagră cu număr străin, posibil de Bulgaria, în care se aflau 2 tineri, urmat la o distanță foarte mică de autoturismul marca A4 cu nr.- în care nu a putut observa numărul persoanelor, acesta având geamurile acoperite cu folie neagră.

Conform investigațiilor efectuate și analizei imaginilor înregistrate de camera magazinului din mun. C (amplasată în parcare) din data de 10.11.2008, între orele 11,00-11,53, s-a constatat faptul că afirmațiile părților vătămate cu privire la traseul parcurs înainte de comiterea faptei sunt reale și a rezultat că în acel interval de timp, în apropierea autoturismului aparținând acestora, aflat în parcarea complexului comercial, s-a aflat un autoturism marca Wolskwagen Golf de culoare neagră, similar cu cel descris de martor, ca fiind prezent la locul comiterii faptei.

Raportul de expertiză întocmit de Institutul pentru Tehnologii, analizând imaginile menționate mai sus, a concluzionat că autovehiculul prezent în imaginile înregistrate de camerele de supraveghere ale complexului comercial "este foarte probabil marca Wolskwagen model Golf 3 de culoare neagră, motivând totodată concluzia formulată.

Este, astfel, susținută ipoteza că părțile vătămate au fost urmărite în ziua comiterii faptei pentru a se cunoaște traseul acestora, de către acest autoturism Wolskwagen model Golf 3 despre care sunt probe că în data de 10.11.2008 a fost condus de, care rezultă din declarația martorei potrivit căreia, în anul 2008, în luna august, fiul ei a vândut un autoturism marca Wolskwagen model Golf 3 de culoare neagră cu număr de Bulgaria B-4973 KT lui. Această declarație se corelează astfel cu declarațiile martorilor, în sensul că, autoturismul în care s-au urcat cei doi bărbați mascați era Wolskwagen model Golf 3, cu număr de Bulgaria (declarație ).

Conform datelor comunicate de către agentul de poliție din cadrul Poliției Hârșova, la data de 23.10.2008, noaptea, inc. a fost depistat pe raza orașului Hârșova, în jurul orelor 3,30, acesta justificându-și prezența în sensul că se întâlnea cu inc. zis "". În aceeași seară, lucrătorul de poliție a observat în trafic autoturismul marca Wolskwagen model Golf 3, cu număr de Bulgaria.

În jurul datei de 25.10.2008, conform procesului verbal existent la dosar, lucrătorul de poliție a observat în Hârșova autoturismul marca AUDI A4 cu nr. de înmatriculare -, recunoscându-l printre ocupați pe inc. zis "".

În momentul când autoturismul marca AUDI A4 a plecat spre C, lucrătorul de poliție l-a urmărit părându-i suspect și a constatat că acesta era oprit lângă un alt autoturism, respectiv Wolskwagen model Golf 3 cu nr. B-4973 KT (Bulgaria)în interior fiind identificat ca șofer inc., angajat al societății SC TRANS SRL, administrată de Și.

Din conținutul proceselor verbale întocmite de lucrătorii de poliție, în urma obținerii de la operatorii de telefonie mobilă a traficului convorbirilor și comunicărilor ce au avut loc în ziua de 10.11.2008, în intervalul 15,30-16,15, în zona comiterii faptei, a rezultat că posturile telefonice utilizate de inc. și înregistrate pe SC TRANS SRL au fost folosite chiar în intervalul de timp dinainte, în timpul și imediat după comiterea faptei, fiind cert faptul că utilizatorii acestora, unul dintre aceștia fiind inculpatul și respectiv, inc., s-au aflat în zona comiterii faptei, în momentul efectuării convorbirilor telefonice.

În baza autorizațiilor emise de către Tribunalul Constanța privind interceptarea și înregistrarea pe bandă magnetică a convorbirilor telefonice efectuate, a SMS-urilor primite și localizarea acestora, au fost redate rezumativ și integral discuțiile și mesajele ce au avut loc imediat după comiterea faptei între inculpații, zis "", învinuitul, înv. și numitul ""-.

Din procesele verbale de redare rezumativă a interceptărilor efectuate existente la dosar și întocmite până în prezent, precum și din procesele-verbale de redare integrală, rezultă că între inculpații sus-menționați au avut loc discuții, folosindu-se un limbaj codificat, privitoare la predarea-primirea unor sume de bani, împărțirea unor astfel de sume de bani fiind menționate valori mari în lei și în EURO, discuții care apar imediat după comiterea faptei.

Relevante sunt în acest sens discuțiile purtate în data de 14.11.2008, ora 12,04 între zis "" și, despre care se poate susține, contrar argumentelor invocate în apărare de către inculpați, că se referă la preluarea unor sume de bani, intitulată codificat "pachet de țigări", transmițându-și și mesaje de genul "nu veni cu la garaj".

Analizarea precizărilor inculpaților referitoare la "țigări", "barcă" și alți termeni, în contextul discuțiilor purtate între inculpați astfel cum sunt redate rezumativ în procesele verbale întocmite, raportat la scopul mesajelor transmise, la orele înaintate la care se purtau discuțiile telefonice și la încercarea permanentă de a codifica asemenea mesaje, conduce la concluzia că aceste convorbiri se refereau tocmai la sumele de bani sustrase anterior, la 10.11.2008.

În cuprinsul convorbirilor purtate prin intermediul postului telefonic utilizat -, inculpatul face referiri certe la preluarea unor sume de bani despre care existau indicii că le deține inc., de la acesta, denumite într-un limbaj codificat "", "hârtii", "bomboane", toate referindu-se la același conținut, și anume împărțirea sumelor de bani provenite din activitatea infracțională descrisă, pe care inculpații și le revendică, raportat la contribuțiile avute.

Discuțiile sunt purtate în special între inc. -, - și, respectiv - zis "", precum și zis ""-martorul ( ex. discuția din 18.11.2008, orele 17,49 între și ).

Relevante sunt mesajele transmise de către (18.11.2008, orele 20,51-21,40) din care rezultă chiar declanșarea unei stări conflictuale cu privire la împărțirea sumelor de bani. Din conținutul discuțiilor telefonice rezultă că face referire la faptul că îi este ascultat telefonul mobil, solicitând persoanei cu care discută sfaturi pentru evitarea preluării mesajelor de către organele de poliție, intitulate "gardă".

Conform discuțiilor telefonice și mesajelor înregistrate în ziua de 21.11.2008, inc. zis "" s-a deplasat pentru a se întâlni cu, în scopul preluării unor sume de bani de la acesta din urmă, existând chiar și o negociere, folosindu-se expresia "20 de bețe", "" solicitând 40.. zis "" utilizând postul telefonic 0766 - face referire la preluarea unor sume de bani de la, folosind expresia "că i se va da ce-i al lui, după Revelion" (discuții 26.11.2008, între și numita; 01.12.2008, orele 23,23 între și zis "").

Relevant este mesajul expediat de inc. zis "" către numitul, în care primul precizează că el împreună cu au "140.000 de e", aspect concordant cu declarația inițială a părții vătămate, care a precizat că în seif s-a aflat suma de 140.000 de EURO.

În declarația sa, martorul a precizat că, în mai multe rânduri inc. zis "", după comiterea faptei, a primit sume de bani de la inc..

De asemenea, inc., în convorbirile avute cu numiții și -, face referire la iminenta preluare a unor sume mari de bani de la căruia i le solicită imperativ, pentru că i se cuvin.(proces-verbal redare interceptări, post telefonic 0766 --01.12.2008, 02 și 03 dec.2008).

Din discuțiile purtate de către învinuitul de la postul telefonic 0756 - rezultă că acesta cunoaște proveniența sumelor de bani deținute de fiul său și inc. și solicitate de inc. zis "" și.

Relevante sunt și discuțiile telefonice purtate de la postul telefonic utilizat de înregistrat pe SC TRANS SRL (0756 -) din care rezultă că acesta comunica cu două persoane - lucrători de poliție, fiind atenționat că este suspectat de comiterea infracțiunii de tâlhărie din Hârșova.

Relevant este și procesul-verbal de redare rezumativă a interceptărilor efectuate în data de 04.01.2009, susținut și de procesul-verbal de redare integrală cu referire expresă la mesajele transmise din 23.12.2008 de la inc. zis "" către, prin care solicită, în mod repetat să i se dea "partea lui", "toți ăia " "ce-i aparține", iar îi precizează că-i va da pe toți, când o să-i aibă.. expediază către zis "", în ziua de 29 dec.2008 un mesaj în sensul determinării acestuia să primească în locul "părții sale" "un PASSAT", menținându-i că l-a întârziat cu "ăia"-banii, întrucât tatăl lui s-a folosit de ei, a plătit din datoriile pe care le avea luate cu camătă, iar el îi va da partea ulterior. zis "" expediază un mesaj scris lui la o oră înaintată, 0,51, solicitând "vreau tot ce-i al meu, 400 în cap și 1.500" (proces-verbal rezumativ, 04 ian.2009, pag.5).

Se impun a fi evidențiate și convorbirile telefonice purtate între și numita în data de 22.dec.2008, contabila firmelor pe care le administrează (proces-verbal redare rezumativă, 04.01.2009 + proces-verbal redare integrală).

Așadar, procesele verbale de redare rezumativă și integrală coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, susțin concluzia că inculpații au sustras sumele de bani menționate de partea vătămată și probate prin actele de la dosar, în condițiile descrise în cuprinsul propunerii formulate de către parchet, încercând să le împartă, în funcție de contribuție.

Contrar celor susținute în apărare, nu se poate neglija faptul că inculpatul a fost cerceta, trimis în judecată și chiar condamnat în primă instranță pentru infracțiuni similare, cu un mod de operare identic (fișa de cazier și procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliție). deși până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare pentru aceste fapte inculpatul este prezumat nevinovat (în sensul că o hotărâre definitivă nu a consfințit încă cu caracter de certitudine probe temeinice care să răstoarne prezumția de nevinovăție) nu se poate susține că judecarea și condamnarea acestuia nu oferă indicii temeinice cu privire la predispoziția inculpatului către comiterea unor fapte penale de același gen și cu privire la un mod de operare adoptat de către inculpat, indicii ce se impun a fi reținute din perspectiva prevederilor art. 143.

C.P.P.

Conform procesului verbal de percheziție domiciliară existent la dosar, la domiciliul inculpatului a fost descoperit un tip trening-sport, de culoare neagră, cu dungi portocalii care corespunde cu descrierea făcută de partea vătămată, inițial, când a prezintat îmbrăcămintea unuia dintre autori-cel indicat mai înalt, mascat cu cagulă și îmbrăcat într-un trening de culoare neagră, cu dungi portocalii.

Legat de faptul că partea vătămată, a precizat inițial în declarație, că a fost amenințată cu o sabie impune a fi menționat faptul că, în cuprinsul procesului-verbal de percheziție domiciliară efectuată la data de 10 ian.2009, la sediul firmei, la un punct de lucru al SC TRANS SRL C, folosit de inculpatul, intitulat în convorbirile telefonice "La garaj", se consemnează faptul că s-a găsit, lângă gardul de plăci beton, o sabie, descrisă în cuprinsul actului întocmit, despre care învinuitul spune că o deținea într-un ul din garajele imobilului. Caracteristicile sabiei găsite corespund cu cele indicate de către partea vătămată în declarația sa.

În concluzie, în opinia instanței materialul de urmărire penală evidențiază suficiente elemente care rezultă bănuiala rezonabilă că cei patru inculpați au comis împreună fapta penală de care sunt bănuiți, probele ce vor fi administrate în continuare urmând să stabilească în concret contribuția fiecărui participant la comiterea faptelor, contribuție care în prezent se conturează sub forma indiciilor temeinice.

Într-adevăr, astfel cum s-a susținut în motivarea propunerii de arestare preventivă, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f C.P.P. întrucât inculpații sunt bănuiți de comiterea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol evidențiat de natura infracțiunii reținute în sarcina acestora, infracțiune care prezintă un grad însemnat de pericol social generic reflectat în limitele ridicate ale pedepsei prevăzute de lege, de modul concret în care se reține că a fost comisă - printr-o acțiune organizată, premeditat pentru a se sustrage sume considerabile de bani dintr-o locuință, de urmările produse asupra victimei, de valoarea mare a prejudiciului produs și de rezonanța socială produsă în comunitate.

Având în vedere complexitatea cauzei, probatoriul care este necesar a fi administrat în condițiile în care inculpații fie au uzat de dreptul lor la tăcere fie au negat comiterea faptei ( condiții care poate fi menționat odată ce s-a stabilit existența indicilor temeinice de comitere a faptei), privarea de libertate a inculpaților apare ca fiind necesară în interesul urmăririi penale în vederea aflării adevărului în cauză.

Fiind astfel îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 149 ind. 1 alin. 1.C.P.P. instanța va admite propunerea formulată și va dispune arestarea preventivă a inculpaților, o măsură preventivă neprivativă de libertate fiind ineficientă la acest moment procesual.

Întrucât obiectul prezentei cauze îl constituie propunerea de arestare preventivă formulată de către procuror și analizată de către instanță în cadrul procedurii prev. de art. 149 ind. 1.C.P.P. și întrucât măsura reținerii poate fi atacată sub aspectul legalității și temeiniciei acesteia potrivit procedurii instituie de dispozițiile art. 140 ind. 1.C.P.P. cererea inculpatului prin care a solicitat instanței să constate nelegalitatea luării măsurii reținerii apare ca inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.

Argumentația prezentată de inculpații și în susținerea cererilor prin care au solicitat instanței să constate încetată de drept măsura reținerii, referitoare la durata măsurii reținerii, durată stabilită prin ordonanța procurorului și care, în opinia acestora ar fi trebuit să includă și timpul aducerii la sediul parchetului și timpul șederii lor la acest organ judiciar până la momentul audierii acestora și ulterior, vizează în mod evident chiar legalitatea măsurii dispuse, care, astfel cum am menționat nu poate fi analizată de către judecătorul învestit cu judecarea propunerii de arestare preventivă.

Având în vedere aceste aspecte precum și faptul că, potrivit art. 144 alin. 2.C.P.P. termenul de 24 de ore începe să curgă de la ora emiterii ordonanței de reținere atunci când măsura s-a dispus după ascultarea persoanei reținute, și ținând seama de orele la care au fost emise ordonanțele de reținere în prezenta cauză, instanța va respinge, ca nefondate cererile inculpaților și prin care au solicitat a se constata încetată de drept măsura reținerii acestora.

Având în vedere că termenul prevăzut de art. 144 alin. 4.C.P.P. este unul de recomandare, iar nu de imperativ astfel cum au susținut inculpații și în motivarea cererii prin care au solicitat a se constata nelegalitatea sesizării instanței, formularea de către procuror a propunerii de arestare cu depășirea acestui termen nu atrage nulitatea acesteia și nelegalitatea sesizării instanței.

În termen legal, împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații -, și.

Recurenții au criticat hotărârea recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind, pe de o parte, în esență, că din actele și lucrările dosarului de urmărire penală nu rezultă probe și indicii temeinice privind săvârșirea infracțiunilor de către inculpați.

Pe de altă parte, se invocă - sub aspectul netemeiniciei - disproporția dintre măsura preventivă luată și scopul urmărit, apreciind că măsura obligării inculpaților de a nu părăsi localitatea de domiciliu ar fi mult mai adecvată.

Verificând hotărârea recurată potrivit art. 3856alin. 3 cod procedură penală, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:

Din materialul de urmărire penală strâns în dosarul cauzei, rezultă elemente de fapt - este adevărat, cu caracter circumstanțial - din care se poate reținepresupunerea rezonabilă, în condițiile art. 143 cod procedură penală, că inculpații sunt autorii infracțiunii. Este adevărat că datele strânse de organele de urmărire penală, ținând seama și de caracteristicile concrete ale cauzei, sunt preponderent circumstanțiale, bazate în principal pe interpretare și nu pe constatare directă a faptelor probante, existând - în argumentația titularului propunerii de arestare preventivă - lacune și discordanțe factuale.

Însă, la acest moment procesual și în evaluarea doar a dispoziției primare de restrângere a dreptului la libertate individuală - prin luarea măsurii arestării preventive, caracteristicile circumstanțiale, interpretabile și parțiale a acoperirii factuale a dispoziției de arestare preventivă nu pot înlătura constatarea incidenței art. 143 cod procedură penală.

Urmează ca, pe perioada arestării preventive de 29 de zile, organul de urmărire penală - având la dispoziție în mod nemijlocit pe cei patru inculpați - să înlăture prin administrarea altor probe și prin strângerea altor date, elementele îndoielnice din ansamblul probatoriu administrat în perioada de început a activității de urmărire penală, astfel încât să contribuie la realizarea scopului urmăririi penale, respectiv strângerea și administrarea de probe temeinice, verosimile și indubitabile privind săvârșirea infracțiunii și privind autorii acesteia.

În acest context, alegerea preventivă a arestării nu aduce atingere principiului, legalității, necesității și proporționalității, fiind conformă atât cu prevederile legislației interne cât și cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pentru aceste motive, întrucât criticile și cererile formulate apar ca neîntemeiate, Curtea va respinge ca nefondate prezentele recursuri, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 192 alin. 2 cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În temeiul art. 38515pct. 1 lit. "b" cod procedură penală

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații

- - deținut în Arestul C;

- - deținut în Arestul C;

- - deținut în Arestul C;

- - deținut în Arestul C, împotriva încheierii de ședință nr.10 din data de 22 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr.639/-, trimiși în judecată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.211 alin.1, 2, 3 Cod penal, având ca obiect propunere arestare preventivă.

Obligă recurenții la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 100 lei fiecare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 27.01.2009.

Președinte de Complet, Judecător, Judecător,

--- - - - -

Grefier,

-

Jud. fond:

Red. Jud.: -

Tehnored. Gref.:

2 ex./30.01.2009

Președinte:Marius Cristian Epure
Judecători:Marius Cristian Epure, Valentin Iancu, Lucia

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 8/2009. Curtea de Apel Constanta