Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 171/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - revocare măsură arest preventiv -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RRECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 171

Ședința publică de la 20 Februarie 2009

PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: Doru Filimon

- - - JUDECĂTOR 3: George Ciobanu

- - - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, împotriva Încheierii nr. 32 de la 16 februarie 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală, privind pe intimații - inculpați, și - -ta.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimații - inculpați și în stare de libertate, asistați de avocat ales și inculpata -ta în stare de libertate, asistată de avocat ales.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate cereri noi, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public susținând oral motivele scrise de recurs, arată că încheierea instanței de fond este netemeinică, deoarece împrejurările avute în vedere la revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, reprezintă circumstanțe atenuante ce ar putea fi avute în vedere în procesul de individualizare și nicidecum în aprecierea temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea și menținerea acestei măsuri preventive, cu atât mai mult, cu cât inculpații nu au justificat existența unui interes legitim și imediat și pentru a putea face deplasări urgente în străinătate, au la dispoziție o altă instituție juridică,respectiv au posibilitatea să ceară instanței să le încuviințeze deplasarea într-un anumit loc, pe o durată determinată de timp.

În condițiile în care există prejudicii mari nerecuperate, astfel încât măsura este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

Avocat, având cuvântul pentru intimații - inculpați și solicită respingerea recursului ca nefondat, deoarece Ministerul Public nu motivează necesitatea menținerii măsurii, inculpații au interesul să se deplaseze în străinătate pentru încheierea unor contracte comerciale, au luat măsuri pentru recuperarea prejudiciului, iar în prezent există la dosar o expertiză care apreciază că prin faptele acestora, nu s-a creat nici un prejudiciu părții civile.

În același timp este de remarcat faptul că atât timp cât nu există un prejudiciu, este discutabilă și încadrarea juridică stabilită în sarcina inculpaților de Ministerul Public.

Se mai invocă și faptul că orice măsură preventivă trebuie să fie luată pe un termen rezonabil, termen care în cazul inculpaților a fost încălcat.

Avocat, având cuvântul pentru intimata - inculpată -ta solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că în cauză nu există prejudiciu, că inculpații vor să meargă într-o altă țară din Comunitatea Europeană cu probleme comerciale și că având în vedere termenul scurs de la luarea acestei măsuri și până în prezent, s-a diminuat pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta inculpații.

Intimații - inculpați, și -ta declară că își însușesc concluziile apărătorilor aleși.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin Încheierea nr. 32 de la 16 februarie 2009 pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalul Dolj - Secția Penală, în baza art. 139 alin. 2 Cod procedură penală, a admis cererile formulate de inculpații, și - și a dispus revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 1451Cod procedură penală, luată față de fiecare dintre aceștia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, la termenul de judecată din 16 februarie 2009, cei trei inculpați, prin intermediul apărătorilor lor aleși, au solicitat revocarea măsurii preventive de a nu părăsi țara dispusă față de ei, susținând că temeiurile care au subzistat la luarea acestei măsuri nu mai subzistă în prezent, pericolul social fiind diminuat odată cu trecerea timpului, iar inculpații s-au prezentat la instanță ori de câte ori au fost chemați, probatoriul fiind de asemenea, în mare parte, administrat.

Astfel, prima instanță a reținut că, prin Încheierea de la 08 decembrie 2005 Tribunalului Dolj, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților și, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin.1, 2 și 5 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal; art. 290, art. 323 Cod penal și art. 23 din Lg. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Ulterior, prin Încheierea pronunțată la data de 12 martie 2007 Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 218/2007 a Curții de Apel Craiova, în baza art. 139 alin. 35Cod procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive dispusă față de cei doi inculpați mai sus menționați, cu măsura obligării acestora de a nu părăsi localitatea, făcându-se totodată aplicația dispozițiilor art. 145 alin. 11și 12Cod procedură penală.

Prin Încheierea de la 04 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, a fost înlocuită măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă față de inculpații, cu măsura obligării acestora de a nu părăsi țara, motivându-se în esență că s-au schimbat temeiurile ce au determinat luarea măsurii, inculpații făcând demersuri pentru achitarea prejudiciului creat, existând posibilitatea acoperirii în întregime a acestuia. De asemenea, instanța a avut în vedere și starea de sănătate a celor doi inculpați și împrejurarea că aceștia nu au mai săvârșit și nici nu au încercat să săvârșească alte fapte penale.

Față de motivele invocate de cei trei inculpați, prin apărătorii lor, privitor la cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara dispusă față de ei, raportat la dispozițiile legale în materie, instanța de fond a constatat că inculpații au avut o atitudine procesuală corespunzătoare, prezentându-se atât la organele de poliție desemnate cu supravegherea, cât și în fața instanței de judecată, ori de câte ori au fost chemați.

De asemenea, s-a constatat că inculpații au întreprins demersuri pentru achitarea presupusului prejudiciu deși, ultima expertiză contabilă efectuată în cauză a concluzionat că, prin faptele săvârșite, aceștia nu au creat nici un fel de prejudiciu în detrimentul părții civile ANAF, dar și că timpul scurs de la luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara a depășit durata rezonabilă de limitare a liberei circulații a unei persoane.

Mai mult, instanța de fond a apreciat că nimic din ceea ce caracterizează persoana fiecăruia dintre cei trei inculpați nu a putut duce la concluzia că, odată revocată și această ultimă măsură preventivă, vreunul dintre aceștia ar încerca în vreun fel să se sustragă cercetării judecătorești sau să îngreuneze activitatea justiției.

Față de aceste considerente, prima instanță a constatat incidența în speță a dispozițiilor art. 139 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că nu mai subzistă nici unul dintre temeiurile care să justifice menținerea măsurii preventive dispuse față de inculpați, așa încât, aceasta a fost revocată.

Împotriva acestei soluții, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 alin. 2 Cod penal, deoarece nu au încetat și nu s-au modificat temeiurile ce au stat la baza luării măsurii preventive față de cei trei inculpați, iar dreptul la libera circulație - astfel cum este garantat de art. 25 din Constituție și art. 2 din Protocolul nr. 4 al Convenției Europene a Drepturilor Omului - nu este unul absolut și poate fi restricționat dacă ingerința este proporțională cu scopul legitim urmărit.

Recursul este fondat și va fi admis cu următoarea motivare.

Așa cum se susține în mod temeinic și legal, în motivele scrise ale Ministerului Public, dreptul la liberă circulație, așa cum este garantat de art.25 din Constituția României și art.2 din Protocolul nr.4 al Convenției Europene a Dreptului Omului nu este un drept absolut, ci el poate fi restricționat dacă această restricționare este proporțională cu scopul legitim urmărit.

În același timp, Curtea recunoaște că în tot cursul procesului penal este garantată libertatea persoanei și nici o persoană nu poate fi reținută, arestată sau privată de libertate în alt mod și nu poate fi supusă vreunei forme de restrângere a libertății, decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

De asemenea Curtea recunoaște și dreptul recurenților inculpați, împotriva cărora există o măsură de restrângere a libertății de a se adresa instanței atunci când consideră că această restrângere a libertății este ilegală sau nedreaptă.

În același timp, Curtea reține și că în cazurile privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, în cursul judecății. se pot lua împotriva inculpatului măsurile prevăzute la art.136 alin.1 lit.b și d, iar potrivit art.136 alin.8 p, alegerea uneia dintre aceste măsuri se face ținându-se seama de scopul ei, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele inculpaților și alte situații ce privesc persoana față de care se ia măsura, aceste condiții nefiind limitative ori absolute sau concomitente, așa cum rezultă din interpretarea textului menționat.

Curtea constată că faptele de care sunt acuzați inculpații, ținându-se seama de criteriile precizate, reprezintă infracțiuni care au un grad de pericol ridicat dar și că prezenta cauză prezintă o complexitate relativ medie având în vedere mecanismele folosite de inculpați în procedurile de prejudiciere a părții civile, așa cum se arată în actul de sesizare al instanței - mecanisme care presupun efectuarea unor probatorii numeroase, cu martori, cu înscrisuri și expertize.

În același timp, nu se poate ignora faptul că inculpata este cercetată pentru fapte similare într-o altă cauză penală aflată pe rolul aceleiași instanțe de fond.

Curtea reține și că în desfășurarea cercetării judecătorești au apărut și probe favorabile inculpaților, dar constată că acestea sunt insuficiente pentru se putea aprecia că temeiurile care au fost avute în vedere la menținerea măsurii obligării de a nu părăsi țara pentru inculpați nu s-au schimbat și că în aceste condiții se impune menținerea unui control asupra libertății de mișcare pentru toți cei trei inculpați intimați, control care să determine o accelerare a procedurilor judiciare, astfel încât cauza acestora să fie soluționată într-un termen rezonabil.

inculpaților în afara teritoriului României pot constitui ele însele împrejurări care să ducă la tergiversarea soluționării cauzei penale menționate, dar și a celorlalte cauze pe care inculpata și ceilalți inculpați intimați le au pe rolul instanțelor din România.

Cu motivarea reținută și invocată potrivit art.3856alin.3 p și de către Ministerul Public, în baza art.38515alin.1 pct.2 lit.d p, recursul urmează a fi admis ca fondat, urmează a fi casată încheierea cu privire la cererea formulată de intimații inculpați, și -ta privind revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara și constatându-se că există în continuare temeiuri care să justifice menținerea măsurii preventive menționate față de toți inculpații, în rejudecare, se va dispune respingerea cererilor intimaților inculpați, ca fiind neîntemeiate.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 p;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, împotriva Încheierii nr. 32 de la 16 februarie 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală, privind pe intimații - inculpați, și - -ta.

Casează încheierea recurată.

În rejudecare;

Respinge cererea formulată de inculpații, și - -ta referitor la revocarea măsurii preventive privind obligarea lor de a nu părăsi țara.

Cheltuielile judiciare în sumă de 5 lei, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red. jud.: -

Jud. fond:

Dact. 3 ex./ 19 martie 2009

Președinte:Valentina Trifănescu
Judecători:Valentina Trifănescu, Doru Filimon, George Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 171/2009. Curtea de Apel Craiova