Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 433/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 433
Ședința publică de la 23 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 3: Florin
GREFIER:
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul T Serviciul Teritorial Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații, și împotriva încheierii penale nr. 51/CC/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Penală în dosarul nr- din 10.04.2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpații recurenți, în stare de arest preventiv, asistați de avocați și.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, au fost audiați inculpații, declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate separat la dosar, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul inculpaților, avocat a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii Tribunalului Timiș și punerea în libertate a inculpaților, apreciind că probele solicitate de procuror în propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive pot fi efectuate și cu inculpații în stare de libertate. În motive a arătat că inculpații recurenți nu beneficiază de un tratament juridic echitabil, atâta vreme cât conducătorii rețelei sunt cercetați în stare de libertate, iar la dosar există caracterizări din care rezultă că inculpații nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Apărătorul acelorași inculpați, avocat a solicitat admiterea recursurilor, rejudecarea cauzei și punerea în stare de libertate a inculpaților, întrucât aceștia au recunoscut comiterea infracțiunii de tentativă de furt calificat, însă celelalte infracțiuni nu au fost comise de aceștia. A mai arătat că nu există la dosar probe care să dovedească că prejudiciul de 800.000 lei a fost cauzat de inculpați. În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicția de a părăsi țara.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate, încheierea pronunțată de Tribunalul Timiș este în concordanță cu dispozițiile art. 155 și urm. p Cod Penal, având în vedere că subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților, iar probele ce urmează a fi efectuate de T sunt imperios necesare având în vedere complexitatea cauzei.
Inculpații recurenți, având pe rând ultimul cuvânt, au solicitat admiterea recursurilor, cercetarea lor în stare de libertate, arătând că nu se vor sustrage cercetărilor.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 51/CC din14.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art.159 alin. 7.C.P.P. raportat la art. 155.C.P.P. și cu aplicarea art. 143.C.P.P. și art. 148 alin.1 lit. f C.P.P. s-a admis cererea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timișoara și în consecință, s-a dispus prelungirea stării de arest a inculpatilor, pe o durata de 30 zile, începând cu data de 18.04.2009 până la data de 17.05.2009.
Au fost respinse cererile inculpaților:, și, formulate prin apărătorii acestora, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura interdicției de a nu părăsi localitatea sau tara.
Pentru a pronunța această încheiere penală, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea introdusă și înregistrată la ribunalul Timiș sub nr- la data de 10.04.2009, Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timișa solicitat prelungirea arestării preventive inculpaților:, și .
În motivarea cererii s-a arătat că inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, furt cu consecințe deosebit de grave și spălare de bani, fapte prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 208, 209 alin. 1 lit. a, și alin. 4.Cod Penal cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal, art. 23 lit. a,c, din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal totul cu aplicarea art. 33 lit. a p, constând în aceea că, în perioada 2007 - 2009 cei menționați împreună cu alte persoane au constituit,aderat și sprijinit un grup de criminalitate organizată specializat în comiterea de furturi de seifuri cu bani din bancomate și spălare de bani. În perioada analizată acest grup a sustras și a încercat să sustragă prin efracție mai multe seifuri cu bani din bancomate situate în localitatea județul T, loc. jud. B, loc. jud.M, loc. jud. S, loc. jud. O, loc. jud. B N, loc. jud. B și alte localități din țară. Prejudiciul cauzat părților vătămate Bank, Bank, însumează aproximativ 800.000 lei ron. Banii obținuți din această activitate infracțională au fost spălați prin transferarea prin intermediul diferitelor conturi bancare și achiziții de bunuri imobile prin persoane interpuse, pentru a le ascunde adevărata proveniență.
S-a mai arătat că ținând seama de complexitatea cauzei și necesitatea completării materialului de urmărire penală, se impune prelungirea arestării preventive a inculpaților cu încă 30 de zile, urmând a se efectua următoarele acte procedurale: audierea tuturor martorilor cu depoziție relevantă în cauză; obținerea raportului de constatare tehnico științifică pentru determinarea profil genetic; transcrierea interceptărilor telefonice și activității de supraveghere operativă inculpaților; efectuarea de percheziții informatice pe mediile de stocare ridicate de la inculpați și învinuiți; obținerea documentației bancare pe conturile învinuiților și inculpaților; sechestrarea bunurilor mobile și imobile conform procedurilor legale și efectuarea proceselor verbale de recunoaștere din grup inculpaților și învinuiților
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Prin încheierea penală nr.35/CC/21.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a luat măsura arestării preventive față de:, emițându-se mandatul de arestare preventivă nr.28/21.03.2009, față de emițându-se mandatul de arestare preventivă nr.29/21.03.2009, față de emițându-se mandatul de aretsrae preventivă nr.30/21.03.2009,față de emițându-se mandatul de arestare preventivă nr.31/21.03.2009, pentru o perioadă de 29 de zile,de la data de 21.03.2009 până la data de 18.04.2009, iar prin încheierea nr.37/CC/21.03.2009 pronunțată de TTribunalul Timiș în dosarul nr- s-a luat măsura arestării preventive față de emițându-se mandatul de arestare preventivă nr.32/21.03.2009 pentru o perioadă de 29 de zile din data de 21.03.2009 până la data de 18.04.2009.
Măsura arestării preventive a fost dispusă în considerarea cazului prev. de art. 148 lit. f din Codul d e Procedură Penală, reținându-se că la dosarul cauzei există suficiente indicii care determină presupunerea rezonabilă că inculpații ar putea fi autorii infracțiunilor pentru care sunt cercetați penal, și care sunt pedepsite cu pedepse mai mari de 4 ani, și că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La luarea măsurii preventive împotriva inculpaților instanța a avut în vedere și dispozițiile art.5 alin.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Letellier contra Franței, admițând posibilitatea detenției preventive a unei persoane în vederea protejării ordinii publice, atunci când, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, o anumită infracțiune poate suscita o tulburare a acestei ordini publice.
Potrivit dispozițiilor art.155 în C.P.P. cursul urmăririi penale, arestarea inculpatului poate fi prelungită dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
În primul rând instanța reține că, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele și Murray contra Marea Britanie, luarea unei măsurii arestării preventive față de o persoană nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării. Rolul detenției preventive este tocmai acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor care planează asupra unei persoane.
Pe de altă parte, art.5 alin.1 lit.a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului permite privarea de libertate a unei persoane atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Jecius contra Lituania că pentru a considera că există motive verosimile de a se aprecia că persoana față de care s-a luat o măsură preventivă a comis o faptă prevăzută de legea penală, este necesar ca faptele sau împrejurările pe care se întemeiază aceste motive să fie nu numai autentice și reale, ci trebuie să fie și în măsură să convingă un observator independent că persoana respectivă este posibil să fi săvârșit acea infracțiune.
Plecând de la textele de lege mai sus invocate prima instanță a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive există și în prezent, actele efectuate din data de 20 martie 2009 și până în prezent nefiind în măsură a modifica această concluzie.
La dosarul cauzei există suficiente indicii din care rezultă faptul că inculpații, si să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și sancționată cu închisoare mai mare de 4 ani, în spetă, infracțiunea de tentativă de furt calificat, întrucât au fost surprinși în noaptea de 20.03.2009 în comuna, jud. B cand încercau prin efracție să sustragă banii dintr-un bancomat apartinând Bancii Comericale Române.
De altfel, inculpatii și, au recunoscut în fata organelor de urmarire penala si in fata instantei împrejurarea că încercau sa sustraga prin efractie banii din bancomat.
Inculpatii si, au arătat în declarațiile lor că nu au avut cunostinta de faptul că urmează să se spargă bancomatul de către ceilalți inculpati, efectuând cu autoturismele, în calitate de soferi de taxi transportul acestora la locul indicat.
Cu toate acestea, înscrisurile de la dosarul cauzei, respectiv: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, de perchezitie, rapoartele întocmite de organele de politie, declaratiile martorului, imaginile video surprinse la momentul săvârșirii faptei, dovedesc contrariul, respectiv că acestia cunosteau activitatea pe care urma să o desfasoare ceilalti inculpatri si că ulterior urmau sa asigure deplasarea de la săvârșirea faptei.
De altfel, în acest sens este si declaratia initială data în fata organelor de politie de către inculpatul.
Inculpatul, prin declarațiile date, a recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina sa, arătînd că în data de 19/20 a pătruns în incinta cultural din localitatea jud.B împreună cu ceilalți coinculpați în scopul de sparge bancomatul și de a sustrage banii.
Deși inculpatul nu a recunoscut în fața instanței ca ar fi vrut sa lovească un polițist, declarând ca a fost împușcat din greșeală, susținerea acestuia este infirmata de celelalte mijloace de proba din dosar, respectiv declarațiile coinculpaților, procesele verbale de cercetare la fata locului, procesul verbal de prindere in flagrant si planșele foto.
Pentru aceste considerente, tribunalul considerat că în prezenta cauză există,în continuare, indicii cu privire la posibilitatea ca inculpații, și să fie implicați în comiterea unor fapte prevăzute de legea penală și sancționate cu închisoare mai mare de 4 ani, indicii care să convingă un observator independent că persoanele în cauză este posibil să fi comis acele fapte.
Pericolul pentru ordinea publică, pe care inculpații în stare de libertate îl reprezintă, rezultă nu numai în datele de mai sus ci și din împrejurarea că fapta inculpaților a creat un puternic sentiment de nesiguranță în rândul opiniei publice, referitor la păstrarea și respectarea proprietății, astfel încât prezervarea ordinii publice impune menținerea măsurii arestării preventive.
În prezenta cauză, instanța a avut în vedere gravitatea infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații, numărul persoanelor implicate, modalitatea în care aceștia au acționat, urmarea care s-a produs și care s-ar fi putut produce, gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, care sunt tot atâtea elemente ce indică starea de temere și nesiguranță ce s-ar crea pentru societate în cazul cercetării acestora în stare de libertate, iar până la acest moment procesual, nu au intervenit temeiuri noi care sa justifice cercetarea inculpatilor în stare de libertate, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă și în prezent.
Împotriva încheierii penale nr. 51/CC/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Penală în dosarul nr- din 10.04.2009 au declarat recurs, prin apărător, inculpații, și, înregistrate pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Penală sub nr- din 22.04.2009.
Recursurile nu au fost motivate, fiind susținute oral de către apărătorii aleși, conform concluziilor menționate în partea introductivă a prezentei încheieri.
Din analiza încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate și a celor analizate din oficiu, Curtea constată că recursurile inculpaților sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 155 alin. 1.pr.pen. arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Prima instanță a făcut o justă apreciere a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.
Instanța de recurs constată că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul reținând corect că persistă presupunerea că inculpații recurenți au săvârșit fapte grave, care aduc atingere patrimoniului, precum și unor relații privind conviețuirea socială, valori sociale fundamentale apărate de legea penală.
Se observă atât pericolul social al faptelor reținute în sarcina inculpaților recurenți ( constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prev. de art. 7 alin. 1 din legea nr. 39/2003, furt calificat în formă continuată prev. de art. 208, 209 alin. 1 lit. a, c, g, i și alin 4 cu aplic. art. 41 alin. 2.pen. spălare de bani în formă continuată prev. de art. 23 lit. a, c din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2.pen.), cât și pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpaților recurenți (față de modul de operare - caracterul organizat al activității infracționale, numărul persoanelor implicate în activitatea infracțională și a celor care au suportat consecințele acesteia; lipsa garanțiilor că inculpații ar abandona comportamentul infracțional - caracterul de durată al activității infracționale și forma continuată a unora dintre infracțiunile de care sunt acuzați inculpații).
Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiuni care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Prima instanță a făcut o analiză atentă a împrejurărilor care constituie indicii că inculpații ar fi săvârșit faptele penale de care sunt acuzați, precum și a împrejurărilor ce constituie probe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Prin urmare, se consideră că autoritățile judiciare au demonstrat convingător justificarea prelungirii perioadei de detenție provizorie.
Instanța de recurs mai apreciază că scopul procesului penal și buna lui desfășurare justifică prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpați.
Față de cele reținute, se consideră și că lăsarea inculpaților în libertate ar încuraja săvârșirea unor fapte similare celor imputate prin actele de inculpare.
Pentru aceleași considerente care vizează menținerea arestării preventive se apreciază că această măsură procesuală nu poate fi revocată sau înlocuită cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Curtea nu poate primi critica referitoare la inegalitatea de tratament, în sensul că inculpații și, conducătorii rețelei, sunt cercetați în stare de libertate în timp ce inculpații recurenți sunt arestați preventiv. Împrejurarea că alți inculpați sunt cercetați în stare de libertate nu are relevanță asupra măsurii arestării preventive luată față de inculpații recurenți, art. 136 alin. 8.pr.pen. prevăzând că alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. Așadar, circumstanțele personale joacă un rol important în luarea unei măsuri procesuale preventive, existând posibilitatea ca față de unii să fie luată măsura arestării preventive iar față de alți inculpați să fie luate măsuri preventive neprivative de libertate sau chiar să nu se ia vreo măsură preventivă.
Instanța de recurs observă că este fără relevanță, sub aspectul prelungirii măsurii arestării preventive, și susținerile că nu ar fi dovedite prejudiciul de 800.000 lei invocat de procuror în referat sau existența altor acte materiale în afara celui în comiterea căruia s-a realizat flagrantul. Este adevărat că și nivelul prejudiciului sau numărul actelor materiale pot constitui un criteriu pentru luare unei măsuri preventive, însă în speță măsura arestării preventive se justifică și în situația în care prejudiciul nu ar fi cel menționat în referatul cu propunerea de prelungire a arestării preventive și s-ar fi comis un singur act material, chiar rămas în stare de tentativă, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta penală respectivă fiind mai mare de 4 ani și existând probe că lăsarea inculpaților recurenți în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Măsura arestării preventive are un caracter excepțional, starea de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile. Prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța de recurs reține că aprecierea necesității luării și prelungirii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea inculpaților, pe de altă parte. În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților recurenți de a fi cercetați în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
De asemenea, instanța de recurs apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților recurenți ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al cetățenilor și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol patrimoniul cetățenilor și relațiilor privind conviețuirea socială.
Referitor la dovedirea existenței unui grup infracțional organizat sau comiterea altor infracțiuni, Curtea constată că în prezentul dosar instanța de judecată nu este obligată să facă referire la probe privind infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații, ci doar la indicii că aceștia ar fi săvârșit faptele penale respective. Pe de o parte, probarea sau nu a faptelor reținute în sarcina inculpaților cade în sarcina instanței la momentul soluționării acțiunii penale, iar pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite că încă nu s-a dovedit existența, înființarea, aderarea sau sprijinirea unui grup infracțional organizat, se observă că în privința fiecărui inculpat există indicii care fac rezonabilă presupunerea că aceștia au săvârșit infracțiuni care sunt pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani, astfel încât măsura arestării preventive este justificată din acest punct de vedere.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de inculpații, și împotriva încheierii penale nr. 51/CC/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Penală în dosarul nr- din 10.04.2009.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b pr. pen. respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, și împotriva încheierii penale nr. 51/CC/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Penală în dosarul nr- din 10.04.2009.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă pe fiecare inculpat recurent la plata a câte 200 lei cheltuielile judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier
Red. /27.04.2009
Tehnored.
2 ex./30.04.09
Primă instanță: jud. - Tribunalul Timiș
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Codrina Iosana Martin, Florin
