Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 84/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIEREA NR. 84/
Ședința publică din 2 decembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G--, judecător
JUDECĂTOR 2: Raluca Elena Șimonescu
Judecător dr.
Grefier
Directia de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Biroul Teritorial Vâlcea -reprezentantă prin procuror
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de inculpații G și, împotriva încheierii nr.64 din 20 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: avocat ales pentru recurentul-inculpat și avocat ales escu pentru inculpat G, conform delegațiilor depuse la dosar, lipsă fiind recurenții-inculpați.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Avocat escu pentru recurentul inculpat G arată că potrivit art. 177 Cod procedură penală, inculpatul sau învinuitul se citează la adresa la care acesta locuiește, iar în cazul în care aceasta nu se cunoaște, citația se afișează la Consiliul Local, însă nu se specifică că se citează acolo unde are domiciliu. În cauza de față, chiar dacă pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare a semnat mama acestuia și a arătat că inculpatul este plecat în Spania, este cert că el nu locuiește în Rm. V, astfel că inculpatul trebuie citat la sediul Consiliului local, prin afișare.
Avocat, pentru recurentul inculpat, achiesează la concluziile puse de celălalt apărător din cauză în ceea ce privește pe inculpatul G, iar în situația în care această excepție se admite, urmează să profite și inculpatului.
Reprezentantul parchetului arată că inculpatul sau membrii familiei acestuia nu au indicat unde locuiește, astfel că se prezumă că el locuiește la adresa de domiciliu, astfel că procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită cu recurenții inculpați potrivit art. 177 Cod procedură penală, atâta vreme cât nu s-a indicat un alt loc decât adresa de domiciliu unde pot fi citați, iar domiciliul acesta este cunoscut și rezultă din acte, așa încât nu se impune citarea prin afișare la sediul Consiliului local.
Apărătorii recurenților inculpați și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și având în vedere că recurenții inculpați lipsesc și nu se poate proceda la ascultarea acestora, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia.
Avocat pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar pe fond respingerea cererii prin care s-a solicitat arestarea preventivă a acestuia, neexistând temeiurile cerute de lege, astfel că încheierea atacată este nelegală și netemeinică.
În motivare arată că nu s-au arătat indiciile temeinice din care să rezulte că inculpatul ar fi putut săvârși infracțiunile pentru care este cercetat, precum și faptul că s-a dispus arestarea acestui inculpat în lipsa unor probe certe care să demonstreze existența cazului prevăzut de 148 lit. teza a II-a din Codul d e procedură penală. Nici în sesizarea parchetului și nici în încheierea atacată nu s-au indicat care sunt acele date sau probe ce ar conduce la o presupunere rezonabilă că infracțiunile respective au fost săvârșite de acesta.
Se apreciază, de asemenea, că nici condiția prevăzută de art. 148 lit. f Cod procedură penală nu este realizată întrucât nu rezultă din probe pericolul concret ce l-ar prezenta inculpatul pentru ordinea publică. Instanța de fond a apreciat în mod generic pericolul social pentru ordinea publică, raportându-se la gravitatea infracțiunilor pentru care sunt cercetați toți inculpații din dosarul nr. 15/D/P/2008, fără a face referire la acest inculpat și fără a ține seama de 136 alin. 1 Cod procedură penală. Aceste criterii prevăzute de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală ar fi putut ajuta și la alegerea măsurii ce s-ar potrivit în cauza de față. Depune la dosar concluzii scrise.
Avocat escu pentru recurentul inculpat G apreciază că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, având în vedere și faptul că față de acesta s-a mai dispus luarea unei alte măsuri preventive, respectiv arestarea învinuitului. Instanța de fond a considerat că acea măsură este luată într-o altă cauză, însă nu a făcut verificări suficiente. Numitul Gaf ost învinuit în dosarul nr. 13/D/P/2007, unde s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive și ulterior emiterea unui mandat de arestare, însă în acea cauză acesta nu a fost trimis în judecată, ci față de el s-a disjuns, formându-se un alt dosar pentru fapte care erau cercetate în acel dosar. Dosarul a fost trimis la și a primit nr. 15/D/P/2008, iar faptul că în această cauză s-au extins cercetările și față de alte persoane nu are nici un fel de relevanță. La momentul la care
s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive era același dosar cu cel de azi. Solicită a se cere rechizitoriul parchetului în dosarul în care au fost trimiși în judecată inculpații și față de s-a disjuns.
Se arată, de asemenea, de avocat escu că la instanța de fond procedura de citare a fost nelegal îndeplinită cu inculpatul, iar prima instanță a motivat în mod generic cu privire la toți inculpații, neglijându-se dispozițiile art. 143 Cod procedură penală. Nu s-a analizat în nici un fel dacă inculpatul a încercat să se sustragă de la urmărirea penală, dacă încearcă să altereze în vreun fel mijloacele de probă, dacă încearcă să influențeze în vreun fel.
În concluzie, apărătorul recurentului inculpat G, avocat ecu solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar pe fond respingerea cererii formulate de parchet.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursurilor ca nefondate, menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, măsura preventivă dispusă de instanța de fond fiind legală și temeinică. Pe numele inculpatului Gaf ost emis un mandat de arestare și cauza a fost disjunsă. Activitatea infracțională a fost desfășurată pe raza mai multor județe, cauza a fost înregistrată inițial la Biroul eritorial Argeș și întrucât actele materiale au fost săvârșite atât în V cât și la, această cauză a fost disjunsă, urmând fiecare competența teritorială. Pentru județul V sunt fapte distincte pentru care inculpatul G răspunde în limita competenței teritoriale. Instanța de fond a reținut că s-au format două grupuri infracționale în județul V, unde au fost cooptați mai mulți tineri din V, inculpatul G fiind liderul unui grup, iar G fiind liderul celuilalt grup. Ca urmare a activității infracționale a celor două grupuri a fost cauzat un prejudiciu de 400.000.000 euro.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față, deliberând constată:
Prin încheierea nr. 64 din 20 2008, Tribunalul Vâlceaî n baza art. 1491alin. 9 raportat la art. 148 lit. f, art. 150 Cod procedură penală, a admis cererea formulată de DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - BIROUL TERITORIAL VÂLCEA și a dispus arestarea preventivăîn lipsăpe o perioadă de 30 zile, începând cu data punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă, față de inculpații:
-, fiul lui G și, născut la data de 28.06.1982 în loc., jud., domiciliat în Rm.,-, jud. V, CNP -
- G, fiul lui și, născut la data de 30.12.1977 în Rm.V, domiciliat în Rm. V, Ale., nr. 2, 5,. D, 19, jud. V, CNP -
- G, fiul lui G și, născut la data de 11.06.1983 în,jud.,domiciliat în Rm.,--/1,. C,. 4, jud.,cu CNP -
-, fiul lui și, născut la data de 16.01.1985 în Râmnicu-V, jud., domiciliat în Rîmnnicu-,-, -. C,. 13, jud., cu CNP -
- -, fiul lui și, născut la data de 21.09.1985 în, jud. A, domiciliat în Rm.,-, -/2,. C,. 7, jud., cu CNP -
- - -, fiul lui și, născut la data de 17.08.1986 în Reșița, jud. C S, domiciliat în Reșița,-,. 2,. 8, jud. C S, cu CNP -
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, existența indiciilor temeinice potrivit cărora inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile de săvârșirea cărora sunt acuzați cei în cauză este închisoarea de peste 4 ani, cum și gravitatea concretă a faptelor, modul și mijloacele de săvârșire (constituirea în două grupuri organizate, cu atribuții bine delimitate ale fiecărui membru, constând în procurarea de date de identitate ale altor persoane, crearea
de identități virtuale fictive, postarea de anunțuri dolosive, transmiterea datelor transferurilor de bani și, în fine, ridicarea efectivă sumelor rezultate).
S-a conchis că lăsarea în libertate inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, datorită faptului că acest gen de infracțiuni a cunoscut o dezvoltare și o amploare deosebită, oferind posibilitatea realizării de sume importante de bani în mod relativ facil.
Punerea în libertate a inculpaților în această fază ar accentua, consideră judecătorul fondului, sentimentul de impunitate pentru acest gen de infracțiuni și de insecuritate raporturilor juridice purtate la distanță prin Internet.
În fine, s-a subliniat că este necesară prezența inculpaților la dispoziția organelor de urmărire pentru efectuarea a numeroase acte de urmărire penală, ce nu ar putea fi realizate prin lăsarea lor în libertate căci, deși cunoșteau că au fost chemați în fața organelor judiciare penale, cei în cauză au înțeles să nu se prezinte, fapt ce împiedică o desfășurare în bune condiții a procesului penal, existând chiar riscul sustragerii de la urmărire penală și de la judecată.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal au declarat recurs inculpații G - și -, prin apărătorii lor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea, iar pe fond - revocarea măsurii preventive dispuse împotriva lor, pe motiv că nu sunt realizate condițiile cerute de lege, iar hotărârea atacată nu indică probele ce ar putea conduce la presupunerea rezonabilă că au comis faptele imputate.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că, în opinia recurenților, instanța a apreciat în mod generic pericolul social pentru ordinea publică și s-a raportat în mod strict la gravitatea faptelor de săvârșirea cărora recurenții sunt acuzați, fără a ține seama de criteriile enumerate de art. 136 alin. 1 Cod de procedură penală.
În ce-l privește pe recurentul G -, acesta a invocat și împrejurarea că într-o altă cauză, ce are ca obiect aceleași fapte, a fost deja dispusă arestarea sa preventivă, iar procedura de citare nu a fost corect îndeplinită în fața instanței de fond.
De asemenea, motivarea dată hotărârii a fost criticată de ambii recurenți, care au arătat că prima instanță s-a referit generic la toți inculpații, fără a se indica în mod concret care sunt temeiurile ce au determinat arestarea pentru fiecare în parte.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 140/3 Cod de procedură penală, cum și sub toate aspectele, așa cum impun exigențele art. 385/6 alin. ultim Cod de procedură penală, curtea constată că recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Propunerea de arestare preventivă cu care DIICOT - Biroul Teritorial Vâlceaa învestit tribunalul se întemeiază pe dispozițiile art. 148 lit. f), art. 149 și art. 150 Cod de procedură penală, inculpații a căror arestare se solicită fiind cercetați sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 48 și 49 din Legea nr. 161/2003, art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal și art. 23 din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 33 lit. a) și b) Cod penal.
Cercetând aceste temeiuri, în mod judicios judecătorul fondului a conchis că în speță este realizată prima condiție impusă de legiuitor, contrar susținerilor recurenților.
Astfel, la dosarul cauzei sunt probe ce dau contur acelor indicii la care se referă art. 148 alin. 1 rap. la art. 143 și art. 68/1 din Codul d e procedură penală, în sensul că din procesele - verbale de redare a convorbirilor telefonice pe care inculpații le-au purtat, coroborate cu declarațiile coinculpaților și cu celelalte mijloace de probă produse până la acest moment de acuzare, rezultă presupunerea rezonabilă că cei doi recurenți au săvârșit faptele de care sunt acuzați.
Aceste dovezi demonstrează faptul că inculpatul Gaf ost inițiatorul grupului organizat, constituit anume pentru a comite fraude informatice și a încasa banii astfel obținuți din străinătate, remițându-i apoi în țară și însușindu-i, cu ajutorul celorlalți membri.
La rândul său, coinculpatul - a sprijinit activitatea grupului, primind datele transferurilor frauduloase și ocupându-se de încasarea banilor astfel obținuți.
În urma interceptărilor telefonice, au fost identificate de către anchetatori 900 de date privind transferuri frauduloase prin și, fiind prejudiciați în acest mod aproximativ 815 persoane, cetățeni străini.
Probele la care am făcut referire vorbesc despre o activitate infracțională deosebit de intensă, desfășurată în cursul anului 2007, ce a avut drept efect creșterea în mod continuu a numărului participanților și, în directă legătură cu aceasta, a numărului victimelor, rolul fiecăruia dintre membrii grupului fiind precis stabilit, ca și cota - parte din câștig pe care fiecare o avea de primit, în raport cu "importanța" contribuției sale.
Or, asemenea fapte, prin deosebita lor gravitate, pot produce o anumită tulburare socială, pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat-o în mod constant în jurisprudența sa ca fiind suficientă pentru a justifica o detenție provizorie, pe o anumită perioadă de timp.
Este realizată, așadar, și cea din urmă condiție cumulativ prevăzută de art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală, propunerea de arestare fiind întemeiată, așa cum s-a hotărât prin încheierea recurată.
O altă măsură preventivă, din cele prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. a) - c) din Codul d e procedură penală, nu ar fi în măsură să satisfacă scopul pentru care ea a fost prevăzută, acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, mai ales că arestarea recurenților a fost dispusă în lipsă, fără a se putea proceda la audierea lor, întrucât, deși au fost citați cu mandate de aducere, potrivit art. 183 din cod, mandatele respective nu au putut fi executate, cei în cauză fiind plecați din țară (filele 30, 32 dosar fond).
Nu poate fi însușită critica formulată de recurenți, vizând neîndeplinirea procedurii de citare în fața primei instanțe, cum nici solicitarea făcută instanței de control judiciar de către apărătorii acestora, de a se realiza citarea prin afișare la sediul consiliului local, potrivit art. 177 alin. 4 Cod de procedură penală, deoarece textul de lege invocat vizează în mod expres situația în care nu se cunoaște adresa la care locuiește inculpatul, ceea ce nu este cazul în speță.
Faptul că pe numele recurentului - inculpat G - a fost emis deja un mandat de arestare preventivă, într-o cauză în care acesta a fost cercetat anterior, nu este de natură a conduce la respingerea propunerii de arestare ce face obiectul prezentului dosar, atâta vreme cât inculpatul sus - numit este cercetat în legătură cu fapte care, deși au primit aceeași încadrare juridică, privesc un grup infracțional distinct, ai cărui membrii sunt alții decât cei cercetați în prezenta cauză.
În fine, nu este întemeiată nici critica referitoare la lipsa motivării căci, deși lapidară, expunerea făcută de tribunal hotărârii oferă instanței de recurs suficiente argumente pentru a putea verifica motivele ce l-au determinat pe judecător să admită propunerea de arestare.
Așa fiind, curtea urmează a menține încheierea atacată, ca legală și temeinică și a respinge recursurile declarate împotriva acesteia ca nefondate, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală.
Văzând și art. 192 alin. 2 din același cod, vor fi obligați recurenții la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I D
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații: G, fiul lui și, născut la data de 30 decembrie 1977 în Rm. V, domiciliat în Rm. V, Al., nr. 2,
bloc 5,.D,. 19, județul V, CNP - și, fiul lui și, născut la data de 16.01.1985 în Rm. V, județul V, domiciliat în Rm. V,-, - 23,.C,. 13, județul V, CNP -, împotriva Încheierii nr. 64 din 20 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare recurent inculpat la câte 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 decembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.
Grefier,
Red.:
Tehn.
2 ex.
Jud.fond:.
Președinte:Teodora Gheorghe SorescuJudecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Raluca Elena Șimonescu