Reținerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 272 cod penal). Decizia 103/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
95/2009
DECIZIA PENALĂ NR.103/
Ședința publică de la data de 15.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 2: Luciana Mera
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - a fost reprezentat prin procuror.
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de revizuientul împotriva sentinței penale nr.1465/10.12.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA a II a PENALĂ în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc in ședința publică de la 25.03.2009, au fost consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, încheiere care face parte integranta din prezenta decizie penala, dată la care Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la 08.04.2009, si, respectiv 15.04.2009, când a decis următoarele:
CURTEA:
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 1465/10.12.2008 a Tribunalului București, Secția a II-a Penală pronunțată în dosarul nr- s-a respins, ca neîntemeiată cererea de revizuire a sentinței penale nr. 54/21.02.2004 pronunțată de Tribunalul Militar București modificată prin 34/24.06.2009 a Curții militare de Apel, reformată și rămasă definitivă prin 7210/22.12.2006 a Înalta Curte de Casație și Justiție, formulată de revizuientul. A fost obligat petentul la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 50 din 2.09.2009 a Tribunalului Militar Teritorial B s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului, inclusiv prin prisma recomandărilor europene ale în ședința publică din 02.09.2008, instanța a ridicat din oficiu excepția de necompetență după calitatea persoanei, pe care a pus-o în discuția părților (art.39 proc.pen.).
În conformitate cu disp.art.281pct.1 proc.pen. Tribunalul Militar Teritorial judecă în primă instanță infracțiunile menționate în art.27 pct.1 lit.a-c proc.pen. săvârșite în legătură cu îndatoririle de serviciu, de militari până la gradul de colonel, inclusiv.
La data săvârșirii faptei, revizientul avea gradul de colonel, ulterior prin Decretul prezindențial nr.50 din data de 23 septembrie 1997 i s-a acordat gradul de general, fiind incidente astfel disp.art.29 d)3:proc.pen.), iar în anul 1999 trecut în rezervă.
Lăsând la o parte situația anterior enunțată prin care s-a constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, că norma juridică interpretată exprimă mai puțin în raport cu intenția legiuitorului (lex dixit minus guam voluit) și nu a reținut cauza spre judecare în fond privind pe revizuientul condamnat care devenise general, se poate deduce că sfera de aplicare a dispozițiilor legale se extind și asupra altor situații sau se aplică prin analogie.
Astfel Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, prin încheierea nr.581 din 25.03.2008 în lumina jurisprudenței reflectată în Hotărârea din 21 septembrie 2006 pronunțată în cauza Maszni împotriva României, precum și a regulii cu valoare de principiu a judecării civililor de către instanțele "civile", consacrată în art.35 proc.pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr.356/2006, instanța civilă devenită competentă să judece cauza în primă instanță, printr-o modificare legislativă, este instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire a hotărârii penale definitive de condamnare a persoanei care nu are calitatea de militar, chiar dacă instanța ce a judecat cauza în primă instanță și a dispus condamnarea, este o instanță militară.
S-a enunțat astfel în Raportul din 13 ianuarie 2006 al O principiul conform căruia "instanțele militare trebuie în principiu să fie necompetente să judece civilii", competența lor fiind exclusivă și rezervată personalului militar.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. de mai sus.
Analizând cererea de revizuire formulată de petentul condamnat, Tribunalul a constatat că este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare a emis la data de 12.01.2001 rechizitoriul nr. 16/P/1998, prin care s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inc. general de brigadă (rez.), pentru săvârșirea infr. prev. de art. 272 pen. și art. 246 rap. la art. 2481.pen. cu aplic. art. 33 lit. b pen.
S-a reținut că inculpatul, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, în cu anului 1990, luat în primire jurnalul compus din 811 file aparținând ing. G, fără să existe un act de confiscare, și a refuzat să îl restituie membrilor familiei lui G și să îl pună la dispoziție organului procuratură, când acel jurnal era necesar soluționării cauzei penale respective.
Tribunalul Militar Teritorial B, în dosarul nr. 22/2001 a pronunțat sentința nr. 130/12.07.2001 prin care, în temeiul disp. art. 42.pen. a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe inc. în favoarea Curții Supreme de Justiție - Secția Penală, apreciindu-se că se impune aceasta potrivit calității persoanei (inculpatul având gradul de general).
Această instanță, prin sentința penală nr. 44/15.11.2001 a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Militar Teritorial B, pentru că momentul săvârșirii faptelor (1990) inculpatul nu era general.
Prin sentința nr. 14/06.02.2002, Tribunalul Militar Teritorial B, dosarul nr. 727/2001 a restituit cauza la parchet pentru refacerea urmăririi penale întrucât inculpatului nu i-a fost adus la cunoștință una din învinuiri, acesta neputând să-și pregătească apărarea în acest sens.
Prin decizia nr. 195 din 30.05.2001 Curtea Militară de Apel, în dosarul nr. 117/2002, a admis recursurile Parchetului Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Teritorial și al părții civile -, declarate împotriva sentinței penale 14/06.02.2002 de Tribunalul Militar Teritorial B, pe care a casat-trimițând cauza acestei instanțe pentru continuarea judecății.
Tribunalul Militar Teritorial B, prin sentința nr. 54/21.02.2004 pronunțată în dosarul nr. 727/2001 a dispus următoarele:
- în baza disp. art. 334.pr.pen. schimbarea încadrării juridice dată faptei săvârșite de inc. general de brigadă (rez.) din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificat prev. de art. 246.pen. rap. al art. 2481.pen. în infracțiunea de neglijență in serviciu, prev. de art. 249 alin. 1.pen. cu aplic. art. 13.pen. și, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b pr.pen. rap. la art. 10 lit. g pr.pen. și art. 124.pen. încetarea procesului penal întrucât în cauză a intervenit prescripția specială.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a pr.pen. rap. la art. 10 lit. a pr.pen. achitarea aceluiași inculpat pentru infracțiunea prev. de art. 272.pen. cu aplic. art. 1.pen. (reținerea sau distrugerea de înscrisuri) întrucât fapta nu există.
În baza art. 14.pr.pen. art. 346.pr.pen. art. 998. civ. a fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă - și a fost obligat inculpatul să-i plătească, cu titlul de despăgubiri civile-daune morale, suma de 20.000.000 lei.
Curtea Militară de Apel, prin decizia nr. 34/24.06.2004 pronunțată în dosarul nr. 40 /2003, a admis recursurile declarate de Secția Parchetelor Militare și partea civilă - împotriva sentinței de mai sus, pe care a desființat-o și 1-a condamnat pe inc. general de brigadă (rez.) la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infr. prev. de art. 272.pen. și o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infr. prev. de art. 246.pen. rap. la art. 248.pen. A fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, executarea pedepsei fiind suspendată condiționat.
A fost admisă acțiunea civilă a lui - și inculpatul a fost obligat la plata sumei de 50.000.000 lei (daune morale).
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală prin decizia nr. 7210 din 22.12.2005, pronunțată în dosarul nr. 4066/2005 a dispus admiterea recursurilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare și al părții civile -, a casat decizia sus-arătată și sentința nr. 54/2003 a Tribunalului Militar Teritorial B și rejudecând cauza 1-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c din pen. pentru o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale pentru infr. prev. de art. 246 rap. la art. 248 pen, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, alin. 2 și art. 76 alin. 1 lit. b pen. De asemenea, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru infr. prev. de art. 272.pen. cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, alin. 2 și art. 76 alin. 1 lit. e pen. ( această ultimă pedeapsă fiind grațiată condiționat în întregime, conform Legii nr. 543/ 2002).
Acțiunea părții civile - a fost admisă, inculpatul fiind obligat la plata sumei de 99 milioane lei vechi către acesta.
Recursul inculpatului a fost respins ca nefondat.
Condamnatul a formulat contestație în executare la decizia sus-arătată a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală susținând că în recursul procurorului i s-a agravat situația juridică, ea fiind respinsă ca nefondată (decizia 5127/08.09.2006, dosar nr-).
Hotărârea fiind definitivă, recursul contestatarului general de brigadă (rez.) a fost respins ca inadmisibil prin decizia nr. 19/22.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - completul de 9 judecători (dosar nr-).
În motivarea cererii de revizuire petentul a învederat că există împrejurări noi necunoscute de prima instanță atunci când a soluționat cauza și anume:
a) dizidentului G s-a aflat la procurorul militar care l-a adus la cererea familiei la revista 22, ori unul din capetele de acuzare la adresa revizuientului a fost refuzul acestuia de a pune dosarul dizidentului la dispoziția familiei, fapt ce nu putea fi realizat din moment ce acesta era în posesia generalului, care a instrumentat cauza și a oferit dosarul presei.
b) dizidentului putea fi restituit de către revizuentul condamnat numai după obținerea aprobării directorului.
Art. 394 din Cpp învederează cinci cazuri care permit introducerea cererii de revizuire. Potrivit art. 394 lit a din Cpp revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, dispoziții care sunt în acord cu cele prevăzute la alin 2, precizând că motivul care constituie cauza de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal, ori de condamnare.
În ceea ce privește descoperirea de fapte sau împrejurări noi, acestea urmând a dovedi reținerea de către hotărârea definitivă a unei stări de fapt eronate, nu pot fi decât tot elemente de fapt adică probe în accepțiunea dată de art. 63.pp
În cererea condamnatului sunt indicate ca probe un dialog dintr-o emisiune televizată de la Postul Realitatea TV și o adresă a Serviciului Român de Informații - Biroul Relații cu Publicul, în care practic se confirmă solicitarea, în repetate rânduri, în vederea restituirii jurnalului dizidentului.
Acestea nu se pot încadra în categoria probelor noi de natură a demonstra netemeinicia hotărârii de condamnare. Aspectele relevate în cererea de revizuire nu au puterea probatorie necesară să răstoarne materialul probator administrat inițial de procuror și apoi de către instanțele de judecată, în raport de infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Pentru aceste considerente, a respins cererea de revizuire formulată de petentul-condamnat ca neîntemeiată.
A obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel revizuientul, criticând soluția ca netemeinică și nelegală și solicitând desființarea acesteia și admiterea cererii de revizuire.
Curtea, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, constată următoarele:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se îndreptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei, datorate necunoașterii de către instanțele care au pronunțat hotărârea definitivă a unor fapte și împrejurări, motiv pentru care hotărârea nu corespunde adevărului și, ca urmare, nici legii.
Primul caz de revizuire, cel prevăzut de art. 394 lit. a Cod procedură penală este incident atunci când "s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei".
În cadrul reglementării actuale, elementele noi, necunoscute instanțelor care au soluționat cauza, pot proveni din existența unor împrejurări care, în momentul judecății, luate în ansamblu, dădeau convingerea de vinovăție sau nevinovăție, dar care, în raport de noi împrejurări ajunse ulterior la cunoștința instanței, sunt de natură a stabili că ceea ce s-a crezut a fi adevăr este în realitate o cunoaștere inexactă a faptelor. Noile elemente apar din alte fapte sau împrejurări stabilite prin probe, devenite cunoscute după ce hotărârea penală a rămas definitivă.
Pentru aplicabilitatea acestui caz de revizuire trebuie îndeplinite 3 condiții:
a)să se fi descoperit fapte și împrejurări. Este vorba de "fapte" și "împrejurări" care fac parte din obiectul probațiunii, în sensul că pot contribui la soluționarea corectă a cauzei (fapte probatorii).
Deși probele sunt fapte și împrejurări care servesc la aflarea adevărului, cazul de revizuire nu se referă la descoperirea de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea. Noile fapte și împrejurări urmează a fi confirmate de probe noi, dar nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele și împrejurările pe care le dovedesc.
Așadar, ceea ce se cere a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocele noi de probă care ar dovedi o faptă probatorie, pe care instanța de fond a considerat-o inexistentă.
b) În al doilea rând faptele și împrejurările invocate în revizuire trebuie să fie noi pentru instanța de judecată, în sensul să nu fi fost cunoscute de instanță, care a pronunțat hotărârea definitivă. Elementul de noutate trebuie analizat în raport de instanță și nu de părți. Este îndeplinită această condiție atunci când partea a cunoscut această faptă, dar nu a invocat-o în fața instanței.
Se va considera că faptele nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei atunci când ele sunt aduse pentru prima dată la cunoștința instanței, dar și atunci când faptele indicate în cererea de revizuire au fost anterior invocate în instanță dar nu s-a procedat la dovedirea lor, fiind doar simple afirmații asupra cărora instanța nu s-a pronunțat dacă sunt reale sau nu, deoarece fie nu s-a cerut dovedirea lor, fie aceasta nu a fost posibilă din lipsa mijloacelor de probă corespunzătoare, rațiune pentru care instanța nu le-a avut în vedere la pronunțare.
Dacă însă instanța de judecată s-a pronunțat asupra faptelor invocate ca noi, în sensul că a negat existența lor sau a considerat că nu atrag o altă soluție în cauza dată, nu se mai poate trage concluzia că erau necunoscute pentru instanță.
c) A treia condiție este aceea că faptele noi să dovedească netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal.
În speță, deși revizuientul a indicat cazul prevăzut de art. 394 lit. a Cod procedură penală, Tribunalul a considerat că cele invocate de revizuient, nu se înscriu "în categoria probelor noi de natură a demonstra netemeinicia hotărârii de condamnare", în sensul că aspectele relevate în cererea de revizuire nu au puterea probatorie necesară să răstoarne materialul probator administrat în cauză, în raport de infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. De aceea cererea de revizuire a fost respinsă ca neîntemeiată.
Curtea consideră că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a revizuirii.
Revizuientul indică în cererea sa drept fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei:
1) faptul că jurnalul inginerului G s-a aflat la dispoziția procurorului militar astfel încât nu a existat, din acest punct de vedere, vreun impediment pentru soluționarea dosarelor privind moartea dizidentului, dosare care, potrivit mențiunilor Înaltei Curți de Casație și Justiție erau în curs de desfășurare. Acest lucru rezultă din conținutul emisiunii " " realizată la postul TV Realitatea la 19.12.2005 în care se precizează "În 90 jurnalul apare, îl aduce, la cererea familiei, în Revista 2", și
2) aspectul relevat de adresa 75766/22.03.2006 a, și anume că "manuscrisele confiscate de la fostele organe de securitate identificate în arhiva Serviciului Român de Informații puteau fi restituite autorilor sau moștenitorilor legali ai acestora, pe baza unui raport aprobat de directorul ".
Dacă analizăm aceste fapte prin prisma celor 3 condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ, prezentate anterior Curtea reține următoarele:
a) În ceea ce privește prima condiție necesară pentru a fi în prezența cazului de revizuire reglementat de art. 394 lit. a, acela de a se fi descoperit fapte sau împrejurări, Curtea constată că aceasta este îndeplinită întrucât atât emisiunea TV cât și adresa nu sunt doar probe noi prin care se încearcă prelungirea probatoriului efectuat în cauză, ci reprezintă împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanță și care urmează a fi confirmate prin probe noi. Faptele noi ce urmează a fi probate sunt nu existența emisiunii TV și a înscrisului, ci faptul că jurnalul dezidentului s-a aflat în 1990 în posesia generalului, care îl putea utiliza în anchetele penale privind moartea lui G, și faptul că nu putea restitui familiei jurnalul, fără aprobarea directorului "
b) În ceea ce privește a doua condiție necesară pentru a fi în prezența cazului de revizuire reglementat la art. 394 lit. a: - faptele și împrejurările în revizuire să fie noi pentru instanța de judecată. Curtea constată că această este îndeplinită, deoarece la data soluționării cauzei instanța nu a știut că în realitate generalul, procurorul care a întocmit și rechizitoriuil în cauza revizuientului, a avut acces la jurnalul dezidentului în 1990. De altfel aceste aspecte au fost relevate într-o emisiune din 19.12.2005, iar dezbaterile la Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza privindu-l pe inculpatul au avut loc anterior, la 25 nov. 2005, ca atare inculpatul nu avea cum să le aducă la cunoștința instanței, iar instanța la rândul său nu le putea cunoaște.
În ceea ce privește adresa, 75766/22.03.3006 este și ea ulterioară soluționării definitive a cauzei, ca atare nu putea fi avută în vedere de instanță la pronunțarea hotărârii. Ne interesează dacă răspunsul la o astfel de adresă putea fi solicitat cu prilejul soluționării cauzei sau dacă inculpatul a făcut vorbire în fața instanțelor de fond despre imposibilitatea sa de a dispune cu privire la restituirea jurnalului în lipsa acordului provenit de la superiorii săi, atâta vreme cât o asemenea situație nu a fost dovedită, iar instanța nu s-a pronunțat cu privire la ea și nu a avut-o în vedere la momentul pronunțării, caracterul de noutate al celor invocate prin adresă se păstrează.
c) Referitor la cea de a 3-a condiție - faptele și împrejurările noi să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare - Curtea constată că și aceasta este îndeplinită în cauză.
Inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 raportat la art. 2481din Codul Penal - abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și art. 272 Cod penal - reținerea sau distrugerea de înscrisuri.
Faptul că decizia restituirii înscrisului respectiv (jurnalul) aparținea directorului și nu inculpatului, care era doar comandantul unității depozitare a acelui înscris, ar conduce la înlăturarea vinovăției pentru infracțiunea de reținere de înscrisuri, (în situația în care în cauză nu s-a făcut proba că inculpatul ar fi distrus acele înscrisuri), și ar avea ca efect și la înlăturarea vinovăției pentru infracțiunea de abuz în serviciu pentru că nu ar mai subzista elementul material al acestei infracțiuni - neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea în mod defectuos, în exercițiul atribuțiilor de serviciu - atâta timp cât restituirea jurnalului nu era un act de dispoziție pe care îl putea face revizuientul.
De asemenea faptul că jurnalul s-a aflat în 1990 în posesia generalului care cerceta moartea dezidentului, înlătură concluzia instanței care l-a judecat pe că inculpatul, dată fiind valoarea istorică, arhivistică dar și juridică a jurnalului, ar fi obstrucționat înfăptuirea justiției și ar fi săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Este adevărat că din împrejurarea nouă adusă la cunoștința instanței prin intermediul cererii de revizuire - constând în aceea că jurnalul s-a aflat în posesia generalului - nu rezultă în ce perioadă din 1990 acesta a deținut înscrisul, dacă aceasta se plasează anterior datei de 6.06.1990, când se reține că înscrisul a fost primit în unitate de revizuient, sau după această dată.
Acest aspect va fi lămurit însă cu prilejul rejudecării cauzei, îndeplinirea cumulativă a celor 3 elemente analizate anterior fiind suficientă pentru admiterea în principiu a revizuirii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea va admite apelul formulat de apelantul revizuient, va desființa sentința penală nr. 1465/10.12.2008 a Tribunalul București - Secția a II-a Penală și rejudecând, va admite în principiu în temeiul art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedură penală cererea de revizuire formulată de revizuientul, și va dispune rejudecarea cauzei conform art. 405 Cod procedură penală.
Pentru a nu lipsi părțile de un grad de jurisdicție deoarece s-a admis în principiu cererea de revizuire de către instanța de apel, Curtea va dispune trimiterea cauzei la Tribunalul București în vederea rejudecării.
Cu prilejul rejudecării, instanța urmează să stabilească faptul dacă până la momentul pensionării, revizuientului i-a fost solicitat vreodată de către procurorul jurnalul lui G și dacă i-au fost aduse la cunoștință în perioada în care era angajat solicitările moștenitorilor de la 20.08.1990; 14.09.1994; 23.06.1997; 20.03.1998; 8.01.2001 de restituire a jurnalului. Se va stabili de asemenea care este momentul consumării infracțiunilor reținute prin actul de sesizare a instanței, având în vedere contradicțiile ce au existat în momentul judecății cu privire la acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul revizuient.
Desființează sentința penală nr. 1465/10.12.2008 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală și rejudecând:
Admite în principiu cererea de revizuire formulată de revizuientul întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedură penală.
Trimite cauza la Tribunalul București în vederea rejudecării conform art. 405 Cod procedură penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Respinge cererea intimatei de obligare a apelantului la cheltuieli judiciare.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
3 ex.-15.07.2007
Președinte:Cristina RotaruJudecători:Cristina Rotaru, Luciana Mera
