Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 264/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR.264/
Ședința publică din 29 aprilie 2008
Curtea constituită din:
Președinte: dr.- -
JUDECĂTOR 1: Marius Andreescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Dumitru
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
Procuror:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din 25 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Avocat precizează că a luat legătura cu recurentul inculpat și nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul parchetului precizează, de asemenea, că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurentul inculpat, apreciază că, deși în art.141 alin.1 teza a II-a din Codul d e procedură penală nu se prevede nicio cale de atac împotriva încheierii prin care se respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive, recursul declarat de inculpat este admisibil, în raport de dispozițiile art.20 coroborat cu art.11 alin.2 din Constituția României.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituție, dacă există neconcordanțe între legile interne și pactele și tratatele privitor la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
De asemenea, dispozițiile art.11 alin.2 din Constituție prevăd că tratatele ratificate de Parlament fac parte, potrivit legii, din dreptul intern.
În aceste condiții, invocă dispozițiile art.6 alin.1 și art.5 alin.4 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Astfel, art.6 alin.1 din Convenția europeană a drepturilor omului prevăd că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a procesului său, ceea ce presupune egalitate de tratament juridic.
Tot astfel, art.5 alin.4 din aceeași convenție statuează că orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau reținere are dreptul să exercite un recurs în fața unui tribunal.
În speță trebuie aplicate normele de drept internațional și nu cele ale dreptului intern și invocă, în acest sens, și unele decizii pronunțate de Curtea de Apel București și de Curtea de Apel Brașov.
Cu privire la fondul cauzei, precizează că trebuie să se aprecieze dacă temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive mai există în prezent.
În cauză probele au fost administrate și nu se mai pune problema ca, fiind în libertate, inculpatul să mai denatureze unele mijloace de probă, să împiedice aflarea adevărului sau să deturneze scopul procesului penal.
Așa cum rezultă din încheierea tribunalului, cauza a fost amânată pentru lipsă de procedură cu părțile civile.
Apreciază că perioada petrecută în stare de arest preventiv este suficientă și că inculpatul a înțeles că a greșit, astfel că poate beneficia de un proces în care toate drepturile îi sunt garantate. în libertate va răspunde la toate chemările a instanței.
Inculpatul este un tânăr de 20 de ani, la prima incidență cu legea penală și care va răspunde în fața legii pentru fapta sa.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului, urmând a se avea în vedere și faptul că într-o cauză similară un număr mai mare de inculpați au fost puși în libertate, dosarul respectiv trenând pe rolul tribunalului d e mai mult timp, ca urmare a faptului că la fiecare termen de judecată procedura de citare cu părțile civile și părțile vătămate nu a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului, ca inadmisibil, în raport de dispozițiile art.141 alin.1 teza a II - a Cod procedură penală.
Asupra fondului cauzei, având în vedere dispozițiile art.160 din Codul d e procedură penală, apreciază că nu s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, astfel că recursul este nefondat.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, potrivit art.38513alin.ultim Cod procedură penală, solicită admiterea recursului și cercetarea lui în stare de libertate pentru a-și putea continua studiile. Mai precizează că, lăsat în libertate, nu ar zădărnici cu nimic desfășurarea procesului penal.
CURTEA
Constată că prin încheierea din 25 aprilie 2008, Tribunalul Argeș, a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la 27.04.1984, CNP -.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că a data de 12.11.2007 DIICOT- Biroul Teritorial Argeș prin ordonanța nr. 13D/P/2007 a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 48 din Legea nr. 161/2003 rap. la art. 215 alin. 1,2 și 3.Cod Penal și art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002.
Prin încheierea nr. 110/CC/13.11.2007 Tribunalul Argeșa dispus arestarea preventivă a inculpatului, în temeiul disp. art. 149/1 și art. 148 lit. f Cod pr. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului, reținându-se că în cauză există indicii temeinice din care rezultă că în cursul lunii august a anului 2007 inculpatul, împreună cu alte persoane au constituit un grup infracțional organizat, a introdus fără drept date în sistem informatic, necorespunzătoare adevărului cu ocazia efectuării de licitații frauduloase pe site-uri de vânzări-cumpărări și a efectuat operațiuni financiare frauduloase.
Ulterior, prin încheieri succesive, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului( alături de ceilalți inculpați ), ultima dată fiind prelungită această măsură la termenul din 24 aprilie 2008, reținându-se față de toți inculpații că arestarea preventivă a acestora este legală și temeinică și se impune menținerea sa, întrucât în cauză subzistă împrejurările avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive împotriva inculpaților, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora este închisoare mai mare de 4 ani si există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. S-a reținut că pericolul concret rezultă din contribuția fiecăruia din inculpați ( deci și inculpatului ) la săvârșirea faptelor, fiecare dintre aceștia având un rol important, astfel că lăsați în liberate ar putea proceda în același mod, iar percepția publică fată de revocarea acestei măsuri ar fi una negativă.
Întrucât nu s-a constat că măsura preventivă care a fost luată fată de inculpat s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale, iar temeiurile avute în vedere atât la luarea acestei măsuri cât si la menținerea ei nu au dispărut, s-a respins cererea formulată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, inculpatul, prin intermediul apărătorului său invocă dispozițiile art.20 coroborat cu art.11 alin.2 din Constituția României, pentru a susține în acest fel admisibilitatea căii de atac utilizate. În esență, recurentul apreciază că dispozițiile art.141 alin.1 teza a II-a din Codul d e procedură penală, nu sunt aplicabile deoarece sunt mai restrictive față de dispozițiile art.5 și 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea drepturilor Omului, reglementări care consacră dreptul la un proces echitabil, inclusiv dreptul de a utiliza o cale de atac de către toate părțile implicate într-o cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul apreciază că nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive, deoarece temeiurile care au justificat aplicarea acestei măsuri nu mai există.
Examinând încheierea supusă recursului, în raport cu motivele invocate, în baza disp.art.385/6 Cod procedură penală, și luând în discuție cu prioritate admisibilitatea căii de atac utilizată, curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.141 alin.1, teza ultimă, încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel a respins cererea de revocare sau de înlocuire a măsurii arestării preventive nu este supusă nici unei căi de atac.
Recurentul susține că dispozițiile art.141 alin.1 Cod procedură penală, implică reguli discriminatorii, deoarece, încheierea dată în prima instanță și în apel, prin care s-a dispus revocarea unei măsuri preventive, poate fi atacată separat cu recurs de către procuror sau de inculpat, spre deosebire de încheierea prin care s-a respins cererea de revocare, hotărâre care nu mai este supusă nici unei căi de atac.
În opinia recurentului, aceste reglementări încalcă principiul " egalității de arme", consacrat de jurisprudența CEDO și conținut implicit în dispozițiile art.6 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului, deoarece în situația admiterii unei cereri de revocare, procurorul este cel interesat să utilizeze calea de atac a recursului, iar în ipoteza în care o astfel de cerere este respinsă, inculpatul nu mai are posibilitatea să utilizeze nici o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești.
Argumentele recurentului nu sunt fondate și ca urmare nu pot fi reținute de către instanță.
Dispozițiile art.141 alin.1 Cod procedură penală, nu sunt discriminatorii și nu contravin dispozițiilor art.6 din Convenția Europeană a drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, respectând totodată principiul " egalității de arme" stabilit de jurisprudența CEDO.
În acest sens, reglementările legale amintite consacră în mod egal dreptul de a utiliza calea de atac a recursului, atât pentru procuror, cât și pentru inculpat, în cazul în care prin încheiere se dispune revocarea măsurii arestării preventive și totodată, în teza finală, legiuitorul interzice folosirea vreunei căi de atac pentru toate părțile din proces, atât pentru procuror, cât și pentru inculpat, în raport cu situațiile prevăzute de textul de lege.
Prin urmare, dispozițiile normative aplicabile în materie creează o situație juridică egală pentru toate părțile implicate într-un proces și pentru Ministerul Public, fără a crea privilegii sau discriminări.
Sunt respectate totodată dispozițiile art.16 din Constituția României, privind consacrarea principiului egalității în drepturi.
Nu sunt incidente în materie dispozițiile art.11 alin.2 și respectiv art.20 din Constituția României, deoarece, reglementările art.141 alin.1 din Codul d e procedură penală, nu se constituie în dispoziții normative cu caracter mai restrictiv față de instrumentele juridice internațional, în ceea ce privește drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor.
În raport cu acest6e considerente, văzând și dispozițiile art.141 alin.1 teza a II-a din Codul d e procedură penală, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul -.
În baza disp.art.192 2 Cod procedură penală, recurentul-inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DE CIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din 25 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Dr.
Grefier,
Red.dr.
Tehn.
2 ex./ 19.05.2008.
Jud.fond: .
Președinte:Marius AndreescuJudecători:Marius Andreescu, Marioara Dumitru, Marius Gabriel Săndulescu
