Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 101/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I A PENALĂ

DOSAR NR-

(595/2009)

SENTINȚA PENALĂ NR. 101

Ședința din Camera de Consiliul din 16 aprilie 2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Corneliu Bogdan Ion Tudoran

GREFIER - - -

* * * * * * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - este reprezentat prin procuror

Pe rol fiind judecarea Sesizării nr. 424/II-5/2008 din data de 17 martie 2009 formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI privind persoana condamnată, în vederea recunoașterii Sentinței penale nr. 758 /21 noiembrie 2007 Tribunalului d e Instrucție de, rămasă definitivă la data de 11 decembrie 2007 și a punerii în executare a acesteia, în procedura soluționării cererii de transferare, în conformitate cu dispozițiile art. 145 din Legea 302/2004 modificată și completată, într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei, cerere formulată de autoritățile judiciare din Regatul Spaniei.

La apelul nominal făcut în Camera de consiliu, pentru persoana condamnată, a răspuns apărătorul desemnat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Curtea acordă cuvântul pe fondul sesizării.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a sesizării, recunoaștere a Sentinței nr. 758 /21 noiembrie 2007 Tribunalului d e Instrucție de, rămasă definitivă la data de 11 decembrie 2007 și a punerii în executare a acesteia, în procedura soluționării cererii de transferare, în conformitate cu dispozițiile art. 145 din Legea 302/2004 modificată și completată, într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei. Solicită deducere detenției de la data de 4 mai 2007 la zi și să fie avute în vedere și dispozițiile privind obligarea condamnatului persoană transferabilă la plata sumei de 105.000 euro cu titlul de amendă iar în caz de neplată a amenzii adăugarea la cuantumul pedepsei a două luni de arest substituent.

Apărătorul desemnat din oficiu, față de faptul că persoana condamnată și-a dat consimțământul, cu privire la transferarea sa într-un penitenciar din România, nu are obiecții față de concluziile puse de procuror.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin adresa nr.424/II-5/2009 din data de 9 martie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa sesizat această instanță, în temeiul dispozițiilor art.149 alin.4 din Legea nr.302/2004, modificată și completată prin Legea nr.222/2008, în vederea recunoașterii sentinței penale nr.758 din 21.11.2007 a Tribunalului d e Instrucție de - Spania și punerii în executare a acesteia, ca urmare a cererii formulate de Ministerul Justiției al Regatului Spaniei de transferare într-un penitenciar din România a condamnatului, în vederea continuării executării pedepsei închisorii aplicate în statul solicitant.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea, pe baza informațiilor și documentelor comunicate de către statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.758 din 21.11.2007 a Tribunalului d e Instrucție de - Spania, rămasă definitivă la data de 11 decembrie 2007, s-a dispus condamnarea inculpatului - aflat în stare de arest preventiv - la pedeapsa de 4 ani închisoare și 105.000 euro amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri (delict împotriva sănătății publice), prevăzute de art.368, 359.1 din legislația penală spaniolă.

În fapt, s-a reținut că, numitul, la data de 2 mai 2007 a fost depistat în portul de, având în valiza personală cantitatea de 1.748, 2 g cocaină, pe care urma să o valorifice.

Din durata pedepsei aplicate inculpatului, s-a scăzut perioada cât acesta a fost privat de libertate, prin arestarea sa preventivă începând cu data de 4 mai 2007.

În raport de situația de fapt reținută în hotărârea definitivă de condamnare, se constată îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art.129 lit.e din Legea nr.302/2004, modificată și completată prin Legea nr.222/2008, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, precum și de art.3 pct.1 lit.e din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983.

Astfel, faptele reținute în sarcina inculpatului au corespondent și în legislația penală română, acestea realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de droguri de mare risc,prevăzută de art.3 alin.2 din Legea nr.143/2000 (pedepsită cu închisoare de la 15-25 ani).

În prezent, condamnatul este deținut în Penitenciarul, Spania, iar la data de 9 septembrie 2008, aceasta și-a exprimat, consimțământul în vederea transferării într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei în țara de origine.

Curtea constată că sunt îndeplinite toate condițiile pentru transferarea în România a condamnatului, astfel cum sunt prevăzute în art.129 din Legea nr.302/2004, modificată și completată prin Legea nr.222/2008, întrucât aceasta este cetățean român, hotărârea prin care i-a fost aplicată pedeapsa închisorii cu durata de 4 ani și 105.000 euro amendă este definitivă și executorie, la data primirii cererii de transferare - înaintată de către autoritățile spaniole - mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei, a consimțit în mod liber la transfer, iar faptele care au atras condamnarea sa constituie infracțiuni și potrivit legii penale a statului român.

Față de aceste considerente, Curtea va admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și, în temeiul art.149 raportat la art.145 din Legea nr.302/2004, modificată și completată prin Legea nr.222/2008, va recunoaște sentința penală nr.758 din 21.11.2007 a Tribunalului d e Instrucție de - Spania, rămasă definitivă la data de 11 decembrie 2007.

Totodată, va dispune transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare și 105.000 euro amendă, aplicată prin hotărârea sus menționată.

În temeiul art.88 alin.1 din Codul penal, va deduce din pedeapsă perioada deja executată de condamnat, începând cu data de 4 mai 2007 și până la zi.

În temeiul art.149 alin.6 din Legea nr.302/2004, modificată și completată prin Legea nr.222/2008, va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentei cauze vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru asistența juridică a condamnatului, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

În temeiul art.149 raportat la art.145 din Legea nr.302/2004, modificată și completată prin Legea nr.222/2008, recunoaște sentința penală nr.758 a Tribunalului d e Instrucție de - Spania, definitivă la 11 decembrie 2007.

Dispune transferarea condamnatului (cetățean român, fiul lui și, născut la data de 23.06,1984 în localitatea, județ A, cu domiciliul în municipiul A,-, titular al cărții de identitate seria nr.-, eliberată la data de 09.07.2003 de A, având -) în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare și 105.000 euro amendă, într-un penitenciar din România.

Face aplicarea art.71 și art.64 lit.b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.

Deduce din pedeapsa arestarea preventivă de la 04.05.2007, la zi.

Dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru condamnat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2009.

PREȘEDINTE,

--- ---

GREFIER,

- -

Red.

Dact.

Ex.5 /28.04.2009

Președinte:Corneliu Bogdan Ion Tudoran
Judecători:Corneliu Bogdan Ion Tudoran

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 101/2009. Curtea de Apel Bucuresti