Punerea la dispoziție a unui local/locuințe pentru consum de droguri (legea 143/2000 art. 5). Decizia 164/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ Nr. 164

Ședința publică de la 10 Iulie 2009

PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: George Ciobanu

- - - judecător

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpații și, împotriva sentinței penale nr. 18 de la 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns apelanții inculpați, asistați de avocat, apărător ales.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, s-au luat declarații inculpaților,după care, constatând apelurile în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Reprezentantul Ministerului Publica expus motivele de apel, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

A arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la una dintre infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv infracțiunea prev. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 și că au fost încălcare dispozițiile art. 343 alin. 2 Cod procedură penală.

De asemenea, a solicitat și admiterea apelurilor formulate de inculpați pentru același motiv invocat.

Avocat a solicitat admiterea apelurilor formulate de inculpați și achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală, precum și a celuilalt inculpat în temeiul art. 11 lit. a rap. la art. 10 lit. e Cod procedură penală.

A solicitat respingerea apelului formulat de parchet, arătând că instanța de apel poate judeca pe fond cauza și cu privire la infracțiunea față de care nu s-a pronunțat instanța de fond.

Inculpatul a arătat că își însușește concluziile apărătorului și că este nevinovat.

Inculpatul a arătat că își însușește concluziile și că regretă săvârșirea faptei.

CURTEA,

Asupra apelurilor de față;

Prin sentința penală nr. 18 de la 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, s-a respins cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

În baza art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. d C.P.P. a fost achitat fiecare dintre inculpații și pentru infracțiunea prevăzut de art. 2 al.1 din Legea 143/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În baza art. 3 al. 1 din Legea nr. 143/200 cu aplic. art. 74 lit. a, și art. 76 lit. c din, a fost condamnat fiecare dintre inculpații și la pedeapsa principală de câte 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II-a și lit. b, ca pedeapsă complementară.

S-a aplicat disp. art. 71,64 lit. a teza a II-a și lit.b din Cod penal

În baza art. 86/1, s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată fiecărui inculpat sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile disp. art. 86/2

În baza art. 86/3, pe durata termenului de încercare, fiecare inculpat se va prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj și să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la lit. a - d ale aceluiași articol.

S-a atras atenția inculpaților asupra disp. art. 86/4, privind revocarea suspendări executări pedepsei sub supraveghere.

In baza art. 71 al. 5, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsie închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 1,700 gr. rezină de cannabis aflată în custodia IGPR în vederea distrugerii conf. art. 18 din aceeași lege.

A fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 1.200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că, prin rechizitoriul nr.293D/P/2005 din data de 30 ian.2006 al Ministerului Public -DIICOT-Biroul Teritorial Dolj, au fost trimiși în judecată în stare de libertate inculpații:

- pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 alin.1, art.3 alin.1 și art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.522/2004 cu aplicarea art.33 pen.

- pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 alin.1 și art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.522/2004 cu aplicarea art.33 pen.

În sarcina acestora s-a reținut următoarea stare de fapt:

La data de 22.12.2005, lucrătorii de poliție din cadrul C s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că cei doi învinuiți, care veneau din Italia, urmau să introducă în țară droguri ascunse în îmbrăcăminte.

Din verificările efectuate în cauză, s-a stabilit că aceștia au venit din Italia și au intrat în România la data de 22.12.2005, ora 23,48 prin PCTF cu un autoturism, marca BMW, cu numărul de înmatriculare AL-821-BH, condus de învinuitul (fost ).

În dimineața zilei de 23.12.2005, orele 08,55, o echipă poziționată la ieșirea din municipiul D T-S a observat în trafic autoturismul sus menționat și a plecat în urmărirea acestuia în direcția DT- S -C, iar pe raza municipiul F, acesta a efectuat o oprire întâlnindu-se cu trei bărbați și o tânără,ce îi aștepta cu un autoturism, marca Mercedes,cu numărul de înmatriculare cu această ocazie, învinuitul ei s-a urcat în autoturismul, marca Mercedes, iar tânăra respectivă a urcat în autoturismul BMW, împreună continuându-și deplasarea către municipiul

În scopul verificării veridicității informației, în data de 23.12.2005, în jurul orei 10,00 la intrarea în municipiul C s-a organizat un filtru pentru efectuarea unui control.

În jurul orelor 10,00 ambele autoturisme BMW, cu numărul AL-821-BH și Mercedes, cu numărul - au oprit în parcarea Stației amplasată la intrarea în municipiul C din direcția D T- S - F ), moment în care s-a intervenit de către echipa operativă, s-a procedat la imobilizarea pasagerilor, controlul în corporal al acestora și verificarea amănunțită a celor două autoturisme.

În urma percheziției corporale efectuată cu respectarea disp. art. 106.C.P.P. asupra învinuitului (fost ), în buzunarul interior al gecii, s-a găsit învelită într-o hârtie de culoare galbenă o substanță solidă, de culoare -oliv, ce părea a fi hașiș (rezină de cannabis), iar asupra învinuitului (fost ), în buzunarul exterior al gecii de piele, au fost găsite trei batoane de substanță solidă cu miros specific de culoare oliv, ce prea a fi hașiș ( rezină de cannabis ).

Procedându-se la cântărirea substanțelor găsite asupra celor doi învinuiți, s-a stabilit că substanța găsită asupra lui are greutatea de 1,10 gr,iar cea găsită asupra lui are greutatea de 2,68 gr.

Fiind întrebați despre proveniența drogurilor, inculpatul a declarat că nu știe cum au ajuns în buzunarul gecii sale, pe care a împrumutat-o în Italia de la un prieten al cărui nume nu îl cunoaște, iar învinuitul (fost ) a afirmat că și le-a procurat din Italia și le deținea pentru consumul propriu, avându-le asupra sa în momentul intrării în țară.

S-a reținut că potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. - din 23.12.2005 efectuat de către Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul IGPR - Direcția Antidrog, probele în litigiu reprezintă rezină de cannabis și conțin tetrahidrocannabinol(), substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis.

Totodată, rezina de cannabis face parte din Tabelul-anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (25-27).

S-a reținut de asemenea, că rin p. rezoluția din 23.12.2005 s-a început urmărirea penală față de (fost ) pentru infracțiunile prev. de art. 2 al.l și 2 și art. 3 al.l și 2 din Legea nr. 143/2000 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 și față de ei (fost ) pentru infracțiunile prev. de art.. 2 al.l și 2, art. 3 al.l și 2 și art. 4 al.l și 2 din Legea nr. 143/2000 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 522/2004.

Prin ordonanța nr. 293D/P/2005 din 19.01.2006, în temeiul art. 238.C.P.P. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de învinuiții (fost ) din infracțiunile prev. de art. 2 al.l și 2 și art. 3 al.l și 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 în infracțiunile prev. de art. 2 al.l și art. 3 al.l din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 și (fost ) din infracțiunile prev. de art. 2 al.l și 2, art. 3 al.l și 2 și art. 4 al.l și 2 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 în infracțiunile prev. de art. 2 al.l, art. 3 al.l și art. 4 al.l din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004.

Prin ordonanțele nr. 293D/P/2005 din data de 23 decembrie 2005 ale Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Serviciul Teritorial Craiova - Biroul Teritorial Dolj, s-a dispus față de învinuiții (fost ) și (fost ) măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pe o durată de 30 de zile.

În declarațiile date, inculpații au avut o atitudine procesuală diferită, inculpatul recunoscând faptele reținute în sarcina sa pe când inculpatul negând să ar fi avut cunoștință despre existența drogurilor găsite asupra sa.

Au fost audiați martorii, A, și, care și-au menținut declarațiile date în faza de urmărire penală.

În circumstanțiere, au fost audiați martorii și -.

În cauză au fost efectuate referate de evaluare fiecărui inculpat de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj, care concluzionează că inculpații au perspective medii de reintegrare socială.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că starea de fapt stabilită prin rechizitoriu este corectă.

Cererea de constatare a nulității unor mijloace de probă formulată de inculpați prin apărătorii lor, s-a constatat neîntemeiată, deoarece așa cum a rezultat din adresa nr. 836D/II/6/2008 a Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dolj, lucrătorii de poliție din cadrul C, care au efectuat acte de cercetare în cauză erau ofițeri de poliței judiciară desemnați cu respectarea dispozițiilor legale, prin ordinul nr.-/2005 al Ministerului Administrației și Internelor cu avizul favorabil al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, rezoluția motivată, de efectuare a constatării tehnico -științifice nr.-/ 23.12.2005, s-a reținut ca legală întrucât a fost întocmită de către sinsp., ofițer desemnat cu efectuarea actelor de urmărire penal de către procurorul de caz, prin rezoluția cu mr. 293D/P/2005 din 23.12.2005.

Ori, în situația în care art. 217 al. 4 nu C.P.P. stabilește care acte de cercetare penală pot fi efectuate de poliția judiciară și nici câte, s-a apreciat că soluția adoptată de procuror corespunde cerințelor legale.

Relativ la procesul verbal încheiat la 22.12.2005 de către ofițerii din cadrul C, acesta se circumscrie activităților specifice de investigare a organelor de poliție, care au procedat conf. art. 14 al. 2 din Legea 508/2004,înaintând de îndată lucrarea procurorului competent.

Prin urmare, prin activitățile desfășurate, inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzut de art. 3 al. 1 din Legea nr. 143/2000 cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce-l privește pe inculpatul acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prevăzut de art. 3 al. 1 și art. 4 al. 1 din Legea mai sus menționată.

În cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de ar. 2 al. 1 din Legea nr.143/2000,deoarece deținerea unor droguri de risc pentru consum propriu, faptă prevăzut de art. 4 al. 1 din Legea menționată, excluzând în lipsa unor probe certe existența în materialitatea ei a infracțiunii prevăzut de art. 2 al. 1, diferențierea dintre cele două infracțiuni în modalitatea " deținerii", diferențiere ce determină și o autonomie distinctă, fiind dată de elementul condiție al laturii obiective, respectiv sintagma" pentru consum propriu ".

În cauză nu a putut fi reținută nici modalitatea "transportului" deoarece deținerea de droguri pentru consum propriu presupune și posesia drogului asupra făptuitorului, nu numai depozitarea - în timp și pe durata oricăror activități, inclusiv a unei deplasări cu autoturismul.

De asemenea, inculpatul nu se putea prevala de incidența disp. art. 51 pentru infracțiunea prevăzut de art. 3 al. 1 din Legea 143/2000, această prevedere din cadrul penal fiind exclusă în situațiile de îndoială sau situație nesigură, fiindcă în aceste cazuri, făptuitorul acceptă posibilitatea producerii rezultatului faptei sale, acționând cu intenție indirectă.

Acceptarea folosirii unei haine de împrumut, pe o perioadă mare de timp, fără o verificare a conținutului buzunarelor, cu atât mai mult cu cât aceasta provenea de la o persoană consumatoare de droguri implică și posibilitatea deținerii unor obiecte sau substanțe interzise cum sunt drogurile.

Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulată de inculpatul, s-a reținut că aceasta este nefondată, deoarece elementul material al laturii obiective al infracțiunii prev.de art. 3 din Lege 143/2000 - în speță introducerea în țară - nu se regăsește în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzut de art. 4 din aceeași lege, cele două infracțiuni păstrându-și autonomia.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzut de art. 72 respectiv dispozițiile părții general a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, împrejurările omiterii faptelor dar și persoana fiecărui inculpat.

Cu privire la acest din urmă aspect, instanța a avut în vedere conduita bună a inculpaților înainte de săvârșirea infracțiunilor,atitudinea acestora ulterioară de a se prezenta în fața autorităților.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpații și .

În apelul formulat de parchet, s-a solicitat desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

S-a arătat că instanța nu s-a pronunțat cu privire la infracțiunea prev. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000,săvârșită de inculpatul.

S-a mai arătat că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 și că, legea nu face referire la mijloacele în care se poate realiza elementul material al acestei infracțiuni astfel că, dacă mijlocul folosit constituie el însuși o infracțiune, respectiv cel prev. de art. 3 din lege, devenind incidente dispozițiile art. 33 lit. a teza a II-a Cod penal.

Pedepsele nu au fost just individualizate sub aspectul modalității de executare, întrucât î raport cu limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al infracțiunilor și persoana inculpaților, scopul pedepsei nu poate fi realizat decât prin privarea de libertate a inculpaților.

În motivele de apel formulate de inculpatul, s-a arătat că instanța de fond în mod greșit a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunea prev. de art. 3 alin.1 și art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea prev. de art. 4 alin.1 din aceeași lege, și că instanța de fond nu a avut în vedere, în situația în care trecerea peste frontieră a drogurilor se face exclusiv pentru consuma propriu, fapta se încadrează în prev. art. 4 din lege, care absoarbe în conținutul său și trecerea drogurilor peste frontieră.

Din probele administrate, rezultă că inculpatul a deținut drogurile în scopul consumului propriu și nu al comercializării.

Într-o teză subsidiară a solicitat reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii acestora în raport cu faptul că are domiciliul stabilit în Italia, că obiectul infracțiunii presupune o cantitate mică de droguri, a recunoscut fapta, nu are antecedente, este integrat socioprofesional, are un minor în întreținere.

În apelul declarat de inculpatul, s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, pentru infracțiunea prev. de art. 3 alin.1 din Legea nr. 143/2000, arătând că acesta nu a acționat cu intenția de a introduce droguri în țară.

În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. e Cod procedură penală, întrucât la momentul săvârșirii infracțiunii, inculpatul nu cunoștea că în buzunarul interior al gecii, se afla o cantitate de 1,1 gr de rezină de cannabis.

Într-o altă teză, s-a solicitat reducerea pedepselor aplicare, arătând că inculpatul este la primul conflict cu legea, este integrat socioprofesional, căsătorit, are o minoră în întreținere.

Apelurile sunt fondate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:

Critica formulată de parchet, în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la toate infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, este întemeiată.

Se constată, din cuprinsul dispozitivului sentinței, că instanța nu s-a pronunțat cu privire la infracțiunea prev. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000, deși, prin rechizitoriul nr. 293D/P/2005 din 30 ianuarie 2006 al - Biroul Teritorial Dolj, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului și pentru această infracțiune.

Întrucât soluționarea cauzei în apel și cu privire la o infracțiune nesupusă judecății în primă instanță, ar presupune lipsirea inculpatului de un grad de jurisdicție, Curtea în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, va admite apelurile, va desființa sentința cu privire la ambii inculpați având în vedere conexitatea în care se află infracțiunile deduse judecății și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, urmând ca suma de 300 lei onorariu avocat oficiu pentru inculpatul, să fie avansaă din fondurile MJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE.

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpații și, împotriva sentinței penale nr. 18 de la 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

Desființează sentința.

Trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia urmând ca suma de 300 lei onorariu avocat oficiu pentru inculpatul să fie avansată din fondurile MJ.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 10 iulie 2009.

- - - -

Grefier,

- -

Red.jud.GC.

IB/

Președinte:Valentina Trifănescu
Judecători:Valentina Trifănescu, George Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Punerea la dispoziție a unui local/locuințe pentru consum de droguri (legea 143/2000 art. 5). Decizia 164/2009. Curtea de Apel Craiova