Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 152/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR. 4123/2/2009

1059/2009

SENTINȚA PENALĂ NR.152

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 03.06.2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Luciana Mera

GREFIER - - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - a fost reprezentat prin procuror.

Pe rol soluționarea sesizării înaintată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în vederea recunoașterii sentinței nr. 98 din data de 24.01.2008 a Judecătoriei pentru din cadrul Tribunalului Ordinar din, a sentinței din data de 14.05.2008 a Curții de Apel din, a punerii in executare a acestora în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România a condamnatului pentru a continua executarea pedepselor, formulată de autoritățile judiciare din Republica Italiană.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu răspunde apărător din oficiu, cu delegația nr.- emisă de Baroul București, pentru condamnatul, lipsă fiind acesta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul de către grefierul de ședința care învederează comunicarea la dosar a relațiilor solicitate de la Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor.

Constatând ca nu sunt excepții de invocat și cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea cererii.

Reprezentantul parchetului, în temeiul disp.art.129 din Legea nr.302/2004,cu modificările ulterioare, solicită admiterea sesizării, recunoașterea sentinței nr.98 din data de 24.01.2008 a Judecătoriei pentru din cadrul Tribunalului Ordinar din și a sentinței din data de 14.05.2008 a Curții de Apel din, transferarea într-un penitenciar din România a condamnatului pentru a continua executarea pedepsei, cu deducerea arestării preventive de la 29 iunie 2008 la zi.

Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită admiterea sesizării, recunoașterea sentințelor penale străine, transferarea condamnatului intr-un penitenciar din România in vederea continuării executării pedepsei, având in vedere consimțământul acestuia la predare.

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față:

Prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 6.05.2009, în conformitate cu dispozițiile art.149 alin.4 din Legea nr.302/2004 modificată s-a solicitat recunoașterea sentinței penale nr. 28 din 24.01.2008 pronunțată de Judecătorul pentru din cadrul Tribunalului Ordinar din - Italia, confirmată prin hotărârea din 14.05.2008 a Curții de Apel din și rămasă definitivă la 29.06.2008, privind pe persoana condamnată și transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

Au fost atașate la dosar: adresa Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate prin care se solicită efectuarea procedurii prevăzute de art.149 din Legea nr.302/2004, cererea formulată de către condamnat în vederea transferării sale în România pentru continuarea executării pedepsei - în care își exprimă consimțământul pentru transfer, sentința penală de condamnare, precum și copia tradusă și legalizată a acesteia, foaia de lichidare a condamnării în copie tradusă și legalizată, extras din legislația penală italiană referitor la dispozițiile legale aplicabile în cauză, extras din Codul penal român privind infracțiunile corespunzătoare celor pentru care numitul a fost condamnat în Italia, fotografia și impresiunile digitale ale persoanei condamnate înaintată de autoritățile italiene, precum și adresa emisă de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor referitor la domiciliul din România al persoanei condamnate.

La solicitarea instanței, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor a înaintat fotografia numitului pe care o dețineau în baza de date, constatându-se că este una și aceeași persoană cu cea din fotografia înaintată de autoritățile italiene.

În conformitate cu dispozițiile art.151 alin.2 cu referire la art.139 alin.4 din Legea nr.302/2004, persoana condamnată a fost citată la locul de detenție din Spania.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Potrivit sentinței penale nr. 28 din 24.01.2008 pronunțată de Judecătorul pentru din cadrul Tribunalului Ordinar din - Italia, confirmată prin hotărârea din 14.05.2008 a Curții de Apel din și rămasă definitivă la 29.06.2008, numitul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare și la pedeapsa amenzii de 1000 euro, pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere și port ilegal de arme de foc clandestine și muniții, prev. de art.10, 12 și 14 din Legea nr.497/74, art.23 din Legea nr.110/1975 și art.649 din Codul penal italian.

În fapt, s-a reținut că numitul, a fost depistat în data de 28.08.2007 de o patrulă de carabinieri, având în autoturismul cu care circula un semiautomatic cu nr. de înmatriculare răzuit și mai multe proiectile.

Față de cele reținute, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.129 cu referire la art.142, 143 și 149 din Legea nr.302/2004, pentru admiterea sesizării.

Astfel, este îndeplinită condiția dublei incriminări, deoarece faptele pentru care numitul a fost condamnat în Italia au corespondent în legislația penală română, fiind vorba despre infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prevăzută de art.279 Cod penal.

De asemenea, numitul este cetățean român, cu domiciliul în România, hotărârea de condamnare este definitivă, condamnatul și-a exprimat consimțământul în vederea transferării într-un penitenciar din România, iar la data primirii cererii de transferare, condamnatul avea de executat o perioadă mai mare de 6 luni din durata pedepsei ce i-a fost aplicată.

Pe de altă parte, se constată că nu sunt incidente dispozițiile art.152 din Legea nr.302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.224/2006, privind refuzul opțional al transferării.

Drept urmare, în temeiul art.149 din Legea nr.302/2004, Curtea va admite sesizarea, va recunoaște hotărârea de condamnare și va dispune transferarea condamnatului în vederea continuării executării pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin hotărârea mai sus menționată.

Conform art.146 alin.2 lit.c din Legea nr.302/2004, va deduce din pedeapsă perioada deja executată, de la 28.08.2007 la zi.

Conform art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 300 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Recunoaște hotărârea de condamnare nr. 98 din 24.01.2008 pronunțată de judecătorul pentru din cadrul Tribunalului Ordinar din - Italia, confirmată prin hotărârea din 14.05.2008 a Curții de Apel din și rămasă definitivă la 29.06.2008, privind pe condamnatul, fiul lui G și, născut la 13.03.1980 în B, cetățean român, cu domiciliul în orașul S, str. - -. 1D,.B,. 4, jud. I, titular al Cărții de Identitate seria - nr. -, eliberată de SPCLEP S la data de 10.03.2006, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul din Milano - Italia.

Dispune transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin hotărârea mai sus menționată.

Deduce perioada deja executată de la 28.08.2007 la zi.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 300 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare pentru persoana condamnată.

Pronunțată în ședință publică azi, 3.06.2009.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Red.

Dact./4 ex.

Președinte:Luciana Mera
Judecători:Luciana Mera

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 152/2009. Curtea de Apel Bucuresti