Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 121/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr. 2216/2/2009
552/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 121
Ședința din Camera de Consiliu din data de 29 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cîrstoiu Veronica
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea Sesizării nr.714/II/-5/2009 din data de 12.03.2009 formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI privind persoana condamnată, în vederea soluționării cereri de transferare, formulată de către acesta pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din Turcia.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu a răspuns condamnatul-persoană transferabilă, personal, în stare de arest și asistat de apărător din oficiu I cu delegație la dosar.
Se prezintă traducător de limbă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nefiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de transfer formulată de condamnatul ca nefondată având în vedere că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 140 lit. c din Legea nr.302/2004, modificată. Consideră că analizarea unei noi cereri de transfer, ar însemna ca persoana condamnată să aibă drept la căi de atac împotriva primei sentințe prin care s-a respins cererea de transfer, având în vedere că prin decizia 5777/03.12.2007 s-a pronunțat o hotărâre definitivă, respectiv respingerea cererii de transfer formulată întrucât executarea pedepsei în Turcia ar permite eliberarea condiționată a condamnatului într-un termen mult mai scurt decât cel stabilit de legea română potrivit art. 140 lit. c din Legea nr.302/2004. Astfel că în mod corect cererea de transfer a fost respinsă.
Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită admiterea cererii de transfer în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din Turcia, apreciind că Legea nr.302/2004 nu interzice condamnatului posibilitatea de ase adresa cu o altă cerere. De asemenea, să se aibă în vedere că au intervenit alte motive de la data respingerii cererii, respectiv soția sa a divorțat, copii și familia au rămas în Turcia. Apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile speciale prev de art. 10 și art. 122 din Legea nr.302/2004 modificată.
Reprezentanta Ministerului Public arată cu privire la aspectele noi apărute, invocate de către apărare, că nu au nicio relevanță în cauză, nefiind de natură să schimbe soluția dată anterior.
Apărătorul solicită să se aibă în vedere Hotărârea de reconversie 2005 a Curții de Apel din Ankara care a fost depusă la dosarul cauzei în momentul admiterii cererii.
Condamnatul-persoană transferabilă, personal arată că este de acord cu avocatul din oficiu și arată că 30 cetățeni turci, aflați în aceeași situație au fost transferați în Turcia. Să se aibă în vedere că suferă de multe afecțiuni pe care le are din cauza regimului de detenție din România și solicită să fie transferat în Turcia pentru a fi alături de familia sa.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
La data de 12 martie 2009, a fost înregistrată pe rolul acestei Curți, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, formulată în temeiul art.139 alin.3 din Legea nr.302/2004, privind pe persoana condamnată, în vederea soluționării cererii de transferare a acestuia, pentru continuarea executării pedepsei de 20 ani închisoare într-un Penitenciar din Turcia.
În ședința publică din 18 martie 2009, reprezentantul Ministerului Publica solicitat atașarea la dosarul acestei cauze, a dosarului nr-, dosar având ca obiect soluționarea sesizării nr.348/II-5/2006 din 6 decembrie 2006, formulată de același Parchet, privind pe același condamnat, cetățean, ce a mai formulat o cerere de transferare pentru continuarea aceleiași pedepse de 20 ani închisoare, într-un Penitenciar din Turcia.
Analizând cererea formulată de condamnatul, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente cauzei, Curtea reține și constată următoarele:
Prin sentința penală nr.158 din 3 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală, în soluționarea dosarului nr.10594/- (atașat la prezenta cauză), s-a dispus transferarea pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din Republica Turcia a condamnatului, fiul lui și, născut în 1965, cetățean, condamnat prin sentința penală nr.256/D din 19 iunie 2003 a Tribunalului Bacău, la 20 ani închisoare, constatându-se că persoana transferabilă a fost arestată la 18 mai 2001 la zi.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, prin adresa nr.348/II-5/2006 din 6 decembrie 2006, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa sesizat această instanță cu privire la cererea de transfer pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din Republica Turcia formulată de, cetățean, condamnat la 20 ani închisoare prin sentința penală nr.256/D din 19 iunie 2003 a Tribunalului Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.26 raportat la art.174-175 lit.a, e, i Cod penal, art.176 din Legea nr.141/1997 și art.279 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr.68822 din 16 decembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.
Cetățeanul a fost arestat preventiv la 18 mai 2001, dată de la care s-a dedus prevenția la zi.
La data de 9 martie 2006, persoana transferabilă a declarat că este de acord cu transferul și cunoaște consecințele juridice ce decurg din aceasta.
Prin rezoluția din 4 decembrie 2006, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus sesizarea Curții de APEL BUCUREȘTI, în vederea soluționării cererii de transfer, în temeiul art.139 (3) din Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.224/2006.
La dosar s-au depus adresa de la Ministerul Justiției către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, hotărâre a de reconversie nr.2005/611 - din 20 iulie 2005 pronunțată de Curtea de Juri nr.4 din Ankara; certificat privind legislația incidentă în cauză - art.450; adresa nr.69867/2005 a Administrației Naționale a Penitenciarelor privind situația juridică a condamnatului; copia sentinței penale nr.256/D/2003 a Tribunalului Bacău, copia minutei deciziei penale nr.6822 din 16 decembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; copia nr.358/D/2003 din 3 ianuarie 2005 emis de Tribunalul Bacău în dosarul nr.4:l65/2003, cerere olografă de transfer, proces-verbal din 9 martie 2006 privind acordul de transfer; adresa de la LG. Direcția Cercetări Penale.
Pe parcursul judecății, pentru a verifica dacă sunt sau nu incidente prevederile art.140 lit.c din Legea nr.302/2004, a fost emisă la data de 15 ianuarie 2007 o adresă către Ministerul Justiției pentru obținerea legislației penale aplicabile în materia liberării condiționate din Republica Turcia, răspunsul la această adresă fiind depus la dosarul cauzei la data de 28 august 2007 (fila 85).
Cum prin decizia penală nr.2005/611 din 20 iulie 2005 a Tribunalului pentru pedepse grele nr.4 din Ankara, s-a admis cererea de transfer formulată de condamnatul și menținerea pedepsei aplicate de instanța română, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală a pronunțat sentința penală nr.158/3.09.2007.
Împotriva acesteia a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, solicitând casarea sentinței și, în cadrul rejudecării, respingerea cererii de transfer a persoanei condamnate, susținând în esență, că nu se justifică transferul acestuia în Republica Turcia, întrucât executarea pedepsei în această țară ar permite condamnatului liberarea condiționată într-un termen mult mai scurt decât cel stabilit prin legea română.
Prin decizia nr.5777/03.10.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Parchet, casând sentința penalănr.158/2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală, cu consecința respingerii cererii de transfer formulată de condamnatul, reținând - în esență - că în cauză sunt incidente dispozițiile art.140 alin.1 lit.c din Legea nr.302/2004, care prevăd că cererea de transfer poate fi refuzată în cazul în care, în statul de origine condamnatul ar fi pus în libertate într-un termen mult prea scurt, față de durata pedepsei rămasă de executat.
Prin cererea ce formează obiectul prezentului dosar, transmisă acestei instanțe de către Parchet, prin sesizarea din 12 martie 2009, se constată că petentul solicită același lucru, respectiv transferarea sa într-un Penitenciar din Turcia, în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani închisoare; instanța nu poate primi această cerere, având în vedere următoarele considerente:
Prin sentința penală nr.256/D/2003 pronunțată de Tribunalul Bacău (dosar nr.4165/2003), s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 25 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la omor calificat prevăzută de art.26 Cod penal, raportat la art.174-175 lit.a, c, i Cod penal, infracțiunea prevăzută de art.176 din Legea nr.141/1997, respectiv infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor - prevăzută de art.279 alin.1 Cod penal, constând în aceea că inculpatul l-a determinat pe inculpatul, la insistențele coinculpatului, să-I ucidă pe, din eroare fiind ucis, contribuind efectiv, la pregătirea și susținerea, din punct de vedere logistic, la activitatea infracțională a autorului.
Același inculpat a introdus în România o armă de foc marca "" Model 51 RR calibru 7165 mm, a 4 cartușe, pe care l-a cumpărat din Turcia, fără a încunoștința autoritățile vamale, iar apoi a deținut și utilizat această armă fără a poseda autorizație legală.
Hotărârea de condamnare a rămas definitivă prin decizia nr.6822 din 16 decembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus respingerea - ca nefondat - a recursului declarat de inculpatul.
Ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, pronunțată de autoritățile judiciare române, Tribunalul d e Sentințe nr.4 din Ankara, prin hotărârea de reconversie nr.2005/611 din 20 iulie 2005, a dispus conversiunea pedepsei aplicate condamnatului, stabilindu-se ca acesta să execute 20 de ani închisoare, restul de pedeapsă urmând a fi executat în Turcia.
Potrivit dispozițiilor art.140 alin. 1 lit.c din Legea nr.302/2004, cererea de transfer a persoanei condamnate poate fi refuzată, în principal, dacă există indicii suficiente că, odată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt față de durata pedepsei rămase de executat, potrivit legii române.
În virtutea rolului activ, instanța de fond a solicitat relații din Republica Turcia privind dispozițiile legale aplicabile în materia liberării condiționate.
Astfel, din înscrisurile existente la filele 87, 88 din dosar fond, Ambasada Turcia din Bac omunicat faptul că potrivit art.19 alin. 1 din Legea nr. 647, privind executarea pedepselor - în conținutul acestui act normativ fiind cuprinse și dispoziții aplicabile în materia liberării condiționate - persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, în cazul în care execută 1/2 efectiv din durata pedepsei și dacă dau dovezi de disciplină și îndreptare, chiar dacă nu există solicitări din partea acestora vor fi eliberate condiționat.
Articolul 2, alin.1 din aceeași lege stipulează că, urmare ținerii sub observație a condamnaților transferați în locuri de detenție în regim semideschis sau deschis, cu condiția deducerii a șase (6) zile pentru fiecare lună se va proceda la întocmirea formalităților de liberare condiționată a acestora. Conform prevederilor art.9 alin.3 din "Acordul privind transferul condamnaților", la solicitarea procurorului, sentința în cauză se poate pronunța de către Tribunalul d e Sentințe.
Autoritățile judiciare ale Turcia au comunicat - de asemenea, că în cazul predării efective a persoanei condamnate, cel mai apropiat termen la care se poate dispune liberarea sa condiționată este 20 mai 2009.
Analizând dispozițiile legale aplicabile în materia liberării condiționate în sistemul legislativ din Republica Turcia și cele cuprinse în legislația națională, Curtea constată că nu sunt îndeplinite exigențele ce decurg din art.140 alin. 1 lit.c din Legea nr.302/2004.
Astfel, potrivit art.59 alin.1 din Codul penal, după ce a executat două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
În calculul fracțiilor de pedeapsă prevăzute în alin.1, se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin J din durata pedepsei care nu depășește 10 ani și a cel puțin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
Liberarea condiționată poate fi acordată - astfel cum rezultă din dispozițiile legale anterior invocate - numai după executarea efectivă a acestor fracții, din pedeapsa fixată prin hotărârea de condamnare, instanța putând trece la analizarea celorlalte condiții prevăzute de lege numai după constatarea îndeplinirii acestei prime condiții.
În cauză, condamnatul poate fi liberat condiționat, conform Legii nr.647, privind executarea pedepselor în Republica Turcia, la 20 mai 2009, iar conform legii naționale, la 18 mai 2016.
Raportat la aceste elemente, dar și la faptul că liberarea condiționată nu este obligatorie, ea putând fi dispusă numai dacă instanța constată ca fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege - executarea fracției, dar și comportamentul condamnatului pe durata executării pedepsei spre deosebire de legislația străină unde după executarea a Jd in pedeapsă, condamnatul este liberat condiționat - Curtea apreciază că cererea de transfer a persoanei condamnate nu este întemeiată.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că - în continuare - în cauză își află incidența dispozițiile art.140 alin.1, lit.c din Legeanr.302/2004, astfel că va respinge, ca nefondată, cererea de transfer în vederea continuării pedepsei de 20 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.256/D/03 pronunțată de Tribunalul Bacău, într-un penitenciar din Turcia formulată de persoana condamnată.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, Curtea va obliga persoana condamnată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar onorariul cuvenit interpretului de limbă și constând în contravaloarea a 3 ore prestate în instanță, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELELEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, cererea de transfer în vederea continuării pedepsei de 20 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.256/D/03 pronunțată de Tribunalul Bacău, într-un penitenciar din Turcia formulată de persoana condamnată - cetățean, fiul lui și, născut la data de 17.09.1965 în localitatea, înregistrat la Evidența Populației din Cartierul.
Obligă persoana condamnată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei - reprezentând onorariul apărătorului din oficiu - se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă și constând în contravaloarea a 3 ore prestate în instanță, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2009.
PREȘEDINTE,
- -
GREFIER,
-
Red.
Dact.
Ex.5
Președinte:Cîrstoiu VeronicaJudecători:Cîrstoiu Veronica
