Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 547/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE Nr. 547
Ședința publică de la 22 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 3: Ion Dincă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale de ședință din 5 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul - recurent, în stare de arest preventiv, asistat de avocați aleși, și -.
Procedura îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul inculpatului, avocat a solicitat admiterea recursului, în motivare arătând că încheierea primei in stanțe este stereotipă în ceea ce privește motivarea pericolului pe care îl prezintă inculpatul pentru ordinea publică, pericol care nu este dovedit cu probe concrete și nu trebuie raportat la natura faptei. Inculpatul este arestat în prezenta cauză de 2 ani, astfel că se impune o egalitate de tratament, având în vedere că ceilalți inculpați sunt judecați în stare de libertate. A mai arătat că inculpatul nu are acces la actele contabile, care au fost ridicate de organele de anchetă în original și se refuză eliberarea unor copii. În final a solicitat punerea în libertate a inculpatului, stare care ar atenua încălcările drepturilor sale, sau în subsidiar obligarea acestuia de a nu părăsi localitatea sau țara, cu stabilirea obligațiilor impuse de lege.
Apărătorul inculpatului, avocat a solicitat admiterea recursului și punerea în libertate a inculpatului, pe motiv că în cauză, durata arestării preventive a depășit termenul rezonabil, inculpatul fiind arestat de 2 ani, timp în care coinculpații sunt judecați în stare de libertate. Referitor la persoana inculpatului, a arătat că acesta nu are antecedente penale, beneficiază de prezumția de nevinovăție și are trei copii minori în întreținere. A mai arătat că încheierea Tribunalului Arad este motivată abstract în ce privește pericolul pentru ordinea publică, pericol concret care nu este dovedit prin probe certe, astfel că încheierea este nelegală.
Apărătorul inculpatului, avocat -, solicită admiterea recursului, în principal revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea acesteia cu o măsură mai puțin restrictivă. Motivarea primei instanțe, cea referitoare la împrejurarea că inculpatul este cercetat și în alte dosare penale, nu este întemeiată având în vedere că inculpatul a fost pus în libertate, dintr-un dosar unde este judecat pentru fapte mai grave.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea încheierii prin care s-a dispus cu privire la menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului. din aceste dosar au acționat la dispoziția sau instigarea inculpatului. Din actele de control financiar efectuate în cauză, rezultă că inculpatul a folosit în interes personal 5 miliarde lei, a instigat la fals și uz de fals, a importat utilaje în regim suspensiv de plata taxelor vamale, toate faptele care sunt sesizate sunt și demonstrate de specialiști contabili.
În replică, avocatul arată că pericolul acelor fapte care sunt prezumate a fi săvârșite de inculpat, nu poate justifica menținerea măsurii arestării preventive.
Avocat, solicită ca instanța să nu rețină argumentele procurorului care sunt referitoare la alte fapte, dintr-un alt rechizitoriu.
Inculpatul, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, punerea sa în libertate, arătând că nu prezintă pericol public și poate dovedi cu acte că nu a săvârșit faptele de care este acuzat, invocând și starea sa de sănătate, depunând în acest sens acte medicale.
Depune un set de acte contabile, vamale, certificat de atestare fiscală, copii ale unor hotărâri judecătorești civile și recursuri în anulare, acte de executare silită și alte înscrisuri, cu care dorește să dovedească împrejurarea că nu a vândut utilajele, că a plătit toate taxele vamale datorate statului, că nu a înșelat societatea din B din contră această societate îi datorează 9 miliarde lei, unde de altfel este și acționar și faptul că la data când a vândut firma nu avea nici un fel de datorii către bugetul de stat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 05 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive și înlocuirea acestei cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpatul conform dispozițiilor art.160/b Cod procedură penală prin examinarea coroborată a condițiilor și criteriilor avute în vedere la luarea acesteia sub aspectul legalității, instanța de fond a constatat că potrivit dispozițiilor art.5 din CEDO și art.23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal și în cauză au fost respectate dispozițiile art.143 Cod procedură penală și de art.148 și art.149/1 Cod procedură penală, în concordanță cu dispozițiile susmenționate, existând presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este trimis în judecată.
Cu privire la temeiul juridic avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv cel prevăzut de art.148 lit. f Cod procedură penală, în noua renumerotare, tribunalul a considerat că acesta subzistă. Aceasta pentru că, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. realității faptul că numai gravitatea faptelor pretinse a fi comise de către inculpatul nu poate fi socotită ca reprezentând pericol pentru ordinea publică, dar nici nu poate fi ignorat faptul că acestea prezintă o gravitate sporită, faptele pretins săvârșite având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia față de împrejurarea că persoana asupra căreia planează astfel de acuzații este judecată în stare de libertate.
În speță, pericolul social potențial se apreciază în raport și cu persoana inculpatului, care este cercetat și trimis în judecată în alt dosar împreună cu alți inculpați, fiind acuzat de comiterea unor fapte de violență precum și un alt dosar, în care este cercetat și trimis în judecată, împreună cu alți inculpați, fiind acuzat de comiterea unor fapte de natură economică, fiind de necontestat prezumția de vinovăție de care acesta se bucură dar care conturează persoana acestuia.
Pe de altă parte, la prezentul dosar s-a conexat dosarul nr-, în care inculpatul este trimis în judecată, alături de inculpații și, pentru comiterea unor infracțiuni de natură economică. Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și prin starea de neliniște, crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, asemenea fapte, ca cele deduse judecății și pretinse a fi comise de către inculpatul neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Deși anterior instanța a considerat că pericolul pentru ordinea publică a pretinselor fapte comise în perioada 1997-2003 este îndepărtată, față de considerentele deciziei de casare a Curții de APEL TIMIȘOARA și de noile date apărute în cauză, de împrejurarea că în cauză este necesară administrarea de probe, Tribunalul Arada considerat că pericolul pentru ordinea publică este dovedit și impune menținerea în continuare a stării de arest a inculpatului.
Susținerile apărătorilor inculpatului privind menținerea nejustificată a măsurii arestării preventive care a depășit termenul rezonabil sunt neîntemeiate și au fost înlăturate,întrucât CEDO a stabilit în jurisprudența sa că aprecierea limitelor rezonabile ale detenției trebuie să se facă cu analizarea circumstanțelor fiecărui caz în parte, complexitatea cauzei, aspectul dacă inculpatul a prejudiciat în vreun fel eforturile instanței de a lămuri toate aspectele de fapt. Pe de altă parte, instanța este datoare să administreze toate probele necesare stabilirii adevărului judiciar și în prezenta cauză, ca urmare a conexării celor două dosare mai este de audiat 1 martor și efectuarea expertizei financiar-contabile, ale cărei obiective s-au suplimentat pe parcursul desfășurării cercetării judecătorești.
Susținerea apărătorului inculpatului privind lipsa vinovăției acestuia cu privire la faptele care fac obiectul judecății, aceasta nu poate fi examinată de instanță în acest moment procesual, fiind atributul instanței de fond, ca pe baza probelor, să stabilească vinovăția sau nevinovăția inculpatului.
Așa fiind, tribunalul a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și în baza art.300/2 raportat la art.160/b Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și pe cale de consecință a respins cererile formulate de apărători privind revocarea măsurii arestării preventive și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Împotriva încheierii penale a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea recursului, casarea încheierii penale și punerea lui în libertate deoarece nu prezintă pericol social pentru ordinea publică, că odată cu trecerea timpului motivele care au permis privarea de liberate au dispărut iar în situația în care s-ar înlocui măsura arestării preventive a inculpaților, comunitatea locală nu ar fi oripilată de prezența inculpatului, nu are antecedente penale, are 3 copii în întreținere, că faptul că nu a recunoscut comiterea faptei nu trebuie să conducă la concluzia că se impune privarea lui de libertate pe mai departe, iar actele contabile depuse la dosar dovedesc acest lucru.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art.385/6 pr.pen. instanța de recurs apreciază că încheierea atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu ansamblul probator administrat și persoana inculpaților.
În baza art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160 instanța C.P.P. de recurs urmează a constata că se impune menținerea măsura arestării preventive a inculpatului constatând că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă și în prezent, precum și pericolul social concret pentru ordinea publică. În acest sens se reține că pedeapsa închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și pentru care există presupunerea rezonabilă că ar fi fost comisă de acesta este mai mare de 4 ani. Totodată, s-au menținut indiciile că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare al instanței, împrejurarea că fapta este una care atrage obligația statului de a lua măsurile pentru protecția cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave.
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în codul d e procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art.148 Cod procedură penală. Odată cu ratificarea de către România în 1994 Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci, este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin prisma dispozițiilor art. 6 și 5 paragraf 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale termenul rezonabil de soluționare a unei cauze trebuie apreciat nu doar prin prisma perioadei petrecute de inculpat în arest preventiv și prin prisma principiului conform căruia, până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu caracter definitiv, o persoană este prezumată nevinovată, dar și prin prisma criteriilor cum sunt natura cauzei deduse judecății, complexitatea acesteia, numărul părților implicate în cauză, natura probelor ce se impun a fi administrate Privarea de libertate a inculpatului este justificată de complexitatea cauzei, natura infracțiunilor cu privire la care există indicii că au fost comise cu participarea inculpatului recurent, numărul inculpaților trimiși în judecată în același proces, cuantumul ridicat al prejudiciului contestat de inculpat și supus expertizării. Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acestora. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate. În contextul stării de fapt prezentate și a probelor administrate până în această fază procesuală nu se impune înlocuirea acestei măsuri privative de libertate cu o altă măsură mai ușoară, persistența motivelor plauzibile de a crede că persoana în cauză a săvârșit infracțiunea, condiție sine qua non a conformității lipsirii de libertate cu dispozițiile art.5 fiind realizată.
Astfel, în temeiul prevederilor art.38515alin.1, pct.1 lit.b p Cod Penal, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale de ședință din 5 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Văzând și prevederile art.192 alin.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul prevederilor art.38515alin.1, pct.1 lit.b p Cod Penal, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale de ședință din 5 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
În temeiul prevederilor art.192 alin.2 p Cod Penal obligă inculpatul recurent la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 22 Mai 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.AN/tehnored AJ
2 ex/06.06.2008
Prima instanță: Trib. A-
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Laura Bogdan, Ion Dincă
