Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 328/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 7699/2/2009
1940/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 328
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Liliana Bădescu
GREFIER: - -
*****************
MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind judecarea Sesizării nr. 668/II/-5/2009 din data de 07 august 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale pronunțată în dosarul nr. 13 Hv 86/08b la data de 25 august 2008 de către Tribunalul Regional, în procedura soluționării transferului, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii a persoanei condamnate T formulată de către autoritățile din republica Austria.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit condamnatul-persoană transferabilă T pentru care a răspuns apărător ales cu delegație de substituire la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, recunoașterea efectele sentinței pronunțate în dosarul nr.13 Hv 86/08b la data de 25 august 2008 de către Tribunalul Regional și transferarea condamnatului T într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare cu deducerea perioadei executării pedepsei începând cu 23 mai 2008 la zi.
Apărătorul ales solicită de asemenea admiterea sesizării și transferarea persoanei-condamnate T într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
CURTEA
Deliberând, constată că prin adresa nr. 9717 din 29 ianuarie 2009 Ministerul Justiției și Libertăților - Direcția de Drept Internațional și Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București solicitarea autorităților judiciare din Republica Austria de transfer a persoanei condamnate T, pentru ca acesta din urmă să execute pedeapsa aplicată de statul de condamnare într-un penitenciar din România.
Examinându-se actele dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin hotărârea pronunțată în dosarul nr.13 /08b la data de 25.08.2008, Tribunalul Regional a dispus condamnarea cetățeanului român T la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz sexual grav de minori, constrângere gravă și abuz de autoritate față de o persoană minoră, fapte prevăzute de articolele 206 alin.1, art. 105 alin.1 și 106 alin. 1 și respectiv art. 212 alin. 1 din Codul penal austriac.
În fapt, s-a reținut că, Tal ocuit din anul 1991 în Austria, în domiciliul familiei și că acesta a întreținut relații sexuale cu fiica concubinei sale, după ce aceasta a împlinit vârsta de 12 ani, împotriva voinței minorei, prin constrângere, situație care a durat până în anul 1994.
În cauză este îndeplinită condiția dubeli incriminări, așa cum cer dispozițiile art. 129 lit. e din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit.e din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate.
Astfel, faptele de a întreține un act sexual cu o persoană minoră prin constrângere și în condițiile în care minori este în creșterea sau supravegherea autorului ori este copil vitreg sau pupil sunt incriminate în prevederile art. 206 alin.1, art. 212 alin. 1 și art. 105 alin.1, art. 106 alin.1 ale Codului penal austriac și își regăsesc echivalentul incriminator în prevederile art. 198 alin.1,2 și 5 (teza I) din Codul penal român.
Hotărârea pronunțată de instanța austriacă a rămas definitivă.
Persoana condamnată T și-a manifestat acordul de a executa restul de pedeapsă într-un penitenciar din România.
Având în vedere cele ce preced, în baza art. 149 alin. 4 și 145 din Legea nr. 302/2004 se va admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se vor recunoaște efectele Sentinței pronunțate în dosarul nr. 13 /08b la data de 25.08.2008 de către Tribunalul Regional și se va dispune transferarea persoanei condamnate T într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 2 ani și 6 luni.
Se va deduce perioada executată începând cu 23.05.2008,
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 lei se va suporta din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Recunoaște efectele sentinței pronunțate în dosarul nr. 13 /08b la data de 25.08.2008 de către Tribunalul Regional și dispune transferarea persoanei condamnate T (fiul lui și, născut la data de 31.01.1965 în orașul, județul M, cu domiciliul în orașul,-, județul M, titular al cărții de identitate seria - nr. -, eliberată la data de 12.02.2004, de către, CNP -) într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 2 ani și 6 luni.
Deduce perioada executată începând cu 23.05.2008.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum, de 200 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.11.2009.
PREȘEDINTE
- -
GREFIER
- -
Red.
Dact./26.11.2009
5 ex.
Președinte:Liliana BădescuJudecători:Liliana Bădescu