Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 277/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 277 Dosar nr-
Ședința publică de la 07 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Țînț
JUDECĂTOR 2: Elena Barbu
JUDECĂTOR 3: Manuela Barbu
GREFIER - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
- procuror în cadrul Parchetului de
pe lângă Inalta C de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 3 aprilie 2008 în dosarul nr -.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul inculpat asistat de apărătorul ales, avocat și intimatul inculpat G asistat de apărătorul ales, avocat.
Procedura îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public depune la dosar motivele de recurs.
Avocat arată că este de părere că era util să fie depuse motivele de recurs din timp pentru a fi studiate.
Avocat arată că dorește să studieze motivele de recurs depuse de reprezentantul parchetului.
Instanța dispune lăsarea cauzei la o nouă strigare pentru a da posibilitatea părților să ia cunoștință de motivele de recurs.
Cu ocazia reluării cauzei se constată prezența acelorași părți.
Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art 385/13 Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public arată că susține recursul declarat de Parchetul de pe lângă ICCJ-DNA- Serviciul Teritorial Brașov împotriva încheierii de ședință din 3 aprilie 2008 pronunțata de Tribunalul Brașov prin care s-a dispus revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara în ceea ce-l privește pe inculpatul Apreciază că soluția instanței de fond este netemeinică, întrucât, din punctul de vedere al parchetului, nu se poate aprecia că nu mai există temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri preventive.
Cei doi inculpați au fost trimiși in judecata pentru săvârșirea in concurs a infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani, iar ulterior trimiterii lor in libertate in stare de arest, această măsură a fost înlocuită, initial, cu obligarea de a nu părăsi localitatea și, apoi, țara. Probele administrate până în prezent nu au schimbat cu nimic nici starea de fapt nici temeiurile avute in vedere la luarea măsurii preventive, iar trecerea unei perioade de timp de la sesizarea instanței si pana in prezent sau comportamentul inculpaților nu justifica revocarea acestei măsuri, Astfel, prezenta inculpaților la judecată a fost determinată de măsura preventivă impusă asupra lor.
Solicită, față de aceste considerente, să se dispună admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului Brașov și, rejudecând, să se mențină măsura arestării luată față de cei doi inculpați.
Avocat, față de motivele de recurs formulate în scris și susținerile reprezentantului parchetului în sensul că subzista temeiurile care au stat la baza înlocuirii de a nu părăsi localitatea cu măsura de a nu părăsi tara, apreciază, din contra, pe de o parte, că nu mai subzistă aceste temeiuri și, pe de altă parte, că atunci când se vorbește de măsurile preventive, nu trebuie antamat fondul cauzei si nu trebuie avută in vedere infracțiunea săvârșită de o persoană și pentru care s-a dispus măsura respectivă, deoarece legiuitorul prin dispozițiile art 136 Cod procedura penala a arătat scopul pentru care trebuie luate aceste măsuri și situațiile când se iau aceste măsuri.
La pct 8 al acestui articol menționat se face o precizare de legiuitor, în sensul că atunci când se hotărăște cu privire la luarea uneia din aceste masuri indicate la pct 1, trebuie avute mai multe criterii - persoana făptuitorului, vârsta, starea de sănătate, antecedentele
Apreciază că atunci când s-a dispus revocarea arestului preventiv și punerea in libertate cu interdicția de a nu părăsi localitatea, instanța de apel a avut in vedere o serie de probatorii care existau in faza de urmărire penală.
În faza cercetării judecătorești, respectiv în 2006 s-a înlocuit măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea cu obligarea de a nu părăsi țara având la baza aceleași temeiuri. Astăzi certarea judecătoreasca se găsește in acel moment in care s-au finalizat audierile inculpaților si a tuturor martorilor audiați in faza de urmărire penala, fiind in faza administrării probatoriilor in apărare.
Temeiurile care au stat la baza acelor măsuri luate până în 3 aprilie 2008 nu mai subzistă in acest moment al procesului penal, pe de o parte, iar, pe de altă parte, apreciază că in momentul in care instanța a dispus ridicarea interdicției de a nu părăsi tara, corect a făcut aplicabilitatea dispozițiilor legale prev de art 139 raportat la art 136 Cod procedură penală.
Solicită a se constata că inculpații s-au prezentat la termen nu pentru că exista interdicția de a nu părăsi tara, ci au avut o prezenta activa in cadrul cercetării judecătorești, determinată de dorința acestora de a se efectua o cercetare judecătorească obiectivă și in vederea aflării adevărului. Consideră că in mod corect instanța a apreciat că pe parcursul celor 2 ani s-a demonstrat buna lor credință prin implicarea si rolul activ pe care l-au avut la aflarea adevărului, prin prezenta lor și a apărătorilor lor.
Până in acest moment, multe dintre cele reținute in actul de sesizare au fost răsturnate prin audierea martorilor in fază de cercetare judecătorească.
Consideră că recursul trebuie să fie respins in primul rând pentru că nu este motivat in fapt, și, în al doilea rând, pentru că este netemeinic, întrucât nu mai corespunde stadiului actual in care se afla cercetarea judecătorească. Pe de altă parte, solicită a se avea în vedere perioada lungă de timp de când s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Acel termen rezonabil definit in practica judiciara interna și dispozițiile CEDO a fost cu mult depășit in cazul inculpatului.
Pentru toate acestea, solicită a se dispune respingerea recursului, apreciind că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art 139 alin 2 Cod procedură penală si că instanța, legal si temeinic, a dispus revocarea obligației de a nu părăsi țara pentru inculpatul, ocazie cu care a ținut cont de vârsta acestuia, antecedentele penale și nu in ultimul rând că este angajat pe o perioada nedeterminata la Transilvania Sud, toate prezentând garanții pentru prezența inculpatului in continuare la proces.
Avocat solicită, astfel cum a arătat si in cererea scrisă la dosarul de fond privitoare la revocarea măsurii obligării de a nu părăsi tara, au dispărut toate temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri. In recursul Direcției Naționale Anticorupție se susține, din contra, că aceste motive subzistă integral, facondu-se trimitere la art 143 și art 136 alin1 și 8 Cod procedură penală, arătându-se, printre altele, că in faza de urmărire penală ar fi încercat să influențeze unii martori, aspect neconfirmat prin audierile din faza de cercetare judecătorească, că s-ar fi produs un prejudiciu impresionant prin fapta inculpaților, aspect infirmat prin constituirea de parte civila la instanța de fond de presupusa parte vătămată.
Este elocventă, după opinia sa, afirmația judecătorului fondului in motivarea hotărârii de a revoca măsura interzicerii de părăsi țara, potrivit căreia măsura restrictiva de libertate nu poate fi menținuta pur si simplu dacă nu se justifică. Este important că afirmația a fost făcută de judecătorul care ii are in fata sa pe inculpați, de mai bine de 20 de termene, și este in măsura, convingându-se personal de justețea susținerilor făcute.
A făcut referire la textele invocate de DNA in susținerea recursului, însă solicită se constata că nu se spune nimic de art 136 alin 1 Cod procedură penală care vorbește de scopul măsurilor preventive " pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru împiedicarea sustragerii inculpaților de la urmărirea penala si de la judecată".
Măsurile preventive trebuie subsumate scopului acestor masuri; numai în măsura in care este realizat acest scop trebuie luata sau menținuta măsura respectivă. Din moment ce acest scop nu mai este realizat prin menținerea acestei masuri, măsura respectivă trebuie ridicată.
Invocă dispozițiile art 2 alin 3 din protocolul IV al CEDO potrivit cărora "exercitarea dreptului a libera circulație nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie masuri necesare intr-o societate democratica pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, mentinerea sănătății sau moralei, ori protejarea drepturilor ori libertăților altora".
Analizând situația de față, prin raportare la dezideratele la care trebuie sa răspundă o măsură prin care se tinde la limitarea libertăților persoanelor, se va observa că nici una dintre aceste scopuri nu este realizata prin mentinerea acestei măsuri care, la doi ani de la aplicarea ei, nu isi mai justifică menținerea sub nici o formă.
Astfel, arată că astfel cum a arătat si la fond, că inculpatul este si acționar la o firmă din Ungaria, sens în care a depus un document la dosar și este in imposibilitate de a -și proteja interesele patrimoniale pe care le are in firma respectiva. Fiica lui este plecată in Canada de doi ani, iar legăturile familiale sunt firești si normal a fi protejate intr-o societate.
Din actele medicale prezentate si avute in vedere de instanța de fond, rezultă că starea de sănătate a inculpatului este precară, că în cursul judecății a fost supus la doua intervenții chirurgicale, insa cu toate acestea nu a lipsit la nici un termen de judecată, întrucât nu are nici un interes să nu participe la cercetarea judecătorească, prin atitudinea sa tinzând la demonstrarea nevinovăției sale.
Pentru toate acestea solicită respingerea recursului DNA si mentinerea încheierii tribunalului.
Intimatul inculpat susține concluziile apărătorului sau și lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.
Intimatul inculpat G arată că este de acord cu concluziile apărătorului său, solicitând a se respinge recursul declarat de parchet.
CURTEA
Constată că, prin încheierea de ședință din data de 03.04.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr. -, au fost admise cererile formulate de inculpații și G și în baza art. 139 alin. 2 teza a II-a Cod procedură penală, a fost revocată măsura obligării de a nu părăsi România, dispusă față de inculpați prin încheierea de ședință din data de 15.06.2006 a tribunalului Brașov.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că la acest moment procesual nu se mai justifică menținerea niciunei măsuri preventive, restrictive de libertate, raportat la stadiul cercetării judecătorești, la durat acesteia și la comportamentul procesual al celor doi inculpați. Măsura restrictivă de libertate nu poate fi menținută pur și simplu, dacă ea nu mai este necesară, iar revocarea acestei măsuri nu va impieta asupra bunei desfășurări a procesului penal.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Brașov, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii, iar în urma rejudecării, respingerea cererilor de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că probele administrate până în acest moment nu au schimbat temeiurile avute în vedere la data luării măsurii restrictive de libertate dispusă față de cei doi inculpați, iar timpul scurs de la data luării acestei măsuri până în prezent nu justifică revocarea măsurii, prezența inculpatului la fiecare termen de judecată fiind determinată de măsura preventivă.
Verificând încheierea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, cât și prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea reține următoarele:
Prin decizia penală nr. 230/16.04.2006 a Curții de APEL BRAȘOV, urmare a admiterii recursurilor declarate de inculpații și G, împotriva încheierii prin care a fost menținută arestarea preventivă de către Tribunalul Brașov, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea În considerentele deciziei se arată că temeiurile avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. d și h Cod procedură penală (actualmente art. 148 lit. b și f Cod procedură penală) s-au schimbat după trecerea unui interval de timp, martorii fiind deja audiați în cursul urmăririi penale iar rezonanța infracțiunilor s-a diluat, astfel că nu se mai poate susține că aceste temeiuri impun în continuare privarea de libertate a inculpaților. Curtea a apreciat la acel moment ca fiind corespunzătoare măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art. 145 Cod procedură penală. S-a mai apreciat că nu poate fi primit punctul de vedere al inculpaților că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu au existat ori au încetat să mai existe, în cauză existând cel puțin indicii temeinice că aceștia au săvârșit faptele prevăzute de legea penală pentru care au fost trimiși în judecată, iar la data luării măsurii au existat suficiente date că au încercat zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea unor martori, existând și probe certe că lăsarea lor în libertate prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara a fost dispusă Tribunalul Brașov față de inculpații și G prin încheierea de ședință din data de 15.06.2006, când, în baza art. 139 alin. 1 Cod penal, a fost înlocuită măsura obligării de a nu părăsi localitatea B cu măsura obligării de a nu părăsi România. Măsura a fost impusă de motive obiective, având în vedere că inculpații nu locuiau în B, astfel că ar fi avut nevoie de încuviințarea instanței săptămânal sau zilnic pentru a părăsi localitatea
Aprecierea tribunalului în sensul că la acest moment procesual, marcat de epuizarea probatoriului propus prin rechizitoriu și de cererile în probațiune formulate de către inculpați, nu se mai justifică menținerea unei măsuri preventive, este neîntemeiată.
Revocarea măsurii obligării de a nu părăsi România poate fi dispusă numai în situația în care temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive au dispărut, astfel cum se prevede în art. 139 alin. 2 Cod procedură penală.
În cauză, la data la care instanța a dispus înlocuirea măsurii preventive a arestării preventive cu măsura restrictivă de libertate a obligării de a nu părăsi localitatea, s-a ținut cont de faptul că în cauză există cel puțin indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele prevăzute de legea penală pentru care au fost trimiși în judecată, iar la data luării măsurii arestării preventive au existat temeiurile prevăzute de art. 148 lit. b și f Cod procedură penală. Acestea au subzistat și la data la care s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi România.
Măsura restrictivă de libertate este justificată și în prezent, chiar dacă de la data dispunerii măsurii și până în prezent au trecut aproximativ 2 ani, având în vedere că în cauză există în continuare cel puțin indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, că durata procesului a fost determinată de complexitatea cauzei, relevată de numărul mare de infracțiuni deduse judecății și numărul mare de inculpați, administrarea probatoriului fiind deosebit de laborioasă, iar trecerea timpului, în sine, nu constituie un motiv care să conducă la dispariția temeiurilor ce au determinat luarea măsurii restrictive de libertate, scopul acesteia fiind împiedicarea sustragerii inculpaților de la judecată și buna desfășurare a procesului penal. Totodată, comportamentul procesual al inculpaților, caracterizat prin prezența acestora la fiecare termen de judecată, cât și circumstanțele lor personale nu pot constitui un motiv care să conducă la dispariția temeiurilor avute în vedere la data luării măsurii restrictive de libertate., procesul penal se află în curs de desfășurare, fiind în faza dezbaterii probelor solicitate de către inculpați în apărare, iar temeiurile care au determinat măsura preventivă nu au dispărut, inculpații având posibilitatea ca, în situații excepționale, să solicite instanței încuviințarea de a părăsi țara.
Dreptul la liberă circulație în străinătate este garantat de art. 25 alin. 1 din Constituția României, iar exercițiul acestei libertăți poate fi restrâns în condițiile art. 53 din Constituția României, numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege, restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății. Reglementarea constituțională este similară cu cea din art. 2 al Protocolului nr. 4 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
În speță, libera circulație a inculpaților este restrânsă printr-o măsură procesuală preventivă, fiind necesară pentru apărarea ordinii și desfășurarea procesului penal pornit împotriva inculpaților, măsura fiind proporțională cu situația care a determinat-o, respectiv existența indiciilor temeinice că inculpații au săvârșit faptele prevăzute de legea penală pentru care au fost trimiși în judecată, fapte de o gravitate deosebită.
În concluzie, nu se poate vorbi despre o încălcare a libertății de circulație a inculpaților, iar aplicarea măsurii restrictive de libertate nu aduce atingere existenței acestui drept, având în vedere justificarea măsurii preventive cât și posibilitatea inculpaților de a solicita instanței încuviințarea de a părăsi țara, în situații excepționale, conform art. 145/1 Cod procedură penală.
Față de aceste considerente, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Brașov și va casa încheierea atacată sub aspectul admiterii cererilor formulate de inculpați de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara.
Rejudecând cauza, în temeiul art. 139 alin. 2 Cod procedură penală, curtea va respinge cererile inculpaților privind revocarea măsurii obligării de a nu părăsi România.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Brașov împotriva încheierii de ședință din data de 03.04.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul penal nr. -, pe care o casează sub aspectul revocării măsurii obligării de a nu părăsi România față de inculpații și
Rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. art. 139 alin. 2 Cod procedură penală, respinge cererile inculpaților și G privind revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7.04.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. EB/10.04.2008
MB/11.04.2008
- 2 exemplare -
Jud fond - -
Președinte:Nicoleta ȚînțJudecători:Nicoleta Țînț, Elena Barbu, Manuela Barbu
