Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 335/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 7698/2/2009

1939/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 335

Ședința din Camera de Consiliu din data de 18 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Liliana Bădescu

GREFIER - G -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale ce are ca obiect recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale nr. - pronunțată de Curtea de Juri a Administrativ în cadrul procedurii de transferare a condamnatului (fiul lui G și al lui, născut la data de 04 august 1971) într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit condamnatul persoană transferabilă, pentru care a răspuns avocat ales.

Procedura de citare este legal îndeplinită, condamnatul are cunoștință de termen.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul din oficiu solicită să se aibă în vedere și plata onorariului parțial pentru asistența juridică acordată la termenele anterioare.

Apărătorul ales solicită o adresă la Penitenciarul unde este deținut condamnatul pentru a înainta dosarul intern al acestuia din care rezultă comportamentul exemplar pe perioada cât a fost arestat.

Reprezentanta Ministerului Public se opune cererii, considerând-o ca fiind neutilă cauzei întrucât din actele de la dosar rezultă toate datele necesare, iar soluționarea cauzei nu depinde de caracterizările din penitenciar.

Curtea respinge cererea solicitată de către apărător ca fiind neutilă cauzei și nemaifiind cereri de formulat probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei:

Reprezentanta Ministerului Public solicită dmiterea sesizării formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI. recunoașterea efectelor hotărârii penale nr.-, pronunțată de Curtea cu Juri a Administrativ și solicită transferarea condamnatului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani închisoare cu aplicarea pedepsei complementare prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b,c,d, e Cod penal și deducere perioada executată începând cu 18 august 2004 la zi. Să se aibă în vedere că deși lipsește consimțământul condamnatului de transfer, Ministerul d e Interne a luat față de acesta măsura expulzării de pe teritoriul Regatului Belgiei astfel că sunt incidente dispozițiile art. 3 pct. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Transferului Persoanei Condamnate, motiv pentru care se poate transfera condamnatul într-un penitenciar din România și în lipsa consimțământului.

Apărătorul ales al condamnatului-persoană transferabilă arată că hotărârea de condamnare și hotărârea de expulzare nu coincid. În raport de conținutul acestor hotărâri, există posibilitatea din partea condamnatului să formuleze o cerere pentru a-și petrece o perioadă pe teritoriul acestui stat.

Apreciază că prin admiterea cererii de transfer formulată de către statul belgian, încalcă posibilitatea condamnatului de a rămâne în statul belgian.

Solicită a se avea în vedere că la fila 37 din dosar, există recomandarea condamnatului primită de la penitenciar ca fiind o persoană ireproșabilă, fiind metodic și inventiv, iar din punct de vedere profesional ar avea posibilitatea să găsească de lucru potrivit calificării sale.

Față de aceste considerente apreciază că existe suficiente argumente care să-l mențină pe condamnat în penitenciarul în care se află în stare de detenție, întrucât și-a desfășurat pregătirea profesională cu sprijinul autorității belgiene.

În ceea ce privește recunoașterea sentinței lasă la aprecierea instanței.

CURTEA

Deliberând, constată că prin sesizarea înregistrată la 07.08.2009, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa solicitat instanței recunoașterea hotărârii penale nr. -, pronunțată de Curtea cu Juri a Administrativ, punerii în executare a acesteia în conformitate cu dispozițiile art.145 din Legea nr. 302/2004 și transferarea numitului într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei ce i-a fost aplicată de autoritățile judiciare belgiene.

Examinându-se actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin adresa nr. 53252/2009, Ministerul Justiției și Libertăților - Direcția Drept Internațional și Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI cererea formulată de autoritățile judiciare din Regatul Belgiei prin care se solicită transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării pedepsei de 20 ani închisoare aplicată acestuia de către instanțele din statul solicitant.

Prin hotărârea penală pronunțată la data de 08.05.2006 Curtea cu Juri a Administrativ a condamnat pe numitul la o pedeapsă principală de 20 ani închisoare și la pedepsele complementare de a ocupa funcții publice, de a alege, de a purta orice decorație, de a fi, expert, martor asistent, de a fi tutore sau curator, de a ocupa funcții de consilier juridic, de a fabrica sau modifica arme sau muniții sau de a ocupa funcții în cadrul forțelor armate, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și omor, prevăzute de art. 66, 392, 393, 461, 463, 468 și 471 din Codul penal belgian.

În fapt, s-a reținut că în noaptea de 17/18.08.2004, numitul a sustras, prin folosirea de violențe, bunuri aparținând persoanei vătămate și ulterior a ucis-o pe aceasta pentru a ascunde sustragerea bunurilor.

În cauză este îndeplinită condiția dubeli incriminări prevăzute de art. 129 lit. a din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina numitului având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 211 alin.1,2 lit. b și alin. 21lit. c și art. 174 rap. la art. 176 lit. d Cod penal.

Totodată, este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. a din Convenția Europeană adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. a din Legea nr. 302/2004, numitul fiind cetățean român. De asemenea, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 3 lit. b din Convenția Europeană și art. 129 lit. b din Legea nr. 302/2004, hotărârea menționată mai sus fiind definitivă la data de 11.10.2006.

Persoana condamnată nu și-a dat consimțământul la transferarea sa într-un penitenciar din România, dar în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg în anul 1997, act ratificat atât de România, cât și de Regatul Belgiei, astfel încât se poate realiza transferarea susnumitului într-un penitenciar din România și în lipsa consimțământului.

Fiind îndeplinite condițiile cerute de art. 145 și 149 alin. 4 din Legea nr. 302/2004 se va admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, se vor recunoaște efectele hotărârii penale nr. -, pronunțată de Curtea cu Juri a Administrativ și se va dispune transferarea numitului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani închisoare.

Se va deduce perioada executată începând cu 18.08.2004.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Recunoaște efectele hotărârii penale nr. -, pronunțată de Curtea cu Juri a Administrativ și dispune transferarea condamnatului (fiul lui G și, născut la data de 04.08.1971 în comuna Tătăranu, județul V, cu domiciliul în comuna Tătăranu, sat Nouă, județul V, titular al buletinului de identitate seria - nr. -, eliberat la data de 01.08.1995 de Poliția Focșani, CNP -) într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani închisoare.

Deduce perioada executată începând cu 18.08.2004.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu recurs.

PREȘEDINTE

- -

GREFIER

G -

Red.

Dact./11.12.2009

5 ex.

Președinte:Liliana Bădescu
Judecători:Liliana Bădescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 335/2009. Curtea de Apel Bucuresti