Proxenetismul (art. 329 cod penal). Decizia 61/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 566/MF/2007)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 61
Ședința publică de la 27 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Pascu JUDECĂTOR 2: Tatiana Rădulescu
- - - - PREȘEDINTE SECȚIE
- - - - JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru
Grefier: - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
**************************
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor ce au aut loc în ședința publică de la 19 mai 2008, consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie privind judecarea contestației în anulare formulată de condamnatul, deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță C, împotriva deciziei penale nr. 55 din 11 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 210/MF/2006.
Deliberând.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin sentința penală nr. 1 din 4 ianuarie 2006, Judecătoria Craiova, în baza art. 329 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, a condamnat inculpatul - fiul lui și C, născut la 29 ianuarie 1962, în B, domiciliat în C,-, județul D, cetățean român, fără ocupație, 8 clase, stagiul militar satisfăcut, cu antecedente penale, la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În temeiul art. 65 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit. a, b, d și e Cod penal, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 198 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, a condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 65 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, b, și e Cod penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
Conform art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal și art. 35 alin. 3 Cod penal, s-au contopit pedepsele stabilite anterior, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, d și e Cod penal, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
Conform art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 17 iunie 2004, la 28 aprilie 2005.
A fost obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În luna februarie 2004, numita, în vârstă de 14 ani și J, prin intermediul unor persoane din anturajul inculpatului, l-a cunoscut pe.
a fost convinsă de către inculpat să locuiască în domiciliul său din C,-, iar în acest timp, inculpatul a asigurat întreținerea minorei, oferindu-i mâncare și îmbrăcăminte, dar a și susținut financiar solicitarea acesteia de eliberare a pașaportului turistic.
În perioada februarie - mai 2004, inculpatul a întreținut în mai multe rânduri relații sexuale cu minora, deși cunoștea că aceasta avea vârsta de 14 ani, întrucât actele de identitate ale minorei se aflau în posesia inculpatului.
După o scurtă perioadă de timp în care a locuit la domiciliul inculpatului, acesta i-a dezvăluit minorei, intențiile sale de aot rimite în Italia la fiii săi, pentru a se prostitua. Minora nu a dorit acest lucru și a fugit la mama sa.
Inculpatul a venit la domiciliul minorei și a amenințat-o pe aceasta și pe mama acesteia - martora, pentru aol ăsa pe minoră să plece în Italia, susținând că el a investit în aceasta bani și dorește să-i recupereze.
, s-a întors în domiciliul inculpatului și a continuat să întrețină relații sexuale cu acesta. Minora a acceptat să meargă în Italia pentru a se prostitua, aceasta urmând să se întâlnească cu cei doi copii ai inculpatului - zis și A zis, împreună cu o altă fată "", trimisă în aceleași condiții cu un an în urmă în străinătate, urmând ca aceasta să o ajute.
Transportul minorei până în Italia urma a fi achitat de inculpat către martorul -, care nu cunoștea motivul deplasării în străinătate a pasagerilor săi.
O altă persoană racolată de inculpatul a fost minora a-, care a locuit la domiciliul acestuia în lunile martie, aprilie 2004, și căreia i s-a adus la cunoștință de inculpat și de fiul acesteia că va fi trimisă în Italia pentru a fura și a cerși.
Ulterior, din discuțiile purtate cu inculpatul și cu celelalte fete din locuința acestuia, a realizat că va fi trimisă în Italia pentru prostituție.
Plecând din domiciliul acestora martora a- a fost amenințată de inculpat să se întoarcă la el pentru ca acesta să-și recupereze banii cheltuiți.
În același mod a procedat inculpatul și față de minora -, căreia i-a întocmit pașaportul turistic, făcându-i aceleași promisiuni, că va merge în Italia și va câștiga mulți bani din comiterea de furturi de mijloace de plată electronice. Realizând intențiile inculpatului și această martoră a părăsit domiciliul inculpatului, suportând aceleași presiuni și amenințări din partea inculpatului.
În baza acestei stări de fapt reținută, instanța de fond a constatat vinovăția inculpatului, condamnându-l pe acesta la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 329 alin. 1, 2, 3 cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal.
Întrucât inculpatul a întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu minora, care nu împlinise vârsta de 15 ani, aspect cunoscut de inculpat, în baza art.198 alin.1 cu aplic.art.41 alin.2 cod penal, inculpatul a fost de asemenea condamnat la pedeapsa închisorii de 4 ani.
La individualizarea pedepselor aplicate în cauza de față au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art.72 cod penal, ținându-se cont în special de atitudinea nesinceră a acestuia manifestată pe întreg parcursul procesului penal.
Tribunalul Dolj prin decizia penală nr.122 de la 01 martie 2006 pronunțată în dosarul 520/P/2006, a respins apelul declarat de inculpat, obligând-o la cheltuieli judiciare în favoarea statului, reținând ca fiind neîntemeiate criticile formulate de inculpat referitor la cuantumul pedepsei aplicate, acestea fiind corect și just individualizate în raport de criteriile prev. de art.72 cod penal - gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, modalitatea și împrejurările săvârșirii acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, vârsta părților vătămate, atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului.
S-a reținut de asemenea că pedepsele aplicate sunt de natură să conducă la realizarea scopului preventiv educativ al acestora, și de asemenea în mod corect au fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, d și e cod penal pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale și de asemenea, și interzicerea drepturilor prev. de art.64 cod penal ca pedeapsă accesorie, dată fiind natura infracțiunilor săvârșite în modalitatea concretă expusă anterior.
Prin decizia penală nr. 55 din 11 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 210/MF/2006 s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.122 din 01 martie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.520/P/2006.
A fost obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a se pronunța astfel instanța de recurs analizând recursul inculpatului prin prisma motivelor formulată în cadrul acestei căi de atac a reținut că este nefondat deoarece, instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale referitoare la individualizarea pedepsei, aspect reținut în mod just și prin hotărârea pronunțată în apel.
La aplicarea pedepsei s-a reținut în mod corect că acesta are un bogat trecut infracțional, fiind condamnat anterior și beneficiind de clemența legii în mod repetate, prin grațierea a două pedepse, respectiv 2 ani închisoare pentru săvârșirea a 2 infracțiuni prev. de art. 295 lit. a cod penal, dar și prin condamnarea cu modalitatea suspendării condiționate a executării pedepsei pentru alte două infracțiuni, acesta persistând în conduita infracțională, săvârșind infracțiuni cu un grad de pericol social crescut gradual, în timp.
S-a avut în vedere de asemenea gradul de pericol social concret al faptelor pentru care a fost sesizată instanța în cauza de față, vârsta părților vătămate, dar și a martorelor a căror racolare s-a încercat de către inculpat - 14-17 ani - împrejurare cunoscută de inculpat, atitudinea nesinceră a acestuia, sustragerea de la judecată, procesele desfășurându-se în lipsa acestuia, dar și încercările repetate ale acestuia de a împiedica aflarea adevărului prin presiuni și amenințări exercitate asupra martorilor.
Împotriva acestei decizii inculpatul a formulat contestație în anulare la data de 11.12.2007 întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a, C.P.P. invocându-se nu a fost neîndeplinirea procedurii de citare a sa la instanța de apel și recurs în conformitate cu dispozițiile art. 180, alin. 5 din
C.P.P.În sensul celor mai sus invocate s-a arătat că la data de 3 febr. 2006 și 11 feb. 2006, (fila nr. 4 și fila nr. 10, dosar 520/P/2006), inculpatul a fost citat de către instanța de apel, iar la data de 24.03.2006 (fila nr. 4, dosar 210/MF/2006) de instanța de recurs pentru a fi prezent la judecata căilor de atac promovate de inculpat.
Procedându-se la verificarea dovezilor de îndeplinire a citării atât la instanța de apel cât și la instanța de recurs s-a susținut că se constată că ele poartă aceeași mențiuni tipizate care indică faptul că procedura de citate s-a realizat prin afișare pe ușa principală a locuinței destinatarului, nici o persoană nefiind găsită
Or, potrivit prevederilor art. 179, alin. 5 din C.P.P. când persoana citată locuiește într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, dacă în citație nu s-a indicat apartamentul ori camera în care locuiește, agentul este obligat să facă investigații pentru a afla aceasta.
S-a susținut și că din întregul conținut al dosarului nr- al Tribunalului Dolj și dosarul nr. 210/MF/2006 al Curții de Apel Craiova se constată că nu s-a făcut nici o dovadă de încercare a instanțelor respective pentru eficientizare actului de citare și, de asemenea, faptul că la dosarul cauzei în afara proceselor verbale de îndeplinire a citărilor nu există altă dovadă care să confirme faptul că agentul procedural a depus stăruință în găsirea destinatarului.
S-au invocat și dispozițiile art. 291, potrivit C.P.P. cărora judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate și procedura legală este îndeplinită.
De asemenea s-au invocat și dispoz. art. 177, alin. 1, C.P.P. care prevăd citarea inculpatului unde locuiește sau dacă această adresă nu este cunoscută, la locul său de muncă. Potrivit alin. 4 al aceluiași text de lege, în cazul în care nu se cunoaște adresa unde domiciliază și nici locul de muncă, inculpatul se citează la sediul Consiliului Local în a cărui rază s-a comis infracțiunea.
Raportat la aceste dispoziții legale s-a arătat că instanța de apel cât și cea de recurs nu a respectat întocmai aceste proceduri, îndeplinind procedura de citare cu inculpatul la adresă care nu este definită exact.
Nerespectarea dispozițiilor legale privind procedura de citare atrage și încălcare a dreptului de apărare, inculpatul nefiind ascultat și neavând posibilitatea să se apere.
În acest sens s-a susținut că potrivit principiului înscris în art. 6, C.P.P. organele judiciare sunt obligate ca în cursul procesului, să asigure părților deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de lege.
Inculpatul a fost judecat în calea sa de atac în lipsă, cu încălcarea dispozițiilor privind citarea, nu a putut fi ascultat, nu i s-a dat posibilitatea să-și facă apărările, nu i s-a respectat dreptul de a fi asistat de un apărător ales, în fine, încălcând prevederile legale amintite, instanțele nu au respectat principiul potrivit căruia orice persoană are dreptul la un proces echitabil, principiu înscris în art. 6 din Convenția pentru Apărarea Dreptului Omului și a Libertăților Fundamentale.
S-a invocat și Serviciului de executare al Consiliului Europei privind necesitatea ascultării inculpatului, de către instanța de apel, iar în cazul în care nu este prevăzută cale de atac a apelului de către instanța de recurs, oricare ar fi fost soluția - de condamnare sau achitare - a instanței de fond și oricare ar fi motivul de apel, respectiv de recurs, conform jurisprudenței Curții Europene a Dreptului Omului.
La data de 21 aprilie 2008 s-a invocat oral și faptul că inculpatul a fost citat în fața primei instanțe în penitenciar, a primit termen în cunoștință, iar după punerea sa în libertate a rămas cu termen în cunoștință nemaifiind citat, potrivit celor consemnate în încheierea de ședință de la această dată.
În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri privind situația imobilului unde inculpatul își are domiciliul și la care acesta a fost citat.
La termenul din data de astăzi s-a pus în discuție admisibilitatea în principiu a contestației potrivit art. 391 cod procedură penală și constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, respectiv cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării potrivit art. 388 alin. 1 cod procedură penală (în speță executarea a început la 02.12.2007, conform notei telefonice aflate la fila 24 din prezentul dosar iar contestația s-a formulat la 11.12.2007); că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 cod procedură penală (respectiv art. 386 lit. a și e) și că în sprijinul contestației s-au depun și sau invocă dovezi care sunt la dosar, instanța a admis în principiu contestația și constatând, raportat la motivele de recurs, că nu se mai impune citarea altor părților interesate a trecut la soluționarea contestației.
Contestația în anulare este însă nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Raportat la dispozițiile art. 386 lit. a cod procedură penală se reține că ipoteza în care procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii nu se regăsește în speță, inculpatul fiind citat la domiciliul său potrivit art. 177 alin. 1 cod procedură penală, aceasta fiind și adresa la care inculpatul locuia, neexistând date și neinvocânduse nici în cadrul prezentei contestații că inculpatul ar fi locuit la o altă adresă.
De altfel, inculpatul nu a indicat o altă adresă la care să fie citat.
Pe de altă parte față de datele existente în speță nu se impunea citarea inculpatului într-o altă locație cum ar fi locul de muncă sau prin afișare la consiliul local de la locul săvârșirii infracțiunii, art. 177 alin. 1 și 4 cod procedură penală, deoarece aceste dispoziții sunt incidente numai subsidiar, în situația în care nu se cunoaște adresa unde locuiește inculpatul, situație care de asemenea nu se regăsește în speță.
Din probatoriile administrate în cadrul prezentei contestații se mai reține și că în speță nu sunt incidente nici dispozițiile art. 179 alin. 2 cod procedură penală, deoarece imobilul în care locuia inculpatul deși se afla în folosința mai multor familii nu avea o compartimentare pe apartamente care să permită instanței să indice și agentului procedural să afișeze citația pe ușa apartamentului folosit de inculpat.
În această ipoteză în mod corespunzător dispozițiilor procedurale în materie agentul procedural, negăsind pe inculpat și nici o altă persoană din cele arătate la art. 179 cod procedură penală cărora să le înmâneze citația a procedat la afișarea acesteia pe ușa principală a imobilului în care locuia inculpatul.
Nu poate fi actualmente contestată mențiunea agentului procedural în sensul că nu a găsit nici o persoană din cele cărora putea să le înmâneze citația pentru inculpat deoarece această mențiune face deplină dovadă până la înscrierea în fals, respectiv dovada că agentul procedural făcând această mențiune a săvârșit infracțiunea de fals intelectual.
De asemenea și susținerea inculpatului în sensul că neregularitatea procedurală existentă în căile de atac își are originea în faptul că inculpatului i s-a acordat în mod nelegal termen în cunoștință în perioada când era arestat este imprecisă, deoarece analizându-se actele și lucrările dosarului primei instanțe se reține că aceasta nu a procedat în modul arătat în cadrul prezentei contestații în anulare ci a acordat termen în cunoștință inculpatului, după ce acesta fusese liberat din penitenciar, ca urmare a preyenței sale în stare de libertate în fața instanței, potrivit art. 291 alin. 3 cod procedură civilă.
Nu poate fi reținut ca incident în cauză nici art. 386 lit. e cod procedură penală, respectiv ipoteza când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514alin. 11ori art. 38516alin. 1 cod procedură penală, deoarece această dispoziție legală și nici textele la care aceasta face referire nu erau în vigoare la data judecării recursului în prezenta cauză.
Chiar dacă s-ar reține că dispozițiile art. 386 lit. e cod procedură penală sunt incidente în speță deoarece ca norme procedurale în vigoare la data promovării prezentei contestații în anulare sunt de imediată aplicare se reține că dispozițiile art. 38514alin. 11cod procedură penală la care cele din cadrul contestației în anulare fac referire se referă la situația când inculpatul nu a fost ascultat la instanțele de fond și apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare, ipoteze care de asemenea nu se regăsesc în speță, inculpatul fiind audiat de prima instanță și fiind condamnat încă din această etapă procesuală.
În ultimă instanță și dacă s-ar accepta că normele art. 386 lit. e cod procedură penală ar trebui interpretate prin prisma Recomandării Serviciului de Executare al Consiliului Europei invocată de inculpat și nu prin trimitere la art. 38514alin. 11cod procedură penală, așa cum literal prevede textul de lege în discuție se reține că această pornește de la practica Curții Europene a Drepturilor Omului, ori nici aceasta nu acceptă în mod nediferențiat ca o încălcare a dreptului la apărare faptul că inculpatul nu a fost audiat în fața instanței de recurs.
În acest sens se rețin ca relevante cele arătate de C în una din cele mai relevante spețe în materie, respectiv Hotărârea Tierce și alții în care se arată că deși "mărturia" inculpatului are o importanță covârșitoare în fața instanțelor care în căile de atac au jurisdicție atât în ceea ce privește examinarea faptelor, cât și în ceea ce privește problemele de legalitate/normele de drept, aceasta constituie un drept și nu o obligație a inculpatului, care și-l poate exercita dacă dorește.
Ori din întreaga conduită a inculpatului pe parcursul prezentului proces, prim faptul că acesta după ce a fost pus în libertate s-a mai prezentat doar la puține termene în fața primei instanțe, ulterior nemaiprezentându-se la judecată în fața primei instanțe și nici în căile de atac declarate prin apărătorul său, deși a fost legal citat, așa cum s-a prezentat mai sus cu ocazia analizei dispozițiilor art. 386 lit. a cod procedură penală, denotă faptul că inculpatul nu a intenționat să-și valorifice dreptul de a fi audiat în căile de atac, atitudine ce nu poate constitui un temei de admisibilitate al contestației în anulare.
În consecință, potrivit dispozițiilor legale mai sus citate urmează a se respinge contestația în anulare formulată de inculpat ca nefondată.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de condamnatul, deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță C, împotriva deciziei penale nr. 55 penale nr. 11 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 210/MF/2006.
Obligă contestatorul la 80 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2008
Președinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Grefier,
-
Red.jud.
2 ex.
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Tatiana Rădulescu, Gabriel Viziru
