Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 296/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR.8600/2/2009
2168/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.296
Ședința din Camera de Consiliu din data de 27 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Raluca Moroșanu
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror .
Pe rol judecarea sesizării formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI privind recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale din data de 24.07.2008, pronunțată de Tribunalul d e, în dosarul nr.4 28/08, în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România a condamnatului pentru a continua executarea pedepsei, formulată de Ministerul Justiției, Sănătății și din Republica Federală ia.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu, pentru condamnatul-persoană transferabilă, se prezintă apărătorul din oficiu, cu delegație de substituire la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra sesizării cu care a fost învestită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea sesizării, recunoașterea sentinței penale din data de 24.07.2008, pronunțată de Tribunalul d e și transferarea condamnatului în România în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani închisoare, cu deducerea perioadei executate, respectiv de la 28.02.2008 la zi, la filele 18-20 din dosar existând o hotărâre de punere în executare a Curții de Apel Timișoaraa unui mandat european de arestare, din care rezultă că acesta a fost arestat la 28.02.2008, acest aspect coroborându-se și cu înscrisul existent la fila 60 dosar, din care rezultă că pedeapsa va fi finalizată la data de 26.02.2014. Totodată, solicită a se constata că persoana transferabilă și-a manifestat consimțământul în vederea transferării sale (fila 22) și că este îndeplinită condiția dublei incriminări a faptelor inculpatului.
Apărătorul din oficiu al condamnatului persoană transferabilă solicită admiterea sesizării, în sensul recunoașterii hotărârii și transferării condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.302/2004 și de Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983.
CURTEA
Prin adresa nr.1824/II-5/2009 din 31.08.2009 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa sesizat această instanță, în temeiul dispozițiilor art.149 alin.4 din Legea nr.302/2004, în vederea recunoașterii hotărârii pronunțate de Tribunalul d e din și punerii în executare a acesteia, în cadrul procedurii de soluționare a cererii formulate de Ministerului Justiției, Sănătății și din Republica Federală ia, de transferare într-un penitenciar din România a condamnatului - cetățean român, fiul lui și, născut la data de 2.07.1984 în A, cu domiciliul în mun. A,-,.1 județul A, CNP -, în vederea continuării executării pedepsei aplicate în statul solicitant.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată, pe baza informațiilor și documentelor comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, următoarele:
Prin Hotărârea nr. 4KLs 28/08 din 24.07.2008 a Tribunalului d e s-a dispus condamnarea inculpatului la 6 ani închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie gravă, prevăzută de art. 250 al.2 nr.1, art. 249 al.1, art. 224 al.1 nr. 2 și 4 și art. 223 al.1 din Codul penal.
În fapt, s-a reținut că la data de 16.04.2007 împreună cu alte persoane rămase neidentificate, pe timp de noapte, folosind un spray lacrimogen și o bară din fier, a deposedat o parte vătămată de un telefon mobil și o brichetă, iar celeilalte părți vătămate i-a sustras prin violență suma de 150 de euro și un pachet de țigări.
Față de persoana solicitată a fost emis un mandat european de arestare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie gravă fiind reținut și arestat în România la data de 28.02.2008, în baza acestui mandat european de arestare de către Curtea de Apel Timișoara - Secția Penală.
Prin Sentința penală nr. 41/PI/29.02.2008 a Curții de Apel Timișoaras -a dispus executarea mandatului european de arestare și de asemenea ca, în situația în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, numitul să fie transferat în România în vederea executării pedepsei.
Persoana solicitată a fost predată autorităților e la data de 25.03.2008.
Din durata pedepsei aplicate inculpatului, s-a scăzut timpul reținerii și arestării preventive de la data de 28.02.2006.
În raport de situația de fapt reținută în hotărârea definitivă de condamnare, se constată îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art.129 lit. e din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și de art.3 pct.1 lit. e din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983.
Astfel, faptele reținute în sarcina inculpatului sunt incriminate ca infracțiuni și de legea penală a statului român, acestea realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1, alin. 2 lit. b, al. 21lit. a și b Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal (două infracțiuni, faptele fiind comise în aceeași împrejurare dar împotriva a două persoane vătămate), pedepsite cu închisoare de la 7 la 20 de ani.
Executarea acestei pedepse a început la data de 28.02.2008, conform înscrisurilor depuse la dosar.
Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile legale pentru transferarea persoanei condamnate, prevăzute de art.129 din Legea nr.302/2004, întrucât condamnatul este cetățean român, hotărârea prin care i-a fost aplicată pedeapsa detențiunii cu durata de 6 ani este definitivă, nefiind declarate căi de atac, la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei, iar faptele care au atras condamnarea acestuia constituie infracțiuni, potrivit legii penale a statului român.
Potrivit Sentinței penale nr. 41/PI/29.02.2008 a Curții de Apel Timișoaras -a dispus ca, în situația în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate numitul să fie transferat în România în vederea executării pedepsei, dispoziție ce a fost avută în vedere de autoritățile din ia, care au formulat solicitarea adresată Ministerului Justiției din România.
Totodată, condamnatul și-a exprimat în condițiile legii consimțământul de a fi transferat în România în vederea executării pedepsei (proces verbal întocmit cu ocazia audierii în fața Tribunalului d e primă instanță ).
Din referatul întocmit de autoritățile e rezultă că persoana solicitată nu cunoaște limba ă, nu are relații sociale în ia și mutarea lui cât mai promptă într-un penitenciar din România în scopul continuării executării pedepsei se impune ca o măsură necesară și pentru intensificarea contactelor cu familia și pentru începerea unei pregătiri profesionale. Totodată, Autoritatea Centrală pentru din a comunicat la data de 23.01.2009 că în decursul următoarelor 6 luni va fi pronunțată pierderea dreptului de intrare și de ședere în ia.
Conform înscrisurilor privind executarea, depuse la dosar la termenul de astăzi, condamnatul are de executat pedeapsa aplicată de 6 ani închisoare, din care se va deduce durata executată de la 28.02.2008, dată la care acesta a fost reținut și ulterior arestat în vederea executării mandatului european de arestare emis în prezenta cauză, iar data finalizării pedepsei este 26.02.2014.
La data de 12.10.2009 s-a primit la dosar adresa emisă de Penitenciarul din, prin care se confirmă faptul că persoana solicitată a primit citația emisă în cauza de față, atestată de procuror, astfel că există dovada încunoștințării deținutului cu privire la cererea de transfer formulată de autoritățile din ia.
Față de aceste considerente, va fi admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și, în temeiul art.144 rap. la art.145 din Legea nr.302/2004, va fi recunoscută Sentința penală nr. 4KLs 28/08 din 24.07.2008 a Tribunalului d e, definitivă prin neapelare privind pedeapsa de 6 ani închisoare și se va dispune transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.
Va deduce din pedeapsă durata executată de la 28.02.2008 la zi.
Va dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 192 al.3 cheltuielile C.P.P. judiciare rămân în sarcina statului, din care onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
În baza art.144 al.1 lit.a rap. la art.145 din Legea nr.302/2004, recunoaște Sentința penală nr. 4KLs 28/08 din 24.07.2008 a Tribunalului d e, privind pedeapsa de 6 ani închisoare și dispune transferareacondamnatului- cetățean român, fiul lui și, născut la data de 2.07.1984 în A, cu domiciliul în mun. A,-,.1 județul A, CNP -, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani închisoare.
Deduce din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă, precum și durata executată de la 28.02.2008 la zi.
Dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 192 al.3 cheltuielile C.P.P. judiciare, din care suma de 320 lei onorariul avocatului din oficiu, rămân în sarcina statului.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.10.2009.
PRESEDINTE GREFIER
Red. RM
5 ex./3.11.2009
Președinte:Raluca MoroșanuJudecători:Raluca Moroșanu