Proxenetismul (art. 329 cod penal). Decizia 274/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
(Număr în format vechi 2634/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 274
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21 decembrie 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Dumitrița Piciarcă
JUDECĂTOR 2: Lavinia Lefterache
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, se află pronunțarea asupra declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr.778/F din data de 19.08.2009. pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.
Dezbaterile ce au avut loc în ședința publică din data de 17.12.2009, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie penală când, pentru a da posibilitatea apărătorului ales al apelantei - condamnate - revizuiente să depune la dosar concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 21.12.2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie penală:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.778/F/19.08.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală, în baza art.406 al.1 Cod de procedură penală, a fost anulată, în parte, sentința penală nr.833/13.07.2006, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr.3603/05.07.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală și, în consecință:
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod de procedură penală, s-a dispus achitare inculpatei (fiica lui și, născută la data de 28.12.1976 în B, domiciliată în orașul B,-, jud.I, CNP -, deținută în Penitenciarul ), pentru infracțiunea prevăzută de art.12 alin.2 lit.a cu referire la art.2 lit.c teza I-a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod pr.pen. s-a dispus achitarea inculpatei pentru infracțiunea prevăzută de art.13 alin.1, 2 și 4 din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal.
În baza art.350 Cod procedură penală, raportat la art.406 Cod procedură penală, s-a dispus punerea de îndată în libertate a revizuientei de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.978/10.07.2007 emis de TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția a II-a Penală, dacă nu este arestată în altă cauză.
S-a dispus restituirea către revizuientă a sumei de 500 lei, confiscată prin sentința penală nr.833/13.07.2006 și a sumei de 1550 lei la care a fost obligată cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.833/13.07.2006, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală, în baza art.329 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 Cod penal inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art.12 alin.2 lit.a Legea nr.678/2001 rap. la art.2 lit.c teza I-a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 Cod penal, inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Conform art.33-34 Cod penal, s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, cu aplicarea art.71, 64 lit.a, b Cod penal.
Conform art.65 Cod penal, inculpatei i-au fost interzise drepturile prevăzute de art.64 lit.a, b Cod penal, pe o durată de 3 ani.
In baza art.329 alin.3 Cod penal, rap. la art.329 alin.1, 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 Cod penal și art.37 lit.b Cod penal inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001, rap. la art.2 lit.c teza I-a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 Cod penal și art.37 lit.b Cod penal inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare.
Conform art.33-34 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare, cu aplicare art.71, 64 lit.a, b Cod penal.
Conform art.65 Cod penal, inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art.64 lit.a, b Cod penal, pe o durată de 3 ani.
În baza art.329 alin.3 Cod penal, rap. la art.329 alin.1, 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001, raportat la art.2 lit.c teza I-a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare.
Conform art.61 Cod penal, s-a revocat liberarea condiționată a restului de 837 zile, rămase neexecutate din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală 12/5.03.1998 a Judecătoriei Călărași, iar conform art.39 Cod penal, s-a contopit pedeapsa menționată cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.
Conform art.33-34 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare, cu aplicarea art.71, 64 lit.a, b Cod penal.
Conform art.65 Cod penal, inculpatei i-au fost interzise drepturile prevăzute de art.64 lit.a, b Cod penal, pe o durată de 3 ani.
În baza art.329 alin.3 Cod penal, rap. la art.329 alin.1, 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare, cu aplicarea art.71, 64 lit.a, b Cod penal.
Conform art.65 Cod penal, inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art.64 lit.a, b Cod penal, pe o durată de 3 ani.
Conform art.88 Cod penal, a fost dedusă detenția de la 7.09.2002, la zi referitor la inculpații și; în baza art.350 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest preventiv.
Instanța a constatat că inculpata a fost arestată de la 7.09.2002 - 11.09.2002, iar inculpatul este arestat în altă cauză.
Conform art.329 alin.4 Cod penal, raportat la art.118 lit.d Cod penal și art.19 din Legea nr.678/2001, s-a dispus confiscarea de la inculpatul -5.000.000 lei, de la inculpatul -300 USD, de la inculpații, și câte 5.000.000 lei.
Conform art.169 Cod procedură penală, s-a dispus restituirea pașaportului nr. -, către partea vătămată.
Conform art.191 Cod procedură penală, inculpații au fost obligați la câte 13.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, în fapt, s-a reținut că, în 6.09.2002, martorul a sesizat organele de Poliție, precizând că partea-vătămată, concubina, a fost obligată prin folosirea de violențe fizice și psihice, să se prostitueze, în comuna, de către inculpații și. au hotărât, cu ajutorul inculpatei, să o vândă, împotriva voinței sale, unui pentru a se prostitua în, situație în care se afla și partea-vătămată.
Pe baza informațiilor de mai sus, Poliția a urmărit și oprit în zona Podului Băneasa autoturismul taxi cu număr de înmatriculare B-24-, condus de martorul, în care se aflau inculpații și și partea-vătămată.
S-a stabilit că inculpații urmau să se întâlnească cu inculpata în Otopeni.
Poliția s-a deplasat la locul de întâlnire, de unde au ridicat-o pe inculpata, iar în bagajul acesteia s-a găsit buletinul de identitate și pașaportul părții-vătămate.
Conform declarațiilor părții-vătămate, în august 2002, inculpații și au recrutat-o și cumpărat-o de la, cu 270 USD, după care a fost ținută în locuința inculpaților din comuna, unde a fost obligată să se prostitueze, banii rezultații fiind împărțiți de inculpați cu inculpata, patroana discotecii din comună.
Cei trei inculpații au hotărât să o vândă unui, pentru a se prostitua în, de care s-a ocupat inculpata care a primit 3.500 USD.
Deoarece partea-vătămată nu avea pașaport, au luat de la părinții părții-vătămate, și, certificatul de naștere. părții-vătămate a fost găsit de Poliție asupra inculpatei.
Inculpații și au recunoscut că la săvârșirea infracțiunii a participat și inculpata care a primit bani în urma practicării prostituției de către, dar au menționat că inculpata nu a constrâns-o pe partea-vătămată să practice prostituția, aceasta fiind de acord cu aceasta, dar și cu vânzarea la.
Aceste declarații au fost infirmate de declarațiile martorilor, -.
Astfel, în aceeași perioadă, inculpații și au recrutat-o și obligat-o pe partea-vătămată să practice prostituția. Inculpații au hotărât împreună cu inculpata să o vândă aceluiași. În acest sens, inculpații s-au dus la locuința martorului, unde se afla partea vătămată și au obligat-o să meargă la locul de întâlnire, restaurantul "". Deoarece la întâlnire a venit un intermediar, partea-vătămată a fost dusă la locuința martorului, unde a fost păzită de inculpatul până a doua zi, când a venit Poliția care a constatat că aceasta împreună cu alte fete practicau prostituția.
Situația de fapt a fost dovedită de declarațiile martorilor, ale părții-vătămate și ale inculpatului care a declarat că știa că inculpații se ocupau cu proxenetism.
În anul 2002, inculpații au recrutat părțile-vătămate FICIU (14 ani), (), (17 ani) și -, care au practicat prostituția pentru ce 3 inculpați.
Aceste persoane au declarat că au fost cumpărate de inculpații și pentru a practica prostituția și erau în comuna, în discoteca inculpatei, de unde luau clienții. Banii obținuți din prostituție erau împărțiți de inculpați cu inculpata. Inculpații nu au recunoscut comiterea acestor infracțiuni.
Prin decizia penală nr.48/2.02.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI, Secția a II a Penală (dos -) s-au respins, ca nefondate, apelurile Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și ale inculpaților, și.
Prin decizia penală nr.3603/5.07.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (dos -) s-a admis recursul declarat de Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI împotriva 48/2.02.2007 a referitor la inculpații, și și a fost casată, în parte, decizia.
Cu privire la inculpata, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de proxenetism prevăzută de art.329 Cod penal, cu aplicarea art.41 Cod penal, în infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art.13 alin.1, 2, 4 din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 Cod penal și art.13 Cod penal și s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b Cod penal.
In baza art.33-34 Cod penal, s-a contopit pedeapsa stabilită prin această decizie cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001, rap. la art.2 lit.c teza I din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 Cod penal, urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b Cod penal. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor pronunțate. S-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și.
Inculpata a declarat recurs, solicitând achitarea pentru infracțiunile pentru care a fost condamnată, deoarece este nevinovată.
Înalta Curte respingând, ca nefondat, recursul acestei inculpate, a reținut că, din probele administrate în cauză, a rezultat că, inculpata în înțelegere cu ceilalți inculpați a recrutat, găzduit și a înlesnit practicarea prostituției de către minore, dar și de către majore, obținând foloase materiale pentru sine.
Sub aspectul cererii de revizuire, instanța fondului, la data de 7 ianuarie 2009, admis în principiu cererea de revizuire și a dispus citarea martorilor, și.
Față de conținutul acestor declarații, declarații care sunt diferite radical față de cele de la judecarea pe fond, Tribunalul a dispus reaudierea martorilor (fostă ), și.
Coroborând conținutul acestor declarații, Tribunalul a constatat că instanțele anterioare au fost în eroare în ce privește condamnarea revizuientei pentru infracțiunea prevăzută de art.12 alin.2 lit.a cu referire la art.2 lit.c teza I-a din Legea nr.678/2001, respectiv aceea prevăzută de art.13 alin.1, 2 și 4 din Legea nr.678/2001, ambele cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, pentru următoarele considerente:
Revizuienta condamnată nu a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost inițial trimisă în judecată.
În lipsa unor probe clare și concludente care să se coroboreze, nu se pot stabili, cu certitudine, condițiile în care au fost traficate, recrutate, găzduite și apoi exploatate sexual părțile vătămate.
Nu s-a putut stabili, din reaudiere, faptul că revizuienta a participat în vreun mod la exploatarea sexuală a persoanelor minore și majore.
În final, s-a stabilit de către instanța fondului că revizuienta nu a participat în vreun mod la traficarea persoanelor și, făcând aplicarea principiului in dubio pro reo, conform căruia orice dubiu profită inculpatului, pe cale de consecință, a condus la soluția de achitare în temeiul prevăzut de art.11 pct.2, lit.a, raportat la art.10 lit.c din Codul d e procedură penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 12 alin.2 lit.a cu referire la art.2 lit.c teza I-a din Legea nr.678/2001, respectiv aceea prevăzută de art.13 alin.1, 2 și 4 din Legea nr.678/2001, ambele cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, cu motivarea că martorii și coinculpații au declarat la "unison" neimplicarea revizuientei privind traficarea și exploatarea sexuală a unor persoane minore și majore.
Împotriva acestei soluții a declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei achitări a revizuientei condamnate, ca urmare a admiterii cererii de revizuire.
Prin apelul declarat, Parchetul a susținut că, în mod greșit petenta condamnată revizuientă, deși nu a recunoscut săvârșirea faptelor - pe de o parte, iar pe de altă parte - probele nu sunt clare și concludente, nestabilindu-se cu certitudine condițiile în care au fost traficate, recrutate, găzduite și apoi exploatate sexual părțile vătămate, în mod greșit instanța fondului a dispus achitarea sa.
Curtea, examinând apelul declarat prin prisma criticilor aduse, cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.371 alin.2 Cod procedură penală, constată că apelul declarat este fondat, urmând a fi admis, ca atare, din următoarele considerente:
Se constată că soluția de achitare, pronunțată de instanța de fond urmare a admiterii cererii de revizuire, este nemotivată, întrucât nu sunt analizate și apreciate probele administrate în cauză. Mai mult de atât, s-a constatat că instanța fondului s-a limitat la readministrarea probelor, după admiterea în principiu a acestei cereri care, de altfel, nici nu a fost motivată, limitându-se doar la "deliberând, urmează a admite în principiu cererea de revizuire".
Soluția instanței de fond se bazează, în exclusivitate, pe o readministrare a probelor deja administrate cu ocazia soluționării în fond a cauzei în primul ciclu procesual. Nu rezultă că ar fi existat vreo eroare judiciară, ce s-a strecurat cu ocazia soluționării cauzei și de aceea s-a formulat o cerere de revizuire, știut fiind că revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea acestor erori judiciare.
Cazul de revizuire invocat este cel prevăzut de art.394 alin.1, lit.a din Codul d e procedură penală, însă, în cauză nu s-au adus elemente noi, împrejurări noi pe care instanța fondului nu le-a cunoscut la data pronunțării, în fond, în primul ciclu procesual, nu s-a invocat prin cererea de revizuire că o parte din probe nu au fost administrate nemijlocit sau că administrarea acestora s-ar fi făcut defectuos ori că, în cursul urmăririi penale probele administrate au fost defectuos strânse.
Readministrarea acelorași probe se apreciază ca fiind nejustificată, atâta vreme cât nu au existat acte noi care să conducă la o eventuală reapreciere a probelor, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare.
În consecință, în raport de cele invocate, cu claritate, se constată că instanța fondului - cu ocazia soluționării cererii de revizuire nu și-a motivat hotărârea, întrucât nu există o apreciere a probelor administrate și nici nu se precizează care sunt cele ce au fost înlăturate ca fiind neconcludente cauzei ori care au creat un dubiu cu privire la vinovăția ori nevinovăția revizuientei petente.
Instanța de control judiciar nu a avut posibilitatea legală de a examina această sentință prin prisma criticilor aduse, întrucât, nemotivarea hotărârii este sancționată de Codul d e procedură penală, cu nulitatea absolută a acesteia, prev.de art.197 alin.2 Cod procedură penală.
Examinarea unei cereri de revizuire întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art.394 alin.1, lit.a din Cod procedură penală nu permite o prelungire a administrării probatoriului deja administrat, fără a exista fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
Așa fiind, Curtea în temeiul prevăzut de art.379 pct.2, lit.b din Cod procedură penală, urmează a admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, a desființa sentința penală nr.778/19.08.2009 și a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Conform art.379 pct.2 lit. b Cod procedură penală:
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr.778 din 19.08.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția I-a Penală.
Desființează sentința penală nr.778 din 19.08.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția I-a Penală.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact.
Ex.2
Red.--
Președinte:Dumitrița PiciarcăJudecători:Dumitrița Piciarcă, Lavinia Lefterache