Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 c.p.p.). Încheierea /2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Art. 5221Cod pr.penală -

OMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din 17 martie 2008

PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu

JUDECĂTOR 2: Ilieș Titiana

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea apelului declarat de condamnatul, împotriva sentinței penale nr. 342 din 7 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava.

La apelul nominal se prezintă condamnatul apelant, în stare de arest, asistat de avocat ales.

Procedura completă.

S- făcut referatul cauzei, după care instanța constatând apelul în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.

Avocat pentru condamnatul apelant a susținut oral motivele de apel invocate în scris, care vizează nelegalitatea și neteminicia sentinței, apreciind că au fost nesocotite disp. art. 5221Cod pr.penală, întrucât rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire, se face potrivit regulilor de procedură privind judecata în primă instanță, cu posibilitatea readministrării probelor, ceea ce înseamnă că instanța trebuie să-și formeze propria convingere asupra vinovăției sau nevinovăției petentului, iar nu să exercite un control judiciar și să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate în primul ciclu procesual. Pe fondul cauzei, a solicitat ca instanța de apel să anuleze sentința pronunțată în primul ciclu procesual, să reaprecieze probelor administrate și să dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 al. 2 lit. a,d,e Cod penal, în infracțiunea de tăinuire prev. de art. 221 Cod penal, cu consecința reindividualizării pedepsei în raport de noua încadrare juridică. În susținerea cererii de schimbare a încadrării juridice, a arătat că nici una din probele administrate nu confirmă participarea inculpatului la agresarea și deposedarea părții vătămate de suma pe care o avea asupra sa, în acest sens solicitând se avea în vedere declarațiile părții vătămate date imediat după comiterea faptei, declarațiile coinculpaților și ale martorilor. În ipoteza în care ar fi înlăturată solicitarea privind schimbarea încadrării juridice, cerut se face aplicarea disp. art. 74, 76 Cod penal și aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta reținută.

Reprezentantul Parchetului pus concluzii de respingerea apelului, ca nefondat, apreciind că în primul ciclu procesual au fost administrate suficiente probe din care rezultă vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, astfel încât în mod corect a fost respinsă cererea de rejudecare formulată de condamnat. În situația în care instanța va aprecia că se impune rejudecarea cauzei, solicitat trimiterea cauzei la instanța de fond.

Condamnatul apelant, având ultimul cuvânt, a arătat că își însușește concluziile apărătorului său.

Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio,

CURTEA,

Din lipsă de timp pentru deliberare,

D SPUNE

Amână pronunțarea la data de 24 martie 2008.

Pronunțată în ședința publică, azi 17 martie 2008.

Președinte, Grefier,

Dosar nr- - Art. 5221Cod pr.penală -

OMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA Nr. 29

Ședința publică din 31 martie 2008

Președinte - -

Judecător - -

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 20.04.1982, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva sentinței penale nr. 342 din 7 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava.

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 17 martie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s- amânat pentru 24 martie 2008 și apoi pentru astăzi, 31 martie 2008.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra apelului de față, constată

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Suceava la data de 28.12.2006, sub nr-, condamnatul a solicitat, în temeiul art. 5221Cod pr.penală, rejudecarea cauzei în care s-a pronunțat sentința penală nr. 97/4.04.2003 a Tribunalului Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 6093/22.12.2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani și 10 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În motivarea cererii, a arătat că a fost judecat și condamnat în lipsă, aflându-se în Italia la muncă, luând la cunoștință despre mandatul de executare a pedepsei închisorii, la data emiterii lui.

În vederea soluționării cauzei a fost atașat dosarul nr. 4148/2002 al Tribunalului Suceava în care s-a pronunțat sentința penală nr. 97/2003.

Prin încheierea de ședință din data de 18 aprilie 2007, instanța a constatat că, într-adevăr a fost judecat și condamnat în lipsă, extrădat de autoritățile judiciare italiene după pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, așa încât, fiind incidente disp. art. 5221al. 1 cu referire la art. 405 - 408 Cod pr.penală, a admis în principiu cererea de rejudecare a cauzei.

Prin sentința penală nr. 342 din 17.11.2007 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- s-a respins ca neîntemeiată cererea de rejudecare formulată de condamnatul privind sentința penală nr. 97 din 4.04.2003 a Tribunalului Suceava.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că față de motivele invocate în cererea de rejudecare cât și în lipsa oricărei alte probe administrate în afara celor din primul ciclu procesual, hotărârea de condamnare inculpatului este legală și temeinică.

S-a reținut că vinovăția inculpatului a fost dovedită pe baza probatoriului administrat în primul ciclu procesual, iar susținerile privind nevinovăția sa au fost invocate de apărătorii săi atât la judecata în fond a cauzei cât și cu ocazia promovării căilor ordinare de atac.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată condamnatului, s-a reținut că aceasta a fost corect individualizată în raport cu criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, respectiv gravitatea și modalitatea de săvârșire a faptei cât și circumstanțele personale ale acestuia.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, condamnatul, a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A arătat în motivarea apelului că în procedura instituită de art. 5221al. 2 Cod pr.penală sunt aplicabile dispozițiile art. 405-408 Cod pr.peenală, rejudecarea cauzei efectuându-se potrivit regulilor de procedură privind judecata în primă instanță cu posibilitatea administrării și reaprecierii probelor efectuate în cursul primei judecăți, ci nu să transforme instanța sesizată într-o instanță de control judiciar, care să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii inițiale.

A mai arătat că față de probele administrate în cauză, se impunea anularea sentinței pronunțate în primul ciclu procesual și schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 al. 2 lit. a, d, e Cod penal, în infracțiunea de tăinuire prev. de art. 221 Cod penal, cu consecința reindividualizării pedepsei în raport de noua încadrare juridică.

În susținerea acestei soluții vin declarațiile părții vătămate care inițial nu l-a recomandat ca fiind coautorul infracțiunii, numele său fiind menționat de partea vătămată doar în declarațiile din 16.04.2002 și 22.04.2002, cu aproximativ 6 luni după incident.

Declarațiile coinculpaților și G infirmă participarea sa la incident, declarații care se coroborează cu declarațiile martorilor G, și.

În subsidiar, în ipoteza în care nu va fi primită solicitarea privind schimbarea încadrării juridice, solicitat prin prisma probelor administrate reținerea în favoarea sa circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal și prin aplicarea art. 76 Cod penal, reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de textul incriminator.

Examinând apelul declarat de condamnatul sub aspectul motivelor invocate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea reține următoarele:

Întrucât în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 4148/2002 al Tribunalului Suceava inculpatul a fost judecat și condamnat în lipsă, fiind ulterior extrădat din Italia, în mod corect dispus instanța de fond prin încheierea de ședință din 18.04.2007 admiterea în principiu a cererii de rejudecare a cauzei.

În fața instanței de fond inculpatul fost audiat, iar potrivit celor consemnate în încheierea de ședință din 6.08.2007 Tribunalului Suceava, acesta a solicitat prin apărătorul ales audierea, în apărare, doar a coinculpatului, arătând că înțelege să-și însușească toate celelalte probe testimoniale administrate în primul ciclu procesual.

Reanalizând probatoriul administrat în cauză, conform solicitării inculpatului condamnat se reține că în noaptea de 10/11.11.2001 inculpații G, și, partea vătămată și martorul se aflau în discoteca "" din mun

Pe fondul consumului de alcool, partea vătămată a devenit violentă, astfel încât fără motiv s-a lovit reciproc cu martorul, intrat în conflict cu inculpații.

După consumarea incidentului, partea vătămată și alți tineri au părăsit în fugă localul public, spărgând un geam de la intrare.

Partea vătămată a fost urmărită de inculpatul G care era înarmat cu o precum și de inculpații și, fiind ajunsă din urmă de către cei trei inculpați pe str. C din mun. R, fiind lovită inițial de inculpatul și doborâtă la pământ, apoi lovită de toți cei trei inculpați, timp în care a fost deposedată de suma de 300 $ în bancnote de 100 $ și suma de 1.000.000 lei.

După incident cei trei inculpați s-au deplasat în garsoniera fratelui inculpatului, care nu se afla la domiciliu, unde au împărțit banii în sensul că fiecare a primit câte 100 $, iar inculpații G și și câte 100.000 lei.

În urma împărțirii banilor inculpatul a rămas în garsonieră, iar ceilalți inculpați s-au deplasat la barul " " din cartierul al mun. R, unde au continuat să consume băuturi alcoolice până în jurul orelor 8,00, consumația fiind plătită de inculpatul G, care neavând monedă națională asupra sa, i-a plătit barmanului cu bancnotă de 100 $ sustrasă de la partea vătămată, primind de la barman rest 40 US $ și diferența în lei.

Ulterior în dimineața zilei de 11.11.2001, cei doi inculpați părăsind localul în care au consumat băuturi alcoolice s-au deplasat cu autoturismul condus de numitul în centrul mun. R, unde inculpatul Gas chimbat suma de 40 $ ai săi și suma de 100 $ ai inculpatului, după care s-au deplasat în bazarul din mun. R, unde și-au cumpărat mai multe obiecte de îmbrăcăminte.

În urma violențelor exercitate de către cei trei inculpați, partea vătămată a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile îngrijiri medicale.

Situația de fapt descrisă mai sus rezultă din plângerea și declarațiile părții vătămate din cadrul urmăririi penale și a cercetării judecătorești din primul ciclu procesual, certificatul medico-legal, procesele verbale de cercetare la fața locului, examinarea criminalistică și percheziție, planșele foto, rapoartele întocmite de organele de poliție, procesele verbale de confruntare între inculpații și G, raportul de constatare tehnico științifică privind detecția psihologică a comportamentului simulat privind pe inculpatul G, declarațiile martorilor, G, A, G, coroborate cu declarațiile coinculpaților G și.

Susținerile inculpatului privind nevinovăția sa au fost infirmate prin probatoriul administrat în cauză, aspectele relatate de către acesta în declarația dată în fața instanței de fond necoroborându-se cu celelalte mijloace de probă.

În drept fapta inculpatului așa cum a fost ea reținută și descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 211 al. 2 lit. a, d, e Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, neimpunându-se schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 221 Cod penal, așa cum cere acesta în motivele de apel.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce se va aplica inculpatului se vor avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal precum gravitatea și pericolul social al faptei, împrejurările și modul de săvârșire, urmarea produsă cât și persoana acestuia, care este infractor primar și a adoptat o atitudine nesinceră în fața instanței de fond.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, față de gravitatea ridicată a faptei cât și persoana inculpatului, se apreciază că scopul preventiv educativ al acesteia se poate realiza prin privarea lui de libertate.

Față de cele prezentate, Curtea urmează ca în baza art. 379 pct. 2 lit. Cod pr.penală să admită apelul declarat de condamnatul, să desființeze în totalitate sentința penală apelată și reținând cauza spre rejudecare, să anuleze în parte sentința penală nr. 97 din 4.04.2003 a Tribunalului Suceava cu privire la latura penală și inculpatul și în consecință să dispună în sensul celor prezentate anterior.

Se va deduce din pedeapsa aplicată durata executată de la 17.01.2006 la zi și se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței anulate.

Se vor anula formele de executare a pedepsei închisorii emise în baza sentinței penale anulate privind pe inculpatul și emiterea unor noi forme de executare în baza prezentei hotărâri.

Văzând și dispozițiile art. 192 al. 3 Cod pr.penală,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE

Admite apelul declarat de condamnatul.

Desființează în totalitate sentința penală nr.342 din 7 noiembrie 2007 a Tribunalului Suceava și reținând cauza spre rejudecare:

Anulează în parte sentința penală nr.97 din 4 aprilie 2003 a Tribunalului Suceava cu privire la latura penală și inculpatul și în consecință:

Condamnă pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.211 2 lit.a, d, e Cod penal cu aplicarea art.13 Cod penal la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

Face aplicarea art.71 Cod penal și interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 1 lit.a teza a-II-a și lit.b Cod penal.

Deduce din pedeapsa aplicată durata executată de la 17.01.2006 la zi.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței anulate.

Anulează formele de executare a pedepsei închisorii emise în baza sentinței penale anulate privind pe inculpatul și dispune emiterea unor noi forme de executare în baza prezentei hotărâri.

Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 31.03.2008.

Președinte, Judecător, Grefier,

Red.

Dact.

3 ex./18.04.2008

Președinte:Biciușcă Ovidiu
Judecători:Biciușcă Ovidiu, Ilieș Titiana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 c.p.p.). Încheierea /2008. Curtea de Apel Suceava