Revocarea eliberării provizorii (art. 160 ind. 10 c.p.p.). Decizia 182/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 182/R/MF
Ședința publică din 13 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mirela Sorina Popescu președinte instanță
JUDECĂTOR 2: Constantin Duțescu
JUDECĂTOR 3: Corina
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin:
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Spital Colibași, împotriva încheierii de ședință nr.29/F din data de 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosarul cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice, potrivit art.304 alin.1 cod procedură penală.
S-a încuviințat apărătorului să ia legătura cu recurentul inculpat.
Avocat și reprezentanta parchetului având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, pentru recurentul inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință nr.29/F din data de 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, ca fiind nelegală și netemeinică, pe fond respingerea cererii și punerea în libertate a inculpatului. Apreciază că inculpatul nu a încălcat nici o obligație, întrucât în sarcina acestuia s-a dispus o singură obligație, respectiv: să nu se apropie de persoanele vătămate și de membrii familiilor acestora, de persoanele împreună cu care a comis fapta, de martori, experți. Inculpatul nu a încălcat nici obligație, având în vedere că inculpatul nu este persoana cu care acesta a comis fapta. Între inculpatul - și inculpatul nu există nici o legătură în dosar, nu au comis împreună vreo faptă.
Reaua credință nu este dovedită, inculpatul nu a încercat să ia legătura în mod fraudulos cu -, a mers în penitenciar, unde a fost înregistrat, vizita sa fiind absolut prietenească. De asemenea solicită ca instanța să aibă în vedere că inculpatul a făcut dovada că în prezent lucrează, a depus la dosar acte în acest sens și suferă de mai multe afecțiuni pentru care necesită tratamente medicale, pe care, de altfel le-a și efectuat după ieșirea din penitenciar.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea încheierii de ședință nr.29/F din data de 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea ca fiind legală și temeinică, având în vedere că inculpatul a încălcat cu știință obligațiile impuse prin decizia nr.681/R/05 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
Inculpatul a avut apărare calificată și a arătat în declarație că avea cunoștință că trebuie să se prezinte la poliție pentru efectuarea supravegherii, ceea ce nu se putea întâmpla dacă nu cunoștea conținutul deciziei.
Inculpatul a aderat la acest grupul infracțional organizat din care fac parte inculpatul împreună cu inculpatul. Pe de altă parte inculpatul a mai încălcat o altă obligație cu ocazia admiterii cererii, respectiv aceea că l-a vizitat pe coinculpatul împreună cu care mai fost cercetat într-un alt dosar aflat la Biroul Teritorial Vâlcea privind infracțiunea prevăzută de Legea nr.365/2002, ori prin decizia susmenționată i s-a stabilit ca obligație să nu intre în legătură cu persoane cu care a săvârșit acest gen de infracțiuni.
Avocat în replică arată că această cerere de liberare sub control judiciar a fost admisă în această cauză și nu i se puteau impune obligații de a nu comunica cu alte persoane.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/13 alin. ultim Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, pe fond punerea în libertate, deoarece a crezut că singura obligație pe care o are ar fi aceea de a nu părăsi țara. A mers în vizită la inculpatul deoarece a stat cu el în aceeași celulă timp de 8 luni, a fost doar o simplă vizită și nimic altceva, a dus un simplu pachet și au discutat prietenește pentru că pe fostul lui coleg de celulă nu are cine să-l ajute.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin încheierea de ședință nr.29/F din 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, în baza art.16010alin.2 și 3 Cod pr.penală, s-a admis cererea formulată de Biroul Executări Penale de pe lângă Tribunalul Vâlcea și în consecință, s-a revocat liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, fiul lui si -a, născut la data de 05.01.1960 în municipiul Râmnicu V, cu domiciliul în comuna, sat, județul V, CNP -, ispusă prin decizia penală nr. 681/R din 05 decembrie 2008 Curții de Apel. S-a luat față de inculpatul măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile și s-a dispus emiterea unui nou mandat de arestare a inculpatului.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin sesizarea înregistrată la data de 20 februarie 2009, Biroul Executări penale din cadrul Tribunalului Vâlceaa solicitat instanței revocarea liberării provizorii sub control judiciar, aplicată inculpatului.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin decizia penală nr.681/R din data de 5 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, a fost admis recursul inculpatului împotriva încheierii nr.64/F din 3 decembrie 2008 Tribunalului Vâlcea, și s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Prin aceeași decizie, s- instituit pentru inculpat respectarea obligațiilor prevăzute de art.1602alin.3 și 31Cod de pr.penală, între care și aceea "să nu se apropie de persoanele vătămate și membrii familiilor acestora, de persoanele împreună cu care a comis faptele, de martori, experți". Inculpatul nu a respectat această ultimă obligație, în sensul că acesta, după ce a fost pus în libertate, s-a prezentat în 3 rânduri la Penitenciarul Colibași, luând legătura cu inculpatul -, alături de care a fost trimis în judecată în prezenta cauză.
Din probele existente la dosar instanța de fond a reținut că, inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, în dosarul nr-, alături de alți 6 inculpați, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 26 rap. la de art.194, al. 1 Cod penal, art.7 din Legea nr.39/2003, toate cu aplic. art. 33, lit. a și b Cod penal.
Prin decizia penală nr.681/R/5.12.2008 a Curții de APEL PITEȘTI, s-a admis recursul formulat de inculpat împotriva încheierii nr.64/3.12.2008 a Tribunalului Vâlcea, și s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului.
Inculpatului i s-a instituit respectarea obligațiilor prev de art.1602alin.3 și 31Cod de pr.penală, între care și aceea "să nu se apropie de persoanele vătămate și membrii familiilor acestora, de persoanele împreună cu care a comis faptele, de martori, experți". Acesta nu a respectat obligația prevăzută de art. 1602alin.31lit.c Cod de pr.penală, în sensul de a nu se apropia de persoana împreună cu care a comis faptele și să nu comunice în mod direct sau in direct cu aceasta.
a mers în 2 rânduri în vizită la inculpatul - aflat în Penitenciarul Colibași, în datele de 22 ianuarie și 29 ianuarie 2009, așa cum rezultă din fișa evidențelor de vizită a penitenciarului. Inculpatul s-a prezentat și a treia oară la Penitenciarul Colibași, în vizită la -, dar a fost refuzat, lucru pentru care a cerut o audiență la directorul penitenciarului, cererea acestuia fiind înregistrată la data de 13 februarie 2009.
Susținerea inculpatului, prin apărător, că nu a comis fapta împreună cu inculpatul pe care l-a vizitat la penitenciar și astfel nu se încadrează în disp.art.1602alin.31lit.c Cod de pr.penală, este contrazisă de probe și de intenția legiuitorului când a redactat textul.
În primul rând, inculpatul este trimis în judecată și pentru infracțiunea prev. de art.7 din Legea nr.39/2003, constând în asocierea și aderarea la un grup de crimă organizată la care a aderat și inculpatul -, inculpatul fiind unul din membrii marcanți ai grupului, întâlnindu-se în repetate rânduri cu liderii grupului la o gelaterie din Râmnicu Același inculpat, împreună cu inculpatul, sunt cercetați pentru infracțiuni de comerț electronic într-un alt dosar care se află la DIICOT Biroul Teritorial Vâlcea.
Legiuitorul, atunci când a formulat textul, a avut în vedere a împiedica persoana care este pusă în libertate să ia legătura cu partea vătămată, martori, experți, cât și alți inculpați, alături de care a fost cercetat în aceeași cauză, și nu obligatoriu să fi comis fapta împreună, acesta pentru a împiedica influențarea și alterarea probelor.
Fapta inculpatului pare gravă și în contextul împrejurărilor în care acesta a mai formulat două cereri de modificare obligațiilor impuse prin controlul judiciar, ce au fost soluționate pozitiv prin încheierea nr.72 din data de 12 decembrie 2008, când inculpatului i-a fost permis să părăsească localitatea de domiciliu pentru a merge la medic, și încheierea nr.10 din data de 21 ianuarie 2009, când inculpatului i s-a permis să părăsească localitatea de domiciliu, dar fără să depășească limita teritorială a țării.
Reaua credință a inculpatului în nerespectarea acestor obligații reiese din interesul pe care acesta îl poartă în continuare de a lua legătura cu membrii grupului, în principal cu, alături de care este cercetat într-un dosar separat. În raport de cele arătate, tribunalul a admis cererea și a revocat măsura arestării preventive a inculpatului.
Impotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea acesteia și, pe fond, respingerea cererii de revocare a liberării provizorii, deoarece a respectat obligațiile impuse pe durata controlului judiciar, inculpatul nefiind persoană împreună cu care să fi săvârșit fapta.
S-a invocat, de asemenea, faptul că nu s-ar fi dovedit reaua-credință în încălcarea obligațiilor, deoarece nu a încercat să ia legătura în mod fraudulos cu inculpatul -, ci a fost înregistrat la intrarea în penitenciar. S-a mai cerut să se țină seama de circumstanțele personale, respectiv faptul că inculpatul s-a angajat și că suferă de mai multe afecțiuni pentru care necesită tratament medical în afara penitenciarului.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art.385/6 alin.3 Cod pr.penală, curtea constată că acesta este nefondat.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, prin decizia penală nr.681/R din 5 decembrie 2008, i s-au impus inculpatului mai multe obligații, printre care să nu se apropie de persoanele împreună cu care a comis faptele, atât din cauza în care era judecat, cât și din cauza formată urmare disjungerii nr.II, dispusă prin rechizitoriul nr.76/B/P/2005 din 27 decembrie 2007 al și să nu intre în legătură cu persoanele cercetate pentru infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemului informatic sau care săvârșesc astfel de fapte.
Revocarea liberării provizorii s-a dispus urmare faptului că inculpatul s-a prezentat în trei rânduri la Penitenciarul Colibași și în mod repetat a luat legătura cu coinculpatul -, cercetat în aceeași cauză.
Art.160/10 alin.1 lit.b Cod pr.penală, prevede că se poate dispune revocarea liberării provizorii dacă inculpatul nu respectă cu rea-credință obligațiile ce-i revin potrivit art.160/2 alin.3 și 3/1 și 160/4 alin.2 Cod pr.penală.
Ceea ce se analizează într-o astfel de cerere vizează existența obligației impuse în cursul liberării, dovada că inculpatul cunoștea acea obligație, existența încălcării și reaua credință. Curtea va contrazice în cele ce urmează apărările inculpatului privind inexistența obligației de a lua legătura cu inculpatul, necunoașterea acestei obligații și lipsa relei credințe.
În ce privește primul aspect, pe lângă argumentele aduse de prima instanță, curtea constată că inculpatului recurent îi era interzis, fără dubiu, să ia legătura cu inculpatul -, atât prin dispoziția de a nu se apropia de persoanele împreună cu care a săvârșit fapta din cauza ce face obietul dosarului -, cât și prin dispoziția de a nu lua legătura cu persoanele față de care s-a disjuns cauza prin capitulul II al rechizitoriului indicat expres cu nr.76/B/P/2005, printre care se află și -, dar și prin dispoziția de interzicere a contactului cu persoane cercetate pentru infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor informatice, inculpatul - fiind cercetat pentru infracțiunile prevăzute de art.49 din Legea nr.161/2003 și de art.24 și 25 din Legea nr.365/2002.
Inculpatul cunoștea aceste obligații deoarece ele i-au fost comunicate chiar în ziua punerii în libertate, iar ulterior nu doar că a avut posibilitatea să le regăsească în dosarul cauzei, pentru a le rememora, dar din cererile de înlocuire ale unora dintre acestea rezultă că a și făcut acest lucru. Astfel, recurentul a avut instituită, prin decizia menționată, și obligația de a nu depăși limita teritorială a localității de domiciliu, care l-ar fi împiedicat să se afle în județul A, în zona în care se află Penitenciarul Colibași. Deși a obținut încuviințarea instanței de a ieși din această limită numai în vederea deplasării la spital, inculpatul a revenit cu o nouă cerere, obținând, prin încheierea nr.10 din data de 21 ianuarie 2009, permisiunea să părăsească localitatea de domiciliu, dar fără să depășească limita teritorială a țării.
Reaua credință a inculpatului în nerespectarea obligației de evitate a comunicării directe cu coinculpatul rezultă și din faptul că în prima zi de după obținerea încuviințării de a părăsi localitatea de domiciliu, s-a deplasat chiar la acesta, la Penitenciar, deși motivul adus la cunoștința instanței pentru încuviințarea cererii se referea la obligații de serviciu ce-i impuneau părăsirea localității. Dacă scopul real al vizitării inculpatului ar fi fost legat de faptul că acesta nu este ajutat de nici o persoană din libertate, atunci recurentul putea trimite un pachet cu alimente sau îmbrăcăminte acestuia, fără a lua personal legătura cu el sau putea cere instanței, aș cum mai făcuse în alte două situații, să i se înlăture această obligație.
Obligațiile stabilite pe durata controlului judiciar trebuie să fie respectate, altfel liberarea sub control judiciar s-ar transforma într-o altă instituție - revocarea arestării. Din conținutul art.160/2 alin.3/1 lit.c Cod pr.penală, rezultă că inculpatului liberat provizoriu din starea de arest i se poate impune să nu comunice direct sau indirect nu doar cu persoanele enumerate expres de către legiuitor, ci și cu "alte persoane", lăsate a fi stabilite de către judecător, în funcție de specificul cauzei și de pericolele pe care le întrevede judecătorul pentru situația în care persoana liberată s-ar afla în legătură cu acele persoane.
Dacă inculpatul ar fi avut îndoieli asupra faptului că - se află printre persoanele cu care i se interzisese comunicarea, deși, așa cum s-a arătat anterior, nu putea să existe nici un dubiu, atunci inculpatul putea să ceară încuviințarea instanței de judecată sau să formuleze o contestație la executare pentru lămurirea dispozițiilor deciziei prin care fusese pus în libertate.
Reaua credință rezultă și din faptul că inculpatul nu a fost în eroare cu privire la natura obligației sau la existența încălcării, ci deliberat și în mod repetat a sfidat această obligație. Liberarea provizorie este un beneficiu ce se acordă inculpatului arestat, iar printre condițiile formale ale admiterii cererii de liberare se află inclusiv exprimarea cunoașterii de către inculpat a dispozițiilor legii privitoare la cazurile de revocare a liberării, conform art.160/6 alin.2 Cod pr.penală.
Inculpatul-recurent a arătat, la momentul soluționării cererii de liberare, că este de acord cu impunerea obligațiilor și că știe care sunt consecințele nerespectării acestora. Toate obligațiile i-au fost comunicate inculpatului încă dinainte de a fi pus în libertate, chiar în ziua pronunțării deciziei nr.681/R din 5 decembrie 2008, iar conținutul deciziei a fost analizat de acesta și la momentul la care a solicitat schimbarea anumitor obligații.
Activitatea inculpatului, care a sfidat obligații de respectarea cărora depindea nemijlocit starea lui de libertate, având o adresabilitate individuală, constituie și o predicție despre atitudinea inculpatului față de orice alte obligații ce ar decurge din norme care au un caracter general.
Considerând că o astfel de atitudine de încălcare a obligațiilor impuse pe durata beneficiului liberării provizorii, trebuie sancționată, curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui si -a, CNP -, deținut în Penitenciarul Spital Colibași, împotriva încheierii de ședință nr.29/F din data de 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red./Tehnored.
ex.2/1 aprilie 2009
Jud.fond
Președinte:Mirela Sorina PopescuJudecători:Mirela Sorina Popescu, Constantin Duțescu, Corina
