Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 c.p.p.). Decizia 37/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 37/A/2009
Ședința publică din 12 mai 2009
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 2: Maria Elena Covaciu
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin
- procuror
Prezentul complet a fost constituit potrivit prevederilor art. 95 și urm. din Regulamentul de Organizare Internă a Instanțelor Judecătorești.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de condamnatul împotriva sentinței penale numărul 92/12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul, în stare de arest, asistat de avocat, în substituirea avocatului, apărătorul desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța din procedează la audierea condamnatului, declarație consemnată la dosar.
Apărătorul condamnatului apelant și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, apărătorul condamnatului apelant solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și procedând la o nouă judecare a se dispune achitarea în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală întrucât nu acesta a săvârșit fapta.
În subsidiar solicită reducerea cuantumului pedepsei aplicate, sub minimul special prevăzut de lege.
În susținere învederează că inculpatul nu a săvârșit fapta, acesta s-a aflat în Italia. Mai precizează că s-a demonstrat cu declarațiile martorilor că inculpatul nu este vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea apelului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică sentința penală atacată, întrucât din probele aflate la dosar reiese cu certitudine vinovăția condamnatului.
Mai atestă că declarațiile condamnatului nu se coroborează cu declarațiile celorlalți inculpați, iar referitor la împrejurarea că acesta s-a aflat în Italia, nu s-a făcut dovada în acest sens.
Condamnatul, având ultimul cuvânt învederează că își menține declarațiile date în cauză și precizează că a fost plecat în Italia.
Solicită rejudecarea cauzei.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față
În deliberare, constată că prin sentința penală nr.92/12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- a fost respinsă cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul, pentru infracțiunea prev. de art.11 al.1 și 2 lit.a,d,e cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.
S-a făcut aplicarea art.192 al.2 Cod procedură penală.
În considerentele hotărârii prima instanță a reținut următoarele aspecte de fapt și de drept:
Prin sentința penală nr. 5 din 06 iunie 1999, Tribunalul Hunedoaral -a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 al. 1 și 2 lit. a,d,e Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b și art 64,71 Cod penal.
În baza art. 14 și 346 Cod proc. penală, art. 998 Cod civil, a fost obligat împreună cu inculpatul la despăgubiri civile către părțile civile.
Sentința Tribunalului Hunedoaraa fost menținută prin decizia penală nr. 1473/1999 a Curții de Apel Alba Iulia și a rămas definitivă conform deciziei penale nr. 1004/1999 a fostei Curți Supreme de Justiție.
În fapt, s-a reținut că în data de 11/12 iulie 1997, inculpatul împreună cu inculpații, - și prin violență și amenințare au sustras mai multe bunuri și bani (valută, bijuterii, alimente, o stație radio și un aparat de fotografiat) de la 10 cetățeni francezi, care staționau cu două microbuze între localitățile -, județul
Verificând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, fond, apel și recurs, s-a constatat că cercetarea penală și judecătorească s-a efectuat în lipsa inculpatului, astfel că în baza art. 403 Cod proc. penală rap. la art. 522 Cod proc. penală, s-a admis în principiu cererea de rejudecare după extrădare pentru acest considerent.
Reexaminând actele și lucrările dosarului, după probațiunea administrată, ca urmare a admiterii în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, respectiv declarații de martori -, fila 91 dosar, fila 92 dosar, propuși de către reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, G și - propuși de către inculpat și răspunsul emis de MIRA - Evidența Pașapoartelor Simple D - fila 101 dosar, s-a constatat că cererea înaintată este nefondată pentru următoarele considerente:
În susținerea cererii înaintate, inculpatul a arătat că la data la care s-a comis fapta nu se afla în țară, ci la lucru în Italia, alături de familia sa, aspect reieșit și din actele pe care le-a depus și că a fost antrenat în cauză, deoarece s-a aflat în relație de dușmănie cu coinculpații și.
Martorii audiați în favoarea inculpatului au susținut cele afirmate de inculpat.
Tribunalul a considerat că această apărare nu este susținută de probe certe.
Astfel, în ceea ce privește actele legalizate traduse din limba italiană nu s-a certificat faptul că inculpatul se afla efectiv la data săvârșirii faptei din 11/12 iulie 1997 la muncă în Italia, ci doar că societatea Italia SRL este dispusă să-l angajeze, începând cu data de 06 mai 1996 (fila 4 dosar).
Cât privește probațiunea cu martorii G și, tribunalul a observat că declarațiile acestora nu s-au coroborat cu restul probațiunii administrate.
Astfel, martorul a declarat că își menține declarația dată în anul 1998, în sensul că el a realizat cele 4 fotografii, cu aparatul foto pe care l-a achiziționat cu acea ocazie de la unul dintre inculpați, aparat ce provine din tâlhăria comisă la data de 11/12 iulie 1997.
S-a menționat că fotografiile recunoscute de către martor (filele 53,54 dosar urmărire penală) îi reprezintă pe cei patru inculpați din dosarul de fond, printre care se află și inculpatul.
Este adevărat că datorită trecerii a 11 ani martorul nu l-a recunoscut pe inculpatul, prezent la dezbateri, întrucât l-a văzut doar cu ocazia efectuării acelor fotografii și apoi când s-a realizat acțiunea de recunoaștere după fotografii la organele de poliție, însă ceea ce interesează este faptul că martorul a recunoscut cele patru fotografii care i s-au prezentat și și-a menținut întrutotul declarațiile date în data de 20 februarie 1998, unde preciza.în vara anului 1997,mai precis în iulie, august, au venit la mine acești trei tineri, care mi-au oferit spre vânzare - un aparat fotografic - marca. Cu ocazia cumpărării, am făcut patru poze pentru a vedea dacă aparatul este bun -. Eu am predat poliției cele 4 fotografii " ( fila 55 dosar urmărire penală), "- ocazie cu care am aflat că cei trei se numesc, și ( fila 57 dosar urmărire penală).
Această probă este coroborată cu restul probațiunii administrate în cauză cu ocazia judecării cauzei pe fond în care s-a pronunțat sentința penală nr.5/1996, menținută atât în apel cât și în recurs.
De asemenea, din adresa emisă de Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple - județul D - a reieșit că numitul a formulat cerere pentru eliberarea pașaportului la data de 01 august 1997 și că, la data de 03 septembrie 1997, i s-a eliberat pașaportul cu seria -, fapt din care reiese că siguranță că la data de 11/12 iulie 1997, inculpatul se afla în țară și nu în Italia, astfel cum susține.
În legătură cu declarațiile martorilor G și, instanța le-a apreciat drept subiective, având în vedere faptul că ambii sunt din același sat unde domiciliază și inculpatul, iar martorul este unchiul inculpatului.
În consecință, față de considerentele arătate și potrivit art. 522 rap. la art. 405 alin. 4 Cod proc. penală, s-a respins ca neadmisibilă cererea formulată de condamnatul.
Împotriva hotărârii penale a declarat apel în termenul legal impus de art.363 Cod procedură penală condamnatul, aducându- critici pentru nelegalitate și netemeinicie și care, reiterând aceleași aspecte ca și în fața instanței de fond, solicitând adoptarea unei soluții de achitare a sa, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie întrucât la epoca săvârșirii faptelor, nu se afla pe teritoriul României.
Curtea a procedat la ascultarea inculpatului în procedura apelului, conform art. 378/11Cod procedură penală,acesta prezentând propria versiune asupra faptelor.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu în limitele impuse de art.371 al.2 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul nu este fondat.
1. Tribunalul Hunedoaraa analizat evaluare judicioasă a probelor noi administrate în cauză, și care se completează cu natura materialului probator luat în considerare de instanța ce a pronunțat hotărârea a cărei examinare se cere.
2. Curtea reține că în declarațiile sale date în fața tribunalului, cu ocazia rejudecării după extrădare (53) condamnatul a negat orice participare a sa la săvârșirea faptelor pentru care a fost sancționat penal, fundamentându-și întreaga apărare pe lipsa sa de pe teritoriul României la epoca comiterii infracțiunii.
3. Curtea constată că în cauză înscrisurile depuse la dosar de către autoritățile competente în materie - Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple (fila 101) infirmă apărările invocate de către condamnat, rezultând mai presus de orice îndoială că apelantul se afla la data comiterii infracțiunilor în țară.
Această situație de fapt este probată de adresa cu nr-/27.11.2008 din care rezultă că persoana sus menționată (condamnatul) a formulat la data de 21.08.1997 cerere pentru eliberarea pașaportului; iar la data de 3.09.1997 Serviciul de Pașapoarte D i-a eliberat pașaportul seria -.
Or, în aceste circumstanțe, știut fiind că predarea pașaportului nu este aptă de a fi realizată decât personal, condamnatul se afla, la acea dată pe teritoriul României.
4.Curtea constată de asemenea că depoziția testimonială a martorului (91 dosar fond) se coroborează cu aspectele reținute mai sus și confirmă identitatea condamnatului ca fiind una din cele 4 persoane care i-au vândut aparatul foto și pe care martorul le-a fotografiat, cu ocazia efectuării tranzacției, pentru a verifica parametri aparatului.
5. Curtea consideră că tribunalul înlăturat în mod corect depozițiile martorilor audiați în fața sa (131) și G (130), acestea fiind evident subiective și conținând doză considerabilă de incertitudine ( știu că inculpatul pe atunci - 1995- era angajat la un patron din Italia, însă nu știu unde se afla inculpatul în luna iulie 1997).
6. Curtea apreciază ca total nesincere și depozițiile coinculpaților, și (132-134), acestea schimbându-și în mod inexplicabil declarațiile date în cursul derulării procedurilor la fond și în căile de atac, proceduri în care au fost constanți în a aprecia participarea condamnatului la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
7. Față de cele ce preced, Curtea reține că în cauză rezultă mai presus de orice îndoială din coroborarea unor probe suficient de puternice, clare și concordante, că inculpatul este coautorul infracțiunii de tâlhărie săvârșită la data de 11/12 iulie 1997.
8.Raportat la aspectele de netemeinicie, Curtea reține că sancțiunea aplicată inculpatului corespunde pe deplin exigențelor prev. de art.72 Cod penal, fiind concordantă atât cu gradul concret ridicat de pericol social al faptei, cât și cu elementele ce au conturat negativ profilul socio- moral al inculpatului, cu referire specială la calitatea sa de recidivist.
Modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii - în mod organizat, împreună cu alte trei persoane, aspect ce i- sporit gradul de încredere în reușita acțiunii, urmările produse sau care s-ar fi putut produce, numărul mare al victimelor și valoarea însemnată a prejudiciului conving instanța asupra împrejurărilor că atenuare a răspunderii penale nu ar fi justificată de rațiuni plauzibile și ar lipsi sancțiunea de rolul său preventiv și educativ instituit de art. 52 Cod penal.
Curtea apreciază de asemenea că doar sancțiunea aplicată în acest cuantum (7 ani închisoare) corespunde unei posibilități reale de reeducare a inculpatului șansele sale de reintegrare socială fiind reduse în condițiile în care, deși a mai fost încarcerat, a continuat să comită fapte antisociale.
9. Curtea menționează astfel că tribunalul a procedat corect la respingerea cererii în considerarea dispozițiilor art.522 raportat la art. 405 al.4 Cod procedură penală, cu specificația că aceasta nu este în mod vădit neadmisibilă, cum eronat evidențiază instanța inferioară, ci nefondată.
10. Față de cele ce preced, Curtea conform art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondat apelul condamnatului, cu consecința obligării lui la cheltuieli judiciare către stat, conform art.192 al.2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 92/12 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul penal nr-.
În baza art. 192 al. 2 Cod pr. pen. obligă pe condamnat să plătească statului suma de 360 lei cheltuieli judiciare din care 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și al Libertăților.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact. 2 ex/17.06.2009
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian, Maria Elena Covaciu
